Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

2. Discuţii procedurale în legătură cu modificarea ordinii de zi.

 

După pauză

 

Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Continuăm lucrările, doamnelor şi domnilor deputaţi, şi vă anunţ că din totalul celor 403 deputaţi, încet dar sigur, am ajuns la 215 colegi care au semnat. Sunt absenţi 188. Avem cvorumul de 202 deputaţi îndeplinit.

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi conform celor aprobate de Biroul permanent şi Comitetul liderilor.

Primul este proiectul de Hotărâre privind....

Vă rog frumos, domnule vicelider al Grupului parlamentar al PNL, aveţi cuvântul. Domnul Victor Paul Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul nostru are o propunere de modificare la ordinea de zi, respectiv punctul 22, Proiectul de Lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, un proiect extrem de important şi benefic pentru un număr foarte mare de cetăţeni, să fie pus mai în faţă, pe poziţia 5. Şi vă supunem aprobării, domnule preşedinte şi stimaţi colegi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dar nu avem raportul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicelider, nu avem raportul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte, cred că legat de acest raport este bine să ascultăm secretarul Comisiei juridice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi nu facem dezbatere pe...

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Nu, nu e vorba de dezbateri, e vorba de situaţia tehnică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu pot să vă dau cuvântul, pentru că nu aveţi pe ce... Păi, pe ce procedură să vă dau? Ni s-a ridicat astăzi o temă pe care din punct de vedere juridic noi nu o putem rezolva nici cu procedură în timpul plenului. O rezolvă Comitetul liderilor care va cere Biroului permanent dezbaterea ei fără raport. Aceasta este singura procedură parlamentară pe care o avem, în rest nu avem ce să facem.

Domnul deputat Tinel Gheorghe, pe procedură. Sunt de acord cu propunerea domnului Victor Paul Dobre. Nu a prezentat-o ieri în Biroul permanent, dar aceasta vroiam să vă spun.

Domnul Tinel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul acesta de act normativ se află pe ordinea de zi de o lună şi două săptămâni. De o lună şi două săptămâni, de fiecare dată, ordinea de zi e completată cu acest act normativ, argumentându-se că nedezbaterea lui este legată de faptul că n-are raportul comisiei de specialitate.

Din informaţiile pe care le deţin eu, în raportul comisiei de specialitate există, însă este dosit la comisie din varii motive.

Domnule preşedinte, haideţi să lămurim această problemă, pentru că pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor avem 347 de proiecte de acte normative care au termenele depăşite la comisiile de specialitate şi haideţi să vedem ce facem cu aceste acte normative.

Dar, punctual astăzi, dacă există raportul, solicit preşedintelui comisiei de specialitate să vină la tribună şi să spună dacă are sau nu raport, ca să putem să intrăm pe dezbatere la acest proiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, în conformitate cu prevederile regulamentare - şi aş vrea să vă uitaţi la ele - este competenţa Comitetului liderilor care să propună Biroului permanent, în momentul în care o cerere de raport a depăşit termenul stabilit de către grupul parlamentar... (Domnul deputat Theodor-Cătălin Nicolescu solicită cuvântul.)

Numai o secundă, pot să vorbesc şi eu, ca preşedinte? Sunteţi nervoşi, ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? Staţi liniştiţi! Nu mai sunt la putere? Am înţeles. (Rumoare.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban (din sală):

Aveţi obligaţia să-i daţi cuvântul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, numai o secundă. Staţi jos, vă rog frumos, bine aţi mai venit în Parlament! Vă rog frumos luaţi loc, nu fiţi agitat!

Dragi colegi,

În conformitate cu prevederile regulamentului rapoartele vin la Biroul permanent. Biroul permanent este singurul care primeşte raportul, îl verifică din punct de vedere al respectării regulamentului şi îl trimite plenului.

Comitetul liderilor, în mod excepţional, poate propune Biroului permanent, sub rezerva primirii raportului, dacă în paralel se dezbate acel proiect în comisie şi comisia lucrează în paralel cu plenul, să trimită raportul. Comitetul liderilor, dacă nu are nici o problemă, pentru că au reprezentanţi în comisia respectivă, acceptă raportul şi noi îl punem fără raport; raportul când vine, preşedintele comisiei îl citeşte.

Dacă la dumneavoastră în comisie - domnul preşedinte Ciucă este aici - avem o problemă, o discutăm după-amiază în Comitetul liderilor, strict legată de această chestiune.

Pe procedură, vă rog frumos. Dar vă rog frumos să specificaţi articolul şi ce vreţi să-mi spuneţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Procedura despre care ne spuneţi dumneavoastră, domnule preşedinte, este procedura reglementată de art. 37 lit. c) din regulament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Corect!

Video in format Flash/IOS

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Numai că noi nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 37 lit. c), întrucât raportul există. Nu putem să discutăm la Comitetul liderilor despre un raport ca şi cum n-ar exista, când în data de 20 noiembrie Comisia juridică, în unanimitate, a adoptat raportul, iar în data de 9 decembrie Comisia pentru agricultură, cu 13 voturi la 12 a adoptat acelaşi raport.

Prin urmare, avem un raport comun despre care în calitate de secretar al Comisiei juridice vă informez că l-am semnat din seara de 9 decembrie 2013 şi atunci, repet, nu ne aflăm pe art. 37 şi vă rog să solicitaţi preşedintelui Comisiei juridice să aducă raportul la plen pentru a fi dezbătut.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Ne aflăm în faţa unei discuţii care în mod normal n-ar fi trebuit să aibă loc sau n-ar fi trebuit să înceapă.

Domnule preşedinte,

Vă informez şi informez plenul că lucrurile, aşa cum le-aţi prezentat, sunt absolut corecte, este atributul Comitetului liderilor de a propune ordinea de zi. Acest proiect, aşa cum a amintit unul dintre antevorbitori, colegii mei aici, se află de mai multă vreme pe ordinea de zi, nu este singurul, mai sunt alte 20 şi ceva de proiecte a căror perioadă de a discuta lucrurile nu s-a formalizat încă, motiv pentru care eu vă propun să încheiem discuţia aici pe acest temei. Este o propunere pe care o fac evident, în calitate de lider al Grupului parlamentar al PSD. În măsura în care la şedinţa de Birou permanent de după-amiază Comitetul liderilor va decide că proiectul respectiv va trebui să intre pe ordinea de zi, el va intra pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, va fi dezbătut. În măsura în care decidem că nu este un raport formalizat, aşa cum s-a precizat aici şi cum ştim că cel puţin aşa apare în ordinea de zi; eu n-am citit altceva decât faptul că proiectul respectiv nu are raport depus. Nu facem aici nici muncă de cercetare, nici muncă de poliţie, ea se face în altă parte şi ştiţi foarte bine unde.

Deci, vă rog să sistaţi discuţiile pe această temă şi să intrăm în ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Pe procedură, domnul deputat Orban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pe procedură am de spus câteva lucruri. Ne aflăm în faţa unei încălcări flagrante a Regulamentului Camerei Deputaţilor, nu este prima încălcare, să ne aducem aminte că a existat o "marţe neagră" în care ne-am făcut de râs pe baza unui proiect de lege a amnistiei care a fost scos ca un iepure din joben, al cărui raport nu a existat în plenul Camerei.

Vă cer dumneavoastră, domnule preşedinte, sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, nu cer o sancţiune foarte mare, măcar un avertisment, pentru faptul că a ascuns raportul unei comisii permanente şi a împiedicat plenul să dezbată acest proiect de lege şi pentru că a împiedicat peste 4 milioane de proprietari să aibă dreptul legal să li se intabuleze proprietăţile care le-au fost restituite.

De asemenea, cer Grupului Partidului Conservator, că niciodată n-am crezut că Partidul Conservator este de fapt o firmă a domnului Voiculescu, ca să arate că nu vrea să ţină în fruntea Comisiei juridice un...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, o să vă rog frumos, declaraţiile politice s-au încheiat la ora 10,00...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Lăsaţi-mă să intervin!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să vă rog frumos să reveniţi la regulament, nu vreau să stabilim aici... şi am cerut liderilor grupurilor politice parlamentare de foarte multe ori să nu ne jignim colegii. Vă reamintesc că în conformitate cu prevederile regulamentare plenul Camerei Deputaţilor nu poate să sancţioneze verbal pe nimeni şi ştiţi care sunt atribuţiile dumneavoastră prin Comitetul liderilor, prin care puteţi să sesizaţi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Deci, dacă mai aveţi altceva vă rog frumos să-mi spuneţi, pe regulament, cu tot respectul pe care vi-l port, nu vreau să dau drumul la o dezbatere în care dumneavoastră să-l jigniţi pe un coleg, celălalt să vă jignească şi să intrăm într-o zonă care nu vă este favorabilă nici nouă, nici dumneavoastră, nici nimănui din Parlamentul României.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Domnule preşedinte, sancţiunea de avertisment o puteţi da dumneavoastră, în calitate de preşedinte.

Pe de altă parte, după ce aţi întârziat o oră la dezbateri, lăsându-ne să aşteptăm, arătându-ne că aţi făcut fără frecvenţă o anumită perioadă a vieţii, cred că nu sunteţi în poziţia să îmi acordaţi mie dreptul de a mă sfătui în materie de decenţă şi de bun- simţ.

În fine, închei prin a formula cererea către Partidul Conservator să înlocuiască preşedintele Comisiei juridice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, să ştiţi că oamenii în România fac şi la frecvenţă şi la fără frecvenţă. Singurul lucru pe care nu poţi să-l faci la fără frecvenţă sau la frecvenţă sunt cei şapte ani. Aceia ori îi ai, ori nu-i ai! (Aplauze.) ...din păcate pentru noi... Iar respectul şi educaţia, ori te naşti cu ele, ori nu le ai! Eu nu pot să jignesc pe nimeni şi nu-mi stă în caracter să jignesc pe nimeni. Mă bucur că fac parte din acele milioane de oameni care au avut ambiţia în viaţă să facă ceva, faţă de alţii care câteodată vin la Parlament, destul de rar, şi atunci vin să îi împroaşte cu nori pe colegii lor. Din punct de vedere regulamentar preşedintele Camerei Deputaţilor nu are competenţe decât în baza unui raport să ceară plenului sancţionarea unui coleg. Închei aici dezbaterea aceasta care nu este benefică şi nu are nici un avantaj pentru Parlamentul României, decât orgoliile personale ale unora dintre colegi, de a se vedea la televizor. (Domnul deputat Nini Săpunaru solicită cuvântul.)

Lăsaţi-mă o secundă, există... Colegilor de la liberali v-am dat de trei ori cuvântul pe o procedură, încălcând altă procedură care spune: atunci când un lider de grup parlamentar sau un vicelider cere un vot pentru mutarea unui proiect de lege în plen, la începutul şedinţei, eu sunt obligat, cu prioritate, să supun acest lucru la vot. Şi aş vrea să stabilim foarte clar, procedurile sunt acestea. Dacă dumneavoastră doriţi să le schimbaţi, eu n-am nici o problemă, ştiţi cum puteţi să le schimbaţi.

Deci, eu o să rog în primul rând Comitetul liderilor să vină până la prezidiu, înainte de a supune la vot. Vă rog frumos. (Consultări.)

Bun, s-a degajat o soluţie. Liderul grupului politic cel mai mare o să v-o prezinte. Domnul Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am ajuns la următoarea soluţie şi, cel puţin în opinia mea, este singura la care puteam ajunge, determinat de faptul că raportul respectiv a stat probabil mai multă vreme decât ar fi fost necesar la comisie, dar şi pentru faptul că nu are în momentul acesta un raport depus de care Comitetul liderilor şi respectiv Biroul permanent să fi ţinut seamă, recomandăm Grupului PNL să-şi retragă propunerea pentru a fi mutat mai în faţă pe ordinea de zi şi totodată am convenit în Comitetul liderilor să-i recomandăm preşedintelui Comisiei juridice ca în această săptămână proiectul legislativ respectiv să intre pe ordinea de zi a Comisiei juridice, să fie dezbătut şi la finalul acestei săptămâni să se depună raportul, urmând ca săptămâna viitoare să intre în dezbatere în plen.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Este soluţia cea mai bună, ca să încheiem orice problemă. Vă reamintesc că dacă îl mutam de pe 22 pe 5, neavând raport, intram în acelaşi blocaj instituţional, nu aveam nici un avantaj. Domnule Ciucă, sunteţi preşedintele comisiei, o să vă rog frumos săptămâna viitoare, luni, să fie raportul pe ordinea de zi şi să rezolvăm problema care este strict legată de acest raport. El va fi pus pe ordinea de zi, astfel încât să putem să mergem mai departe.

Continuăm dezbaterea şi o să rog Comitetul liderilor, vă rog frumos să vă întâlniţi săptămâna aceasta şi să discutăm despre aceste proiecte care sunt şi care necesită un termen precis, în momentul în care îl punem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, ca să nu mai existe probleme.