Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2007
Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2007
 |
2. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
(Şedinţa este condusă, în continuare, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.)
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 237 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 173, sunt absenţi 154, din care 46 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de marţi, 12 iunie 2007; programul de lucru pentru perioada 11-16 iunie 2007; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 5-11 iunie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
|