Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 25, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 25, 2013

2. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

(Conducerea şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor este preluată de domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Moga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, dragi colegi.

Continuăm lucrările şedinţei comune de astăzi.

(Domnul Jane-Claude Mignon, părăseşte sala în aplauzele puternice ale parlamentarilor.)

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc, să nu ne părăsiţi.

Salutăm şi pe domnii de la balcon, domnii senatori şi deputaţi de la balcon.

Aveţi ocazia să ne priviţi de sus.

Continuăm lucrările şedinţei comune de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 587 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa până în acest moment 414 deputaţi şi senatori. Sunt absenţi 173 de deputaţi şi senatori, cvorumul legal de 294 de parlamentari este îndeplinit.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea grupurilor parlamentare, au fost distribuite deputaţilor şi senatorilor.

Sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi? Nu sunt obiecţii.

Supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Se abţine cineva?

Cu 414 voturi pentru, s-a votat ordinea de zi. Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

În legătură cu programul de lucru sunt obiecţii?

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Se abţine cineva? Nu se abţine. Mulţumesc.

Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.