|
|
|
După pauză.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Este ora 10,00, începem partea a doua a şedinţei de astăzi, consacrată răspunsurilor la întrebări.
|
|
|
|
Prima întrebare, din partea doamnei deputat Ana Birchall, adresată Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. O avem prezentă pe doamna secretar de stat Anca Magdalena Chiser. Tema întrebării: "Măsuri de sprijin pentru dezvoltarea sistemului de microîntreprinderi în mediul rural". Vă rog, doamnă secretar de stat.
|
|
|
|
Doamna Anca Magdalena Chiser (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri): Mulţumesc frumos. Referitor la întrebarea având ca obiect "Măsuri de sprijin pentru dezvoltarea sistemului de microîntreprinderi în mediul rural". Stimată doamnă deputat, Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă cel mai dinamic sector al economiei, care creează şi menţine locuri de muncă, care inovează şi totodată creează valoare adăugată. Prin politicile şi programele pe care Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi alte autorităţi publice le concep şi le implementează la nivel naţional se urmăreşte dezvoltarea şi consolidarea acestora. În continuare, v-am prezentat Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România - Orizont 2020, Programul "România HUB", implementat de minister, prin direcţia de specialitate, în care se desfăşoară o serie de ateliere de lucru: "Mai aproape de tineri", "Start up Day", "Networking Day", Webinars - Consiliere de grup", "Primul meu curs de antreprenoriat", "Vreau să fiu antreprenor". De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Economiei implementează, prin intermediul celor opt oficii teritoriale pentru IMM-uri şi Cooperaţie, 10 programe naţionale în sprijinul antreprenorilor care în anul 2016 beneficiază de un buget total în valoare de 159 milioane de lei. Dintre acestea, cu impact direct asupra antreprenorilor din mediul rural, inclusiv în judeţul Vaslui, menţionăm: Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, Programul naţional multianual de microindustrializare, Programul pentru organizarea Târgului întreprinderilor mici şi mijlocii, Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea acestora la finanţare - START, Programul de dezvoltare, modernizare, activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, Programul pentru stimularea înfiinţării, dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri. În prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice lucrează împreună cu Banca Europeană de Investiţii la un Program Operaţional "Iniţiativa pentru IMM-uri"; de asemenea, tot MDRAP-ul implementează Programul Operaţional Regional - POR - 2014-2020. Un alt program care se adresează IMM-urilor din mediul rural este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - PNDR - 2014-2020, implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În continuare, v-am prezentat mai multe date, legate de măsuri şi submăsuri în sprijinirea... care contribuie semnificativ la modernizarea şi restructurarea agriculturii în anul 2014, 2015, aveţi o sinteză pentru anul 2015 şi concluzii generale: punctajele mici, obţinute la înscrierea on-line, clasează firmele din Regiunea Nord-Est pe poziţii care nu permit încadrarea în bugetele programelor guvernamentale, deoarece firmele nu pot susţine din punct de vedere financiar mai multe locuri de muncă, create prin programe, menţinerea pe o perioadă de 3 ani a locurilor de muncă existente la înscriere şi partea de cofinanţare şi cheltuieli neeligibile, în vederea implementării programelor. Mulţumesc frumos.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Doamna Ana Birchall, vă rog.
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, doamnă secretar de stat. Apreciez răspunsul, e mai bun decât cel anterior, dar vă mărturisesc că, citind concluziile generale, cred că nu este corect ca încadrarea în şabloane predefinite să continue şi să lase astfel zone importante din România, cum este şi zona Vasluiului, într-o categorie care nu prea are şansă şi sprijin la a se dezvolta. Eu cred că avem nevoie de programe ţintite care să însemne tocmai aplicarea unor excepţii pentru zonele cu decalaje mari şi cu handicap de dezvoltare. Şi, tocmai pentru că actualul Guvern s-a lăudat public, de nenumărate ori, că o prioritate este tocmai reducerea decalajelor dintre anumite zone din România şi alte zone din Uniunea Europeană, dar şi în interiorul ţării noastre, eu vă rog pe dumneavoastră să consideraţi... să primiţi la minister o delegaţie reprezentativă pentru judeţul Vaslui. Eu o să contactez, în baza răspunsului dumneavoastră, toţi reprezentanţii IMM-urilor din judeţul Vaslui, şi prin Camera de Comerţ, şi prin autorităţile locale, să vedem care sunt motivele pentru care în câteva programe pe care dumneavoastră le-aţi enumerat nu s-a înscris nimeni sau au primit punctaje insuficiente. Şi aş vrea foarte mult să acceptaţi această solicitare publică, pentru ca împreună să putem să deblocăm şi să dăm o mână de ajutor şi acestei zone atât de frumoase din România. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Următoarea, adresată Ministerului Finanţelor Publice, tot de doamna deputat Ana Birchall, e prezent domnul Ion Ghizdeanu, domnul secretar de stat, vizavi de declararea judeţului Vaslui zonă defavorizată. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză): Mulţumesc, domnule preşedinte. Ministerul Finanţelor Publice a primit întrebarea formulată de doamna deputat. S-a încercat să se dea un răspuns cuprinzător pe parcursul a 5 pagini de scrisoare foarte detaliată, asupra unor prevederi legate de... şi fiscale, şi programele de sprijin, a fost şi transmisă. Aş vrea să evidenţiez, în primul rând, ceea ce este şi în lucrare, realitatea economică, conform căreia, într-adevăr, judeţul Vaslui are cel mai scăzut nivel al PIB pe locuitor, inclusiv şi din punctul de vedere al puterii de cumpărare, se situează la media de 25 din media UE, dar şi 47 la nivel naţional, este o realitate în ceea ce priveşte structura economică a judeţului Vaslui, prezintă diferenţe faţă de cea a economiei naţionale, pentru că aici agricultura are în jur de 10%, în timp ce la nivel naţional este 5%. În acelaşi timp, progresele totuşi trebuie evidenţiate sau au fost evidenţiate şi în scrisoare, respectiv că PIB-ul pe locuitor în judeţul Vaslui s-a dublat, între 2000 şi 2014, de la 12%, faţă de media UE, la 25%, în prezent; de asemenea, creşterea economică în judeţ a fost, după criză, relativ importantă, chiar dacă în ultimii ani a fost sub media naţională. De asemenea, în scrisoare s-a evidenţiat faptul că în ce priveşte declararea zonelor defavorizate, care se face potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii în a interveni în hotărârea administraţiei publice locale, deoarece se încalcă principiul autonomiei locale. Un al treilea domeniu abordat în răspunsul Ministerului Finanţelor Publice este cel legat de programele de sprijin ale mediului de afaceri. Au fost evidenţiate programele de sprijin la care mediul de afaceri din judeţ poate apela. Dintre ele foarte important este Programul pentru Promovarea Dezvoltării Regionale. Instituirea acestei scheme s-a făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 332/2014 pentru a sprijini investiţiile care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. În această schemă au fost aprobate 13 proiecte de investiţii, sunt în analiză 21 de proiecte de investiţii şi evident că există toată disponibilitatea ministerului pentru ca la aceste 21 de proiecte să fie analiza finalizată cât mai repede, dar nu există în acest domeniu vreo posibilitate de orientare, dar condiţiile sunt egale pentru toţi cei care depun proiecte de investiţii pentru dezvoltarea regională. Am înţeles că aici s-a discutat şi despre programul de IMM, nu-l discutăm. Din punctul de vedere al fiscalităţii - este al treilea domeniu din scrisoare -, din punctul de vedere al impozitului pe profit s-au dat toate detaliile asupra dificultăţii de a face o anumită diferenţiere. De asemenea, şi la cotele reduse de TVA este de specificat poate puţin mai mult, pentru că există discuţii. Şi întrebaţi cu privire la introducerea unei cote reduse de TVA pentru livrarea de produse şi linii de producţie specifice în agricultură. Pentru a emite o opinie aici şi a vedea concordanţa cu Anexa 3 din Directiva 2006/112 a Comisiei Europene este necesară nominalizarea bunurilor care fac obiectul unei astfel de propuneri, în vederea unei eventuale compatibilităţi cu acest acquis. Având în vedere că propunerea referitoare la scăderea TVA la o serie de produse şi linii de produse specifice din agricultură este formulată, cum am mai spus, general este foarte dificil de determinat cu claritate care sunt seturile de produse specifice din agricultură şi ce reprezintă liniile de producţie...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi.
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu: ... şi dacă s-ar introduce astfel de măsuri fără o analiză, detaliată şi Ministerul Finanţelor Publice este deschis, şi doamna deputat cunoaşte cât e de deschis, şi chiar la şedinţele Comisiei pentru afaceri europene doamna ministru a participat personal, deci există toată deschiderea pentru soluţionarea problemei şi accelerarea dezvoltării în judeţul Vaslui. Trebuie totuşi văzut dacă aceste bunuri sunt bunuri de capital. Evident că au mai fost şi prevederi legate de... şi anumite precizări legate de impozitul pe venit. Având în vedere conţinutul...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumim.
|
|
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu: ... acestui răspuns, în esenţă, este că Ministerul Finanţelor nu a găsit soluţii legale pentru anumite facilităţi fiscale, dar pentru sprijin, total de acord şi maximă disponibilitate pentru dialog. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: De acord, dar nu se poate... Am înţeles. Doamnă deputat, sintetizaţi, vă rog.
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Eu apreciez că în răspunsul dat de Ministerul Finanţelor mi se enumeră măsurile generale de relaxare fiscală, pe care cu onor vă învederez, domnule secretar de stat, şi să-i transmiteţi şi domnului ministru, că aceste măsuri generale de relaxare fiscală le cunoşteam, pe care le-aţi enunţat dumneavoastră şi aici, şi în răspunsul scris. De ce le cunoşteam? Pentru că au fost luate de Guvernul PSD. Opinia mea, în schimb... şi întrebarea mea se referea la măsuri suplimentare care, pe principiul discriminării pozitive - poate aţi auzit de aşa ceva -, să ajute Vasluiul să ajungă la un nivel egal cu al altor regiuni din România. Eu îmi aduc aminte că, de nenumărate ori, reprezentanţii acestui Guvern, reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi nu numai ei, au învederat public şi au promis public că vor face o prioritate din politica de reducere a decalajelor dintre anumite zone ale ţării. Şi eu mă bucur că dumneavoastră îmi răspundeţi mie scris şi îmi spuneţi care e situaţia din judeţul Vaslui şi că sunteţi deschişi la dialog, dar ce-ar fi să şi găsim soluţii concrete? Pentru că măsuri, dacă se doreşte să se ia, se pot lua. Fără măsuri speciale de scutiri de impozite şi taxe mai mici pe o perioadă determinată, mediul de afaceri din Vaslui nu poate să se dezvolte şi în acest fel nu putem să ajutăm acest judeţ, dacă vrem într-adevăr să-l ajutăm. Eu şi cu colegele şi cu colegii mei vrem să-l ajutăm, văd că dumneavoastră ne invitaţi la dialog. Sigur, suntem deschişi la dialogul învederat de dumneavoastră, dar ce-ar fi ca o bază a acestui dialog să fie şi câteva măsuri concrete? Investitorii străini au nevoie de politici fiscale atractive pentru a veni în zona noastră. Şi eu ştiu că şi în alte zone, şi din România, şi din Uniunea Europeană, se practică acest principiu, al discriminării pozitive. Nu în ultimul rând, ar trebui ca toate controalele şi amenzile date de ANAF să fie îndreptate împotriva marilor datornici şi evazioniştilor fiscali, nu către firmele mici, care abia supravieţuiesc. Să nu se înţeleagă că vrem să încurajăm neplata taxelor. Dacă vă uitaţi pe statistici, chiar dacă este un judeţ mai dezavantajat - pentru că eu niciodată nu o să spun că este un judeţ sărac, pentru că e foarte bogat, din alte puncte de vedere: în primul rând, bogăţia umană şi frumuseţea tradiţiilor şi a portului românesc - dar dacă vă uitaţi pe statistici, chiar dacă sunt mai nevoiaşi, sunt în topul celor care îşi plătesc dările către stat. Aşa că, domnule secretar de stat, eu vă rog pe dumneavoastră să refaceţi răspunsul şi să veniţi cu măsuri concrete. Şi sigur că apreciez şi răspund pozitiv invitaţiei dumneavoastră la dialog, dar înainte de a ne aşeza la acel dialog, haideţi să avem un dialog constructiv, şi să-mi trimiteţi cel puţin 5 măsuri concrete pe care dumneavoastră, ca minister, le aveţi în vedere. Deci aştept reformularea răspunsului. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc.
|
|
|
|
Următoarea întrebare vine din partea doamnei deputat Florica Cherecheş. Sunt prezenţi domnul secretar de stat Andrei Kiraly şi doamna secretar de stat Anca Chiser - cei doi secretari de stat de la Ministerul Economiei şi de la Ministerul Educaţiei. O rog pe doamna Anca Chiser... Vă rog, prezentaţi dumneavoastră, pe scurt, răspunsul şi vă rog să-i comunicaţi doamnei deputat răspunsul celor două ministere.
|
|
|
|
Doamna Anca Magdalena Chiser: Referitor la întrebarea având ca obiect abrograrea Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2014 şi elaborarea unui nou act normativ privind învăţământul profesional în sistem dual. Din perspectiva Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România - Orizont 2020, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri susţine aplicarea măsurii "Sprijinirea dezvoltării educaţiei antreprenoriale la toate nivelurile de învăţământ şi stimularea antreprenoriatului social". Ministerul Economiei va sprijini implementarea programelor "Întreprindere simulată" şi "Firmă de exerciţiu", în cadrul cărora se vor organiza parteneriate cu unităţi, instituţii de învăţământ, atât din ţară, cât şi din străinătate, prin intermediul cărora elevii şi studenţii să practice rolul unui întreprinzător european. Vor fi organizate programe de pregătire profesională pentru personalul IMM-urilor şi va fi sprijinită pregătirea practică a viitorilor absolvenţi în IMM-uri, în condiţii similare viitoarelor locuri de muncă. Va fi sprijinită organizarea de stagii de practică a studenţilor, în întreprinderi. De asemenea, va fi implementat, în continuare, Programul "România HUB", lansat în anul 2014, în cadrul căruia vor fi desfăşurate o serie de ateliere de lucru, mai aproape de tineri: "Start up Day", "Networking Day". Se va efectua un turneu de promovare, la nivel naţional, a antreprenoriatului de succes. De asemenea, va fi elaborat un program de sprijin pentru crearea de platforme web care să promoveze oportunităţi de educaţie şi formare profesională pentru tineri. Vor fi sprijinite încheierea de parteneriate între mediul privat şi şcoli, pentru realizarea unor stagii de pregătire practică pentru profesori, în vederea îmbunătăţirii competenţelor profesionale anteprenoriale ale acestora. Mulţumesc frumos.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Acestea fiind spuse, trecem la secţiunea următoare.
|
|
| |
|
 |