Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2012
Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2012
 |
2. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
În continuare şedinţa a fost condusă de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Georgian Pop şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei şi anunţ că din totalul celor 325 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 144; sunt absenţi 181, din care 11 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen în zilele de 13 şi 14 iunie; programul de lucru pentru perioada 11-16 iunie; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 22 mai-13 iunie de comisiile permanente sesizate în fond; şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
|