Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 2, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.1/2004
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 2, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 2, 2004
![]() |
2. | Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. | |||
| ................................................ | |
|
Cu aceste informări, rog pe domnul vicepreşedinte Viorel Hrebenciuc, liderul Grupului Partidului Social Democrat, să facă informarea cu privire la eventualele modificări în componenţa grupului şi să ne prezinte propunerile nominale pentru funcţiile din Biroul permanent şi reprezentantul în comisia de verificare a voturilor. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, În conformitate cu prevederile art.23 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PSD propune următorii candidaţi: pentru funcţia de vicepreşedinte, domnul Viorel Hrebenciuc, pentru cea de-a doua funcţie de vicepreşedinte, domnul Constantin Niţă, pentru funcţia de secretar, domnul Tudor Mohora, iar pentru funcţia de chestor, pe domnul Alexandru Lăpuşan. Pentru comisia de numărătoare a voturilor o propunem pe doamna deputat Aura Vasile. De asemenea, vreau să vă aduc la cunoştinţă că pentru sesiunea parlamentară februarie-iunie, conducerea grupului parlamentar nu a suferit modificări, ea rămânând în formula Viorel Hrebenciuc - lider, vicelideri, Viorica Afrăsinei, Alexandru Lăpuşan, Alexandru Sassu şi Vasile Suciu. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi vă mulţumesc. Domnul Lucian Bolcaş, liderul Grupului parlamentar al Partidului România Mare. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, compus la această dată din 74 de deputaţi, vă propune în postura de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor pe domnul deputat Corneliu Ciontu, în postura de secretar al Camerei Deputaţilor pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu, iar pentru cele două posturi de chestori propune pe domnii deputaţi Vasilescu Nicolae şi Gelil Eserghep. În ceea ce priveşte conducerea grupului, ea va fi asigurată de aceeaşi echipă: vicelideri domnul deputat Stanciu Anghel, domnul deputat Moiş Văsălie, domnul deputat Ilie Merce şi domnul deputat Mircea Purceld, eu rămânând în continuare liderul acestui grup parlamentar, repet, format din 74 de deputaţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Delegatul în comisie? |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă. Da. Delegat în comisia de numărare a votului, având în vedere activitatea pe care a desfăşurat-o de la dezbateri, propun pe domnul vicelider Anghel Stanciu. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Emil Boc, liderul grupului parlamentar. Aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Democrat propune următorii deputaţi pentru poziţiile care ne revin potrivit algoritmului. Pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PD îl propune pe domnul deputat Radu Berceanu. Pentru poziţia de secretar al Biroului permanent, Grupul parlamentar al PD îl propune pe domnul deputat Gheorghe Albu. În ceea ce priveşte membrul în comisia de numărare a voturilor, îl propune pe domnul deputat Vasile Bran. În ceea ce priveşte componenţa grupului parlamentar şi al conducerii acestuia, menţionăm faptul că Grupul parlamentar al PD îşi păstrează aceeaşi structură de conducere, respectiv subsemnatul, alături de mine ca vicelideri colega mea Paula Ivănescu, colegul meu Ştefan Bejat şi domnul deputat Ioan Onisei. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Liberal domnul Crin Antonescu, liderul grupului. |
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al PNL dispune de un singur post în această sesiune, postul de secretar şi, de bună seamă, noi socotim că el trebuie să revină colegului nostru, domnul deputat Puiu Haşotti, fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În ceea ce priveşte conducerea grupului, ea se menţine aproape neschimbată: lider, Crin Antonescu, vicelideri: domnii deputaţi Victor Dobre, Cornel Popa, Nini Săpunaru şi Napoleon Pop. În comisia de numărare a voturilor, domnul deputat Ovidiu Drăgănescu. Vă mulţumesc şi vă urez o sesiune plină de realizări în această componenţă a Biroului permanent. |
|
|
Vă mulţumesc pentru sinceritatea acestei urări. Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul lider Kelemen Attila Béla Ladislau. |
|
|
Domnul Kelemen Attila Béla Ladislau: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al UDMR propune pentru funcţia de chestor al Camerei pe domnul deputat Borbély Lázsló. Conducerea Grupului parlamentar al UDMR nu s-a schimbat: lider, subsemnatul, Kelemen Attila, vicelideri Marton Arpad şi Varga Attila, secretar, Pataki Iulia. Pentru comisia de numărare a voturilor propunem pe doamna deputat Pataki Iulia. |
|
|
Din partea grupurilor minorităţilor naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian. Vă rog să propuneţi. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Noi avem o singură propunere de făcut, că atâta ne-a mai rămas în sesiunea asta, la comisia de numărare a voturilor, domnul Mihai Radan. Vă mulţumesc. |
|
|
Stimaţi colegi, Aşadar, lista pe care urmează să v-o supunem votului este următoarea: vicepreşedinţi - domnul Viorel Hrebenciuc şi domnul Constantin Niţă din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Cornel Ciontu din partea Grupului parlamentar al PRM şi domnul Radu Berceanu din partea Partidului Democrat. Secretari: domnul Tudor Mohora din partea Partidului Social Democrat, domnul Nicolae Leonăchescu din partea Partidului România Mare, domnul Gheorghe Albu din partea Partidului Democrat şi domnul Puiu Haşotti din partea Partidului Naţional Liberal. Chestori: domnul Alexandru Lăpuşan - PSD, domnii - Vasilescu Nicolae şi Gelil Eserghep din partea PRM şi domnul Borbély László din partea UDMR-ului. Fac menţiunea că această listă urmează să fie supusă votului dumneavoastră, potrivit regulamentului, în bloc prin vot secret cu bile. Aşadar, se votează da, sau nu, mai exact pentru sau contra cu bile, respectiv bilă albă în urna albă, bila neagră în urna neagră. Aceste voturi urmează să fie verificate de următoarea comisie: doamna Aura Vasile din partea Partidului Social Democrat, domnul Anghel Stanciu din partea Partidului România Mare, domnul Vasile Bran din partea Partidului Democrat, domnul Ovidiu Drăgănescu din partea Partidului Naţional Liberal, Doamna Pataki Iulia din partea UDMR şi Mihai Radan din partea Grupului minorităţilor naţionale. Supun votului dumneavoastră componenţa nominală a acestei comisii de verificare. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu aceasta trecem la vot, rog pe domnul secretar Mohora să prezinte lista. Domnule Vasilescu şi domnule Lăpuşan, vă rog să distribuiţi bilele şi să urmăriţi corectitudinea votului. V-aş ruga să păstraţi liniştea în sală pentru a putea derula procesul de votare în mod corespunzător şi v-aş ruga, de asemenea, să rămâneţi şi pentru momentul în care vă vom anunţa rezultatele pentru a participa la confirmarea lor. Aveţi cuvântul, domnule Mohora. Puţin mai rar ca să se audă şi să se şi poată să-şi exercite dreptul de vot ca să nu se facă înghesuială. |
|
|
Da, da. Vă mulţumesc. - Abiţei Ludovic - prezent |
|
|
Stimaţi colegi, Operaţiunea de votare s-a încheiat. O contestaţie făcută de domnul Stanciu cu privire la mărimea diferită a bilelor a fost respinsă, pentru că nu numai cele negre s-a constatat că sunt mai mici, dar au fost şi cazuri inverse. Aveţi în continuare obiecţii? Rog membrii Comisiei de numărare a voturilor să se întrunească pentru a verifica. |
|
|
Domnule preşedinte, Sunt două bile de mărimi inegale şi nu ştim atunci, având volum diferit şi greutate diferită, dacă ele valorează fiecare un singur vot sau o fracţiune, cea mai mică o fracţiune din cea mare. Şi atunci nu ştiu cum să le numărăm, că eu sunt în comisia de numărare. Le numărăm la bucată şi avem bile mici şi bile mari sau le numărăm la kilogram? |
|
|
|
La kilogram, la Iaşi. Aici, la bucată. Pentru că au fost şi cazuri când bilele albe au fost mai mici. Deci, s-a anihilat suspiciunea reciproc. Stimaţi colegi, Vă rog să vă aşezaţi în băncile dumneavoastră pentru a da posibilitate doamnei deputat Vasile Aurelia să citească procesul- verbal de numărare a voturilor. Vă rog! |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, Comisia pentru verificarea şi numărarea voturilor a constatat următoarele:
Potrivit art.23 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor. Ca urmare a faptului că din totalul de 345 de deputaţi au votat pentru listă 305, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de regulament, minimum 173 de voturi pentru, sunt declaraţi aleşi pe funcţii în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor după cum urmează: Cap.I. Vicepreşedinţi: Viorel Hrebenciuc, Grupul parlamentar al P.S.D.; Constantin Niţă, Grupul parlamentar al P.S.D.; Corneliu Ciontu, Grupul parlamentar al P.R.M.; Radu Berceanu, Grupul parlamentar al P.D. Cap.II. Secretari: Tudor Mohora, Grupul parlamentar al P.S.D.; Nicolae Leonăchescu, Grupul parlamentar al P.R.M.; Gheorghe Albu, Grupul parlamentar al P.D.; Puiu Haşotti, Grupul parlamentar al P.N.L. Cap.III. Chestori: Alexandru Lăpuşan, Grupul parlamentar al P.S.D.; Nicolae Vasilescu, Grupul parlamentar al P.R.M.; Gelil Eserghep, Grupul parlamentar al P.R.M. şi Borbely Laslo, Grupul parlamentar al U.D.M.R. Încheiat astăzi, 2 februarie 2004. Pentru comisie, toţi membrii comisiei au semnat procesul-verbal. |
|
|
Mulţumesc, stimată colegă. Permiteţi-mi să adresez, în numele dumneavoastră, sincere felicitări noului Birou permanent al Camerei Deputaţilor şi în special colegilor noştri nou numiţi şi le dorim succes. Pentru colegii deputaţi, îi anunţ, condiţionat de confirmarea Biroului permanent şi a Comitetului Ordinii de zi, programul de mâine: intervenţii politice de la 8,30 şi, în continuare, şedinţa în plen până la ora 12,00, când va avea loc votul final asupra proiectelor pe care le vom dezbate mâine. Dar urmează să analizăm şi să aprobăm acest program în Comitetul ordinii de zi şi în Biroul permanent. Convoc Biroul permanent nou ales şi Comitetul ordinii de zi peste cinci minute în şedinţă comună. Şedinţa s-a încheiat la ora 17,15. |

