Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.43/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
![]() |
2. | Intervenţie de semnalare a importanţei conştientizării autismului şi a reglementării fenomenului la nivel legislativ, medical, administrativ în România. | ![]() |
||
|
după pauză |
|
|
În continuare lucrările au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Doamnelor şi domnilor, Am rugămintea să luaţi loc, la rugămintea domnului Popeangă. |
|
Domnul Vasile Popeangă (din sală): Mulţumesc. |
|
|
|
Cu plăcere, domnule Popeangă. Stimaţi colegi, În plenul Camerei Deputaţilor de astăzi vă anunţ că din totalul celor 412 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 231; sunt absenţi 181, din care 19 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Sunt 207 deputaţi. Înainte de a intra în primul punct al ordinii de zi, o să dau cuvântul colegei noastre Gabriela Podaşcă. Se pregăteşte domnul Mircea Toader. |
|
|
Doamna Gabriela-Maria Podaşcă: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cu îngăduinţa de a-mi acorda şi mie 3 minute, n-o să vă reţin mai mult. Ieri, 2 aprilie, am sărbătorit Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului. O zi care a fost trecută de mulţi dintre noi cu vederea, poate mult prea uşor. Măcar astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, cred că avem datoria morală să fim mai puţin nepăsători şi să ne întoarcem către cei care au nevoie de sprijinul nostru. Vorbim de un fenomen global tot mai accentuat, a cărui răspândire cunoaşte un ritm alert, inclusiv în România. Statisticile arată că 1 din 100 de copii suferă de o tulburare din spectrul autismului. Nu ne mai putem preface că această situaţie nu ne priveşte. Este timpul să vorbim noi pentru ei! Scopul acestei intervenţii este de a trage un semnal de alarmă asupra realităţii cu care se confruntă atât persoanele cu tulburare de spectru autist, cât şi familiile lor! Mă refer nu doar la copii, ci şi la adulţi - o categorie căreia legislaţia în vigoare nu îi acordă, consider eu, suficientă atenţie. Acum este momentul să schimbăm ceva, să ducem mai departe lucrurile bune începute pentru susţinerea persoanelor cu tulburare de spectru autist odată cu Legea nr.151/2010. După cum probabil cunoaşteţi, săptămâna aceasta se află în dezbatere la Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor o serie de amendamente la Legea nr.151, amendamente realizate în colaborare cu Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburare în Spectrul Autist şi care vizează tocmai îmbunătăţirea legislaţiei din domeniu. Deşi Legea nr.151/2010 a fost un pas uriaş înainte pentru persoanele cu tulburare în spectrul autist, textul propus pentru normele metodologice denaturează exact sensul legii. Vă dau un singur exemplu grăitor: articolele din norme referitoare la chestionarele tip screening se adresează strict copiilor de până la 3 ani, iar cele referitoare la intervenţii se adresează doar copiilor de până la 6 ani. Legea nr.151/2010 trebuie să constituie cadrul legislativ pentru toţi pacienţii cu TSA. În ceea ce priveşte natura acestor modificări, vreau să subliniez următorul aspect: elaborarea de politici eficiente pentru persoanele cu TSA trebuie să pornească de la ideea de a recupera şi integra copiii cu autism, astfel încât să se evite transformarea lor în adulţi asistaţi social. Iar acest lucru, dragi colegi, nu se poate întâmpla decât prin susţinerea permanentă a programelor de diagnostic precoce şi prin includerea copiilor în programe terapeutice personalizate. În acelaşi timp, în prezent, un adult nu poate fi diagnosticat cu tulburare de spectru autist, nu există cadrul legal necesar. Cu alte cuvinte, în forma actuală a Legii nr.151/2010, adulţii cu TSA nu există! Copiii diagnosticaţi cu autism sunt încadraţi la maturitate cu afecţiuni psihice (psihoze sau schizofrenie). Mai mult, serviciile de intervenţie specializată se referă strict la copiii de până la 6 ani, iar pentru adulţi nu există nicio strategie referitoare la formarea şi integrarea lor pe piaţa muncii. Este inadmisibil să tratăm persoanele adulte cu TSA cu atâta desconsiderare! Însă dincolo de modificările de natură legislativă, România mai trebuie să facă un pas extrem de important: este vorba despre creşterea gradului de informare şi conştientizare privind autismul. În continuare, în România nu există o evidenţă clară a persoanelor cu TSA. În anul 2012, structurile de psihiatrie pediatrică au raportat Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog un număr de 7900 de copii diagnosticaţi cu TSA. Repet, 7900 copii diagnosticaţi. Şi probabil încă pe atâtea cazuri nedepistate. Stimaţi colegi, Acum câteva săptămâni am susţinut în plen o declaraţie politică intitulată "2% pentru copiii cu autism" şi am fost plăcut surprinsă când colegi de la toate partidele au venit în sprijinul acestei cauze. Astăzi, revin cu acelaşi apel încărcat de emoţie către toţi cei care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte viitorul acestor copii. Indiferent de culoarea politică, să luptăm pentru a susţine aceste modificări legislative atât de necesare! Autismul este o problemă pe care România trebuie să o conştientizeze! Vă mulţumesc frumos. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |


