Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.6/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2008

2. Aprobarea unor modificări în componenţa unor comisii permanente.

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Înainte de a trece la dezbaterea propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi de astăzi, vă supun atenţiei şi aprobării dumneavoastră următoarele modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al P.S.D. propune trecerea unor deputaţi de la o comisie permanentă la altă comisie permanentă, în calitate de membru, după cum urmează: domnul deputat Bobeanu Răzvan-Petrică, de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; domnul deputat Martin Eduard- Stelian, de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; domnul deputat Moldovan Emil Radu, de la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

De asemenea, Grupul parlamentar al P.S.D. propune desemnarea unor deputaţi în calitate de membru, după cum urmează (aici este vorba de membri noi, dintre deputaţii care au fost validaţi în ultimele şedinţe): domnul deputat Adam Ioan, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; domnul deputat Băluţ Lucian, la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; domnul deputat Bleotu Vasile Ion, la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; domnul deputat Burnei Ion, la Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi - cum ştiţi, aici este posibil să funcţioneze deputaţi şi din alte comisii; domnul deputat Butnaru Vasile, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; domnul deputat Rusu Liviu Alin, la Comisia pentru industrii şi servicii; domnul deputat Tănăsescu Tudor, la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; domnul deputat Voicu Mădălin Ştefan, la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Dacă aveţi obiecţii la aceste modificări în structura unor comisii, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Vă informez că, la rându-mi, am fost informat de partea tehnică a comisiei de pregătire a lucrărilor, că nu funcţionează sistemul de vot. Ca atare, vă rog să votaţi prin ridicarea mâinii. Cine este pentru modificările propuse de Grupul parlamentar al P.S.D. în structura unor comisii parlamentare? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Cu o abţinere, aceste modificări au fost votate de către dumneavoastră.

Grupul parlamentar al P.D.-L. propune trecerea unor deputaţi de la o comisie permanentă la altă comisie permanentă, în calitate de membru, după cum urmează (probabil, trebuia să-i propun şi pe aceştia înainte de vot şi, atunci, nu mai aveam nicio abţinere): domnul deputat Pop Cosmin Gabriel, de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii; domnul deputat Sârb Gheorghe, de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii; domnul deputat Ştirbeţ Cornel, de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; domnul deputat Ungureanu Petre, de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Dacă aveţi obiecţii la aceste propuneri ale Grupului parlamentar al P.D.-L.? Nu sunt.

Dacă nu, le supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitate.