|
Domnul Adrian Solomon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin prezenta, Comisia pentru muncă şi protecţie socială aduce la cunoştinţa plenului Camerei Deputaţilor că, prin adresa nr. 1740 a Biroului permanent din 21 decembrie 2015, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în vederea îndeplinirii procedurii de informare a Camerei Deputaţilor, Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 204 din 2015 privind tranziţia de la economia informală la economia formală, adoptată la Conferinţa Internaţională a Muncii de la Geneva, în iunie 2015. Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, guvernele statelor membre ale OIM au obligaţia de a supune autorităţilor naţionale competente, în termen de un an de la închiderea sesiunii, normele internaţionale ale muncii adoptate de Conferinţa Internaţională a Muncii. De asemenea, precizăm că această procedură este distinctă de procedura ratificării. Actul supunerii instrumentelor internaţionale ale muncii către autoritatea naţională competentă va fi notificat ulterior Biroului Internaţional al Muncii, aceste informaţii urmând a fi incluse în raportul întocmit de Biroul Internaţional, care va fi prezentat Conferinţei Internaţionale a Muncii în anul 2016. Drept urmare, informăm plenul Camerei Deputaţilor că acest instrument internaţional se găseşte la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, unde poate fi consultat de cei interesaţi.
|