Sittings of the Chamber of Deputies of September 2, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.97/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 2, 2013

2. Informare privind modificări în conducerea grupurilor parlamentare.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuarea lucrărilor o să-i rog pe liderii grupurilor parlamentare să informeze, aşa cum spuneam, asupra eventualelor modificări intervenite în legătură cu denumirea, componenţa şi conducerea grupurilor, să prezinte propunerile nominale pentru funcţia de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit componenţei numerice aprobate deja, să desemneze câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor, conform art. 23 din regulament.

Liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnule deputat Marian Neacşu, aveţi cuvântul şi felicitări pentru realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte, şi pentru că mi-aţi dat cuvântul şi pentru felicitări, bineînţeles. Dacă îmi permiteţi, o scurtă observaţie înainte: am să vă rog frumos să încercaţi să poziţionaţi altcumva microfoanele de acolo, că vă urmărim cu foarte multă greutate, chiar eu de aici, din prima bancă, am auzit destul de greu ceea ce ne-aţi spus, din fericire, cunoaştem procedura.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Staff-ul tehnic!

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Şi am să vă rog frumos să aveţi grijă de microfoane.

În al doilea rând, am să vă rog să îmi permiteţi în foarte scurte cuvinte, înainte de începerea acestei sesiuni parlamentare, să le urez succes colegilor noştri, şi din opoziţie, şi de la putere, să avem o sesiune bună, să vă urez succes şi viitorului birou permanent care va fi ales.

În al treilea rând, am să vă rog să-mi permiteţi să vă precizez care sunt modificările sau continuitatea colegilor noştri în cadrul propunerilor pentru Biroul permanent şi pentru conducerea grupurilor parlamentare.

În conformitate cu art. 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat prezintă următoarele propuneri pentru componenţa Biroului permanent: vicepreşedinţi - domnul deputat Viorel Hrebenciuc şi domnul deputat Miron Tudor Mitrea; secretar - domnul deputat Eugen Nicolicea; chestor - domnul deputat Mircea Drăghici.

Conducerea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat în această sesiune parlamentară va fi asigurată de următorii secretari: Chiriţă Dumitru, Drăghici Sonia-Maria, Dobre Mircea-Titus şi Nichita Cristina, de următorii vicelideri: domnii deputaţi Chirvăsuţă, Grama Horia, Itu Cornel, Manda Iulian Claudiu, Moldovan Carmen Ileana, Pâslaru Florin, Popeangă Vasile, Stanciu Anghel, Stragea Sorin Constantin, Tudorie Violeta; lider de grup - subsemnatul, Marian Neacşu.

Şi reprezentantul Grupului parlamentar al PSD pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor, acelaşi domn deputat, Adrian Solomon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. Folosiţi Vasluiul la... Unde e domnul Solomon? Am înţeles.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul deputat Dominic Gerea Andrei, felicitări pentru realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună găsit tuturor!

Şi eu vă doresc o sesiune cât mai rodnică.

Vă informăm şi noi, la rândul nostru, cu privire la nominalizările făcute de Grupul Partidului Naţional Liberal pentru Biroul permanent şi pentru conducerea grupului pentru sesiunea septembrie - decembrie 2013: domnul deputat Dan Motreanu pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul deputat Cristian Buican pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor; domnul deputat Ionel Palăr pentru funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor.

Pentru funcţia de lider, cum aţi spus şi dumneavoastră foarte bine, Andrei Gerea.

Pentru funcţiile de vicelider al grupului: domnii deputaţi Victor Paul Dobre, Mugurel Cozmanciuc, Daniel Budurăscu, Mircea Roşca, Stelian Dolha, Ionuţ Stroe, George Scutaru şi nu în cele din urmă doamna deputat Raluca Surdu.

De asemenea, domnul deputat Răzvan Mironescu a fost şi el ales pentru funcţia de vicelider al grupului, funcţiile de secretari fiind deţinute de domnii deputaţi Bogdan Ţîmpău şi Mircea Dolha.

De asemenea, pentru Comisia de numărare şi validare îl propunem pe domnul deputat Bogdan Ţîmpău.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat Mircea Toader, felicitări pentru realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi în numele grupului nostru dorim să avem o sesiune cât mai rodnică. Succesul pe care ni l-a urat Marian la toate grupurile, noi ne bucurăm dacă opoziţia are succes, înseamnă că suntem în altă poziţie, dar trecând peste glumă, sper să avem o sesiune cât mai rodnică şi să fim cât mai înţelegători unii cu alţii.

Referitor la modificările la nivelul conducerii grupului, conducerea grupului este formată din trei vicelideri, în persoana lui Gheorghe Tinel, a lui Cezar Preda şi Claudia Boghicevici; secretar, Dan-Cristian Popescu; lider de grup, subsemnatul, Toader Mircea.

La nivelul Biroului permanent, propunerile noastre se referă la cei care au activat şi în Biroul permanent trecut: domnul Ioan Oltean pentru funcţia de vicepreşedinte şi domnul Ioan Balan pentru funcţia de chestor.

Iar pentru Comisia de numărare, domnul deputat Secară Florin.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar al Partidului Poporului.

Domnul deputat Fenechiu. Aveţi cuvântul şi felicitări pentru realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al PP-DD îşi menţine nominalizarea pentru postul de secretar al Biroului permanent în persoana domnului Diaconu Adrian-Nicolae.

Pentru Comisia de numărare îl propunem pe domnul Deaconu Mihai, iar în ceea ce priveşte conducerea Grupului parlamentar, ea este aceeaşi: lider - Fenechiu Cătălin-Daniel; vicelideri - Adam Luminiţa, Chebac Eugen, Ciuhodaru Tudor şi Codîrlă Liviu, iar secretar Liliana Mincă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu.

Grupul parlamentar al UDMR. Domnule deputat, felicitări pentru realegere. Mi-a fost teamă că cineva vrea să vă ia locul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc o sesiune uşoară şi sper că vom lua decizii cumpătate şi înţelepte în această sesiune.

Pentru funcţia de chestor îl propunem pe domnul deputat Seres Dénes.

Conducerea grupului de la Camera Deputaţilor: în funcţia de secretar domnul deputat Molnar Zsolt, funcţia de vicelider domnii deputaţi Márton Árpád şi Szabó Ödön, iar pentru funcţia de lider a rămas subsemnatul, iar în Comisia de numărare a voturilor îl propunem pe domnul deputat Bónis István.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

Domnule deputat Bogdan Ciucă, felicitări pentru realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator, vă dorim succes şi o sesiune care să fie dominată de colaborare şi eficienţă.

Din punct de vedere al conducerii grupului: secretar Florea Damian; vicelider Moldovan Ioan; lider de grup subsemnatul.

Pentru Comisia de numărare a voturilor îl propunem pe domnul Tănăsescu Adrian.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi eu vă mulţumesc foarte mult. O să rog secretariatul tehnic să listeze propunerile pentru Biroul permanent, ca să le putem reciti.

Grupul minorităţilor naţionale. Domnul deputat Pambuccian şi felicitări pentru eterna realegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Păi atunci să încep cu Comisia de numărare a voturilor, unde avem o nouă eternitate, după plecarea domnului Radan, pe domnul Mircea Grosaru. Să continui prin a vă spune că propunerea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor este tot una eternă, adică domnul Niculae Mircovici, şi să vă spun că în structura şi în conducerea grupului nostru parlamentar nu a intervenit nici o modificare, adică lider Varujan Pambuccian, vicelider Ovidiu Ganţ, Adrian Merka, secretar Mircea Grosaru şi Varol Amet.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu, domnule Pambuccian.

Pe procedură? Vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Domnul deputat Şcheau.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Şcheau:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Din partea Grupului parlamentar al independenţilor, constituit la data de 12 iunie 2013, anunţ: lider Şcheau Ion, vicelider Blăjuţ Viorel, Bucur Constantin-Alin, vicelider, şi Marian Ion Cristinel, secretar.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat,

Dragi colegi,

I-am dat cuvântul şi colegului nostru care este deputat, fost independent, actual neafiliat, conform Statutului deputaţilor şi al senatorilor aprobat de dumneavoastră şi publicat în Monitorul Oficial, şi o să-mi permiteţi să vă citesc art. 33 din legea organică referitoare la Statutul deputaţilor şi al senatorilor din România: "Deputaţii sau senatorii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte, în conformitate cu alin. (1)", adică cei care au fost aleşi pe listele unui partid politic sau au candidat pe listele unui partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală, "devin deputaţi sau senatori neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar. Deputaţii şi senatorii rămaşi neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare".

Articolul IV de la finalul acestui statut are următoarea frază aprobată şi publicată în Monitorul Oficial: "La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţie contrară se abrogă".

Pe cale de consecinţă, prevederile regulamentare legate de deputaţii independenţi care se pot constitui în grupuri dispar.

Rugămintea mea la grupurile parlamentare este, aşa cum ne-am angajat în acest an şi am fost foarte serioşi până acum, să facem şi modificările şi completările în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să avem şi acel cod de conduită pe care l-am propus.

Din acest punct de vedere, va trebui să găsim o soluţie pentru deputaţii neafiliaţi, în acest moment nu există grup parlamentar pentru deputaţii independenţi, aşa cum era pe fostul Statut al deputaţilor şi al senatorilor, pe fostul regulament, cu o decizie a Curţii Constituţionale.

Domnule deputat, nu aveţi drept la replică la preşedintele Camerei Deputaţilor, aveţi drept la replică la regulament, dacă puteţi să aduceţi... Eu v-am citit din statut. Aveţi drept la replică la statut? Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Şcheau:

Domnule preşedinte,

Dumneavoastră invocaţi o modificare a statutului care a apărut după ce noi ne-am constituit ca şi grup independent.

Vreau să vă reamintesc că noi ne-am constituit în data de 12 iunie 2013 ca şi grup parlamentar independent, v-am adus la cunoştinţă această dorinţă a noastră în data de 11.06.2013.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu v-am explicat o jumătate de oră. Dacă n-aţi vrut să mă înţelegeţi.... Voinţa deputaţilor... au definit clar ce înseamnă deputatul care părăseşte un grup parlamentar sau care îşi pierde calitatea de membru. Nu se mai poate interpreta că şi el este deputat independent. Deputatul independent este definit în art. 33 alin. (2) din statut, care este lege organică, cel care a candidat ca independent şi a fost ales...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Şcheau:

Da, dumneavoastră...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu m-aţi înţeles, că nu v-am dat cuvântul. Domnule deputat, vă rog frumos să luaţi loc, eu v-am informat pe dumneavoastră, acum sunteţi toţi colegii mei care sunteţi deputaţi, sunteţi deputaţi neafiliaţi, aveţi aceleaşi drepturi, nu vă puteţi constitui într-un grup parlamentar, nu veţi beneficia de un post în cadrul Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare în noua modificare vă vor găsi acele instrumente prin care să beneficiaţi de anumite avantaje. Că până la urmă... aveţi, în acest moment, un spaţiu în care vă desfăşuraţi activitatea.

Vă mulţumesc foarte mult.