Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 13, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.150/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 13, 2011

2. Aprobarea cererii Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a Comisiilor pentru industrii şi servicii şi pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor de a-şi desfăşura lucrările în pauza plenului, în zilele de 13 şi 14 decembrie 2011.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În programul aprobat de noi în cursul zilei de ieri, v-aş face o propunere mică de modificare, respectiv în pauza de la 13,00-14,00 şi astăzi, şi mâine, eventual, să fim de acord ca trei comisii, una de statut - comisie comună şi două de la Cameră, mă refer la Comisia pentru industrie şi Comisia pentru buget, să-şi finalizeze rapoartele pe care le vom dezbate mâine în perioada de dezbatere şi de vot final. Pardon, de joi!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Blaga:

Nu mai sunt alte solicitări.

Supun votului propunerea liderului de grup PDL.

Vă rog, voturi pentru 139, voturi împotrivă 78, abţineri două.

Comisiile se vor reuni.

din sală:

Nu e cvorum!