Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.140/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

2. Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente.

 

(Şedinţa este condusă în continuare de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Ioan Munteanu, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 326 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 234, absenţi fiind 92, din care 36 participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a începe dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor, vă rog să îmi permiteţi să vă supun aprobării unele modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente. E vorba, mai exact, de o singură comisie permanentă, Grupul parlamentar al PRM ne propune trecerea domnului deputat Gelil Eserghep de la Comisia pentru industrii şi servicii la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de membru. Propunerea se face în cadrul algoritmului adoptat de liderii grupurilor parlamentare la începutul legislaturii.

Dacă aveţi obiecţii? Nu.

Supun votului dumneavoastră, prin ridicare de mâini, această modificare. Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Mulţumesc.