Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.60/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006
![]() |
2. | Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului: | |||
![]() | |||||
|
|
Urmează o altă procedură, aceea afectată răspunsurilor primului ministru şi miniştrilor la interpelările deputaţilor. de la Ministerul Economiei şi Comerţului nu e nimeni? |
||||
|
|
|
Domnul ministru Lupu. Domnule Mircea Costache, aşteptaţi răspunsul sau mai faceţi o simplă prezentare? |
|
||
|
Aştept răspunsul. |
|||||
|
|
Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
||||
|
|
Domnul Vasile Lupu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat, Pentru dumneavoastră am două, pe de o parte, defrişarea suprafeţei ce urmează să fie retrocedată şi subvenţionarea agriculturii, pasta de tomate, calităţi gustative. O să încep cu prima. Până în anul 2005 s-au făcut tăieri rase de pădure pe o suprafaţă de 30 341 de ha, aparţinând în cea mai mare parte persoanelor fizice, suprafaţă de pădure preluată în baza Legii nr.18/1991. După anul 2005, tăierile ilegale de păduri, pe suprafeţele mari s-au restrâns substanţial. Rezultatul tăierilor rase, coroborat cu precipitaţiile abundente a favorizat alunecările de teren cu efecte bine cunoscute pentru populaţie şi care s-au întâmplat şi în cursul anului 2005. Pentru identificarea urgentă a unor măsuri de stopare a tăierilor ilegale de păduri a fost constituit în luna august 2005 un grup de lucru interministerial format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat de la agricultură, justiţie, mediu, economie şi comerţ, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Garda Naţională de Mediu şi Autoritatea Naţională a Vămilor şi care a analizat şi stabilit principalele cauze ale producerii tăierilor ilegale. Exportul de buşteni a fost şi este în atenţia noastră, el se bazează pe convenţiile stabilite cu Uniunea Europeană de la care nu putem să ne abatem. La data actuală, exportul de buşteni se efectuează în baza licenţei de export eliberată de direcţia generală, politici comerciale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului în baza avizului eliberat de Direcţia Politici, strategii şi reglementări forestiere din cadrul ministerului nostru. În prezent se află în faza finală de avizare la Ministerul Economiei şi Comerţului ordinul ministrului privind măsura de supraveghere a exportului de masă lemnoasă în stare brută, prelucrată sumar şi de produse din lemn. Principalele măsuri care s-au aplicat pentru stoparea tăierilor ilegale de pădure: 1. verificarea întregului circuit economic creat prin vânzarea lemnului pe picior sau fasonat, prelucrarea acestuia şi valorificarea produselor obţinute; 2. întărirea capacităţii de control a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; 3. se continuă dotarea corespunzătoare cu logistică a structurilor şi persoanelor împuternicite să realizeze activităţi de control. S-au efectuat controale atât în păduri, cât şi la operatorii economici. În urma acestor controale, au fost aplicate, vă dau numai rezultatele din acest an, până la 31 martie un număr de 4 317 contravenţii silvice, cu o valoare a contravenţiilor de 3,1 milioane lei, pentru abateri de la regimul silvic. De asemenea, au fost constatate 951 de infracţiuni silvice cu o valoare a prejudiciului de 2,1 milioane roni şi s-a confiscat material lemnos, în volum de peste 10 mii de metri cubi. Au fost luate măsuri de împădurire a terenurilor din fondul forestier naţional şi reconstrucţie ecologică a arboretelor, afectate integral în anii anteriori de tăieri ilegale. Acţiunea menţionată se desfăşoară din primăvara acestui an, fie prin efectuarea benevolă a reîmpăduririlor de către proprietari ai terenurilor forestiere, aşa cum sunt aspectele acestea prevăzute în art.67 din Codul silvic din 1996. Şi o altă măsură şi nu cea mai puţin importantă, conştientizarea publicului în legătură cu efectele defavorabile ale tăierilor ilegale. Au fost prezentate comunicate de presă pentru cazurile deosebite privind agresiunea pădurilor. Principalele măsuri care se desfăşoară în prezent pentru stoparea tăierilor ilegale: este vorba de controlul de fond şi controlul circulaţiei masei lemnoase şi controlul instalaţiilor debitat lemn rotund, efectuat prin sondaj la operatorii economici. V-am prezentat, domnule deputat, pe scurt răspunsul, vi-l pot şi prezenta în scris astăzi. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Mai aveţi un răspuns, dar aici este menţionat că vi-l dă scris. Doriţi să comentaţi primul răspuns? Vă rog. Al doilea răspuns i-l oferim scris, domnule ministru. |
||||
|
|
Domnul Vasile Lupu: Am înţeles. |
||||
|
Facem economie de timp. Da. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Răspunsurile la interpelări, bineînţeles că arată gradul de receptivitate al ministerelor interpelate faţă de problematica pusă în discuţie şi putem nota şi numărul de infracţiuni şi numărul de amenzi şi confiscări de masă lemnoasă şi măsuri de prevenire a tăierilor ilegale care arată o anume activitate şi o preocupare. Dacă lucrurile ar sta aşa, noi n-am mai avea de ce să ne sesizăm. Dacă în teritoriu, lucrurile ar merge în acest sens şi n-ar lua-o ţara la vale şi satele la vale, din cauza tăierilor abuzive, lucrurile n-ar mai degenera şi n-am mai avea de ce să ne interpelăm unii pe alţii şi poate că ne-am canaliza energiile în cu totul şi cu totul alte direcţii. Dar, dumneavoastră ştiţi foarte bine că acum când discutăm noi şi când dumneavoastră spuneţi că luaţi măsuri şi când Guvernul şi-a asumat un program anticorupţie, declarat şi făţiş, acum când discutăm noi, sunt state de deal şi de munte în care defrişările continuă, tăierile abuzive continuă. Există localităţi în care s-au depăşit şi graniţele judeţului, s-au trezit unii tăind în loc de judeţul Buzău prin Covasna, ei nu mai ştiau unde se află. Deci, dumneavoastră trebuie să ne înţelegeţi că nu ridicăm probleme întotdeauna de dragul de a avea activitate parlamentară şi de dragul de a ne disputa pe anumite probleme cu miniştrii şi că situaţia din teritoriu o impune şi că în domeniul protejării fondului forestier, nu s-a făcut şi nu se face nici acum tot ce trebuie. Ne-aţi justificat într-un fel aşa, tangenţial, că exportul de buşteni şi că exportul de masă lemnoasă în general continuă şi e prosper şi înfloritor şi toţi care se ocupă de domeniul acesta devin dintr-o dată cu o stare materială bună, pentru că ar fi o obligaţie a directivei a Uniunii Europene. Eu vă rog frumos să ne revizuim cu toţii comportamentul când e vorba de a implica şi de a pune în faţă directive ale Uniunii Europene şi a invoca anumite reglementări impuse de cineva din afară, pentru că s-ar putea ca mergând pe fir şi direct la chestiune să nu fie tocmai aşa. Nu cred că poate cineva să impună în aşa măsură deteriorarea mediului, alunecările de teren şi catastrofele naturale cauzate de despăduririle bruşte, de tăierile abuzive de păduri, în aşa fel încât să venim cu toţii să spunem că e directivă U.E., pentru că compromitem în ochii opiniei publice însăşi construcţia europeană pentru care se face atâta caz şi către care îşi declară cu toţii românii adeziunea într-un europenism, eurooptimism care îi uimeşte pe cei din ţările comunitare. Eu zic că mai este mult de făcut, eu am reţinut ce aţi spus dumneavoastră ca măsuri de prevenire, dar trebuie cineva să fie mai ferm din punctul de vedere al conservării mediului şi al prevenirii catastrofelor, al alunecărilor de teren în special. O ia ţara la vale, o iau satele la vale şi noi invocăm directive U.E. ale exportului de buşteni. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, V-aş ruga să vă reamintiţi că un comentariu la un răspuns durează două minute. Nu mă puneţi în situaţia de a vă întrerupe şi de a vă atrage atenţia. |
||||
|
|
|
Îl întreb pe domnul deputat Nicolae Popa dacă se mulţumeşte cu răspunsul scris sau doreşte să-l audă. Domnule ministru, vă rog să-i răspundeţi domnului deputat Nicolae Popa de la Partidul Conservator, în legătură cu licitaţia privind concesiunea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală. |
|
||
|
|
Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ca urmare a angajamentelor asumate de România în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru integrare în U.E., a fost adoptată Ordonanţa de Guvern nr.47 din 11 august 2005, prin care se reglementează activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală, precum şi Hotărârea de Guvern nr.1210 din 2005 care creează cadrul legal în ce priveşte concesionarea acestei activităţi. În conformitate cu prevederile actelor normative menţionate anterior, concesionarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală a intrat în sfera de activitate a Agenţiei Domeniilor Statului. În baza acestor acte normative, A.D.S.-ul a procedat la elaborarea procedurii specifice de organizare şi desfăşurare a concesionării activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală în conformitate cu prevederile Legii nr.210 din l998 privind regimul concesiunii şi Hotărârii de Guvern nr.216 din 1999 prin care se aprobă Normele metodologice de aplicare a acestei legi. În elaborarea procedurii de concesionare, s-au avut în vedere prevederile Ordinului A.N.S.V.S.A. 139 din 2004, a Ordinului ministerului agriculturii nr.723 din 29.09.2003, pentru aprobarea normei sanitar-veterinare ce stabileşte reguli de sănătate cu privire la subprodusele de la animale ce nu sunt destinate consumului uman şi care reprezintă transpunerea Directivei Uniunii Europene nr.1774. Prin criteriile de selectare a ofertelor, s-a avut în vedere experienţa ofertantului în activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală, puterea economică a acesteia, astfel încât să existe premisele realizării unei investiţii considerabile necesare îndeplinirii până la 31 decembrie 2006 a criteriilor absolut necesare pentru integrarea în U.E. De asemenea, un tarif cât mai mic pentru neutralizare, având în vedere că această activitate este susţinută de la bugetul statului. Ca urmare, în data de 25 ianuarie 2006, a fost publicat anunţul, iar conform anunţului publicitar, calendarul concesiunii a fost următorul: depunerea ofertelor până la 15 martie 2006, deschiderea ofertelor şi desemnarea câştigătorilor în perioada 16.03.-27.03. La întrebările unu şi doi referitor la faptul că comisia de licitaţie nu a fost legal constituită şi ar fi adoptat decizii nelegale, trebuie să precizăm că aceasta a fost formată din 7 membri, din care un reprezentant de la Ministerul Finanţelor Publice şi de la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Aşa cum se menţionează în decizia de numire a comisiei de licitaţie, celor 7 membri li s-a adăugat supleantul de preşedinte care are calitatea de membru în comisie, numai în cazurile în care preşedintele lipseşte din motive obiective, însă va participa la toate şedinţele de licitaţie, va semna toate procesele verbale. Numirea comisiei de licitaţie, alcătuirea şi funcţionarea acesteia a respectat dispoziţiile Legii nr.219 şi a Hotărârii Guvernului nr.216/1999. Referitor la întrebarea nr.3 cu privire la faptul că procedura de licitaţie a încălcat principiile transparenţei, liberei concurenţe, a tratamentului legal şi nediscriminării, trebuie să ne exprimăm nedumerirea faţă de aceste afirmaţii, fiindcă nu înţelegem cum s-a ajuns la această concluzie, având în vedere că la elaborarea procedurii de concesionare precum şi punerea în practică a acestei proceduri au respectat întocmai principiile menţionate de dumneavoastră. Astfel, condiţiile de participare la licitaţie au creat posibilitatea participării tuturor categoriilor de persoane fizice şi juridice române şi străine prevăzute în Legea 219. De asemenea, ni s-a răspuns în regim de urgenţă şi nepreferenţial. Documentele de participare precum şi oferta tehnică şi financiară au fost numerotate, semnate de către secretarul comisiei şi contrasemnate de toţi ofertanţii. Orice posibil ofertant care a cumpărat caietul de sarcini are dreptul de a contesta modul de organizare a procedurii de licitaţie, de a solicita lămuriri asupra desfăşurării acesteia şi de a primi răspunsuri până la data şi ora stabilită pentru deschiderea ofertelor. Participarea la deschiderea ofertelor şi semnarea procesului verbal fără obiecţiuni... |
||||
|
|
Domnule ministru, nu e nevoie să citiţi chiar toate amănuntele, mai ales că-i oferiţi şi răspunsul scris. Faceţi o sinteză dacă mai aveţi ceva relevant de spus. |
||||
|
|
Domnul Vasile Lupu: Domnule preşedinte, Pentru că este foarte punctual, nu aveam cum să ocolesc aceste detalii. Eu pot să-l dau domnului deputat cu acordul dumneavoastră şi cu acordul domniei sale. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Doriţi să comentaţi, domnule deputat? Un minut. Aşteptaţi un comentariu de la domnul deputat Popa. Şi, între timp, să vă pregătiţi pentru a oferi răspuns şi domnului deputat Gabriel Vlase. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, Sigur că această activitate de neutralizarea deşeurilor este foarte importantă şi e un punct cheie, aş putea spune, în recomandările impuse de Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, trebuia să acordăm o atenţie deosebită şi responsabilitate, seriozitate în concesionarea acestor activităţi. Sigur că au fost contestaţii din partea unor firme foarte renumite care lucrează în domeniu de 40 de ani de zile şi au nişte investiţii colosale în Europa, firme din Austria care au şi contestat această licitaţie şi au câştigat firme care au probleme cu bugetul statului, cum e PROTAN SA, care s-au coalizat cu ATEP din Ungaria şi bineînţeles că au câştigat în chip monopolist toate licitaţiile din toate euroregiunile din România. Or, nu se poate aşa ceva. Nu cred că celelalte firme care au participat la licitaţie, nu ar fi întrunit condiţiile impuse prin caietul de sarcini. De aceea, noi credem că este ceva putred în Danemarca?! Eu am cerut să se anuleze această concesionare, să se facă una legală şi serioasă, în aşa fel încât să nu existe nici un fel de suspiciune. Pentru că cei care au contestat nu se vor opri aici. Vor merge mai departe la Consiliul Europei şi tot noi o să cădem rău în această situaţie. De aceea, eu cred că răspunsul nu mă satisface nici pe departe şi cer reanalizarea lui şi, bineînţeles, să revină asupra unei decizii care să satisfacă şi Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Pentru domnul deputat Gabriel Vlase. Nu este. Îi transmiteţi în scris răspunsul. |
||||
|
|
|
Pentru domnul Ţundrea. Aşteptaţi ca răspunsul să vi-l prezinte şi oral sau îl primiţi în scris? Vă rog. Pentru domnul deputat Ţundrea. |
|
||
|
|
Domnul Vasile Lupu: La interpelarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele: prima, câţi bani publici au consumat în acest an şi în anul trecut funcţionarii publici din Caraş-Severin care fac parte din Caravana "Fermierul". Începând cu luna ianuarie 2006, activitatea de promovare a programului "Fermierul", a registrului fermelor, a cotei de lapte şi a formei de sprijin acordată producătorilor agricoli de Guvern, s-au desfăşurat în judeţul Caraş-Severin pe trei coordonate. Unu. Activitate de promovare efectuată de specialiştii Direcţiei agricole pentru dezvoltare rurală, după un grafic de promovare pe localităţi, o activitate săptămânală de promovare a acestor programe în zilele de sâmbăta şi duminica, la iniţiativa conducerii D.A.D.R. Caraş-Severin cu sprijinul domnului deputat Ionesie Ghiorghioni, membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, şi nu în ultimul rând, la iniţiativa primarilor din localităţile judeţului. Şi a treia, o activitate permanentă de informare de către specialişti din cadrul biroului "Fermierul". Activitatea de promovare a acestui program amintit mai sus şi nu doar Programul "Fermierul" s-a făcut fără costuri suplimentare, funcţionarii publici participând la aceste sesiuni de promovare fără a solicita decontarea diurnei aferente, acordarea de zile libere sau echivalent bănesc. Considerăm că promovarea acestor programe face parte din atribuţiile specifice de serviciu prevăzute în fişa postului şi înţelegând că numai procedând în acest mod se obţine maximum de eficienţă, deoarece prezentarea acestor acte normative producătorilor agricoli este forma cea mai dorită şi mai precisă de a transmite informaţiile către beneficiari. Singurele cheltuieli rezultate în urma acestor întâlniri sunt cele privitoare la consumul de carburanţi, deplasările efectuându-se cu autoturismele din dotarea instituţiei şi a Oficiului judeţean de consultanţă agricolă Caraş-Severin. Rezultatul acestor întâlniri se regăseşte şi în absorbţia fondurilor alocate de Guvern prin Hotărârea 785/2005 pentru aprobarea programelor privind sprijinirea Asociaţiei crescătorilor de animale pentru lapte, înfiinţată conform Ordonanţei nr.26 din 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a producătorilor agricoli care deţin în exploataţie animale pentru lapte, pentru achiziţionare de dotări şi instalaţii de muls şi de răcire a laptelui, cu finanţare de la bugetul de stat. În data de 8.I.2006, la această hotărâre de Guvern era contractată doar suma de 1.083 miliarde ROL din totalul de 19 miliarde lei ROL alocat judeţului, în urma acestei întâlniri cu producătorii agricoli, întreaga sumă a fost epuizată, în plus, fiind consumată şi suma solicitată suplimentar. Doi. Dacă au fost sancţionaţi funcţionarii publici incompetenţi care induc în eroare cetăţenii din Caraş-Severin referitor la accesarea fondurilor europene. Prezentarea programelor de finanţare din fondurile europene cât şi a celorlalte forme de sprijin s-a realizat pe baza actelor normative emise, precum şi pe baza ghidurilor specifice, neexistând posibilitatea prezentării de date incorecte sau incomplete. De asemenea, la fiecare dintre aceste întâlniri, s-au prezentat participanţilor ghiduri şi pliante elaborate în acest scop şi care pot fi consultate la sediul Direcţiei agricole din judeţul Caraş-Severin. N-a existat posibilitatea dezinformării, cu atât mai mult cu cât la întâlnire a participat o echipă alcătuită din specialişti. Trei. Care sunt firmele acreditate şi agreate din Caraş-Severin care execută studii de fezabilitate şi proiecte pentru Programul "Fermierul"? Am aici această listă, dacă vreţi vă dau răspunsul scris. Da? Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doriţi să comentaţi, domnule Ţundrea? Poftiţi! Întreb din nou dacă domnul Gabriel Vlase este. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt cumva mulţumit că este domnul secretar Lupu aici pentru că domnul ministru Flutur, într-adevăr, acum, este angrenat în probleme grave pentru ţară. Ce mă surprinde pe mine este că se continuă de la nivelul Executivului campania electorală pe care eu am încercat să o sesizez în această interpelare. Eu cred că un parlamentar are dreptul să facă o dezbatere publică a unui proiectul de lege, să facă lobby în Parlamentul României, să-l treacă prin majoritatea votului şi apoi Executivul să-l pună în aplicare. Ceea ce se întâmplă în Caraş-Severin este o aberaţie şi vine de la acest microfon să spună domnul secretar de stat că domnul deputat Ghiorghioni face nu ştiu ce binefacere în Caraş-Severin. Păi vă spun eu de la acest microfon ce face domnul Ghiorghioni. În primul rând, merge în Caraş-Severin şi transmite saluturi preşedintelui Consiliului judeţean care se scuză politicos că n-a putut să vină să-l onoreze cu prezenţa în comunităţile în care se deplasează. În al doilea rând, în fiecare sâmbătă şi duminică, ca şi cum Executivul n-ar putea să lucreze de luni până vineri, vorbesc de D.G.A., de A.N.C.A. trebuie să aştepte pe domnul deputat Ghiorghioni ca să meargă în localităţile respective să transmită salutul preşedintelui, să promoveze Programul "Fermierul". Când am spus că sunt probleme la acest program, eu m-am referit la accesarea fondurilor la bancă atunci când era vorba de Banca Comercială. Între timp, se pare că s-au mai rezolvat problemele, s-au acreditat şi alte bănci. A fost un răspuns evaziv pentru că eu am întrebat câte programe s-au aprobat şi câţi fermieri o să vedem în Caraş-Severin după această campanie electorală deşănţată. Domnule secretar de stat, vreau să vă spun că în acest Parlament sunt mai multe partide, dacă unul din funcţionarii publici apare la o conferinţă de presă locală sau în teritoriu, vă spun că mâine nu mai are loc de muncă. Vă rog frumos să respectăm legea şi răspunsul o să-l studiez, ce mi-aţi scris dumneavoastră aici, pentru că şi la firmele care proiectează şi obţin până la urmă aceste fonduri sunt multe semne de întrebare. O să studiez materialul şi o să mai colaborăm. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule ministru, v-aş ruga să răspundeţi în scris domnului deputat Ioan Munteanu şi Emil Radu Moldovan, care nu sunt aici. Şi cu aceasta, interpelările adresate Ministerului Agriculturii s-au încheiat. Vă mulţumim pentru participare, domnule ministru. Este prezent domnul secretar de stat Anton Niculescu de la Ministerul Afacerilor Externe, însă nu este aici domnul Petru Călian. V-aş ruga să-i transmiteţi răspunsul în scris. Este cu un set de răspunsuri domnul Cătălin Ionel Dănilă de la Ministerul Muncii. Pentru domnul Mircia Giurgiu. Nu este. Îi răspundeţi în scris la două întrebări. Domnul Mihai Dumitriu. Nu este. Îi răspundeţi în scris. Domnul Adrian Moisoiu. V-aş ruga să-i prezentaţi răspunsul domnului Adrian Moisoiu. Şi domnul Andrian Mihei este? Da. Bun. |
||||
|
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. La interpelarea adresată domnului ministru Gheorghe Barbu de către domnul deputat Adrian Moisoiu, referitoare la recalcularea pensiilor, formulăm următoarele: fondurile alocate în primul trimestru al acestui an, potrivit prevederilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2006 au fost insuficiente pentru efectuarea la timp a operaţiunilor de transmitere prin poştă a deciziilor de recalculare şi buletinelor de calcul. În luna martie 2006, au fost realocate sume cu altă destinaţie din trimestrul IV în trimestrul I, dar aceste fonduri au ajuns la casele judeţene de pensii după efectuarea procedurii de aprobare de către Ministerul Finanţelor Publice, circa 20 de zile, respectiv în ultima parte a lunii martie 2006. Întrucât necesarul de fonduri la capitolul "bunuri şi servicii" nu este acoperit din prevederile bugetului aprobat pentru anul 2006, au fost făcute demersurile necesare pentru acoperirea acestora cu ocazia rectificării bugetare. Vă mulţumesc. |
|
||
|
|
Domnule deputat, aveţi dreptul la un comentariu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi mulţumesc şi domnului secretar de stat aci prezent. Într-adevăr, era necesar ca să se prevadă suma respectivă. Înţeleg că în clipa de faţă s-au alocat sumele respective şi ar fi fost păcat ca o acţiune care s-a declarat că este încheiată să se fi împotmolit exact la final, pentru că degeaba poţi să-i spui pensionarului că "dumitale ţi s-a recalculat pensia" dacă el nu vede care este punctajul de care dispune în clipa de faţă şi cum anume s-a determinat acel punctaj. Ca urmare, şi reclamaţii din acest punct de vedere. Sper că a fost pusă cu bună intenţie întrebarea şi respectiv, pe viitor vom încerca să găsim soluţii mai bune. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Andrian Mihei. |
|
||
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la recalcularea pensiilor în interpelarea adresată domnului ministru, avem următorul răspuns: conform prevederilor art.161 alin.2 din Legea nr.19/2000, completată şi modificată, în condiţiile în care pentru o anumită perioadă în carnetul de muncă nu sunt înregistrate salariile, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. În caz contrar, drepturile salariale luate în calcul la stabilirea punctajului anual se consideră egale cu salariul minim pe economie. Documentele administrative, cum ar fi deciziile de încadrare, ordine de numire în funcţie şi altele, documente administrative dintre angajatori şi asigurat, nu pot fi utilizate ca documente pentru dovedirea salariilor, întrucât din acestea nu rezultă perioada de timp în care au beneficiat de aceste drepturi salariale. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Aveţi cuvântul, domnule coleg, pentru a comenta răspunsul. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Parţial mulţumit. Ştiu că aceste documente administrative nu pot fi luate în calcul. Problema este că foarte multe întreprinderi care s-au desfiinţat, au fost lichidate, arhivele au fost distruse, nu se mai regăsesc statele de plată şi, de aceea, foarte mulţi pensionari care au avut funcţii de conducere solicită recalcularea acestor salarii tarifare în baza adeverinţelor pe care le au cu numirea în funcţie, celelalte date ca şi vechime fiind trecute în cartea de muncă, ştiindu-se că în perioada '52-'59, singurele rubrici care nu erau completate erau cele de la salariul tarifar. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Ion Călin, răspunde domnul secretar de stat Marius Bălu de la Ministerul Apărării Naţionale cu privire la trecerea bunurilor care au aparţinut unităţilor militare în domeniul public al judeţului Dolj. |
|
||
|
|
Domnul Marius Bălu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat, În realizarea transferurilor respective, pe lângă instituţia militară, mai sunt implicate şi alte instituţii ale statului, iar pe de altă parte, procedura legală impune parcurgerea obligatorie a mai multor etape pe care dumneavoastră le cunoaşteţi. De aceea, apreciem că transferul imobilelor disponibile către organele administraţiei publice locale constituie un proces care necesită o perioadă semnificativă de timp şi care nu depinde în mod unilateral de instituţia iniţiatoare, în cazul de faţă, Ministerul Apărării Naţionale. Referitor la situaţia imobilelor transferate din administrarea sa, facem precizarea că numai în cursul anului 2005, Ministerul Apărării Naţionale a transmis două cazărmi către autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Dolj. Totodată, la solicitarea Consiliului judeţean, Ministerul Apărării Naţionale a fost de acord cu transmiterea parţială a imobilului constituit în Cazarma 349 Craiova pentru Regia autonomă Aeroportul Craiova şi a iniţiat în acest sens un proiect de hotărâre a Guvernului. Acest demers legislativ a primit avizul instituţiilor publice implicate, urmând ca, potrivit legii, succesiunea operaţiunilor din această etapă să fie încheiată de către Ministerul Justiţiei. Această instituţie este de acord cu avizarea transferului parţial al Cazărmii 349, sub rezerva schimbării doar a titularului dreptului de administrare, în scopul păstrării sale în proprietatea publică a statului. În aceste condiţii, pe data de 14 martie 2006, Ministerul Apărării Naţionale a informat Consiliul judeţean Dolj despre situaţia de fapt, solicitând, în eventualitatea menţinerii interesului pentru această parte din imobilul 349 Craiova, identificarea unei noi soluţii în sensul precizărilor ministrului justiţiei. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Călin, dacă doriţi să faceţi un comentariu la ceea ce s-a spus. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îi mulţumesc şi domnului secretar de stat. Numai că scopul interpelării mele, domnule secretar de stat, era tocmai acela că de mai mulţi ani de zile şi sunt vreo cinci la număr, nu se reuşeşte acest transfer şi eu sunt de acord cu cele ridicate de Ministerul Justiţiei, am să mă adresez şi doamnei ministru Macovei. Numai că dacă mai punem beţe în roate, apropo de proceduri, şi că mai dorim să mai rămână ceva în domeniul public al statului, n-o să mai rămână decât câţiva pereţi, că în rest totul se descompletează, se alege praful. Şi văzând cu ochii că totul se năruie, că totul se distruge, încă mai ţinem la domeniul public al statului. Şi când integrarea acestor obiective în patrimoniul consiliului judeţean, în activităţile economice şi sociale ale judeţului ar fi benefice pentru toată lumea, plus că am proteja domeniul public. Dar, mă rog, aşa se vede din unele fotolii înalte că trebuie să protejăm patrimoniul public al statului. Eu, oricum, mulţumesc şi sper că se va finaliza acest transfer să putem să punem în valoare ce alţii au construit cu multă trudă. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Din partea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, domnul secretar de stat Florin Bejan. O să-i răspundă domnului deputat Adrian Moisoiu cu privire la salariile personalului din Poşta Română. |
|
||
|
|
Domnul Florin Bejan (secretar de stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, În urma interpelării dumneavoastră, referitoare la salarizarea personalului care lucrează în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, vă comunicăm următoarele: în urma grevei generale declanşate pe 18 aprilie 2005 şi după negocierile între Administraţia Companiei Poşta Română şi reprezentanţii sindicali ai salariaţilor din C.N.P.R., s-a stabilit acordarea următoarelor drepturi salariale care au intrat în vigoare începând cu data de 1 mai 2005: salariul minim de 3,3 milioane de lei pentru 9200 de salariaţi remuneraţi cu salariul minim pe economie, majorarea salariului de bază pentru ceilalţi angajaţi cu 3%, acordarea unui spor de vechime de 5% pentru tranşa de vechime în muncă de 3 până la 5 ani. Menţionăm că fondul de salarii al Poştei Române pe anul 2005, faţă de cel aferent anului 2004, nu a putut fi majorat cu mai mult de 4%. Acest lucru fiind la vremea respectivă stabilit prin H.G.142/2005 şi 148/2005. Prin Hotărârea de Guvern nr.50/2006, fondul aferent de salarii anului 2006 a crescut în schimb cu 12% faţă de anul 2005. Ca atare, vă informăm că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi demarate negocierile dintre administraţia C.N.P.R. şi reprezentanţii Federaţiei sindicatelor din poştă şi telecomunicaţii. În cadrul acestor negocieri, se va stabili şi majorarea salarială pentru anul 2006, în limita fondului de salarii aprobat. În acelaşi timp, Poşta Română este preocupată să asigure pentru toţi angajaţii Poştei condiţii cât mai bune de lucru prin investiţii şi la nivelul infrastructurii poştale, programe de training pentru perfecţionarea profesională şi reconversie, facilităţi de natură medicală, socială şi recreativă. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Vreţi să comentaţi acest răspuns, domnule Adrian Moisoiu? Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule secretar de stat, Noi ne-am mai întâlnit aici acum un an şi ceva când v-am pus prima oară o interpelare pe această temă, şi spun cinstit că atunci dumneavoastră mi-aţi promis, de fapt nu mi-aţi promis mie, că de fapt aţi promis întregului personal din Poştă, că veţi analiza situaţia şi veţi face o strategie de creştere a salarizării acelor persoane care lucrează în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română. Vă aminteam la momentul respectiv şi văd şi acum aţi driblat răspunsul în legătură cu diriginţii de oficiu din mediul rural care desfăşoară muncă de 8-10-12 ore şi în locul factorilor poştali, şi în locul persoanelor care sunt în concediu, şi care de fapt nu sunt pontaţi decât cu 6 ore şi, ca atare, şi la vechimea pentru pensie şi ca salarizare, ştim toate treburile acestea. Şi pe care văd că-i uitaţi în continuare sau aţi uitat să-mi răspundeţi. N-am înţeles, probabil că nu aveţi un răspuns, pentru că altă explicaţie n-am. Mă deranjează faptul că dumneavoastră aţi fost lider sindical, aşa am înţeles eu, până când aţi ajuns secretar de stat. Şi ăsta este şi motivul pentru care aţi intrat în Parlament, chiar pe listele partidului nostru, după câte ştiu. Adică nu în Parlament, în conducere. Totuşi, uite care este situaţia. Deci, v-aş ruga să nu încercaţi să ascundeţi adevărul şi să veniţi să spuneţi clar: "Dom'ne, astea am făcut, astea nu." Pentru că era foarte clar atunci. Monitorizarea s-a ridicat, deoarece acesta era motivul pentru care nu se puteau mări salariile. Iar cu un miel şi o ureche de porc, adică cu o creştere a salariilor din Crăciun în Paşte sau din Paşte până în Crăciun, cred că nu aţi reuşit să compensaţi munca şi să recompensaţi corespunzător munca celor care lucrează la companie. Deci, vă aştept, încă, în continuare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi domnul secretar de stat Florin Bejan are dreptul, potrivit Regulamentului, să comenteze "comentariul". |
||||
|
|
Domnul Florin Bejan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţilor domni deputaţi, Stimate domnule deputat Moisoiu, Sunt câteva inexactităţi în ceea ce aţi menţionat dumneavoastră: în primul rând, nu ştiu dacă are sens acum, dar n-am fost lider de sindicat niciodată. În ceea ce priveşte procesul de restructurare a Companiei Poşta Română, acesta este un proces care se desfăşoară, în momentul de faţă se selectează un consultant pentru a se face această întreprindere. În ceea ce priveşte condiţiile de muncă ale oamenilor, aş vrea să precizez un lucru: vorbiţi de diriginţii de la oficiile poştale din mediul rural, care lucrează 10 ore; eu cred că sunteţi dezinformat în acest sens, poate chiar de unii dintre dumnealor, pentru că - în general - mai ales la mediul rural există o problemă de rentabilitate a acelor oficii, pentru că nu ştiu de ce ar lucra dumnealor 10 ore; în general lucrează program redus, într-adevăr, pentru că numărul de trimiteri şi de schimburi poştale acolo este foarte redus şi este una dintre problemele pe care noi le avem în vedere. Deci, în ceea ce priveşte creşterea condiţiilor salariale, v-am şi spus că pentru anul acesta fondul de salarii, faţă de 2005, este majorat cu 12%. În plus faţă de aceste aspecte, aş dori să precizez şi faptul că pe lângă acele ajutoare de care spuneaţi dumneavoastră, de Crăciun şi de Paşte, s-au făcut şi alte eforturi pentru salariaţi. S-au făcut vaccinări în perioada respectivă pentru anumite boli profesionale, care n-au însemnat foarte puţini bani nici acelea, şi se continuă să se facă eforturi. În privinţa monitorizării iarăşi sunteţi dezinformat, pentru că nu a fost încă ridicată monitorizarea. Noi înşine încercăm să facem eforturi pentru ca acest lucru să se rezolve. Deci monitorizarea nu a fost ridicată până în luna iulie, încă. Nu noi suntem cei care am hotărât acest lucru. Sperăm ca odată cu începerea procesului de restructurare, după ce se selectează consultantul, să reuşim să ridicăm monitorizarea, în sfârşit. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Este prezent, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul secretar de stat Mircea Alexandru, care are de dat 9 răspunsuri la 9 interpelări. Domnule secretar de stat, pentru Mircia Giurgiu comunicaţi în scris. Tot în scris pentru domnul Gabriel Vlase. Pentru domnul deputat George Băeşu tot în scris. Pentru doamna deputat Gabriela Creţu tot în scris. Şi prezentaţi-i, vă rog, răspunsul doamnei Cornelia Ardelan. A plecat şi dumneaei? Da. Pentru domnul deputat Adrian Moisoiu aveţi să-i daţi 2 răspunsuri: unul referitoare la situaţia existentă în Consiliul Local Tăureni; şi al doilea referitoare la un incendiu provocat în Piaţa Armatei din Târgu Mureş. Încercaţi să fiţi, după îndelungata experienţă pe care o aveţi, concis. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Stimate domnule deputat, În legătură cu invalidarea mandatului unui consilier local din comuna Tăureni, judeţul Mureş, vă comunicăm următoarele. Hotărârea nr.27/16.09.2005 a Consiliului Local Tăureni, judeţul Mureş, privind demisia din funcţia de consilier a domnului Bercea Remus şi invalidarea în funcţia de consilier local a domnului Rotar Ioan a fost notificată de instituţia Prefectului judeţului Mureş la data de 26.09.2005 ca fiind incompletă şi nelegală. Ca urmare a refuzului Consiliului Local Tăureni de revocare a actului administrativ în discuţie, instituţia Prefectului a promovat acţiune în contencios administrativ, care a format obiectul dosarului nr.4543/2005 la Tribunalul Mureş. La data de 17.02. a.c., instanţa sesizată s-a pronunţat cu privire la acest dosar prin Sentinţa Civilă nr.275, în sensul admiterii acţiunii Prefectului şi anulării hotărârii menţionate anterior. Precizăm faptul că până la acest moment sentinţa pronunţată nu a fost comunicată oficial părţilor, datele şi informaţiile menţionate anterior fiind preluate din registrul instanţei sesizate. Menţionăm şi faptul că hotărârea judecătorească este supusă recursului, potrivit dispoziţiei Legii contenciosului administrativ. Având în vedere că termenul de recurs începe să curgă de la data comunicării sentinţei, precum şi faptul că sentinţa nu a fost comunicată până în acest moment, nu a fost posibilă promovarea recursului de către cei interesaţi. Semnalăm că, potrivit Codului de procedură civilă, hotărârea judecătorească urmează a fi pusă în executare numai după rămânerea ei ca definitivă şi irevocabilă. Având în vedere considerentele prezentate, menţionăm că în cazul semnalat de dumneavoastră au fost întreprinse demersurile legale în vederea stabilirii legalităţii. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Moisoiu doreşte să facă un comentariu. |
||||
|
|
Mulţumesc. Eu îi mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul pe care mi l-a dat şi pe care, de fapt, îl aveam exact aşa cum l-a prezentat dânsul, şi în interpelarea pe care i-am dat-o dânsului, că o am aici de faţă. Din păcate, operativitatea în acest caz lasă total de dorit. Vreau să întreb şi eu: oare cetăţenii din comuna respectivă sunt sau nu sunt prejudiciaţi de faptul că omul care a primit voturile noastre, pentru partidul nostru, pentru P.R.M., încă din luna august, iată că am ajuns în luna aprilie şi toată treaba se tergiversează pentru că efectiv un primar s-a jurat că el n-o să ..., adică o să pună tot timpul "tălpi", o să pună tot timpul obstacole pentru ducerea la începlinire a unei hotărâri de justiţie şi, respectiv, de aplicare a legii, nu? Ce s-ar fi întâmplat dacă în situaţia asta ar fi fost mai mulţi consilieri locali? În această situaţie ar fi trebuit să se suspende activitatea Consiliului Local din comuna respectivă? Să facem alegeri sau ce Dumnezeu s-ar fi întâmplat acolo? Deci, este încă inadmisibil din punct de vedere al operativităţii. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule secretar de stat, vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Numai într-un minut vreau să fac precizarea că, din punct de vedere al Executivului, deci al Prefectului, acesta - cu celeritate - de îndată a sesizat instanţa de judecată. Dacă aveţi o problemă sau dacă aveţi dileme în legătură cu problema care vă interesează, cred că este cazul să vă adresaţi puterii judecătoreşti, care nu este Guvernul României. Mulţumesc. |
||||
|
|
Întreb dacă domnul deputat Ioan Aurel Rus, de la P.R.M., este prezent? Domnule secretar de stat Onisei, v-aş ruga să-i transmiteţi răspunsul scris. Da, staţi puţin, domnule secretar de stat, că am făcut o întrerupere pentru a-l elibera pe domnul secretar de stat Ioan Onisei. Mai aveţi o interpelare pe care i-o datoraţi domnului Mircea Costache. (Discuţii la masa prezidiului între domnul secretar de stat Mircea Alexandru şi domnul Valer Dorneanu.) Bun. Vă rog să-i comunicaţi în scris răspunsul. În aceste condiţii, domnule Mircea Alexandru, nu mai aveţi. (Se reiau discuţiile la masa prezidiului, între domnul secretar de stat Mircea Alexandru şi domnul Valer Dorneanu.) Vă rog. Eu vă dădusem cuvântul pentru amândouă. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, Succint, în dosarul care are ca obiect incendiul produs în Piaţa Armatei din Tg. Mureş a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de administratorul şi angajaţii S.C. Electrica BOCIKOR S.R.L. Tg.-Mureş, pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă, prevăzută de art.219 alin.l şi alin.3 din Codul penal. În urma analizării dosarului s-a stabilit necesitatea efectuării mai multor acte de urmărire penală, în vederea identificării şi stabilirii vinovăţiei persoanelor din cadrul administraţiei pieţelor Tg.-Mureş cu privire la incendiul produs. De asemenea, unul dintre învinuiţi a solicitat dispunerea unei expertize tehnice, în specialitatea procese pirogene şi incendii, expertiză ce urmează a fi dispusă în cel mai scurt timp; în funcţie de concluziile expertului, cercetările vor fi continuate sub supravegherea procurorului. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat celor 32 de operatori economici, precizăm că a fost dispus de către procuror un sechestru asigurator asupra bunurilor societăţii în discuţie. Menţionăm şi faptul că unul dintre operatorii economici păgubiţi nu a depus la dosar acte doveditoare a valorii prejudiciului, deşi s-au angajat în acest sens în faţa organelor de poliţie. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Adrian Moisoiu doreşte să spună câteva aprecieri. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Din păcate, şi aici răspunsul este numai pe jumătate. Adică, efectiv domnul secretar de stat se referă la prejudiciul firmei acesteia cu care s-a încheiat licitaţia pentru executarea lucrărilor în Piaţa Armatei. Scapă, însă, că de fapt acolo sunt două cauze sau doi împricinaţi. Pe de o parte, există şi fiecare, de fapt, are în frunte Primăria Tg. Mureş, pentru că Primăria Tg. Mureş a făcut şi licitaţia cu firma respectivă. Pe de altă parte, Primăria - la rândul său - nu a luat nici o măsură pentru protecţie împotriva incendiilor, deşi în interpelarea mea este prevăzut, este arătat acest lucru: grupul de pompieri Horea din Tg. Mureş a acordat mai multe amenzi; deci în sensul ăsta a atras atenţia Primăriei Tg. Mureş, asupra faptului că nu asigură condiţiile privind protecţia şi siguranţa împotriva incendiilor. Deci, este clar din acest punct de vedere, că mai este încă un vinovat acolo, în afară de cei care au neglijat să ia măsurile p.s.i. corespunzătoare. Pe de altă parte, şi cu asta am încheiat, se repetă aici o situaţie pe care am întâlnit-o tot la o întrebare, tot la o interpelare primită atunci din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, unde spune că se vor lua măsuri din timp împotriva celor care au adus nişte prejudicii unor persoane private. Păi, staţi puţini, dar oamenii aceştia mai trebuie să şi trăiască, domnule secretar de stat. Dacă noi vom lungi acest proces, şi aşa cum chiar doamna ministru Monica Macovei de la acest microfon a spus cu diverse ocazii, "că trebuie să facem astfel încât să fim operativi", adică Justiţia să acţioneze imediat. Altfel, dacă nu oamenii mor de foame, nu au cu ce să reinvestească în procesul de producţie şi, respectiv, nu au cum să se întreţină. Vom ajunge din rău în mai rău. Deci, vă rog frumos să vă gândiţi şi din acest punct de vedere. Mulţumesc. |
||||
|
|
Da, aveţi cuvântul, domnule ministru. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Mulţumesc, domnule preşedinte, În primul rând, sunt de acord cu ceea ce dumneavoastră semnalaţi, cu faptul că pompierii ziceţi, deci Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă şi-a făcut datoria, controlând şi aplicând sancţiuni contravenţionale. Admit şi faptul că Primăria nu şi-a făcut datoria. Însă, ştiţi bine că atunci când am discutat aici, în această sală, Legea nr.215, pe Cap. XII "Sancţiuni", şi am avut o discuţie interminabilă în legătură cu sancţiunile care i se pot aplica Primarului, semnalez ceea ce şi dumneavoastră ştiţi foarte bine: Primăria nu este Executivul. Eu răspund pentru activităţile Guvernului, ale Executivului, şi nu pentru cele, pentru ce face sau ceea ce nu face Primăria, ca să fie lucrurile bine precizate. De Primărie răspunde primarul, nu Executivul. |
||||
|
|
Mulţumesc. Un grupaj de răspunsuri îl are de oferit domnul secretar de stat Ervin Zoltan Szkely, din partea Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Domnul deputat Petru Gabriel Vlase, dacă este? Răspundeţi în scris, domnule ministru. Domnul deputat Mircia Giurgiu nu este. Răspundeţi în scris. Pentru Gabriel Vlase, de asemenea, răspundeţi în scris. Şi la următoarea, cu situaţia Spitalului de urgenţă Bacău, şi la următoarea, cu medicii coordonatori din Bacău, şi la aceea cu farmaciile din Bacău, şi la întrebarea cu privire la serviciul de ambulanţă din Bacău. Iar pentru domnul Emil Radu Moldovan îi răspundeţi în scris, cu privire la întoarcerea la natură de frica reformei. Am înţeles că aţi cerut reprogramarea răspunsului pentru domnul Ioan Aurel Rus. Îi răspundeţi în scris, oricum. Pentru domnul deputat George Băeşu îi răspundeţi în scris. La situaţia nou-născuţilor - pentru domnul Aledin Amet - îi răspundeţi şi dumnealui în scris. Cu aceasta misiunea dumneavoastră s-a încheiat. |
||||
|
|
|
Pentru domnul Aurel Vlădoiu, domnul secretar de stat Dan Cristian Stoica îi răspunde la o întrebare cu privire la alocarea fondurilor necesare pentru construirea sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. |
|
||
|
|
Domnul Dan Cristian Stoica (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Domnule deputat, Potrivit art.67 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind organizarea judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Din informaţiile primite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat faptul că terenul în suprafaţă de 1.186 m2 a fost atribuit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin Hotărârea Guvernului nr.888/2003 şi preluat apoi prin protocol de la R.A.P.P.S., în data de 7 ianuarie 2004, iar ordonatorul principal de credite a publicat anunţul de intenţie privind licitaţia de proiectare a viitoarei investiţii - sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul şi Judecătoria Vâlcea, în Monitorul Oficial Nr.11/2004, Partea a IV-a. La data de 01.07.2004, Consiliul Judeţean Vâlcea a emis certificatul de urbanism, iar în Monitorul Oficial nr.126/2004, Partea a IV-a, a fost publicat anunţul de participare la licitaţia de proiectare a investiţiei. Deschiderea licitaţiei a avut loc la data 03.08.2004, licitaţie care a fost anulată prin hotărârea Comisiei de evaluare, la data de 30.08.2004, deoarece nici o firmă nu a îndeplinit în totalitate prevederile impuse prin caietul de sarcini şi nu a inclus în tarifarea propusă costurile elaborării planului urbanistic de detaliu impus de certificatul de urbanism. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea să întocmească planul urbanistic de detaliu, alocând în acest sens suma de bani necesară. Totodată, li s-a atras atenţia că această investiţie nu poate fi cuprinsă în programul de investiţii pe anul 2005, decât după finalizarea celor solicitate prin adresa respectivă: susţinerea licitaţiei de proiectare, întocmirea studiului de fezabilitate şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către Consiliul Tehnico-Economic al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe data de 03.02.2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a înaintat planul urbanistic de detaliu propus în patru variante, dar nici una dintre ele nu se rezuma la terenul atribuit prin HG nr.888, alegerea oricărei variante implicând rezolvarea juridică a revendicării terenului suplimentar şi a dezafectării unor imobile existente pe acesta. S-a revenit apoi cu adresă pentru urgentarea întocmirii planului. La data de 12.04.2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie planul urbanistic de detaliu în patru variante, refăcut doar pentru terenul atribuit prin hotărâre de Guvern şi urmează, în cel mai scurt timp, să fie avizată una din variante. După avizare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în calitate de ordonator secundar de credite, împreună cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în calitate de ordonator terţiar de credite, şi împreună cu Serviciul Tehnic al Ministerului Public, urmează să definitiveze tema de proiectare şi să organizeze licitaţia publică deschisă pentru desemnarea proiectantului, activitate ce se estimează a avea loc până la data de 01.1l.2006. Proiectantul desemnat câştigător al licitaţiei publice deschise va întocmi studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, iar ordonatorul principal de credite va asigura alocarea fondurilor necesare derulării acestei operaţiuni. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, doriţi să comentaţi răspunsul? Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Am făcut această interpelare întrucât acest teren, care este foarte important, este ultracentral, a fost atribuit pe vremea când eram la Prefectură, şi ţin mult să realizăm acolo un obiectiv de importanţă deosebită, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Era un proiect făcut de către Banca Agricolă, pentru că acolo era proiectată Banca Agricolă, un proiect foarte frumos, şi eu am sugerat să folosim acel proiect care, zic eu, a fost cumpărat de către Protocolul de Stat atunci când banca s-a privatizat, cu o sumă importantă, de aproape 500 milioane numai proiectul, iar terenul 1,2 miliarde. Sunt mulţumit de răspunsul pe care domnul ministru mi l-a dat, dar să insistăm să urgentăm acest obiectiv, care este important pentru Vâlcea şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întrucât lucrează procurorii câte 6 într-un birou, şi le cerem să aibă performanţă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Pentru domnul Ioan Aurel Rus aveţi să-i comunicaţi două răspunsuri, domnule ministru, în scris. |
||||
|
|
|
V-aş ruga, în aceste condiţii, în continuare, să-i răspundeţi domnului Adrian Moisoiu, cu recomandarea de a fi mai succint, pentru că nu ne interesează toate aspectele tehnice din interiorul ministerului - cine avizează, serviciul tehnic, cine trimite şi cu ce adresă trimite. Deci încercaţi să fiţi mai concis. |
|
||
|
|
Domnul Dan Cristian Stoica: Domnule deputat, Art.66 din Legea nr.304 privind organizarea judiciară spune că ministrul justiţiei exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de Procurorul General al Parchetului Naţional Anticorupţie ori de ministrul justiţiei. Însă, acest control constă doar în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor şi nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate. Prin urmare, ministrul justiţiei nu poate interveni în activitatea judiciară desfăşurată de procurori. Sub această rezervă, precizăm că din datele comunicate de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş efectuează în momentul de faţă verificări în dosarul menţionat de dumneavoastră, faţă de învinuitul Oltean Ovidiu-Petru. În luna martie 2006, au fost finalizate expertizele dispuse în cauză. Durata mai mare de timp necesară soluţionării acestui dosar este determinată de complexitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi învinuiţii, de multiplele cereri de probaţiune solicitate de toate părţile, de lipsa de cooperare a unora dintre persoane şi de necesitatea respectării regulilor de procedură penală cu ocazia administrării probelor. În urma clarificării tuturor punctelor de vedere, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş va lua decizia care se va impune în cauză. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Adrian Moisoiu doreşte să comenteze răspunsul dumneavoastră. |
||||
|
|
Da, domnule preşedinte, mulţumesc şi eu şi domnului secretar de stat pentru că a spus o serie întreagă de cauze pentru care aceste procese şi aceste dosare trenează, şi sunt patru dosare care de fapt au fost conexate într-unul singur, dar nu s-a spus de fapt principalul motiv pentru care trenează acestea. Pentru că Primarul din localitatea respectivă este un traseist politic şi care a ştiut de fiecare dată să cadă în picioare: când a candidat pe lista P.D.-ului şi în perioada '96-2000; pe urmă s-a transferat în 2000 pe lista P.N.L.-ului; pe urmă a candidat şi a trecut la P.S.D.; în clipa de faţă încearcă din nou să treacă la P.D., şi în felul acesta să treneze toate aceste dosare. Asta este cauza principală, domnule secretar de stat, şi de fapt eu v-am arătat asta şi în interpelarea pe care v-am dat-o, şi cred că prin faptul că nu puneţi punct la asemenea aspecte, punctele acelea de care avem noi nevoie în ceea ce priveşte reforma în Justiţie cam lasă de dorit. Eu sper ca doamna ministru, dacă se uită cu mai multă atenţie peste aceste materiale, în ideea în care o ştiu că doreşte să facă, şi cred că vrea să facă ordine, atunci ar trebui să se implice mai mult, şi nu să lase la dispoziţia nu-ştiu-cui care are sau n-are chef să ducă până la capăt procesul din Justiţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Sunt 9 răspunsuri de dat din partea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe care ni le va oferi domnul secretar de stat Septimiu Buzaşu. Pentru doamna Gabriela Nedelcu o să-i transmiteţi răspunsul în scris. La fel pentru domnul Cristian Stănescu. În aceste condiţii, răspundeţi domnului deputat Florea Voinea, care este prezent, cu privire la realizarea infrastructurii de legătură privind podul peste Dunăre de la Vidin-Calafat. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Mulţumesc. Proiectul podului peste Dunăre la Calafat-Vidin face obiectul unui acord bilateral încheiat între România şi Bulgaria în 2000. Conform Acordului, sarcina părţii bulgare este de a construi podul, iar partea română construieşte infrastructura de acces la podul de pe malul românesc. Realizarea acestei infrastructuri de acces face obiectul cofinanţării prin intermediul asistenţei nerambursabile acordată de Uniunea Europeană, facilitatea ISPA, în proporţie de 75%, şi 25% Guvernul, contribuţia Guvernului României. Ca urmare a demersurilor ministerului, ceremonia semnării memorandumului de finanţare pentru construcţia infrastructurii de acces la pod a fost în 10 martie 2006. Totodată, au fost realizate toate demersurile necesare în vederea elaborării proiectelor acestei infrastructuri, dar este necesar ca partea bulgară să ne ofere informaţiile tehnice aferente construcţiei podului şi a rampei de acces. Potrivit corespondenţei cu partea bulgară, acest lucru, respectiv transmiterea detaliilor tehnice, se va face în martie-aprilie 2007, după care Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va lansa licitaţia de atribuire a contractelor de lucrări. În ceea ce priveşte reabilitarea Drumului Naţional 56 Calafat-Craiova, care va asigura conexiunea între Craiova şi noul pod, acest drum este inclus în Programul de reabilitare etapa a 5-a, finanţat de Banca Europeană de Investiţii, iar licitaţia pentru atribuirea lucrărilor a fost lansată în 9.11.2005. Referitor la desfăşurarea lucrărilor de construcţie pentru infrastructurile rutiere mai sus-menţionate, facem precizarea că lucrările de construcţii finanţate de BEI şi Comisia Europeană şi cofinanţate de Guvernul României sunt realizate numai cu respectarea legislaţiei româneşti şi comunitare în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi în concordanţă cu prevederile acordurilor de finanţare la care ţara noastră este parte. De aceea, pentru acest proiect s-a obţinut acordul de impact asupra mediului, care s-a făcut şi prin consultarea publică a cetăţenilor din localităţilor implicate în derularea acestui proiect de construcţii. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Voinea, doriţi să comentaţi răspunsul? Vă rog. Vă pregătiţi, domnule ministru, pentru răspunsul datorat domnului Ion Călin, în legătură cu Aeroportul Internaţional Craiova. |
||||
|
|
Domnule ministru, Vă mulţumesc pentru răspuns. Sunt mulţumit de răspuns şi îmi cer scuze pentru că v-am solicitat acum, când dumneavoastră aveţi multe probleme cu inundaţiile şi ar trebui să fiţi prezent acolo. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
În legătură cu situaţia includerii Aeroportului Internaţional Craiova pe lista proiectelor prioritare. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Pe lista aeroporturilor care fac parte din această reţea TEN (Trans European Network), a fost stabilită în anul 2003 prin Legea nr.203. Legea a fost iniţiată de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de atunci, şi elementele de infrastructură vizate au fost negociate cu Comisia Europeană. Orice modificare a acestei liste trebuie să se facă cu acordul Comisiei Europene, iar România - ca viitor stat membru al Uniunii Europene - are obligaţia de a adopta legislaţia naţională, astfel încât directivele şi regulamentele comunitare să fie efectiv direct aplicabile, iar pentru reţeaua TEN avem o directivă şi o decizie a Parlamentului European nr.1.692/1996 privind aceste reţele TEN, de transport transeuropean. Deci, în cazul revizuirii legislaţiei comunitare, după aderarea României, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va ţine cont de propunerile de amendare existente la nivel naţional la acea dată, şi aceasta este o astfel de propunere de amendare, iar prima revizuire estimată este pentru anul 2010. Deci, în acest moment, nu pot fi acceptate decât modificări minore ale hărţilor reţelei TEN, iar pentru anul 2010, în cazul primei revizuiri, includerea acestor aeroporturi, şi respectiv a Aeroportului Craiova, va fi justificată de creşterea semnificativă a traficului. Detalii sunt în răspunsul scris, la fel ca şi în răspunsul precedent. Mulţumesc. |
||||
|
|
Evident că domnul deputat Călin nu poate fi mulţumit de acest răspuns, dar îl întreb dacă doreşte să facă un comentariu? Bun, aşteptaţi în 2010 sau în 2012, dar între timp faceţi diligenţe pentru creşterea acelor parametri de care depinde includerea listelor priorităţilor. |
||||
|
|
|
Pentru domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu, v-aş ruga să... Vă mulţumiţi cu răspunsul scris? Vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Era vorba de secretizarea acelui contract. Deci, vreau să vă anunţ că contractul de proiectare şi construire a Autostrăzii Borş-Braşov a fost declasificat de la nivelul de secret de serviciu în data de 23 martie 2006 şi poate fi accesat pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor, la adresa www.mt.ro. |
||||
|
|
Domnul deputat Mănăstireanu doreşte să comenteze răspunsul dumneavoastră. |
||||
|
|
Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu: Evident că nu pot să fiu de acord cu răspunsul dat de domnul secretar de stat. Normal, la data la care am făcut eu interpelarea, contractul era încă sub secretul de serviciu, însă nici la această dată contractul nu este desecretizat în totalitate. Şi aici mă refer la faptul că pe site-ul dumneavoastră, pe care l-am consultat încă de când s-a făcut anunţul public că a fost desecretizat, şi citind contractul, am constatat că doar o parte din anexele sale sunt făcute publice. Iar cea mai importantă, privind avansul de 30% pe care statul îl va plăti Firmei Bechtel şi suma efectivă de bani care va fi acordată din banii contribuabililor către această firmă, deci, această anexă nu a fost publicată şi normal că contractul este în continuare semisecret. Dacă dumneavoastră consideraţi că o desecretizare înseamnă doar a publica liste cu standarde ce trebuie respectate în momentul construcţiei, şi cu care suntem de acord, şi liste privind termenele de execuţie ale anumitor lucrări, eu am o mică reţinere, vreau să văd efectiv şi banii care se dau către Firma Bechtel. |
||||
|
|
Mulţumesc. Mai aveţi să daţi un răspuns la ceea ce a comentat domnul deputat? Nu. |
||||
|
|
|
Atunci, vă rog să-i răspundeţi domnului deputat Petru Tărniceru, cu privire la firmele greceşti AKTOR şi MAKLOSH, care au câştigat o licitaţie cu privire la DN 17. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Lucrările de reabilitare pe DN 17 executate de cele două firme greceşti au început în primăvara anului 2005, anul trecut fiind condiţii meteorologice nefavorabile, ritmul de desfăşurare a fost lent. Conform clauzelor contractuale şi în temeiul prevederilor legale, firmele constructoare au posibilitatea de a subcontracta maximum 30% din valoarea totală a lucrărilor. Şi lucrările care intră în această categorie sunt lucrări de terasamente, elemente prefabricate din beton, construirea ariei cu beton de ciment, relocări de utilităţi, care, conform legislaţiei în vigoare, trebuie proiectate şi executate de firme agreate de proprietarii de utilităţi. În ceea ce priveşte starea drumului, acesta este degradat. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care a fost inclus în programul de reabilitare, cu o degradare accentuată în ultimul an, datorită ciclurilor de îngheţ-dezgheţ şi a traficului foarte greu. După această iarnă, degradările au fost accentuate şi constructorul urmează să înceapă în regim de urgenţă reparaţiile pentru întreţinerea drumurilor. Ministerul, împreună cu Compania de Autostrăzi, monitorizează ritmul în care se desfăşoară lucrările, în aşa fel încât ele să se încadreze în graficul prevăzut în contract. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat doreşte să comenteze răspunsul dumneavoastră. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este foarte clar, cunosc foarte bine starea drumurilor, este impracticabilă, practic, şi este singura cale de acces dintre Moldova şi Ardeal. Vreau să vă spun că anul trecut, nu că au fost "lente" lucrările, efectiv, nu au existat! Nu sunt mulţumit! Ce să vă spun, nu sunt mulţumit deloc de răspunsul dumneavoastră! Este indiferenţă, să-mi spuneţi acum, mie, astăzi, că "am vorbit, îi urmărim"! V-am solicitat o comisie de control, da? Nu aţi pomenit nimic de ea. De la domnul ministru. Nu aţi pomenit nimic de aşa ceva! Cunoaştem şi contractul, cunoaştem şi clauzele, vreau să ştiu efectiv ce v-aţi propus să faceţi în legătură cu aceste firme, care, nici la ora actuală, nu au început lucrările? Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, vă rog să răspundeţi. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Se vor aplica prevederile contractuale. |
||||
|
|
Am înţeles. |
||||
|
|
|
Mai aveţi de oferit două răspunsuri. Dumneavoastră mi-aţi demonstrat sinteză, de aceea, o să rog, colegii mei să fie mai zgârciţi la comentarii. Vă rog, domnule ministru. Întâi, pentru domnul Mircea Costache, referitor la situaţia salariaţilor de la CFR. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: În prezent, la nivelul ministerului se aplică prevederile Ordinului ministrului transporturilor pentru aprobarea procedurii de atribuire a achiziţiilor publice, produse, servicii şi lucrări în cadrul ministerului şi a unităţilor aflate în subordinea sau sub autoritatea şi coordonarea sa. Acest ordin reglementează modalitatea de organizare a achiziţiilor prin bursele de mărfuri, ceea ce era subiectul interpelării. Astfel, în conformitate cu prevederile ordinului mai sus menţionat... |
||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Acesta nu este răspunsul domnului Mircea Costache! |
|||||
|
Domnul Costache Mircea (din sală): Lăsaţi, o fi al cuiva care e în sală şi ascultă! |
|||||
|
|
Cui îi răspundeţi, domnule ministru? |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Care este problema? |
||||
|
|
La ce deputat răspundeţi? |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Domnului Mihei. |
||||
|
Domnul Andrian-Sirojea Mihei (din sală): Este pentru mine, cred. Aşa este în listă. |
|||||
|
|
Bine. Nu aţi auzit bine, eu vă dădusem cuvântul pentru domnul Mircea Costache. Răspundeţi-i în continuare domnului Mihei. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Îmi cer scuze! |
||||
|
|
Nu, nu, răspundeţi-i. Domnule ministru, continuaţi. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Da, era vorba de folosirea bursei de mărfuri pentru achiziţia de... |
||||
|
|
Domnul deputat este atent la răspunsul pe care îl daţi, vă rog să continuaţi răspunsul. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: În conformitate cu Ordinul ministrului, unităţile aflate în subordinea sau sub autoritatea şi în coordonarea ministerului care au calitatea de autorităţi contractactante pot organiza prin intermediul burselor de mărfuri achiziţii de produse, privind respectarea integrală a Ordonanţei nr. 60 privind achiziţiile publice, cu excepţia achiziţiilor de produse care nu fac obiectul tranzacţionării prin bursele de mărfuri, precum şi a celor expres exceptate prin reglementările legale în vigoare, în plus, vânzări de produse şi achiziţii încadrate în prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă nr. 60 a Guvernului. Mai mult, în temeiul aceluiaşi ordin, pot organiza achiziţii prin intermediul burselor de mărfurilor şi unităţile aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului care nu au calitatea de autoritate contractantă, conform art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Mihei, doriţi să comentaţi răspunsul? Vă rog. Pregătiţi răspunsul pentru domnul Mircea Costache, cu privire la angajaţii CFR. |
||||
|
|
Domnule secretar de stat, mulţumesc pentru răspuns. Această interpelare a venit de fapt de la Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, care are un protocol cu bursa de mărfuri Bucureşti şi o bună perioadă de timp subunităţile, unităţile din subordinea Ministerului Transporturilor au făcut licitaţii prin acest terminal de bursă a mărfurilor din Constanţa. S-a observat că, de o perioadă de timp, de un an de zile, aceste unităţi din subordinea Ministerului Transporturilor au început să practice vechile sisteme, de a organiza la sediul societăţilor lor aceste licitaţii pentru achiziţii. De aceea, Camera de Comerţ, prin intermediul meu, a cerut aceste clarificări, deoarece ni se pare că acest sistem, de a contracta prin bursa de mărfuri, este un sistem transparent, care nu ridică suspiciuni. Şi cred că, până la urmă, ar trebui cu toţii să încurajăm aceste mecanisme ale economiei reale de piaţă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Pentru domnul Mircea Costache v-aş ruga să... |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Un scurt comentariu, dacă îmi permiteţi, mai întâi. |
||||
|
|
Vă rog, aveţi un comentariu şi la aprecierile domnului Mihei. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Da. Ordinul ministrului este în vigoare, el este obligatoriu pentru toate unităţile din subordinea şi de sub autoritatea ministrului, dacă cunoaşteţi situaţii în care el nu este respectat, vă rog mult să le sesizaţi. |
||||
|
Domnul Andrian-Sirojea Mihei (din sală): O să comunic la Camera de Comerţ acest lucru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Pentru domnul Mircea Costache. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Îmi cer scuze că am încurcat. |
||||
|
|
O să-i transmiteţi şi răspunsul scris. În aceste condiţii, v-aş ruga să fiţi concis. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Urmare a întârzierilor la plata contravalorii facturilor, furnizarea energiei electrice este sistată de către furnizorul S.C. Electrica S.A. pentru un număr de 64 de puncte de consum ale Companiei CFR, fiind afectaţi atât funcţionarea instalaţiilor de siguranţă a circulaţiei, cât şi consumatorii aflaţi în spaţii administrative, respectiv, locuinţe conexe, situaţia pe care ne-aţi prezentat-o. Furnizorul condiţionează repunerea sub tensiune a punctelor de consum deconectate de plata datoriilor Companiei Naţionale CFR S.A. Dar Compania Naţională CFR S.A. nu poate suporta şi costurile asociate încheierii de către petenţi direct cu S.C. Electrica a unor contracte de realizare a unor racorduri electrice noi, separate de cele actuale. Deci, rezolvarea problemei va fi o dată cu rezolvarea problemei la CFR. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Costache doreşte un scurt comentariu. Şi dumneavoastră vă pregătiţi pentru răspunsul datorat domnului Vlădoiu Aurel. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu s-a înţeles bine despre ce era vorba. Sunt gări în România şi linii de cale ferată în care se operează noaptea la lanternă, la lumânare, trenul intră în gară întâmpinat cu felinarul din altă epocă, pentru că s-a întrerupt furnizarea energiei electrice. Şi, o dată cu energia electrică din gări ş.a.m.d., s-a întrerupt şi cea pentru personalul care locuieşte în locuinţele de serviciu adiacente staţiilor de cale ferată. Oamenii aceia stau în întuneric, deşi li se opreşte lunar costul energiei electrice, deşi şi l-au plătit la timp, nu beneficiază de acest bec electric, strict necesar pentru viaţa omului. Eu n-am înţeles când îşi propun, ca Minister al Transporturilor, să rezolve problema. A spus că vor avea curent când se va achita şi când se va face plata..., dacă se va face, când o fi, dacă nu s-o împărţi... Nu aşa se pune problema, un minister trebuie să aibă pentru toate soluţii, că, altfel, dăm în primire şi chemăm alţii acolo. |
||||
|
|
Domnule ministru, mai doriţi să comentaţi aprecierile domnului Costache? |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Da, un scurt comentariu. Locuinţele respective sunt proprietatea Companiei CFR, şi ele suportă aceleaşi sancţiuni pe care le suportă întreaga companie. Iar problema este a companiei, care are regim de societate comercială, după cum ştiţi, şi ministerul face eforturi, împreună cu celelalte instituţii abilitate ale statului, pentru a rezolva această problemă. |
||||
|
Domnul Mircea Costache (din sală): Când? Când? |
|||||
|
|
|
Pentru domnul Aurel Vlădoiu să răspundeţi, în legătură cu alimentarea cu apă pentru localitatea Sineşti. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Lucrearea de investiţii "Alimentare cu apă pentru localitatea Sineşti, judeţul Vâlcea" nu face obiectul programului gestionat de Ministerul Transporturilor, care este un program de pietruire a drumurilor comunale, alimentare cu apă, conectarea satelor la reţeaua de electrificare şi la reţele telefonice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/1997. Conform Ordonanţei nr. 142 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Agenţia SAPARD, ca instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, finanţată din venituri bugetare şi extrabugetare, este cea care este competentă să dea răspunsul pentru acest subiect. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Vlădoiu, doriţi să comentaţi răspunsul? Vă rog. |
||||
|
|
Domnule ministru, Rugămintea mea a fost de a prinde pe programul Guvernului această investiţie, întrucât lucrarea a fost prinsă pe Programul SAPARD, în 2004-2005. Au fost foarte multe reclamaţii făcute de către o serie întreagă de consilieri locali, lucrarea a fost abandonată de către SAPARD şi banii au fost orientaţi către alte lucrări. Iar astăzi investiţia este realizată cam jumătate, s-au investit acolo peste 7 milioane de către constructor, şi constructorul vine în fiecare zi şi cere bani la primărie. De aceea, am rugat insistent pe domnul ministru Laszlo Borbely, dacă putem să o prindem pe 577 şi să alocăm ceva bani, pentru a continua această investiţie. Pentru că SAPARD-ul banii nu-i mai are, i-a dat către altă comunitate locală şi investiţia a rămas în aer. Aceasta era rugămintea. |
||||
|
|
Domnule ministru, mai doriţi să adăugaţi ceva la răspunsul iniţial? |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Vroiam să-i comunic domnului deputat că pentru anul 2006 programul cu lista obiectivelor este finalizat şi trebuie ca această propunere să vină pentru programul din 2007, conform procedurilor de accesare a acestui program. Şi nu e nici o problemă. |
||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Pentru interpelările adresate Ministerului Economiei şi Comerţului urmează ca răspunsurile să fie reprogramate, pentru că nu s-a prezentat domnul ministru Ioan-Codruţ Sereş şi nici un delegat de al domniei sale. De asemenea, şi celelalte răspunsuri, la care nu aţi primit acum nici un semnal, vor fi reprogramate. Cu acesta, daţi-mi voie să declar închisă şedinţa de azi, urându-vă o seară bună. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,20. |
||||
![]() |





