Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.36/2003
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003
![]() |
2. | Prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de un număr de 172 deputaţi şi senatori, "Mafia sufocă România. Corupţia Guvernului P.S.D. sărăceşte România". | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Intrăm la primul punct de pe ordinea de zi. Daţi-mi voie să dau cuvântul domnului senator Corneliu Vadim Tudor, pentru a prezenta moţiunea de cenzură. |
|
Către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului: Având în vedere:
subsemnaţii, senatori şi deputaţi, menţionaţi în listele anexe, în temeiul art.112 şi 113 din Constituţia României, supunem dezbaterii Parlamentului următoarea moţiune de cenzură: "Mafia sufocă România. Corupţia Guvernului PSD sărăceşte România." (Rumoare.) Domnule preşedinte, Vă rog să faceţi apel la linişte! În felul acesta nu se poate vorbi în Parlament! |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să asiguraţi liniştea în sală pentru prezentarea acestei moţiuni. Domnule senator, aveţi cuvântul. |
|
După ce a trecut de jumătatea mandatului, Guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, susţinut de UDMR şi PUR, a dovedit că este total incapabil să administreze ţara şi să apere interesul naţional. România a devenit, în schimb, o feudă a partidului-stat, exploatată şi spoliată de către grupurile mafiote patronate de demnitarii partidului de guvernământ. Guvernarea abuzivă şi clientelară a PSD a atras tot mai des criticile opiniei publice din ţară şi din străinătate cu privire la proliferarea şi legalizarea fenomenului corupţiei la nivelul Executivului şi al administraţiei locale, cu grave consecinţe asupra situaţiei economice şi sociale a ţării, ca şi asupra nivelului de trai al milioanelor de români, îndatorând inclusiv generaţiile viitoare. În timp ce sărăcia devine un fenomen cronic şi rezistent ce afectează majoritatea populaţiei, corupţia este instituţionalizată de către partidul-stat, care face eforturi disperate pentru a da un lustru de legalitate unor inginerii financiare şi escrocherii prin care banul public este delapidat ori dirijat către liderii şi clientela politică. Este cât se poate de semnificativ faptul că 70% dintre români sunt convinşi că sub guvernarea PSD corupţia a crescut, atingând proporţii fără precedent în istoria României. În Raportul de ţară al Comisiei Europene se aprecia că, în România, corupţia s-a instituţionalizat. Totodată, Lordul George Robertson, secretarul general al NATO, declara că nu este suficient să ai legi, ele trebuie şi respectate, iar aderarea României la NATO înseamnă, printre altele, lupta hotărâtă împotriva corupţiei. În loc să ia măsuri ferme pentru întronarea respectului faţă de lege şi pentru a asigura buna funcţionare a instituţiilor statului, Guvernul Năstase răspunde imputărilor aduse de cetăţenii ţării şi avalanşei de acuzaţii declanşate de toate structurile euro-atlantice promovând un cocktail de 15 legi ambalate pretenţios într-un fel de foietaj pe care scrie "Lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei". Rostul real al noii angajări a răspunderii guvernamentale nu este însă de a edifica un nou cadru juridic pentru lupta împotriva corupţiei, ci inducerea în eroare a opiniei publice interne şi internaţionale prin înscenarea diversionistă a unor măsuri spectaculoase care, în realitate, îi vor proteja mai bine pe liderii şi pe ciocoii locali ai partidului de guvernământ, lăsând neatinse structurile mafiote şi averile imense strânse prin şantaj, deturnare de fonduri, taxă de protecţie, rambursări ilegale de t.v.a., contrabandă, privatizări frauduloase. |
|
Numai o secundă, domnule senator. Stimaţi colegi, Am rugămintea să vă ocupaţi locurile în sală şi să ascultaţi cu atenţie. Vă rog foarte mult. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă demersul primului-ministru ar fi fost sincer, acesta nu trebuia să evite dezbaterea parlamentară a celor 15 legi, ci, din contră, trebuia să implice sindicatele şi societatea civilă într-un dialog social constructiv. În realitate, şefului Executivului i-a fost frică de parlamentarii propriului partid şi, de aceea, a ales o cale mai puţin bărbătească şi neonorantă, specifică unei atitudini de "non combat". Să fi avut, oare, în vedere Adrian Năstase faptul că proiectul de modificare a Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, iniţiat de Guvern, a fost efectiv spulberat la Senat? Trecem peste ridicolul formulării textelor, reminiscenţă a unei limbi de lemn încleştate între fălcile unor subalterni din anticamera foştilor membri ai C.P.Ex., care acum populează administraţia guvernamentală, şi ne vom ocupa de fondul problemei, de această monstruozitate legislativă cu un puternic iz propagandistic, aberantă prin lipsa ei de decenţă, de logică şi de suport constituţional. Titlul I, "Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante", seamănă cu o declaraţie de intenţii demagogice, atâta timp cât nu este prevăzută nici o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de aducere la cunoştinţa publică a listei contribuabililor care înregistrează restanţe la bugetul de stat. Va avea Guvernul curajul să facă publice datoriile clientelei politice care a contribuit din greu la umplerea puşculiţei electorale a PDSR şi, mai apoi, a PSD? Atâta timp cât primul-ministru, preşedintele PSD, este şeful direct al ministrului Finanţelor Publice (relicvă a PNŢCD!), rufele se vor spăla în familie. Fără deconspirarea şi sancţiunile de rigoare, lista restanţierilor va rămâne la fel de misterioasă ca până acum. Mai mult, lista datornicilor va deveni o "listă a ruşinii", selectivă, un instrument eficace de care Adrian Năstase se va putea folosi pentru răfuiala cu adversarii politici. Românii se aşteptau să fie făcute publice, în sfârşit, listele cu societăţile comerciale cărora le-au fost acordate de către Cabinetul Năstase reeşalonări şi scutiri de la plata contribuţiilor la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale, ca şi lista societăţilor comerciale care au contractat credite imense pe baza unor garanţii ale statului. Din păcate, acestea rămân în continuare secrete de partid şi de stat, mai precis ale partidului-stat PSD. Titlul al II-lea, care vizează administrarea informaţiilor şi serviciilor publice prin mijloace electronice, nu are absolut nici o legătură cu măsurile anticorupţie. Din contră, tocmai felul în care Guvernul doreşte să reglementeze această activitate va genera corupţie şi corupţi. Clientela politică a PSD implicată în acest domeniu cu un potenţial investiţional considerabil va avea, de acum, cadrul juridic necesar derulării în interes propriu a afacerilor finanţate din bani publici. Tartorii care vor administra discreţionar informaţiile şi serviciile publice prin mijloace electronice sunt Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Cum "informaţia" constituie ea însăşi o armă redutabilă, Guvernul şi oamenii lui nu vor lăsa nici o şansă transparenţei, punând un monopol politic foarte strict pe acest sector, din moment ce administraţia centrală şi cea locală au devenit formaţiuni maligne, "proprietatea" partidului de guvernământ. Prin urmare, ne aşteptăm la licitaţii trucate pentru acordarea unor contracte profitabile finanţate de la buget, în favoarea societăţilor comerciale proprietate a clientelei politice a primului-ministru. Titlul al III-lea, "Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice", trebuia să constituie un proiect pentru o lege organică necesară în actualul context şi, mai ales, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. Redactarea suferă însă de o lipsă jenantă de profesionalism, amestecându-se într-o dezordine generală norme organice, norme de drept material, norme procedurale etc. Faptele incriminate drept infracţiuni în domeniul informaticii nu sunt corect determinate, confundându-se, de exemplu, "accesul" cu "accesarea". Pedepsele prevăzute nu au nici o legătură cu pericolul social al faptelor şi sunt într-o totală discordanţă cu regimul sancţionator al Codului penal. Se repetă unele instituţii procesuale penale reglementate în Codul de procedură penală, precum percheziţia, prevăzută la art.56. O altă dovadă a diletantismului şi a siluirii limbii române, de care au dat dovadă autorii ghiveciului legislativ prezentat de primul-ministru, o găsim în titlul al IV-lea, "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice". Potrivit art.77 alin.3, primul-ministru este abilitat să se pronunţe, prin decizie, asupra nulităţii absolute a actelor juridice emise cu încălcarea art.72 alin.1, ceea ce constituie un amestec brutal în treburile puterii judecătoreşti, o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat. Acelaşi prim-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publică pe o perioadă de trei ani, art.73 alin.7, ceea ce constituie o întoarcere la dictatură şi un dispreţ manifest pentru principiile democratice şi constituţionale. În acest caz, justiţia devine o armă din panoplia personală a "primului vânător" al ţării. Aşadar, primul-ministru îşi instituie dictatura personală. El decide care acte vor fi nule, cine anume va fi lipsit de drepturi, când şi împotriva cui se vor lua măsuri de sancţionare etc. Celelalte structuri ale statului sunt tratate potrivit unui regim de supuşenie de tip sclavagist, în care şeful Guvernului devine un autocrat care s-a învestit singur cu puteri nelimitate. Pe lângă aceste două încălcări grosolane ale Constituţiei, abundenţa de norme negative, art.72 alin.1 şi 76 alin.1, apare ca un fapt minor. Preocupaţi să-i ofere puteri discreţionare primului-ministru, autorii proiectului au uitat să prevadă sancţiunea nulităţii absolute pentru actele juridice ilegale emise în condiţiile conflictului de interese privind funcţionarii publici, art.79. De altfel, acest articol ar putea intra în categoria textelor umoristice de genul acelora din programele tv de Revelion: "Funcţionarul public este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial". În spiritul aceluiaşi scop propagandistic, interdicţiile "artistice" de la art.114 nu au prevăzute nici un fel de sancţiuni, rolul lor fiind pur decorativ. Tot efectul compatibilităţilor privind calitatea de parlamentar este anulat de art.82 alin.2, care prevede că: "În mod excepţional, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Guvernului şi cu avizul Comisiilor juridice, pot aproba participarea deputatului sau a senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncilor sau altor instituţii de credit, societăţilor de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta". Prin urmare, Birourile permanente ale celor două Camere, dominate de partidul de guvernământ, pot să dea orice derogare de la lege, situaţie în care interdicţiile de a acumula anumite funcţii devin simple gogoşi propagandistice, praf în ochii opiniei publice. Este limpede că baronii partidului de guvernământ şi-au impus punctul de vedere. Ei sunt de neînlocuit în posturile de "aspiratoare ale banilor publici". Pentru ei nu există incompatibilităţi, PSD are numai unicate exceptate de la lege! În acest context, trebuie să remarcăm prăpastia care începe să se adâncească între miniştrii şi liderii PSD, pe de o parte, şi marea masă a parlamentarilor, membrilor şi simpatizanţilor partidului de guvernământ, pe de altă parte. "Quod licet Jovis, non licet bovis", adică mahării partidului-stat au prevăzut pentru ei o excepţie, au făcut o breşă în mediatizatul zid al incompatibilităţilor, prin care pot să se strecoare în consiliile de administraţie ale unor societăţi comerciale, unde să fie "răsplătiţi" cu salarii considerabile. Ceilalţi, "pălmaşii", sunt apostrofaţi de către Adrian Năstase pe un ton de superioritate dat exclusiv de înălţimea funcţiei sale efemere: "În ceea ce-i priveşte pe membrii PSD aflaţi în funcţii în administraţie, le sugerez celor care vor fi implicaţi în scandaluri de corupţie că soluţia cea mai bună, atât pentru onoarea lor, cât şi pentru imaginea instituţiilor în care se află, este demisia." "Punerea la punct" nu poate păcăli pe nimeni, fiindcă, de fapt, întregul eşafodaj PSD-ist se sprijină pe imensa clientelă politică, pe batalioanele de primari şi viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, prefecţi şi subprefecţi, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, manageri de regii şi societăţi comerciale care s-au înfipt, precum căpuşele, în tot felul de adunări generale ale acţionarilor şi în consilii de administraţie. Cei-i uneşte, oare, pe toţi aceştia? Doctrina social-democrată pe care foarte mulţi dintre ei o combăteau de pe platforma altor partide la alegerile din anul 2000? Hai să fim serioşi! Aceştia "acţionează în realitate ca pe propria lor moşie, marcaţi de interese personale, fără să dea socoteală nimănui", aşa cum recunoaşte cu năduf primul-ministru, nemulţumit probabil că, uneori, "puşculiţa partidului" este ocolită sau neglijată. Titlul al V-lea, "Grupurile de interes economic", trebuia să constituie un proiect de lege separat şi să fie supus dezbaterii Parlamentului, întrucât reglementează un domeniu de maximă importanţă pentru economia României şi instituie o serie de infracţiuni cu implicaţii majore asupra regimului sancţionator reglementat de Codul penal. El trebuia să facă partea din pachetul de legi care asigură cadrul juridic al reformei economice, iar nu din cel al combaterii corupţiei. Guvernul a profitat de "grămada" eterogenă de reglementări pentru a strecura, la înghesuială, prin nebăgare de seamă şi iuţeală de mână, fără o dezbatere democratică în Parlament, un act normativ care legalizează grupurile mafiote existente deja. Acesta este conceput pentru a salva de incompatibilităţi şi conflicte de interese fauna politică a PSD. Titlul are, totuşi, un merit - acela al întoarcerii la tradiţie, mai exact la "Legiuirea lui Caragea", voievod fanariot care, să nu uităm, când a fost silit să fugă din Ţara Românească în anul 1818 a luat cu sine un tezaur de 5.000.000 de galbeni. Potrivit unui principiu fundamental al dreptului penal, se incriminează faptele ce constituie infracţiuni, şi nu persoanele, aşa cum se proceda în legislaţia medievală. În răspăr cu principiul de mai sus, în art.224-228 din acest titlu sunt incriminate persoanele, ceea ce înseamnă că Guvernul PSD se întoarce la un Ev Mediu întunecat, lipsind din text doar sintagmele "vel cine, vel care". Sub masca modificării unor reglementări în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei, Guvernul a schimbat esenţa următoarelor acte normative: Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr.503/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, Legea nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, Legea nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale şi Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Scopul modificării celor nouă legi este perpetuarea regimului politic actual şi întărirea prerogativelor Guvernului, care are visul delirant de a ajunge putere unică în România. Se observă de la distanţă că toate textele noi au fost redactate de nişte diletanţi care nu stăpânesc principiile fundamentale ale dreptului, motiv pentru care unele articole sunt de-a dreptul halucinante. Aşa, de exemplu, se modifică Legea nr.78/2000, prevăzându-se pentru traficul de influenţă o pedeapsă cu închisoarea între 2 şi 10 ani, art.1-3, în timp ce darea de mită către un cetăţean străin, care este incompatibil mai gravă, se pedepseşte doar cu închisoarea între 1 şi 7 ani. Totodată, au apărut texte incriminatorii pentru fapte care, până în prezent, n-au constituit infracţiuni, adevărate capcane pentru adversarii politici ai Guvernului, care pot fi oricând linşaţi moral, făcuţi infractori, arestaţi, condamnaţi şi scoşi din viaţa publică. Art.113 prevede că: "Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani". În aceste condiţii, orice sponsorizare poate fi interpretată ca folos necuvenit şi adversarul-inculpat se poate trezi cu 5 ani de "recluziune". Titlul III din Cartea a II-a, "Reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici", aduce numeroase şi brutale modificări Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aceste reglementări au un singur scop: subordonarea politică a corpului funcţionarilor publici de la nivel central şi local, a întregului proces de selectare, angajare, formare şi perfecţionare profesională a celor care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică. PSD şi Guvernul Năstase vor proceda, de data aceasta cu acte "în regulă", la epurarea corpului funcţionarilor publici, la înfeudarea celor rămaşi şi angajarea altora pe criterii politice, de obedienţă şi cointeresare. Adrian Năstase a minţit opinia publică, nu ar fi nici prima, nici ultima oară, afirmând că modificarea Statutului funcţionarilor publici ca fi scoasă din pachetul de legi asupra cărora Guvernul îşi angajează răspunderea, pachetul rămânând în forma iniţială. Primul-ministru, preşedintele PSD, îşi va crea şi "bate în cuie" o reţea vastă alcătuită din cei mai importanţi funcţionari botezaţi peste noapte "înalţi funcţionari publici", clienţi politici servili care eventual să gestioneze serviciile publice şi după 2004, când PSD şi Adrian Năstase nu vor mai fi, cu siguranţă, la putere. "Planul de ocupare a funcţiilor publice", ce va fi întocmit de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi aprobat de Guvern, va fi instrumentul de control suveran al Executivului asupra întregii structuri, a organigramelor, a numărului şi poziţiei funcţionarilor publici de la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei şi instituţiilor publice centrale şi locale, inclusiv de la nivelul consiliilor locale şi consiliilor judeţene, ceea ce reprezintă o gravă şi flagrantă încălcare a principiilor autonomiei locale şi descentralizării serviciilor publice prevăzute de art.199 din Constituţie, a prevederilor Legii administraţiei publice locale, precum şi ale Cartei Europene a Autonomiei Locale. Dispoziţiile tranzitorii şi finale de la art.XVII, care prevăd cum vor fi "numiţi în funcţii publice" cei care se bucurau de statutul de funcţionar public şi cum anume aceştia vor fi eliberaţi sau reîncadraţi, reprezintă corolarul intenţiilor PSD şi ale Guvernului Năstase de a epura abuziv şi pe criterii politice corpul funcţionarilor publici. Atât de imperios necesară era angajarea răspunderii Guvernului pentru calupul de 15 legi încât, prin art.XIX, se dispune, cu "maximă urgenţă", faptul că: "În funcţiile de prefect şi subprefect pot fi numite persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul titlul pentru numirea ca înalt funcţionar public, începând cu anul 2006, în mod eşalonat, în baza Hotărârii de Guvern." Paranoia guvernanţilor a atins paroxismul - Adrian Năstase şi acoliţii lui se văd în postura de a guverna la nesfârşit. Societatea românească nu a uitat că, în 1995, un senator al aceluiaşi partid spunea că PDSR va guverna până în anul 2050 şi că Însuşi Dumnezeu este PDSR-ist. Între timp, Dumnezeu l-a chemat la El, probabil pentru a-i dovedi că este apolitic. Noua "Declaraţie de avere" ce însoţeşte modificările aduse Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, constituie şi ea un sfidător exemplu de felul în care Guvernul P.S.D. înţelege să prevină şi să sancţioneze corupţia, să asigure transparenţa averilor, veroase şi frauduloase, acumulate de membrii şi clienţii politici ai partidului de guvernământ. Potrivit Guvernului, eşti "sărac lipit" şi vei bifa "NU" în declaraţia de avere, chiar dacă deţii 9.999 de euro în străinătate, 9.999 de euro în ţară, echivalentul a 9.999 de euro în lei, depozite ce nu trebuie declarate. Nimic despre creditele obţinute cu dobândă preferenţială de la Bancorex, Banca Agricolă sau Banca Dacia Felix - pe care P.D.S.R. - P.S.D. le-a adus la faliment, sau de la "băncile populare" care şi-au încetat activitatea. În opinia lui Adrian Năstase, care se pricepe la toate şi la nimic, sigur că declaraţia de avere nu conţine date cu privire la colecţiile de artă, obiectele de artă, colecţiile numismatice sau filatelice. Despre ele, "ciocu mic", vorba unui locotenent al primului-ministru implicat în scandalul Păvălache, muşamalizat şi el ca atâtea altele. Noi, semnatarii moţiunii de cenzură, suntem convinşi că eradicarea fenomenului de corupţie este vitală pentru societatea românească, deoarece acest flagel care a cuprins toate structurile statului, riscă să arunce ţara în haos şi sărăcie, iar pe plan extern poate să compromită accesul României la structurile euro-atlantice. În acest spirit, în cei 2 ani de guvernare P.S.D.-istă, Opoziţia parlamentară a încercat să promoveze moţiuni şi proiecte de acte normative, care să asigure crearea unui cadru juridic adecvat abordării luptei împotriva corupţiei şi sărăciei. Din păcate, atât demersurile noastre, cât şi cele ale societăţii civile şi ale mass-media au fost tratate, de la început, de către partidul de guvernământ, cu aroganţa şi dispreţul specifice celor care au pierdut nu numai busola, ci şi contactul cu ţara reală. "Pierderea simţului măsurii din partea unora, puşi pe îmbogăţire, pe acumulare de avere pe căi necinstite, traficul de influenţă, clientelismul, parvenitismul sunt tare care aduc mari prejudicii ţării", afirma preşedintele Ion Iliescu la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 25 noiembrie 2002. În timp ce Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului cu un scenariu ştiinţifico-fantastic, marile afaceri de corupţie patronate de către primul ministru, de membrii cabinetului şi de baronii locali, se derulează nestingherite, sub protecţia organelor statului, acoperite de perdeaua de fum a unei propagande, pe cât de neruşinată, pe atât de bine plătită, batjocorind spiritul public şi insultând inteligenţa şi demnitatea poporului român. Pentru a demonstra că "peştele de la cap se împute", vom trece în revistă, în cele ce urmează, numai câteva dintre principalele afaceri de corupţie patronate de către Guvern, care nu sunt afectate, câtuşi de puţin, de această "grenadă defensivă" căreia Guvernul i-a scos cuiul şi aşteaptă să vadă dacă se sperie cineva. Primul-ministru, care afumă zi şi noapte tubul catodic al televizoarelor, infinit mai des decât oricare alt prim-ministru din Europa, a reuşit, într-un timp record, să adune o avere considerabilă, raportată la salariul său de bugetar. Ferma de la Cornu, devenită celebră după introducerea cornului şi a laptelui în dieta unor elevi amărâţi, nu poate justifica, prin veniturile ei, bunăstarea familiei premierului şi cheltuielile exorbitante pe care le face. Ca orice şef de clan care se respectă, primul-ministru s-a înconjurat de o ceată de executanţi care şi-au construit, la rândul lor, vile luxoase în localitatea Cornu, devenită, în ultimul timp, un fel de Palermo al Cupolei P.S.D.-iste. Nimeni nu poate uita solidarizarea lui Adrian Năstase cu unul dintre cei mai mari infractori, Gabriel Bivolaru, pe care l-a apărat, organizându-i un alai de însoţire la Parchetul General, în anul 1997. Grupul de presiune al P.D.S.R., condus de actualul prim-ministru, semăna cu ceata lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi. Să nu credeţi că Adrian Năstase a avut o pornire de bun samaritean, el l-a apărat pe Gabriel Bivolaru deoarece a primit de la soţia acestuia, Elena Sotec, devenită Mona de Freitas, pentru un preţ de nimic, terenul în suprafaţă de 700 m.p. de pe strada Zambaccian, din Bucureşti, unde i s-au construit - probabil din ouăle vândute de ferma de la Cornu - un imobil de 6 etaje. Primul-ministru este aşteptat să rezolve "tunul" de 5,8 de milioane de dolari, tras de Viorel Hrebenciuc la Bancorex, în anul 1995, moştenit ca o "gaură neagră" de către Banca Comercială Română. Reamintim că, sub precedenta guvernare P.D.S.R., cea mai mare bancă comercială a României, BANCOREX a fost jefuită de 2 miliarde de dolari şi, până acum, nimeni nu a fost găsit vinovat, după 7 ani de la izbucnirea scandalului! O parte din banii furaţi au fost folosiţi pentru înfiinţarea unor posturi de televiziune obediente lui Adrian Năstase şi echipei sale. La data de 28 noiembrie 2001, Banca Comercială i-a transmis o scrisoare premierului Adrian Năstase, prin care îi solicita acestuia ajutor, fie să recupereze de la Viorel Hrebenciuc suma de 5,8 de milioane de dolari, fie ca această sumă să intre la datoria publică. Ne aşteptam de la Adrian Năstase să-şi asume răspunderea şi pentru aceste "lovituri" regizate de partidul său, pe lângă actele de vitejie săvârşite împotriva unor animale sălbatice nevinovate şi fără apărare, de multe ori prin acte de braconaj. Dintre afacerile de corupţie, patronate nemijlocit de primul-ministru, amintim:
Adrian Năstase a devenit "proprietarul de facto" al fondurilor de vânătoare din România, împlinindu-şi un vis care frizează patologia. Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii din 11 martie 2003, vânătorii care nu-l vor accepta ca şef pe Adrian Năstase nu vor mai putea trage cu arma după animale sălbatice. În calitatea lui de preşedinte al A.G.V.P.S., primul-ministru a obţinut, pe mai nimic, sediul închiriat de la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, o vilă impunătoare de pe Calea Moşilor din Bucureşti. Credibilitatea externă a Cabinetului Năstase a fost zdruncinată, puternic, de aceste necontenite scandaluri de corupţie, în care sunt implicaţi oficiali ai regimului. Mai nou, România este pusă la stâlpul infamiei şi pentru deturnarea creditelor acordate de către instituţiile financiare internaţionale. Înainte de a juca teatrul ieftin al angajării răspunderii în faţa Parlamentului, Adrian Năstase îşi recunoştea, cu nonşalanţă şi cu seninătate, incapacitatea de a combate corupţia din ţară: "Degeaba vom aloca bani sub formă de ajustare şi subvenţii pentru controlul sărăciei, dacă, de pe altă parte, corupţia drenează aceşti bani în alte direcţii, iar sistemul politic duce la polarizarea şi mai accentuată a societăţii. Degeaba arestăm infractori mărunţi sau oprim trenurile pe câmp dacă sărăcia nu oferă oamenilor altă opţiune decât furtul şi dacă sistemul politic permite marilor corupţi să evite răspunderea penală prin tot felul de subterfugii", am încheiat citatul. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Institutul "Ana Aslan", "perla coroanei" sistemului sanitar românesc trece în proprietatea nomenclaturii P.S.D., titra un ziar mai curajos sau reprezentând un alt grup de interese. Iluzionându-se că vor rămâne veşnic la putere, liderii P.S.D. se gândesc să-şi păstreze "vigoarea" eternă prin efectuarea unor tratamente la celebrul institut, pe unde au trecut cândva (sau au beneficiat de produsele sale): Charles de Gaulle, Mao Tze-Dun, Ho Şi Min, Winston Churchill, John F. Kennedy, Charles Chaplin, Charles Bronson, Kirk Douglas, Claudia Cardinale şi mulţi alţii. Ca să nu fie obligaţi să se întâlnească prin saloanele stabilimentului medical cu adversarii lor politici, potentaţii P.S.D. s-au gândit să-l treacă în administrarea R.A.A.P.P.S., gospodăria partidului de guvernământ. La sugestia lui Adrian Năstase, clădirea de la Otopeni a fost evaluată la 69 de milioane de lei, în timp ce Banca Mondială, aplicând un sistem corect, a evaluat aceeaşi clădire la 24,5 milioane de dolari. Ne mai mirăm, atunci, că România este considerată printre cele mai corupte ţări din Europa?! Guvernanţilor noştri le lipseşte nu numai cinstea, ci şi cea mai elementară ruşine! Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, deranjat de proasta imagine, întipărită pe retina românului, când a blocat Piaţa Victoriei cu basculante, gest care i-a asigurat, de altfel, fotoliul de ministru, avea nevoie de o televiziune personală, care să-i "albească" imaginea publică, lui şi partidului. Printr-o "inginerie financiară", validată de către primul-ministru prin Hotărâre de Guvern, Miron Mitrea a utilizat 8 milioane de dolari din bugetul unor companii de stat pentru a finanţa, prin intermediul S.C. "Maritime Training Centre Television" S.A. Constanţa, o televiziune privată, care să-i "slujească" pe liderii P.S.D. şi să le lustruiască blazonul ruginit de corupţie. După ce Miron Mitrea a exersat dirijarea circulaţiei basculantelor spre Piaţa Victoriei, obţinând rezultatele scontate, s-a apucat să dirijeze vagoane încărcate cu fier vechi din Gara Ciulniţa către Portul Constanţa, spre disperarea proprietarului mărfii, S.C. "Comexim Trans" SRL Bucureşti, care aşteaptă şi acum despăgubirile pentru marfa deturnată. Pentru ca treaba să fie făcută temeinic, cele 20 de vagoane, care au transportat fierul vechi în Portul Constanţa, au fost vândute în Bulgaria, cu 50.000 de dolari/bucata, iar seriile lor au fost inscripţionate "transparent" pe alte vagoane, vechi şi scoase din uz, ce rugineau prin depouri. Ministrul Transporturilor a reuşit să sară din cabina camioanelor Molotov, din mers, direct în paginile ziarelor occidentale, ca urmare a regizării afacerii "duty-free" Otopeni. Pretextând presiunea U.E., premierul a scos o Ordonanţă de Urgenţă prin care desfiinţează magazinele duty-free de pe aeroporturi, ordonanţă ce n-a fost trecută pe ordinea de zi a Guvernului. Pentru spaţiile magazinelor desfiinţate, Miron Mitrea a organizat câteva licitaţii, terminate cu cântec. Ba mai mult, firma E.D.F., scoasă ilegal din Aeroportul Otopeni, unde avea magazine, a reclamat Statul Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, fiind pe cale să câştige o mare sumă de bani, drept despăgubire, care va fi suportată, în final, tot de contribuabilul român. În pană de idei, incapabil să priceapă că în lumea civilizată afacerile se derulează după reguli precise, stabilite prin lege, nu după ordonanţe, Guvernul şi-a dat lui însuşi şah-mat, retrăgând, pur şi simplu, ordonanţa buclucaşă. Pentru a completa circul "duty-free", reprezentantul firmei E.D.F. a fost contactat, într-o parcare, solicitându-i-se o şpagă substanţială în schimbul păstrării spaţiilor din Aeroportul Otopeni, "ofertă" ajunsă, în final, în paginile ziarelor, inclusiv în presa germană, dacă tot se agită problema "imaginii externe" a României. Concluzia nu poate fi decât una singură: Aeroportul Otopeni a rămas fără duty-free pentru că Năstase şi Mitrea nu au căzut de acord cine să câştige licitaţia. Dan Ioan Popescu, ministrul Industriei şi Resurselor, este un as al afacerilor cu petrol şi gaze, încă de pe vremea când era secretar de stat la acelaşi minister, unde a învăţat, de altfel, traseele şi operaţiunile de import ale celor două produse strategice. Atunci, împreună cu unii apropiaţi ai săi, a înfiinţat societatea mixtă româno-germană WIROM GAS S.A., prin care urmărea să importe gaze din Rusia. Cifra de afaceri a acestei societăţi a fost, în anul 2001, de peste 1.000 de miliarde de lei. Din momentul în care a ajuns ministru, Dan Ioan Popescu a supervizat toate importurile de petrol, păcură şi gaze. El a patronat licitaţiile organizate la Termoelectrica pentru 800.000 de tone de păcură, în valoare de 320 de milioane de dolari SUA, având grijă să fie câştigate de prietenul şi colaboratorul său, Constantin Iavorschi, proprietarul firmei "CONSTANT OIL" Ltd., o căsuţă poştală din Cipru. Nu trebuie să mire pe nimeni preţurile aberante ale agentului termic care au dus la disperare milioane de oameni, siliţi să-şi vândă locuinţele pentru a-şi plăti datoriile la întreţinere. Ministrul respectiv, care este şi preşedintele organizaţiei municipale Bucureşti a P.S.D., vorbeşte despre moralitate şi corectitudine, ceea ce reprezintă, trebuie să recunoaştem, o culme a fariseismului şi a demagogiei. Poate Parchetul Naţional Anticorupţie va da, în cele din urmă, detalii despre afacerile din Italia ale lui Dan Ioan Popescu, în urma cărora a ajuns, în mod "miraculos", multimilionar în dolari. Opinia publică şi mass-media i-au alintat pe unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primului-ministru, care bântuie prin Palatul Victoria, cu porecle sugestive: Şpagaton, Miki Şpagă, altele. Mai nou, ciubucul se măsoară cu "hrebenciucul", unitate de măsură P.S.D.-istă. Consilierul lui Şerban Mihăilescu, Fănel Păvalache, poreclit "Crapul", a fost prins în flagrant delict pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Din ziua de 20 octombrie 2002, când a fost arestat consilierul lui Miki Le Bacsish, cum l-a alintat presa franceză pe secretarul general al Guvernului, peste afacerea "Păvălache Crapul" s-a lăsat întunericul transparenţei luptei lui Adrian Năstase cu corupţia. Şerban Mihăilescu şi-a declinat orice responsabilitate şi continuă să gestioneze, printre altele, toate fondurile Guvernului, inclusiv dosarele adopţiilor internaţionale de copii. Ministrul Dan Matei Agathon este un alt "inginer financiar", meşter în a face bani pentru el, pentru visteria P.S.D. şi a clientelei politice a partidului-stat. Semnând mandatul în baza căruia consilierul său, Ion Stan, a votat, în adunarea generală a S.C. "Poiana Braşov" S.A., în numele ministerului - care deţinea 51% din capitalul social -, ministrul Agathon a transformat în "contracte de societăţi mixte", a "legalizat", în beneficiul clientelei P.S.D., escrocheriile făcute cu activele, însumând hotelurile "Piatra Mare" şi "Ciucaş", Complexul "Aluniş", vila "Poşta Veche" (rebotezată "Cristina") şi hotelul "Teleferic". Încercând să pozeze într-un vizionar al turismului românesc, Dan Matei Agathon s-a gândit să-l reînvie pe contele Dracula, în speranţa că tot Occidentul va da năvală să-l vadă pe sanguinarul personaj şi să-şi lase dolarii la poalele Carpaţilor. Între Dracula, Vlad Ţepeş şi baronii P.S.D.-işti există o singură legătură - ţeapa. Atât de mult s-au specializat politicienii afacerişti în "ţepe" încât, iată, ministrul turismului i-a tras o "ţeapă" lui Adrian Năstase, lăsându-l fără 100 de milioane de lei, sumă cu care premierul a cotizat la iluzoriul proiect cu ocazia primei strigări. Acesta să fie imboldul care l-a determinat pe Adrian Năstase să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului? Practic, aproape fiecare ministru are afacerea lui, curtenii lui, sponsorii lui, copiindu-l, în toate, pe atotputernicul premier Adrian Năstase. Lista faptelor de corupţie comise de către guvernanţii P.S.D. este interminabilă şi ne-ar trebui întreaga producţie pe 1 an a Combinatului de Hârtie Letea, făcut cadou primarului Dumitru Sechelariu, numai pentru a le enumera. De aceea, vom trece în revistă, exemplificativ, numai câteva dintre "învârtelile" baronilor de provincie, care beneficiază de mai multă libertate de mişcare, fiind departe de ochii presei centrale şi pot să-l imite, în voie, pe şeful Guvernului în marile operaţiuni ale acumulării primitive de capital. Isprăvile acestor "ciocoi locali" au ajuns la cunoştinţa opiniei publice datorită unor ziarişti curajoşi, care şi-au riscat, uneori, chiar libertatea, pentru a face adevărul să triumfe. Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa şi liderul filialei judeţene P.S.D., Gheorghe Savu, este un exemplu tipic de "îmbogăţit de război" care sufocă economia slăbită de atâta tranziţie. Grijuliu cu "puşculiţa pentru partid", Savu şi-a "tras" o fundaţie, "Ialomiţa 2000" prin care a rulat sume imense de "bani pentru partid", primite inclusiv de la firma gălăţeană "Derpan", "câştigătoarea" licitaţiei pentru "laptele şi cornul".. Proaspăt spălat de conducerea P.S.D., la recenta întâlnire a conducerii centrale de partid şi de stat cu liderii judeţelor, Gheorghe Savu a ajuns în atenţia P.N.A., din cauza "ingineriei financiare" prin care fundaţia "Ialomiţa 2000" a achiziţionat de la Consiliul judeţean, al cărui preşedinte este, Cabana Misleanu. Cumpărarea s-a făcut la preţul de 1 miliard de lei, cu toate că estimarea iniţială era de peste 2,5 miliarde de lei. Câteva luni mai târziu, Savu a vândut cabana cu pricina Direcţiei Silvice, la preţul de 1,7 miliarde de lei. Fundaţia s-a ales cu un profit net de 700 de milioane de lei. Semnificativă pentru reţeaua de tip mafiot creată de P.S.D. în toate judeţele ţării, este şi componenţa conducerii fundaţiei "Ialomiţa 2000". La înfiinţare, în martie 2002, în conducerea fundaţiei se aflau şi doamna senator P.S.D. Elena Sporea, deputatul PSD Silvian Ciupercă, precum şi primarii P.S.D. din Slobozia, Feteşti, Urziceni şi Ţăndărei. Marian Bălan, prefect şi vicepreşedinte al P.S.D. Ialomiţa, a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte până în octombrie 2002, când a demisionat, motivând neregulile comise în activitatea fundaţiei respective. Unul dintre "mahării" locali, de tristă notorietate, este şi deputatul P.S.D. Culiţă Tărâţă, căruia titulatura de baron local îi este nepotrivită. Culiţă Tărâţă, cu ajutorul ministrului Agriculturii Ilie Sârbu, şi-a extins afacerile necinstite din judeţul Neamţ în judeţul Brăila, Guvernul Năstase făcându-i cadou, pentru 20 de ani, Insula Mare a Brăilei. Păsuit de datoria de peste 1 milion de dolari pe care societatea sa, "Petroforest" trebuia să o plătească "Romsilvei", Tărâţă a primit, prin hotărâri ale Guvernului Năstase, subvenţii pentru lucrările agricole în sumă de peste 136 de miliarde de lei, cu toate că deputatul are mai mult de 85 de miliarde de lei datorii la stat. Când Adrian Tărău, vicepreşedintele P.S.D. Bihor, a fost arestat, tizul său, celălalt Adrian, şi anume Năstase, declara: "Nu cred în arestările de vineri seara". Probabil că, nemărturisit, primul-ministru nu crede - sau se face că nu vede - nici arestarea, într-o luni seara, a lui Gheorghe Medinţu, fost vicepreşedinte al P.S.D. Arad. Aflat în ancheta P.N.A., Medinţu este acuzat pentru că a prejudiciat statul, tot pe spinarea "PETROM", cu aproximativ 250 miliarde de lei, precum şi de faptul că a mituit, cu 3.000 de Euro, un responsabil de bancă pentru a obţine un credit de 30 de miliarde de lei. Ca o coincidenţă deloc întâmplătoare, domnul Ioan Popa, fostul director general al "PETROM", s-a îmbolnăvit şi a "obosit" subit, demisionând din funcţie. Şi tot ca o coincidenţă deloc întâmplătoare, domnul Adrian Năstase l-a preluat, numindu-l consilier al primului-ministru. Cum zice românul: "O mână spală pe alta şi amândouă obrazul". Cine mai poate crede în sinceritatea intenţiei Guvernului de a lupta împotriva corupţiei, din moment ce ministerul de Interne a patronat afacerea SINTOFARM, înmormântată în cele din urmă, ca toate celelalte afaceri din curtea P.S.D.?! Bomba SINTOFARM a explodat în presă în anul 2000, ca urmare a unei adrese a S.R.I. către Parchetul General, prin care este sesizată existenţa unei reţele de traficare a anhidridei acetice, precursor folosit la obţinerea heroinei. Printre cele 20 de persoane implicate, se număra şi soţia generalului Toma Zaharia. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu imensa sumă de bani rezultată din afacerile "filierei anhidridei", dar generalul Toma Zaharia a fost numit, de Adrian Năstase, secretar de stat la Ministerul de Interne şi nimeni n-a mai auzit de SINTOFARM. În aceste condiţii nu mai trebuie să mire pe nimeni explozia criminalităţii organizate, participarea unor angajaţi ai ministerului de Interne la tot felul de scandaluri de corupţie, protecţia acordată, contra cost, unor membri notorii ai lumii interlope, implicarea în traficul de stupefiante, de carne vie şi de maşini furate. În ce ţară din lume poliţiştii şi-au ridicat, doar în câţiva ani, peste 4.000 de vile, fără a justifica provenienţa banilor? Numai în România a fost posibil aşa ceva, dar scandalul a fost înăbuşit în faţă, ca să nu se apuce şi poliţiştii de vorbit. Guvernul P.S.D. nu se luptă cu corupţia, cum pretinde, ci s-a luptat şi se luptă, de fapt, cu cei care demască fenomenul corupţiei, cu cei care cer măsuri anticorupţie. La începutul anului 2000, şeful Corpului de control al primului-ministru, Ovidiu Grecea, a primit de la Adrian Năstase "cartonaşul roşu". Omul, care dovedise că vrea să acţioneze cinstit împotriva corupţiei, a stat, timp de 6 luni, şomer, după care - pentru a scăpa de o persoană atât de incomodă - liderul P.S.D. l-a trimis consul general al României în Brazilia, la Rio de Janeiro. Nu este singurul caz: procurorul Alexandru Lele a fost hărţuit pentru că l-a arestat pe unul din sponsorii partidului de guvernământ, Adrian Tărău. La fel de semnificativ este că membrii P.S.D., care divulgă necinstea şi corupţia altor P.S.D.-işti, sunt reduşi la tăcere sau, pur şi simplu, excluşi din partid. Necazul cel mare e că au început să moară oameni, cum e procurorul Cristian Panait. În anul 2002, preşedintele filialei P.S.D. Bihor, Mihai Bar, a fost dat afară din partid pentru că la conferinţa judeţeană a dezvăluit afacerile necurate ale familiei Tărău, tată şi fiu. P.S.D. şi-a arătat, în acest caz, faţa adevărată, lovind în cei care spun adevărul şi protejând afaceriştii "capitalismului de cumetrie". Fostul prefect al Sucevei, Ioan Băncescu, ajuns deputat P.S.D., a fost exclus din partid după ce a dezvăluit afacerile necurate ale protipendadei P.S.D.-iste din judeţul Suceava. Aroganţa ciocoiască, de care Adrian Năstase a dat dovadă şi la prezentarea, în faţa Parlamentului, a pachetului de legi asupra cărora avea să angajeze răspunderea Guvernului, a demonstrat că în România a fost instaurată "dictatura neamului prost". Însăilarea legislativă jenantă, fluturată, cu emfază, în faţa parlamentarilor, reprezintă, de fapt, bomboana de pe coliva unei Românii îngenunchiate şi batjocorite. Nu noi, ci cei peste 20.000 de muncitori braşoveni au scandat, nu mai departe decât săptămâna trecută: "Teroriştii din Guvern sunt mai răi ca Bin Laden". După ce au furat pe rupte, după ce şi-au făcut plinul, guvernanţilor le vine uşor să pozeze în luptători încrâncenaţi împotriva corupţiei. Fariseismul nu are nici un fel de limite. De la ei încolo, totul e permis - numai să nu se atingă nimeni de afacerile lor, de proprietăţile lor, de conturile lor bancare, fiindcă devin extrem de violenţi. Orice încercare a oamenilor cinstiţi de a cere deplasarea luptei împotriva corupţiei către lupta împotriva corupţilor, care au nenorocit o ţară, e tratată ca o tentativă de destabilizare şi ca o periclitare a intereselor statului. Metoda e veche şi cunoscută: infractorii încearcă să se identifice cu funcţiile şi cu instituţiile în care s-au cuibărit. Terminaţi, domnilor, cu această farsă sinistră, că nu păcăliţi pe nimeni! Dacă Adrian Năstase ar fi conştient de dimensiunile dezastrului în care a fost adusă ţara de către guvernarea partidului său, nu şi-ar mai fi angajat răspunderea în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor, ci şi-ar fi depus demisia pe masa Preşedintelui României. Altfel spus, nu şi-ar fi angajat răspunderea pentru o Românie curată, ci şi-ar fi depus demisia pentru o Românie furată. Abia acum înţelegem sensul sloganului electoral al PDSR din anul 2000 "Mai aproape de oameni" - pentru a le băga mâna în buzunar! În concluzie, semnatarii cer Guvernului PSD să retragă acest amalgam care nu legiferează nimic, decât corupţia, şi să-şi dea o demisie de onoare". Urmează cele 173 de semnături. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.78 alin.3 ... (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL. Domnul deputat Radu Podgorean oferă domnului senator Corneliu Vadim Tudor, în timp ce coboară de la tribună, un flacon cu distonocalm, pe care domnul senator îl aruncă.) Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.78 alin.3 din Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere şi ale Hotărârii Birourilor permanente reunite, dezbaterea moţiunii de cenzură va avea loc luni, la ora 15,30, în şedinţă comună. Domnul deputat Haşotti. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor parlamentari, În şedinţa reunită a Birourilor permanente ale celor două Camere, atunci când s-a discutat despre programarea dezbaterii acestei moţiuni de cenzură, toată lumea şi-a amintit că este o cutumă ca Televiziunea naţională să transmită, în integralitatea lor, dezbaterile la o moţiune de cenzură. Este o cutumă care trebuie şi în continuare respectată - şi aici domnul preşedinte Nicolae Văcăroiu a avut o poziţie cât se poate de corectă: a anunţat că Televiziunea naţională va primi o scrisoare din partea Birourilor permanente reunite, în care se va arăta că această cutumă trebuie respectată. Televiziunea naţională este o instituţie cât se poate de onorabilă, informează foarte obiectiv opinia publică, partidele politice se bucură de o atenţie proporţională cu importanţa lor şi este, poate, cel mai important mijloc de informare corectă a opiniei publice, mai ales la emisiunea "Tribuna partidelor parlamentare". Având în vedere cutuma şi având în vedere că toată lumea ştie că Televiziunea naţională este subordonată Parlamentului şi, pentru a nu se încălca această cutumă, sau pentru a nu se primi vreun telefon foarte important, - pentru a se găsi nu ştiu ce motive de a nu transmite în integralitate această moţiune de cenzură şi dezbaterile asupra ei -, cu convingerea că fiecare dintre noi şi toţi laolaltă suntem interesaţi de o dezbatere transparentă, democratică a acestei moţiuni în faţa opiniei publice, a societăţii româneşti, vă solicit, domnule preşedinte, să supuneţi votului ca Televiziunea naţională să transmită în integralitate dezbaterile acestei moţiuni, pentru a nu exista nici un fel de dubiu în acest sens, Televiziunea naţională urmând să fie anunţată de votul în plenul celor două Camere. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Márton Árpád. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Sunt de acord să se prezinte în integralitate această dezbatere, dar aici este o propunere foarte periculoasă. Domnule deputat Haşotti, dumneavoastră aţi fost membru al Comisiei pentru cultură şi ar trebui să ştiţi că Televiziunea publică este independentă din punct de vedere editorial, conform legii şi conform Constituţiei, şi nu este subordonată Parlamentului, ci este sub control parlamentar. Orice încercare ca un vot să se dea în plenul Camerei Deputaţilor, orice încercare de a se da un vot obligatoriu pentru ce să facă o televiziune publică, este un atentat la independenţa presei. Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Domnule deputat Haşotti, aveţi un minut pentru drept la replică. |
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Sigur că nuanţele limbii române s-ar putea ca unora din această sală să le scape. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) Nu vreau să intru acum într-o discuţie semantică şi nici juridică. Dar, câtă vreme - şi acesta este un secret pe care toată lumea îl cunoaşte -, câtă vreme televiziunea noastră şi consiliul de administraţie şi toţi se subordonează Parlamentului ... (Domnul deputat Márton Árpád Francisc vociferează din bancă, gesticulând că nu este de acord.) Dar ce se face domnule Márton? |
|
Domnul Márton Árpád Francisc (din sală): Nu este aşa! |
|
Dar cum? (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Trece minutul, domnule Haşotti! |
|
După părerea mea, se subordonează ... (Domnul deputat Márton Árpád Francisc vociferează din bancă.) Bine, nu se subordonează Parlamentului, ci se subordonează majorităţii parlamentare. Aşa e bine? (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) Câtă vreme este acest lucru, este evident că avem tot dreptul ca plenul Camerelor să înainteze o scrisoare acestei Televiziuni naţionale şi să-i solicite ceea ce am cerut, cu convingerea că fiecare dintre dumneavoastră sunteţi de acord cu acest lucru. |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Negoiţă. |
|
Domnul Liviu Gheorghe Negoiţă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aceeaşi solicitare este şi din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, ca Televiziunea publică să transmită aceste dezbateri cu privire la moţiunea de cenzură. Ceea ce spunea colegul de la UDMR mai devreme, cum că Televiziunea Română ar fi independentă, - ne-am dori acest lucru -, spunea dumnealui aici că nu putem să transmitem noi şi să trasăm Televiziunii Române ce să facă. E adevărat. Deci, noi n-o să-i spunem Televiziunii Române să transmită doar cuvântarea domnului Adrian Năstase, şi a opoziţiei - nu. Noi spunem să vină la dezbateri şi să transmită obiectiv; atâta lucru, nimic altceva. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Avem un regulament. Prevederea în regulament este foarte clară. Discuţia este total - dacă vrem să fim sinceri - inutilă. Azi-dimineaţă, cei doi secretari generali au trimis către Radioul public, Televiziunea publică, invitarea pentru transmiterea dezbaterilor. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Pe baza acestei discuţii, care nu este nici întâmplătoare, şi nici lipsită de semnificaţie, s-a încercat să se strecoare o idee foarte periculoasă şi, din această cauză, mi-am permis să vă reţin atenţia. S-a încercat, făcându-se o deosebire, - nu juridică, ci semantică -, să se opună ideea de democraţie unei hotărâri a Parlamentului. Independent de prevederile legii, prevederile cele mai democratice şi hotărârile democratice - care sunt irefutabile într-o ţară democratică - ne aparţin nouă, Parlamentului. Iar cu aceste prevederi democratice, nu se poate face nici o tranzacţie. Problema - dacă să supunem la vot, sau nu? Nu mă îndoiesc de demersurile care au fost făcute de Birourile permanente - şi daţi-mi voie, domnilor preşedinţi, să vă mulţumesc pentru ele -, dar este bine ca în această materie să avem o hotărâre a Camerei, care să dovedească faptul că vrea să arate întregii naţiuni ce se dezbate aici. Sau aveţi, cineva dintre domniile voastre, ceva de ascuns? Chiar dacă aveţi de ascuns, nu puteţi să ascundeţi în acest for al democraţiei. De aceea, domnule preşedinte, eu vă solicit să transformaţi demersul dumneavoastră justificat într-o hotărâre a Parlamentului României. Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Domnul senator Petre Roman. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Există două episoade pe care mulţi dintre noi şi le amintesc. Este vorba de moţiunile de cenzură depuse de PDSR în perioada '96-2000. A fost o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciorbea, a fost o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Radu Vasile. În acel moment deţineam onoranta funcţie de preşedinte al Senatului, domnul senator Nicolae Văcăroiu era vicepreşedinte al Senatului, iar domnul deputat Adrian Năstase era vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Am discutat în Biroul permanent şi, nici o clipă, nici o clipă nu s-a pus problema că dezbaterea moţiunilor de cenzură nu va fi transmisă la televiziune. Îi rog pe colegii noştri să-şi amintească acest moment. Iar Televiziunea, nici o clipă - dar nici o clipă! - nu şi-a pus problema că ar putea să nu transmită; Televiziunea, respectiv Consiliul de administraţie. În fond, teoretic, o moţiune de cenzură poate conduce la căderea Guvernului. Publicul ar putea să nu ştie împrejurările în care a căzut Guvernul?! Nu se poate aşa ceva! (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) Prin urmare, putem duce anumite dezbateri partizane până la un punct. Dar, acolo unde încetează orice fel de respect faţă de instituţii şi între noi, trebuie să ne oprim. Eu cred că este limpede că dezbaterea moţiunii de cenzură este în interesul tuturor, inclusiv al Guvernului, fiindcă bănuiesc că are argumente suficiente în viziunea sa pentru a combate moţiunea de cenzură şi, bineînţeles, aceste lucruri trebuie să le ştie cetăţenii. Mi se pare evident şi eu vă mulţumesc. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Domnule senator, vreau să vă spun că în şedinţa comună a celor două Birouri permanente, nu s-a pus o astfel de problemă, adică această problemă a netransmiterii dezbaterii. Deci, nu înţeleg toată această agitaţie, dar, mă rog. Domnul senator Puskas. |
|
Domnul Puskas Valentin-Zoltan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Colegul meu a vorbit exact despre o altă problemă decât ceea ce se discută. Şi noi solicităm ca Televiziunea Română să transmită dezbaterile, dar suntem împotriva obligării Televiziunii să facă ceva. Deci, asta este diferenţa. Solicităm, dar nu putem obliga. Pentru că, dacă obligăm acum să facă ceva, mâine obligăm să facă altceva şi va fi un precedent. Deci, solicităm ca Televiziunea Română ... Voci din Grupurile parlamentare ale PSD: Corect, corect! |
|
Domnul Puskas Valentin-Zoltan: Vă mulţumesc, domnilor! ... Televiziunea Română să transmită dezbaterile, dar nu suntem de acord ca, prin vot, să obligăm Televiziunea să facă ceva. Deci, asta a fost esenţa. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|
Stimaţi colegi, repet: se face o dezbatere inutilă. S-a discutat în Birourile permanente. În unanimitate, s-a mers pe această formulă, pentru invitarea Televiziunii publice şi Radioului public, pe cutuma pe care am practicat-o de-a lungul celor 13 ani. Care este problema?! Ce înseamnă ...? E chiar aşa ...? În primul rând că nu există această procedură legată de vot! Are cuvântul domnul deputat Sassu. |
|
Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi. Doamnelor şi domnilor, Cred că discutăm două lucruri diferite. În primul rând, în conformitate cu Legea de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune, din punct de vedere editorial, cele două societăţi sunt independente. A vota ca Televiziunea să fie prezentă aici înseamnă că Parlamentul încalcă legea. Este o hotărâre ilegală din punct de vedere al acestei chestiuni. Dacă vreţi, putem discuta să schimbăm legea şi să spunem că nu mai este independentă din punct de vedere editorial, şi este subordonată Parlamentului şi din punct de vedere editorial. (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) Deci, această hotărâre este ilegală. Al doilea lucru, însă, pe care îl puneţi în discuţie, este corect - ca Televiziunea să fie invitată. Şi, pentru că domnul senator Roman amintea de acest lucru, aşa este - a fost prezentă Televiziunea, dar a fost invitată, aşa cum trebuie făcut şi de data aceasta. Deci, v-aş ruga să nu votăm o chestiune ilegală în Parlamentul României. Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Domnule Haşotti, nu vă mai dau cuvântul. Are cuvântul domnul deputat Berceanu. Vă rog eu foarte mult. O să vă explic că nu este nici o problemă. Deci, încă o dată: nu mai faceţi caz de acest lucru. S-au trimis invitaţii, Televiziunea publică şi Radioul vor fi prezente. Vă rog eu foarte mult! (Se adresează domnului deputat Puiu Haşotti, care insistă să i se dea cuvântul.) Domnule deputat Berceanu, aveţi cuvântul. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Eu sunt în aceste bănci de pe vremea CPUN-ului şi, la toate moţiunile de cenzură, câte au fost ele, în toate guvernările, Televiziunea a transmis dezbaterile integral. Dacă, de data aceasta, Televiziunea va decide, independentă cum este ea, să nu transmită aceste dezbateri, cred că va trebui, cu toţii, nu numai noi, cei din această sală, ci toţi din această ţară, să aibă o explicaţie, să se întrebe cum, de fiecare dată, de 13 ani, totdeauna s-au transmis integral aceste dezbateri şi, dintr-o dată, s-a întâmplat ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun, ceva inexplicabil? Pe ce temă? Pe tema corupţiei. Adică pe o temă care cred că suntem cu toţii de acord că este de larg interes şi, dintr-o dată, Televiziunea independentă decide că asta este o problemă care nu interesează pe nimeni în România şi n-are rost să transmită această dezbatere. Eu cred ... |
|
Domnule Berceanu, nu mai fabulaţi! Este o născocire! N-a spus aşa ceva, nici Televiziunea, nici Radioul. Vă rog foarte mult! |
|
Eu cred că noi, cu toţii aici, suntem de acord şi, dacă cineva nu este de acord să se transmită dezbaterile, să vină aici la microfon şi să spună acest lucru şi să-l argumenteze. Dar eu cred că noi suntem cu toţii de acord că problematica legată de corupţie este una foarte importantă şi de mare interes pentru ţară, iar moţiunile de cenzură sunt chestiuni cu care nimeni nu poate să trateze aşa, la întâmplare, nici măcar Televiziunea, aşa, independentă, cum este ea. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PRM, PD şi PNL) |
|
Stimaţi colegi, Vă propun să încheiem această discuţie. Repet încă o dată pentru dumneavoastră: în conformitate cu prevederile constituţionale, nu vreau să le citesc acum, dacă vreţi, vi le citesc, în conformitate cu prevederile Regulamentului şedinţelor comune, art.20, astăzi de dimineaţă - aşa cum am procedat la toate moţiunile de cenzură, repet- s-au transmis scrisori către Televiziunea publică şi Radioul public. Dacă vreţi, vă citesc finalul: "În conformitate cu art.20 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului invită Televiziunea Română" - acelaşi lucru am trimis la Radioul public - "să transmită în direct această şedinţă comună." Deci, vă rog, haideţi să închidem capitolul! Nu mai fiţi atât de suspicioşi, că nu este cazul. Stimaţi colegi, Vă reamintesc că dezbaterea moţiunii va avea loc luni, 31 martie, ora 15,30, şi va fi televizată. |


