Parliamentary debates

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc.

Răspunsul Guvernului României la moţiunea simplă "Nu, subordonării media de către Guvernul Năstase, Da, libertăţii de exprimare".

Moto: "Mulţumim pentru ultima oară presei înainte de a o lua la bătaie" - Traian Băsescu, ziarul Naţional, 6 octombrie 2004, pag.4.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi, (Aplauze din partea Grpului parlamentar al PSD.)

Înainte de a răspunde la problemele ridicate de textul moţiunii, permiteţi-mi să fac un mic comentariu în privinţa gestului colegilor noştri din opoziţie. Impresia noastră, a membrilor Guvernului şi a colegilor din PSD, este că avem de-a face cu o provocare demagogică şi populistă ce nu reuşeşte să camufleze intenţiile pur electorale ale semnatarilor moţiunii. Fac o precizare, nu aveam nimic împotriva reprezentării grafice, ea a arătat două lucruri, faptul că în subconştient se păstrează imaginea relaţiei dintre putere şi presă din 96-2000, iar pe de altă parte că nu există alte argumente decât semne grafice pentru această moţiune.

Vă rog să-mi permiteţi să comentez puţin afirmaţia lui Traian Băsescu, cel care inspiră atât de mult pe semnatarii moţiunii. "Mulţumim pentru ultima oară presei înainte de a o lua la bătaie", spune liderul Alianţei PNL-PD, citat de cotidianul Naţional în 6 octombrie 2004. Dacă ar fi să luăm în serios pe domnul Băsescu care este şeful unora dintre semnatarii moţiunii, este mai mult decât evident că avem de a face aici cu o intenţie explicită de a pune pumnul în gura presei şi de a limita libertatea de expresie atât de greu câştigată în Decembrie 1989. Nu există nici un dubiu că această intenţie trădează gândirea autoritaristă şi apucăturile totalitare ale celui care-i reprezintă pe distinşii parlamentari din opoziţie şi nu este singurul.

Să ne referim la motto-ul acestei moţiuni. "Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui să bat în fiecare zi un ziarist". Semnatarii moţiunii n-au priceput nimic din acest mesaj care nu-l acuză, ci îl disculpă pe primul-ministru de orice ingerinţă sau încercare de limitare a libertăţii presei. Ca să înţelegeţi mai bine la ce se referă exact primul-ministru al României voi cita acum un pasaj dintr-un articol scris la acea vreme de cotidianul România Liberă. În opinia lui Năstase, simplu fapt că "ai fost subiect al unui articol de presă", nu conferă dreptul la folosirea bastonului, "în fiecare săptămână ar trebui să bat un ziarist", condamnând cu fermitate aceste practici.

Aşadar, doamnelor şi domnilor deputaţi, este o problemă de semantică. Avem în faţă un raţionament ipotetic sau o formulare care stă sub semnul condiţionalităţii "dacă ar fi, eu ar trebui", ceea ce înseamnă că nu este şi deci nu trebuie. Într-o interpretare păstrată în limitele bunului simţ, mesajul este foarte clar. Articolele din presă nu reprezintă un motiv de agresiune la adresa ziariştilor şi chiar dacă presa ne critică este dreptul ei să o facă. Mi se pare evident că un astfel de mesaj nu este altceva decât poziţia unui om care respectă şi apără libertatea presei.

Vrem să amintim că intenţia demagogică şi caracterul electoral al moţiunii nu au fost sesizate doar de noi, ci şi de reprezentanţii societăţii civile. Menţionăm în acest sens un fragment din declaraţiile pe care doamna Renate Weber, preşedintele Fundaţiei pentru o societate deschisă, le-a acordat într-o emisiune în limba română a postului de radio BBC în data de 11 octombrie a.c. Referindu-se la aşa-numita problemă a libertăţii presei, doamna Renate Weber consideră că "vocile care acuză acum acest aspect trebuiau să fie continue şi nu în momente în care se vânează capital electoral".

Este clar că în lipsa unor programe electorale consistente şi în plină criză de resurse umane, colegii noştri din Opoziţie inventează ameninţări şi încearcă aproape obsesiv să capteze atenţia publică. Nu este oare ciudat că în această presă despre care se spune că ar fi controlată de PSD, partidul de guvernământ este mult mai criticat decât erau colegii noştri din opoziţie în perioada 1996-2000, atunci când se aflau la guvernare? Despre ce control putem vorbi atunci când presa românească este plină de critici la adresa Guvernului şi a PSD? În fond, este normal ca într-o societate democratică, astfel de critici să existe şi chiar acest fapt este o dovadă vie că presa din România anului 2004 este liberă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În timp ce pregăteam răspunsul la această moţiune, am răsfoit puţin presa din ultimii ani ai guvernării CDR, PNL-PD şi am rememorat cazuri absolut cutremurătoare de intimidare a presei. Este de-a dreptul cinic ca oameni care au încercat explicit să intimideze jurnalişti, să vină astăzi şi să se erijeze în mari apărători ai libertăţii presei.

Ce credibilitate şi ce autoritate morală mai au semnatarii acestei moţiuni? Să ne reamintim cu toţii, oameni politici, jurnalişti şi simplii cetăţeni câteva fapte care se petreceau în România anilor 1997-2000. Şi pentru aceasta vă dau doar câteva exemple. În februarie 2000, invocând constatările unui control al Gărzii Financiare, Direcţia generală a vămilor, condusă la acea dată de domnul Nini Săpunaru, actual parlamentar PNL, semnatar al moţiunii, încearcă să confişte două maşini de tipărit offset aparţinând S.C.Tiporex S.A. Drept urmare, pentru câteva zile, apariţia publicaţiei Cotidianul a fost pusă în pericol.

În octombrie 1999, Ministerul de Interne a anunţat, printr-unul dintre consilieri, că intenţionează să propună Parlamentului "un regim sancţionator mai aspru" împotriva ziariştilor, o dată cu adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal.

Aşadar, în contradicţie cu Rezoluţia 1123, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei în aprilie 1997, care stipulează că "anumite dispoziţii ale Codului penal în vigoare sunt inacceptabile şi afectează în mod grav exercitarea unor drepturi fundamentale, în special articolele 205, 206, 238 şi 239, referitoare la insultă şi calomnie, care interferează cu libertatea presei", propunerile guvernului CDR-PD prevedeau creşterea pedepselor cu închisoarea pentru calomnie şi insultă.

"Adevărul" din 9 februarie 2000 atrăgea atenţia asupra faptului că "Puterea atacă iresponsabil libertatea presei." Este vorba despre puterea PNŢCD-PNL-PD. În acel articol, ziariştii "Adevărului" reclamau faptul că ministrul justiţiei Valeriu Stoica a susţinut adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care toţi cei care intentau procese ziariştilor erau scutiţi de plata taxei de timbru. Această pârghie legislativă a amplificat valul de procese prin care demnitarii fostei puteri cereau despăgubiri foarte mari jurnaliştilor şi instituţiilor de presă care publicau articole critice la adresa lor.

Poate vă mai amintiţi, stimaţi deputaţi, de un caz care ne-a cutremurat pe toţi la acea dată. În luna septembrie 1999, Marian Tudor, şef al Secţiei de anchete speciale din cadrul publicaţiei "Jurnalul de Constanţa" (care între timp şi-a suspendat apariţia), a fost atacat de doi indivizi necunoscuţi şi aruncat din trenul rapid 636 Constanţa-Bucureşti. Ziaristul mergea către o tipografie din Bucureşti, unde urma să predea printurile unei investigaţii pentru noul număr al ziarului. Deşi Marian Tudor avea asupra sa şi alte valori, agresorii nu i-au furat decât plicul ce conţinea printurile.

În anul 2000, Ralu Filip, pe atunci redactor-şef la Curierul Naţional, a fost condamnat într-un proces intentat de Gheorghe Mocuţa, secretar de stat, adjunct al domnului Valeriu Stoica, în cadrul Ministerului Justiţiei.

"Jurnalul Naţional" din 8 august 2000 a publicat un material în care trăgea un semnal de alarmă asupra faptului că decizia proaspătului primar Traian Băsescu, de a elimina chioşcurile de pe străzile capitalei, a lovit în reţelele de distribuţie a presei. "Băsescu a lovit puternic în presă, ridicând toate tarabele de comercializare a ziarelor. Băsescu neagă practic dreptul bucureşteanului de a fi informat."

Aceste întâmplări au fost suficiente pentru ca, în mai 2000, cu ocazia Zilei Internaţionale a Presei, regretatul Dumitru Tinu, să declare în cadrul unui simpozion organizat de Clubul Român de Presă: "Există, la această oră, mii de procese intentate ziariştilor sub pretextul apărării demnităţii. Ca urmare, multora dintre noi şi în solidar instituţiilor de presă la care lucrăm ni se solicită sume exorbitante sub formă de despăgubiri, având de ales între acceptarea falimentului sau renunţarea la articolele critice". (Adevărul - 3 mai 2000)

Să ne reamintim că în cadrul colocviului "Condiţiile libertăţii de expresie în România anului 2000", organizat de Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu, se menţiona faptul că presiunile economice şi corupţia îngrădesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor. Tot cu această ocazie, se atrăgea atenţia încă o dată asupra faptului că atât timp cât Codul penal va incrimina insulta şi calomnia, ziariştii vor avea un motiv în plus de nesiguranţă.

Aflăm aşadar, în 2004, că agresiunile împotriva ziariştilor nu sunt o creaţie şi nu aparţin guvernării P.S.D., aşa cum vor semnatarii moţiunii să lase impresia.

Pe lângă cazurile foarte grave de agresare şi intimidare a ziariştilor, iniţiate de persoane cu funcţii importante în cadrul fostei Puteri, sau care doar tolerau acţiunile dure ale subalternilor lor, au existat şi măsuri administrativ-legale care vizau îngrădirea libertăţii presei. Ameninţărilor cu procese în care urmau să li să ceară despăgubiri exorbitante li s-a adăugat şi decizia de majorare a TVA pentru presă, introdusă de Ministerul Finanţelor în toamna anului 1998. Strangularea economică a instituţiilor de presă a fost doar una dintre măsurile prin care acuzatorii noştri de azi, - liberalii şi democraţii -, alături de colegii lor ţărănişti, încercau să "cuminţească" vocile contestatare din media.

Aceste atitudini ostile nu au luat însă sfârşit o dată cu pierderea puterii, fapt ce dovedeşte că năravurile adânc înrădăcinate în mentalitatea celor care au condus România între 1997 şi 2000 nu pot fi camuflate uşor. Conform ziarului "Adevărul" din 16 octombrie 2002, "Fotografiat într-un bar de striptease, deputatul Crin Antonescu este acuzat că şi-a pus haidamacii pe fotoreporteri". Iată că, după doi ani de la acest incident, acelaşi Crin Antonescu a semnat moţiunea pe care o dezbatem azi, în care atrage atenţia asupra pericolelor care pândesc mass-media. Demagogie, ipocrizie şi cinism sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie acest gest.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Atitudinea Guvernului faţă de presă nu se măsoară în presupoziţii şi interpretări demagogice şi nefiabile argumentativ, şi nici în posibilele nemulţumiri ale unor miniştri faţă de modul în care li se construieşte o anumită imagine în presă. În fond, într-o ţară liberă, şi miniştrii au dreptul la libertatea cuvântului. Însă toate aceste considerente ţin de ordinul individual, nu instituţional. Atitudinea Guvernului, ca instituţie care acţionează unitar în relaţia cu presa, se măsoară în fapte!

Dacă se analizează iniţiativele guvernării P.S.D. privind aprofundarea democratică în tot ceea ce ţine de domeniul libertăţii de exprimare şi al dreptului la informare, atunci se poate vorbi mai degrabă de o politică a actualului Cabinet, ce vizează instituirea unei relaţii de parteneriat cu presa, şi nu de conflict permanent, aşa cum a fost în cazul guvernărilor liberal-democrate.

Din această perspectivă, mi se pare oportun să amintesc cele mai importante măsuri luate de guvernarea P.S.D. pentru a sprijini şi consolida libertatea de expresie şi transparenţa în societatea românească:

1. au fost iniţiate şi adoptate: Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale în administraţia publică centrală şi locală;

2. au fost cooptaţi doi membri ai Clubului Român de Presă în administraţia RODIPET, organism care a fost mai apoi privatizat;

3. a fost emisă o hotărâre de guvern care prevede posibilitatea cumpărării sediilor de către societăţile care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat";

4. s-a aprobat, prin trei hotărâri de Guvern, scoaterea hârtiei de la rezerva de stat, atunci când au existat situaţii de criză cauzate de problemele apărute la Fabrica Letea;

5. a fost aprobată reducerea de la 19% la 9% a taxei pe valoarea adăugată la distribuţia presei;

6. a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă;

7. retururile din presa scrisă au devenit deductibile (până la 15% din tiraj);

8. au fost operate modificări de substanţă în Codul penal, prin care au fost excluse infracţiunile de ultraj prin calomnie şi insultă;

9. în ultimii doi ani, Guvernul a înfiinţat Comitete de Transparenţă pentru monitorizarea utilizării fondurilor publice în acţiuni de importanţă majoră pentru societatea românească - referendumul naţional pentru votarea noii Constituţii, alegerile locale etc.;

10. Guvernul a manifestat deschidere faţă de criticile formulate în rapoartele şi evaluările organizaţiilor non-guvernamentale din România cu privire la libertatea de expresie şi a luat măsuri pentru a corecta deficienţele semnalate.

Insistăm asupra faptului că acest guvern şi majoritatea parlamentară care l-a susţinut au dezincriminat insulta şi diminuat drastic regimul sancţionator al calomniei, unul din principalele mecanisme legislative folosite frecvent de foştii guvernanţi aparţinând P.N.L.-P.D. pentru intimidarea ziariştilor şi implicarea lor în procese foarte costisitoare. Şi ne întrebăm unde se afla doamna deputat Mona Muscă, cea care se revendică acum, în pragul alegerilor, drept apărător al libertăţii de expresie, când ziariştii cereau insistent guvernării C.D.R., din care şi partidul domniei sale făcea parte, să dezincrimineze insulta şi calomnia?

Toate aceste aspecte infirmă ipoteza potrivit căreia ar exista atitudini ostile faţă de presă în cadrul Guvernului. Etichetarea anumitor tensiuni şi polemici, absolut fireşti într-un spaţiu democratic, drept îngrădiri ale drepturilor omului, este o mistificare păguboasă. Presa este o contraputere în stat, mai influentă decât grupurile de interese, de lobby sau chiar decât opoziţia politică. Presa creează şi demolează imaginea; în schimb, propriul său prestigiu nu poate fi atacat şi alterat de ingerinţele puterii politice. Este normal să existe nemulţumiri şi tensiuni, este normal să se producă polemici. Aceasta este cea mai sigură dovadă a existenţei dialogului şi a unui flux comunicaţional regulat între instituţii şi liderii de opinie.

Nu am fost şi nu suntem de acord cu o lege a presei, am înţeles şi am lăsat breslei jurnaliştilor posibilitatea de a-şi identifica formele de autoreglementare. Este în primul rând problema presei că nu s-a ajuns la un mecanism de autoreglementare unitar, care să asigure, de pildă, protecţia jurnaliştilor în faţa potenţialelor abuzuri ale patronatului din presă. Ceea ce nu mi se pare însă corect este ca, pe fondul unui vid de autoreglementare, să i se impute Guvernului şi P.S.D. politizarea unor conflicte de muncă existente în cadrul unor publicaţii.

Opinia noastră este foarte clară: dorim consolidarea libertăţii presei în România şi suntem deschişi la toate propunerile care pot asigura o mai bună informare a cetăţeanului despre treburile publice!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să răspund punctual la problemele ridicate în textul moţiunii.

Se afirmă că "Actualul Guvern a adus România în situaţia de a nu mai îndeplini criteriul politic de aderare". Cel mai bun răspuns la o asemenea acuzaţie îl dă ultimul raport de ţară al Comisiei Europene, în care se afirmă foarte clar că România îndeplineşte criteriul politic de aderare, "...şi-a consolidat şi aprofundat stabilitatea instituţiilor sale, garantând astfel democraţia, domnia legii, drepturile omului şi respectul şi protecţia minorităţilor. Această tendinţă a crescut în ultimul an. România continuă să îndeplinească criteriile politice." (Raportul de ţară 2004, pag. 30, Cap. 1.3. - Evaluare generală).

Aşadar, este deasupra oricărei îndoieli că cei care au formulat teza neîndeplinirii criteriului politic de către România au făcut-o fie din ignoranţă, fie din rea-voinţă.

De asemenea, în moţiune este folosit ca argument un articol publicat în ziarul "Financial Times", mizându-se probabil pe prestigiul acestuia ca mijloc de convingere. În extrasul din respectivul articol nu se precizează însă nimic despre intruziunea politicului în actul redacţional al unor ziare, vorbindu-se în fapt despre neînţelegerile dintre echipele redacţionale şi patronatul a două ziare româneşti.

În ceea ce priveşte afirmaţia cuprinsă în prima parte a raportului de ţară, potrivit căreia "Acumularea datoriilor marilor trusturi de presă, inclusiv a celor mai importante televiziuni private, speculate în mod interesat de Guvern, influenţează independenţa editorială şi duce la autocenzură", statisticile oficiale privind situaţia financiară a trusturilor de presă şi a celor mai importante televiziuni dovedesc contrariul, aşa cum reiese foarte clar din datele oferite publicităţii de Ministerul Finanţelor Publice. Afirmaţia conform căreia Guvernul ar profita de situaţia de pe piaţa media este o pură speculaţie. Vă reamintim că actualul Guvern a moştenit această situaţie de la guvernarea liberal-democrată din 1996-2000 şi că acumularea masivă a datoriilor de către trusturile de presă din România a avut loc până în anul 2001. În acest caz, soluţia optimă a fost aceea a transparenţei şi a reeşalonării datoriilor.

Dumneavoastră ştiţi foarte bine că aceasta este singura soluţie, iar dacă actualul Guvern ar fi executat silit trusturile de media cu datorii, atunci probabil că "aţi fi bătut tobele" cu mult mai multă vlagă pe această temă falsă legată de limitarea libertăţii de expresie.

Din 2001 şi până în prezent, instituţiile de media au încercat să-şi achite obligaţiile la bugetul de stat, împreună cu penalităţile care le-au fost impuse, unele dintre ele aflându-se acum în situaţia de a nu mai avea nici o datorie faţă de stat. La data de 30 septembrie 2004, posturile de televiziune PRO TV şi ANTENA 1 nu mai aveau obligaţii restante faţă de stat. Pentru recuperarea sumelor datorate de către posturile de televiziune B.1.TV şi PRIMA TV, Ministerul Finanţelor a dispus măsuri de executare.

Aşadar, este evident faptul că adevărata ingerinţă în libertatea de expresie a presei o faceţi dumneavoastră, prin faptul că forţaţi o anulare a datoriilor trusturilor de presă, ceea ce ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi faţă de firmele care-şi plătesc în mod onest taxele şi impozitele. Reeşalonarea datoriilor este în acest moment cea mai bună soluţie.

În moţiune se face referire la Ministerul Informaţiilor Publice şi la transformarea lui într-un aşa-numit "Departament al Propagandei". Susţineţi că Ministerul Informaţiilor Publice este un "aşa-zis Departament al Informaţiilor Publice". Afirmaţia este mai mult decât aberantă şi dovedeşte că semnatarii moţiunii se lansează în supoziţii fără să aibă o informare minimală cu privire la subiectele pe care le abordează. Dacă nu aţi aflat până acum, vreau să vă anunţ că fostul Minister al Informaţiilor Publice (cel care a iniţiat de altfel Legea accesului la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale) a fost desfiinţat, iar trei dintre departamentele care îl compuneau - cel al Purtătorului de Cuvânt, cel pentru Relaţii Interetnice şi Departamentul Relaţiei cu Românii de Pretutindeni - au devenit structuri cu competenţe distincte.

Să fi uitat, oare, semnatarii acestei moţiuni atât de repede faptul că un Departament al Informaţiilor Publice a existat doar în timpul Guvernelor Ciorbea şi Vasile, din 1996 până în martie 2000? Nu ştim dacă este vorba despre un lapsus, despre o insuficientă documentare sau despre rea-credinţă. Ştim însă că parlamentarii PNL-PD nu cunosc instituţiile guvernamentale, ceea ce este o dovadă în plus a lipsei de argumente serioase şi credibile.

Autorii moţiunii au construit un capitol întreg despre aşa-numita "intervenţie guvernamentală în activitatea C.N.A.". Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului au infirmat în mod public aceste acuzaţii, apreciind relaţia cu Guvernul României ca fiind "una de parteneriat" şi bună cooperare. C.N.A. precizează faptul că Guvernul a sprijinit iniţiativa Consiliului de a creşte durata mandatelor de la patru la şase ani, fapt remarcat de Uniunea Europeană în Raportul de ţară pe 2004, ca măsură prin care se consolidează independenţa politică a membrilor C.N.A. Dacă nu s-ar fi modificat în acest sens Legea audiovizualului, astăzi C.N.A. ar fi avut mai puţin cu cinci membri propuşi de fosta Putere.

Prin afirmaţiile hazardate şi chiar iresponsabile din textul moţiunii, cele două partide semnatare dovedesc inconsecvenţă, după ce au apreciat în termeni favorabili rapoartele de activitate ale C.N.A. pentru anii 2002 şi 2003.

Vă reamintesc acum că, după câştigarea alegerilor, P.S.D. a moştenit de la guvernarea C.D.R. un sistem audiovizual "în genunchi". Două erau cauzele principale ale acestei stări de fapt: sistemul de măsurare a audienţei televiziunilor şi suprataxarea fiscală.

Introducerea people - metrelor în perioada 1997-1998 a condus la înjumătăţirea veniturilor din publicitate, simultan cu creşterea cheltuielilor. Consecinţa la nivelul radiodifuzorilor privaţi a fost creşterea datoriilor.

În ceea ce priveşte taxele, la sfârşitul anului 2000, radiodifuzorii plăteau şapte taxe: taxă de înscriere la concurs pentru licenţă, taxă de licenţă iniţială, taxă de autorizare (decizie de autorizare sau reautorizare), taxă anuală de licenţă, taxă pentru modificarea licenţei, taxă pentru modificarea deciziei de autorizare, taxă pentru modificarea grilei de program.

Toate acestea însemnau sute de milioane de lei plătite anual de radiodifuzori, mai ales de către cei locali. Pe lângă taxele mai sus prezentate, guvernarea din care au făcut parte semnatarii moţiunii pe care o dezbatem azi, a introdus şi taxa de 3% pentru publicitate, ceea ce a diminuat volumul încasărilor posturilor de radio şi televiziune.

C.N.A. a propus în noua Lege a audiovizualului ca taxele mai sus menţionate să fie eliminate. Deşi P.N.L. şi P.D. s-au opus acestei măsuri, prin vocea doamnei deputat Mona Muscă, sau a domnului Adriean Videanu, de exemplu, majoritatea parlamentară a P.S.D. a susţinut această iniţiativă.

În mod firesc se pune întrebarea: cine a limitat, cu adevărat, libertatea presei?

Acum, în România anului 2004, radiodifuzorii nu plătesc absolut nimic pentru utilizarea spectrului de frecvenţe, licenţieri sau autorizări. Guvernul PSD a anulat din proprie iniţiativă taxa de 3% pentru publicitate, contribuind la creşterea încasărilor posturilor de radio şi televiziune. Conform comunicatului C.N.A., în perioada 2002-2004, radiodifuzorii privaţi şi-au sporit veniturile cu 30-40%, anii 2003 şi 2004 fiind, din punct de vedere economic, cei mai buni ani din ultimii 10, aşa cum reiese din publicaţiile de specialitate şi din datele făcute publice de instituţii independente.

Guvernul României a susţinut, de asemenea, măsuri pentru reducerea costurilor de cablare la reţeaua TV în mediul rural, fapt care a făcut ca azi, aproape 80% din mediul rural să fie cablat şi să garantăm efectiv, în acest fel, accesul la informaţie şi pluralism informaţional.

Toate aceste măsuri au condus la diminuarea semnificativă a monopolului televiziunii publice în mediul rural şi la consolidarea situaţiei economico-financiare a posturilor private de radio şi televiziune din România.

Trebuie să observăm, în primul rând, că în perioada 1997-2000, au fost organizate şase concursuri pentru acordarea de licenţe de emisie, în vreme ce în perioada 2001-2004 au fost organizate doar trei.

În acelaşi timp, e demn de menţionat cazul domnului Aristotel Căncescu (în perioada guvernării CDR era senator PD, iar acum este preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov), care a reuşit performanţa ca, în mai puţin de doi ani, să obţină 20 de frecvenţe radio şi trei frecvenţe de televiziune, prin intermediul a şase societăţi comerciale. Alocarea discutabilă de frecvenţe în perioada guvernării C.D.R. a produs dezechilibre majore pe piaţa media, care s-au răsfrânt şi după anul 2000.

Posibilitatea de a înstrăina licenţele audiovizuale, introdusă prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost salutată de experţii străini şi de Comisia de la Bruxelles. Această măsură a asigurat intrarea în legalitate a unui număr mare de radiodifuzori, libera concurenţă şi funcţionalitatea pieţei audiovizuale.

Prin toate aceste măsuri, s-a ajuns ca, în momentul de faţă, să nu mai existe în România nici un oraş important sau regiune cu un singur radiodifuzor, sau care să aparţină unei singure persoane sau unui grup.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ceea ce priveşte aşa-zisele imixtiuni economico-financiare guvernamentale pe piaţa mass-media, precizăm următoarele.

Dacă alocarea de fonduri publice pentru publicitate are drept rezultat limitarea şi încălcarea libertăţii de exprimare, atunci situaţia este similară prin gravitate şi în ţări cu tradiţie democratică îndelungată, precum: Franţa, Germania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.

Ceea ce nu pricep semnatarii moţiunii este că publicitatea de stat nu a fost şi nu este un mijloc de influenţare a politicii editoriale a presei, ci pur şi simplu un instrument prin care publicul este informat asupra unor subiecte de interes public. De pildă, dacă nu am fi informat pensionarii despre programul social al guvernului privind turismul, milioane de pensionari nu ar fi putut beneficia de aceste servicii. Informarea publicului de către Guvern nu este o problemă de opţiune, e o datorie.

Publicitatea guvernamentală ocupă doar 8%, raportat la totalul bugetelor de publicitate, şi nu există nici o probă privind legătura dintre publicitate şi politica editorială. Când spui că libertatea presei este limitată de alocarea fondurilor de publicitate trebuie să ai dovezi concrete în acest sens. Or, autorii acestei moţiuni nu prezintă nici o dovadă. Aşa-zisa "directivă" emisă de Secretariatul General al Guvernului, care este invocată în textul moţiunii şi despre care se spune în mod tendenţios şi eronat că ar viza "amestecul guvernamental pe piaţa publicităţii", este de fapt o recomandare a Secretariatului General al Guvernului adresată ministerelor şi instituţiilor publice aflate în subordinea Guvernului, referitoare la supervizarea bugetelor de publicitate, care are la bază prerogativele legate de buna gestionare a banilor publici.

Respingem categoric acuzaţia privind implicarea Guvernului în piaţa publicităţii. Pe durata întregului mandat al Guvernului P.S.D., nu au existat fonduri centralizate de publicitate pentru activitatea de comunicare a ministerelor şi a celorlalte instituţii publice din subordinea Guvernului. Contractele de publicitate au fost semnate de fiecare instituţie în parte, în raport direct cu mass-media, fără să conţină avizul sau semnătura primului-ministru.

În textul moţiunii se lansează ipoteza că Guvernul foloseşte RODIPET "ca pârghie de favorizare sau defavorizare a unor publicaţii, prin felul în care se realizează distribuţia şi are loc ritmul plăţilor".

Semnatarii moţiunii ar fi trebuit ca, în prealabil, să se documenteze mai bine, înainte de a lansa această afirmaţie. Ţinem să le reamintim celor care au uitat, sau nici nu au ştiut vreodată, faptul că RODIPET a fost privatizată de Guvernul P.S.D. încă din anul 2003, dată de la care acesta funcţionează ca societate privată, după regulile stabilite de economia de piaţă. Privatizarea s-a făcut prin ofertă publică, deschisă tuturor firmelor care întruneau cerinţele prevăzute de legislaţia privatizării. Conform contractului, societatea care a achiziţionat RODIPET s-a angajat să respecte clauze precise, care vin în sprijinul instituţiilor de presă.

Mai mult: reamintim distinşilor deputaţi, semnatari ai moţiunii, că în acest an - la iniţiativa Guvernului P.S.D., în colaborare cu Clubul Român de Presă -, a luat fiinţă o reţea alternativă de difuzare a presei scrise - numită ACCES - sub conducerea Grupului editorilor de presă.

Se afirmă că "autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri de relaxare fiscală în favoarea acesteia" (este vorba de mass-media). Avem de a face din nou cu o afirmaţie mincinoasă. Aşa cum am menţionat, cota TVA pentru distribuţia presei a fost redusă de la 19% la 9%, retururile din presa scrisă sunt deductibile (până la 15% din tiraj) şi a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă, taxă impusă de Guvernul C.D.R., împotriva voinţei instituţiilor mass-media, care au protestat la acea vreme.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ultimele studii realizate de Agenţia de Monitorizare a Presei şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului asupra principalelor emisiuni informative televizate au demonstrat poziţia obiectivă şi echilibrată a postului public în peisajul televiziunilor româneşti.

Prezentăm o serie de date care susţin această constatare: în perioada 1-15 septembrie 2004, TVR.1 a alocat, în Jurnalul de la ora 19,00, 35,9% din timp autorităţilor publice centrale, 27,7% opoziţiei, 23,5% majorităţii, 8,3% P.U.R. şi 4,4% U.D.M.R., conform monitorizării efectuate de C.N.A.

De altfel, în martie anul acesta, a intrat în vigoare şi Decizia C.N.A. nr. 40 privind asigurarea informării corecte şi a pluralismului, care reglementează explicit regula celor trei părţi în cadrul programelor de ştiri, care se aplică nu numai principalelor ediţii informative ale unui post, ci întregii durate de emisie a emisiunilor de ştiri ale unui post.

Există în textul moţiunii un paragraf care spune că "Rapoarte independente de monitorizare a principalelor emisiuni informative semnalează o pondere de 88-90% pentru reprezentanţii actualei Puteri, cu precădere a Guvernului, în spaţiul programelor informative". Probabil este vorba de rapoarte independente de adevăr. Conform monitorizărilor realizate de Direcţia Marketing din cadrul TVR, apariţiile politice în 2003 la TVR.1 s-au distribuit astfel: P.S.D., U.D.M.R. şi P.U.R. au întrunit un total de 507 apariţii, adică 43,9%; P.N.L., P.D. şi P.R.M. - un total de 632 de apariţii, adică 54,8%; minorităţi, altele decât U.D.M.R. - 13 apariţii, adică 1,1%.

Vă propun un exerciţiu de memorie. Haideţi să ne aducem aminte împreună care era proporţia mesajelor guvernamentale, în raport cu cele ale opoziţiei, în anii 1999-2000, pe posturile de televiziune. Vă ofer câteva exemple extrem de relevante.

În perioada 20-24 septembrie 1999, TVR aloca Puterii 60,99% din timpii de antenă din emisiunile informative şi cele de dezbateri. Opoziţiei îi reveneau 7,31%.

În intervalul 18-24 februarie 2000, 67,1% din timpul emisiunilor informative şi de dezbateri de la ROMÂNIA 1 era deţinut de mesajele partidelor guvernamentale, în timp ce partidele din opoziţie beneficiau de 18,1%.

Credem că orice alt exemplu în acest sens este de prisos, iar comentariile sunt inutile. Cifrele vorbesc de la sine.

Autorii moţiunii în discuţie consideră că, în perioada 2001-2004, "Societatea Română de Televiziune a suferit presiuni guvernamentale constante", impunându-se chiar schimbări în funcţii- cheie. Nu se menţionează care sunt aceste schimbări-cheie, poate pentru că ele nu există în fapt. Sau poate se au în vedere acele schimbări din funcţii-cheie care au avut loc în perioada guvernării de tristă amintire C.D.R.: Stere Gulea, Alina Mungiu Pippidi, Răsvan Popescu.

Reamintim celor care aruncă cu vorbele, fără a se documenta suficient, că în perioada decembrie 2000 - iulie 2002, Televiziunea Română a fost condusă de acelaşi Consiliu de Administraţie şi de acelaşi preşedinte-director general, numiţi în perioada guvernării C.D.R.

Televiziunea publică se află sub control parlamentar, prezentând anual un raport de activitate. Consiliul Naţional al Audiovizualului este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi are obligaţia să asigure respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În textul moţiunii se afirmă că "Legea accesului la informaţiile de interes public, considerată a fi unul din puţinele succese în domeniu, nu este aplicată de autorităţi în spiritul şi litera ei."

Reamintim semnatarilor moţiunii că actualul Guvern - şi nu altul - a fost iniţiatorul acestei reglementări, iar rapoartele anuale de monitorizare a implementării acestei legi sunt publice şi demonstrează o creştere semnificativă a transparenţei în administraţia publică.

În anul 2003 au existat 662.447 de cereri de informaţii de interes public, din care 97% au fost rezolvate favorabil. Sigur că există cazuri în care opacitatea instituţională este încă prezentă, dar nu este normal să se extrapoleze situaţiile singulare şi să se ignore progresele importante care s-au făcut în acest domeniu.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Condamnăm în modul cel mai ferm orice act de agresiune împotriva jurnaliştilor. Este îngrijorător faptul că astfel de acte se mai întâmplă în România. Cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor sunt anchetate de poliţie. Conform informaţiilor date publicităţii de Ministerul Administraţiei şi Internelor, mai multe comisii aparţinând Grupului de Control al ministerului au verificat acţiunile poliţiei referitoare la plângerile depuse de ziarişti, în calitate de părţi vătămate.

Verificările au vizat ultimii cinci ani, respectiv perioada 1999 - 2004, când au fost înregistrate la Ministerul de Interne 71 de plângeri depuse de ziarişti.

Astfel, din totalul acestor plângeri, 41 constau în fapte de lovire sau vătămare corporală gravă, iar alte 30 reclamau furturi, tâlhării sau distrugere de aparatură. Până în prezent, au fost soluţionate 51 de cazuri, din care, în 32 de situaţii, autorii au fost identificaţi de către poliţie, iar în 19 cazuri făptuitorii au fost indicaţi de către părţile vătămate. În anul 2004, Poliţia Română a soluţionat 28 de cauze, rămânând în lucru 4 cauze cu autori neidentificaţi.

Subliniem faptul că obligaţiile instituţiilor statului faţă de cazurile de agresiune a ziariştilor sunt absolut aceleaşi ca în orice caz de agresiune, asupra oricărui cetăţean. Guvernul nu poate fi responsabil de cauzalitatea foarte diversă a situaţiilor individuale, în care ziariştii sunt agresaţi şi care, adesea, se referă la relaţii "bilaterale" între cele două părţi.

Referitor la situaţia de la "Evenimentul zilei" şi "România liberă", consider că nu este corect să atribuiţi Guvernului responsabilitatea unui conflict de muncă între patronat şi angajaţii săi. Adevărata politizare şi limitare a libertăţii presei o faceţi dumneavoastră, semnatarii acestei moţiuni, prin faptul că încercaţi să prezentaţi un conflict de muncă drept ingerinţă a politicului, încercând, în acest fel, să câştigaţi, probabil, bunăvoinţa jurnaliştilor şi să impuneţi în percepţia publică o temă falsă: limitarea libertăţii presei.

E de ajuns să răsfoim ziarele din ultimele zile, pentru a vedea că cele mai acide şi mai acuzatoare articole sunt îndreptate împotriva P.S.D. şi a Guvernului. Ce înseamnă acest lucru, dacă ar fi să urmăm logica colegilor din opoziţie? P.S.D. foloseşte copleşitoarea sa influenţă asupra mass-media pentru a se critica singur? Este aberant! Dacă ajungem la astfel de concluzii absurde, înseamnă că am pornit de la nişte premise false. Acest Guvern nu şi-a subordonat, nu îşi subordonează şi nu îşi va subordona niciodată presa.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi ca, în final, să aduc spre dezbatere publică o serie de propuneri prin care sperăm să se asigure o consolidare a libertăţii presei în România şi un cadru mai adecvat pentru protecţia drepturilor jurnaliştilor.

Propunerile noastre vizează: promovarea instituţionalizării unui Statut al jurnalistului şi a unui Cod deontologic al jurnalistului; susţinerea viabilităţii economice a organizaţiilor media; măsuri pentru evitarea intruziunii eventualelor constrângeri financiare în munca jurnaliştilor; continuarea procesului de reducere a arieratelor marilor companii de media.

Insist asupra faptului că Guvernul va dezbate propunerea la care ne-am referit cu reprezentanţii instituţiilor de media şi cu cei ai organizaţiilor societăţii civile.

Aceste instituţii şi organisme sunt cele care se vor pronunţa asupra oportunităţii şi validităţii propunerilor pe care noi le-am făcut, o primă serie de dezbateri pe această temă urmând să aibă loc în cursul zilei de marţi la Palatul Victoria.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înţelegem că este dreptul Opoziţiei să ne cheme în faţa Parlamentului pentru a da diverse explicaţii şi apreciem exercitarea acestui drept democratic. Ne aşteptam însă ca acest drept să fie folosit mai inteligent, iar problemele vizate să se afle într-adevăr pe agenda cetăţeanului. Nu a fost să fie aşa. Aşa cum am demonstrat, moţiunea pe care o dezbatem astăzi porneşte de la premise false, nu vizează o problemă reală, iar argumentele aduse în textul moţiunii sunt slab fundamentate. Vreau să asigur că Guvernul României respectă principiile de la Johannesburg privind libertatea presei, libertatea cuvântului scris şi rostit şi accesul la informaţie.

Noi considerăm că accesul persoanelor la informaţiile publice este absolut necesar în vederea monitorizării activităţilor autorităţilor publice şi a unei participări depline la viaţa unei societăţi democratice. Regula generală trebuie să fie cea a accesului la informaţie, limitarea să fie excepţia.

O presă liberă, aşa cum este cea română, îşi alege singură subiectele de mediatizat şi îşi exprimă propriile sale opinii. Guvernul sau oricare altă instituţie publică nu poate decât să manifeste o deplină transparenţă faţă de mass-media, pentru o informare cât mai bună a cetăţenilor asupra treburilor publice, dar nu poate, nu trebuie şi nu va interveni niciodată în politica editorială a presei. Subliniem că actualul guvern a optat pentru acordarea de înlesniri la plată a societăţilor de presă cu datorii, considerând că este dator să asigure cetăţenilor României mijloace de informare multiple şi cât mai diversificate.

În ce priveşte Opoziţia, Partidul Democrat prin vocea lui Cozmin Guşă, a anunţat deja că în cazul accederii la guvernare, va apela la o altă metodă, şi anume falimentarea şi închiderea ziarelor şi televiziunilor cu datorii. Din punct de vedere strict economic, poate fi considerată o măsură corectă. Din punct de vedere democratic şi social, cu siguranţă nu este. Este de-a dreptul comic, sau mai degrabă tragic, faptul că cei care se erijează în apărători ai presei îşi anunţă cu un cinism absolut stupefiant intenţia de a suprima existenţa unei instituţii de presă. Cred că este absolut firesc să ne întrebăm dacă nu cumva alianţa PNL minus PD pregăteşte liste negre cu ziare şi televiziuni care urmează să fie eliminate şi jurnalişti care trebuie încarceraţi.

Semnatarii moţiunii nu au nici o bază argumentativă reală, nici dreptul moral de a învinui Guvernul de încălcarea libertăţii de exprimare a opiniei şi presiuni asupra mass-media. Mult mai productivă ar fi lansarea unor dezbateri constructive în care autorii acestor acuzaţii să vină cu proiecte concrete destinate dezvoltării presei şi mai ales ameliorării procesului comunicaţional dintre corpul instituţional şi mass-media.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În faţa dovezilor incontestabile pe care le-am adus în sprijinul afirmaţiei că acest Guvern a încercat prin toate mijloacele avute la dispoziţie, pârghii legislative, administrative şi fiscale, să îmbunătăţească situaţia presei din România, considerăm că toţi parlamentarii de bună credinţă vor vota pentru respingerea moţiunii.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Ţin să mulţumesc şi presei pentru că a rezistat până la această oră târzie. Îi invit şi mâine dimineaţă pentru că, vorba unui distins creator, "nici nu ştiţi ce veţi pierde dacă nu veţi fi aici".

Îmi exprim încă o dată public regretul faţă de distinsul grafician, autor al desenului, nu aveam de unde să ştiu, de aici, din poziţia aceasta, ce prezintă colegii mei care m-au obişnuit în alte dăţi cu alte corpuri.

Şedinţa s-a încheiat la ora 20,00.