Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.116/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009

2. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

- după pauză -

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor de astăzi şi vă anunţ că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 172. Sunt absenţi 162, din care 13 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa în plen din ziua de marţi, 22 septembrie, programul de lucru pentru perioada 21-26 septembrie, lista rapoartelor depuse în perioada 16-22 septembrie de comisiile permanente sesizate în fond, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisiile permanente, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.