Sittings of the Chamber of Deputies of October 30, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.160/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 30, 2006

2. Intervenţia domnului deputat Aledin Amet cu tema "29 octombrie 1923, proclamarea Republicii Turcia".

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe aceasta.

Mai înainte, însă, există câteva solicitări de luare de cuvânt. Mai întâi, domnul deputat Amet Aledin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Amet Aledin:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi.

La data de 29 octombrie 1923 a fost proclamată republica Turcia.

După tratatul de la Sčvres, semnat în anul 1920, teritoriul statului turc se restrânge dramatic. Începe războiul de eliberare, cel mai important rol avându-l, în acest sens, Mustafa Kemal, supranumit Atatürk, părintele turcilor.

Acest militar de carieră va deveni, datorită victoriilor reputate pe front, o personalitate remarcabilă a perioadei sale, a vremii sale.

Tratatul de la Lausanne, încheiat la 24 iulie 1923, însemnă pentru Turcia un reper fundamental, pentru această Turcie modernă. Turcia devine, în anul 1923, republică, primul ei preşedinte ales fiind Mustafa Kemal Atatürk. Vor fi demarate mai multe reforme de natură economică, socială, politică. La moartea lui Mustafa Kemal Atatürk, 10 noiembrie 1938, Turcia a însemnat, deja, o ţară cu un standard ridicat de viaţă, un standard civilizat de viaţă. Cel care îi va urma la conducere, Ismet Inönü va continua toate aceste reforme.

În luna noiembrie anul 2005, Republica Turcia a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, primind, în acest sens, un sprijin important din partea ţării noastre.

Relaţiile României cu Turcia se bazează pe respectul reciproc, în decursul timpului aceste relaţii consolidându-se şi scoţând în evidenţă un aspect important, şi anume că se petrece în această zonă o politică zonală excelentă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.