Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012
 |
2. |
Informare privind activarea domnului Gheorghe Roman în cadrul Grupului parlamentar al PSD. |
 |
|
|
(După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Clement Negruţ şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.)
|
|
|
Şedinţa a început la ora 10,25.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Stimaţi colegi, Vă propun să începem dezbaterile. Continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 309 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 157, sunt absenţi 152, din care 10 participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a intra în ordinea de zi, dau cuvântul domnului deputat Roman.
|
|
Domnul Gheorghe Roman: Bună ziua! Am fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 3, Circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu. De astăzi îmi desfăşor activitatea în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Intrăm în ordinea de zi.
|