Parliamentary debates

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Îi mulţumim domnului preşedinte Jean-Claude Juncker pentru alocuţiunea susţinută în cadrul Camerelor reunite şi îl invit la tribună pe domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Domnule fost preşedinte al României,

Domnilor foşti prim-miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Distinşi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Tucidide a scris cândva că, pentru oamenii politici, speranţa este un prost sfătuitor. La şaizeci de ani de la fondarea Comunităţilor europene şi la zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeană este momentul să constatăm că speranţele pe care naţiunile occidentale şi România, deopotrivă, şi le-au pus în procesul de construcţie europeană - mai întâi după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi după căderea zidului Berlinului - s-au dovedit, prin excepţie, cel mai bun sfat pe care popoarele Europei l-au primit vreodată de la oamenii lor politici.

Într-adevăr, locul de naştere al proiectului european a fost gândirea fondatorilor pe care o cunoaştem sau ar trebui să o cunoaştem. Tratatul şi politicile publice pe care le-a pus în mişcare nu au fost decât întruchiparea politică a unei speranţe de felul celor pe care Tucidide le considera amăgitoare, în numele unei raţionalităţi pragmatice. Tucidide le considera amăgitoare, în numele acestei raţionalităţi pragmatice, dar fondatorii au îndrăznit să-şi imagineze - deşi toate lecţiile istoriei îi descurajau să o facă - că destinul istoric al celor şase ţări iniţiale este cooperarea în pace şi libertate, şi proiectul lor a reuşit dincolo de tot ceea ce Adenauer, Schuman, De Gasperi ori Monnet puteau anticipa.

Un martor indiscutabil al reuşitei lor este prezenţa în Parlamentul României a Preşedintelui Comisiei Europene. Fondatorii nu aveau cum să prevadă cât de eliberator este proiectul pe care l-au gândit.

Condiţiile istorice în care Europa unită a fost întemeiată lăsau în afara domeniului posibilului ideea că naţiunile din centrul şi estul Europei, aflate sub ocupaţie şi tutelă sovietică, vor deveni vreodată parte a proiectului european. Mai mult chiar, Comunităţile europene au fost în mod explicit un proiect de solidaritate între naţiuni, alternativ faţă de cel al internaţionalei comuniste şi al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, celebrul CAER. În bună măsură, procesul de reconstrucţie europeană a fost declanşat de cele şase naţiuni fondatoare tocmai pentru a îndigui influenţa în vest a modelului politic şi economic totalitar care, în anii ’50 şi ’60, nutrea evidente ambiţii de globalizare.

Nu este de aceea de mirare că, de îndată ce totalitarismul comunist de tip sovietic a fost aruncat la groapa de gunoi a istoriei, România s-a îndreptat în mod spontan, alături de celelalte naţiuni din Europa centrală şi de est, către Uniunea Europeană.

Desigur, în 1990, pentru economiile atinse de declin ale ţărilor din această regiune, Europa celor doisprezece era înainte de toate o promisiune de dezvoltare durabilă şi de prosperitate generalizată. Nu ar trebui să subestimăm niciun moment forţa de atracţie a modelului economic şi social european.

Au existat, însă, şi alte motive, tot atât de puternice, pentru care România, asemeni altor ţări din regiune, s-a îndreptat în chip natural către Uniunea europeană. Şi primul dintre aceste motive este identitatea. Discursul identitar a căpătat astăzi, din păcate, conotaţii naţionaliste şi populiste pretutindeni în Europa. Şi lucrurile - trebuie să ne amintim - stăteau cu totul altfel acum douăzeci şi şapte de ani. Societatea românească experimentase regimul comunist ca pe un exil. Integrarea europeană părea să fie, înainte de orice altceva, o întoarcere la origini; la originile politice, culturale şi intelectuale.

"Întoarcerea în Europa" a fost, a doua zi după căderea comunismului, definiţia cea mai scurtă şi cuprinzătoare dată de români, ca şi de cehi, polonezi, maghiari sau baltici, complicatului proces de transformare postcomunistă. Această reîntoarcere în Europa nu avea alternativă imaginabilă ori dezirabilă. Numai în Uniunea Europeană România îşi putea regăsi şi reîntregi identitatea. Este meritul Consiliului European de la Copenhaga din 1993 de a fi recunoscut vocaţia României de a se alătura Uniunii cu drepturi depline.

La zece ani de la integrarea României, a sosit timpul să admitem că Tucidide nu a avut dreptate. Speranţa europeană a românilor a fost un bun sfătuitor. Trăim astăzi într-o ţară cu totul diferită de cea care se scutura de totalitarism în 1989.

Avuţia naţională, calitatea vieţii, eficacitatea raporturilor dintre stat şi cetăţeni, randamentul politicilor publice nu numai că au crescut exponenţial, dar şi-au schimbat şi natura.

Cu toate imperfecţiunile sale, statul se pune din ce în ce mai mult la dispoziţia cetăţenilor şi se străduieşte să le ofere serviciile publice necesare unei vieţi tot mai decente. Să recunoaştem că cele mai puţine transformări le-a avut versantul represiv al statului. Prin instituţiile de forţă, prin parchete, prin destule curţi de justiţie, fantoma comunismului încă mai bântuie. Mentalitatea, comportamentele şi procedurile nu s-au primenit îndeajuns. Ceea ce stârneşte uimirea societăţii de câţiva ani este faptul că tocmai această componentă insuficient reformată a statului pare să fie apreciată de unii funcţionari de la Bruxelles.

Cel puţin atunci când tratează cu România, anumiţi funcţionari ai Comisiei Europene par să fi pierdut ştiinţa părinţilor fondatori de a recunoaşte imediat şi de a respinge hotărât derapajele autoritare şi discreţionare ale agenţiilor represive ale statului. Noi, care, ca şi Adenauer, De Gasperi şi Schuman, am trăit experienţa totalitară, am învăţat să nu confundăm represiunea nedreaptă şi abuzul de putere cu statul de drept.

Pentru a reveni la zilele noastre, n-ar trebui să lăsăm să cadă, astăzi, în locul Cortinei de fier, care separa cândva Europa occidentală de Europa dominaţiei sovietice, alte cortine, de data aceasta de catifea, menite să opereze distincţii în interiorul statelor-membre, dar şi între statele-membre. Tocmai de aceea, pentru a împiedica insatisfacţiile să se difuzeze şi să se acumuleze în societate, este nimerit să ne întoarcem, în căutarea inspiraţiei, la gândirea părinţilor fondatori.

Este necesar, în primul rând, să luăm în serios cuvintele pe care le-au utilizat. Tendinţa dominantă în anii '40 şi '50 era aceea de a crea organizaţii internaţionale sau interguvernamentale. Unele, precum ONU şi NATO, dăinuie până astăzi.

Cu toate acestea, Robert Schuman, Alcide De Gasperi şi Konrad Adenauer au ales să fondeze o comunitate. Au fondat, în realitate, mai multe. Au creat o comunitate de comunităţi. Numele pe care l-au dat construcţiei lor instituţionale nu este întâmplător, ci ascunde un întreg program filosofic şi politic. Oricât de incorect politic ar putea suna acest lucru pentru unii, în ziua de astăzi, spiritul care i-a animat, inclusiv în alegerea cuvintelor, a fost cel al umanismului creştin. Este spiritul democraţiei creştine, pe care preşedintele Juncker o reprezintă în vremea noastră cu fidelitate şi strălucire.

Cei trei detestau atât mecanica birocratică a totalitarismului, cât şi emotivitatea incontrolabilă a tiraniei majorităţii. Le fusese dat celor trei, ca şi întregii lor generaţii, să traverseze experienţa ambelor patologii politice. Au conceput deci o comunitate fondată pe deliberare, consens şi coresponsabilitate, în care toate statele-membre, indiferent de mărime, urmau să joace un rol principal.

Iată înţelepciunea pe care o moştenim, pe care se pare că am uitat-o şi pe care se cuvine că ar trebui să o revendicăm în acest moment de transformare a Uniunii Europene. Să recunoaştem: Europa a înghiţit comunităţile şi procedează după o logică diferită de cea imaginată de fondatori. Astăzi, directivele înlocuiesc adesea deliberarea, alteori scenariile la care n-au contribuit sunt botezate "putere de codecizie", ni se propun alteori rute către viitor, ce comportă mai multe viteze. Fie, dacă este vorba ca politicile comune să fie desfăşurate pe orizontală, după geometrii ce pot varia, ca la începuturile Comunităţii.

Unele state pot decide să exploreze împreună o integrare mai profundă într-un anume domeniu economic ori social, integrare pe care alte state o pot considera inoportună sau pentru care nu se simt pregătite. Este însă de neconceput, dacă luăm în serios spiritul care a pus în mişcare construcţia europeană, ca statele membre să fie distribuite în grupuri pe verticala deciziei politice. Unele pe scenă, altele în lojă şi ultimele la periferie.

Este inacceptabil ca dinamica convergenţei, oricât de lentă ar fi încă, să fie înlocuită de un proces de ierarhizare a capacităţii de decizie şi a nivelului de dezvoltare.

Cu şase decenii în urmă, generaţia fondatorilor avea viziunea unei comunităţi politice de egali realizată prin mijloace economice. Riscăm astăzi să aprofundăm prin mijloace politice o uniune economică între inegali. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Suntem astăzi obligaţi nu numai să reducem deficitul democratic şi inflaţia birocratică, cele două fenomene care au pus o distanţă din ce în ce mai dramatică între instituţiile europene şi cetăţenii statelor-membre, dar, mai ales, este nevoie să gândim mai mult.

Expertiza pare să fi ucis reflecţia, iar pragmatismul a sufocat spiritul vizionar. Mai mult decât orice, avem, astăzi, datoria să gândim împreună, dar nu ca funcţionari ai unei arhitecturi instituţionale comune, ci ca membri ai unei comunităţi politice fondate pe libertatea egală a cetăţenilor noştri şi pe responsabilitatea împărtăşită pentru destinul naţiunilor noastre.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Are cuvântul domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Domnule fost preşedinte Traian Băsescu,

Domnule fost prim-ministru Adrian Năstase,

Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Distinşi invitaţi,

Îi mulţumesc preşedintelui Comisiei Europene pentru alocuţiunea Domniei Sale şi vreau să spun, de la început, faptul că, în opinia mea, este primul oficial european care, în Parlamentul României, vorbeşte cu respect despre români şi despre România. (Aplauze.) Şi pentru aceasta, în mine şi în Parlamentul României, domnule preşedinte, veţi avea un prieten puternic şi statornic, şi vă mulţumesc. (Aplauze.)

Observăm azi că Uniunea Europeană trece prin transformări de negândit până acum. Viitorul este renegociat, structurile, instituţiile încep să fie reaşezate. Este un moment de răscruce, de schimbare profundă, iar orice situaţie de acest gen provoacă mereu două tipuri de efecte: pe de o parte, este o teamă firească, pentru că o schimbare înseamnă altceva decât lucrurile cu care suntem obişnuiţi, iar pe de altă parte, este o schimbare de o asemenea magnitudine care poate reprezenta o oportunitate extraordinară.

Eu cred că în faţa acestui moment Uniunea Europeană are şansa de a se relansa, de a deveni mai puternică, mai aproape de cetăţenii europeni, de a se debarasa de mecanismele ineficiente şi de a accentua aspectele care s-au dovedit de succes.

România, aşa cum ştim, nu a fost în Uniune de la început. Nu pentru că nu şi-ar fi dorit, ci pentru că în acel moment conjunctura istorică nu a permis acest lucru. În schimb, românii au privit mereu către Uniune, ca un model de succes, ca un model în care drepturile omului sunt respectate, ca un model care stimulează o dezvoltare economică sănătoasă, ca un model politic şi social care generează respect şi prosperitate.

De aceea, spun cu multă convingere că trebuie să ne raportăm la motivele care au stat la baza construcţiei Uniunii Europene.

S-a vorbit atunci de necesitatea de a prezerva pacea pe întreg teritoriul european şi de a o încuraja la nivel mondial. S-a vorbit despre necesitatea de a crea o forţă economică mai puternică, pregătită să facă faţă provocărilor pe plan mondial. S-a vorbit atunci de unificarea statelor membre, pe cale democratică, despre reducerea decalajelor dintre state, pentru a genera prosperitate pentru toţi cetăţenii europeni.

Acestea au fost obiectivele stabilite atunci de "părinţii" Uniunii. Aceste motive sunt la fel de actuale şi azi. Se regăsesc şi în Declaraţia de la Roma, din 25 martie 2017, semnată şi asumată de toate statele membre.

În primul paragraf al Declaraţiei se vorbeşte despre "...o Uniune unică, cu instituţii comune şi valori puternice, o comunitate a păcii, a libertăţii, a democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept, o forţă economică majoră, cu niveluri neegalate ale protecţiei sociale şi bunăstării".

Aşa ar trebui să fie Uniunea Europeană. Aceasta este descrierea pe care trebuie să o avem în vedere atunci când se vor decide schimbările care trebuie făcute în funcţionarea Uniunii.

În acelaşi timp, este adevărat că în cuprinsul Declaraţiei de la Roma se vorbeşte şi de "ritmuri şi intensităţi diferite", iar eu îmi fac datoria, stimate domnule preşedinte Juncker, să vă spun că această expresie a fost comentată pe larg în România, cu multă emoţie şi uneori chiar cu multă îngrijorare.

Eu cred că scopul Uniunii, aşa cum a fost văzut şi de "părinţii" care au pus bazele acestei construcţii supranaţionale, este de a reduce decalajele, de a diminua diferenţele, astfel încât într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat Uniunea să meargă cu acelaşi ritm şi cu aceeaşi intensitate.

În interpretarea mea, prin "ritmuri şi intensităţi diferite" înţeleg că cei care astăzi sunt în urmă trebuie să fie ajutaţi să meargă cu un ritm mai alert şi să acţioneze cu o intensitate mai mare pentru a recupera decalajele faţă de cei care astăzi se află în frunte. Este însă esenţial ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Trebuie să fim, aşa cum se spune şi în Declaraţia de la Roma, "...o Uniune nedivizată şi indivizibilă".

Aceasta este Uniunea Europeană pe care şi-o doresc şi românii!

Vom continua, desigur, pentru o anumită perioadă, să acţionăm cu ritmuri şi intensităţi diferite, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Dar trebuie să urmăm cu toţii un scop precis: reducerea treptată şi ireversibilă a decalajelor care azi există între statele membre.

România este azi în al 10-lea an de existenţă în cadrul Uniunii Europene. A fost o tranziţie lungă şi adesea un parcurs anevoios pentru toţi cetăţenii. Dar azi România este mai puternică, mai stabilă, a reuşit, de exemplu, ca în ultimii ani să se numere printre statele cu cea mai mare rată de creştere economică din Uniune, iar la începutul acestui an am constatat, cu satisfacţie, că România a reuşit să absoarbă de la Comisia Europeană cea mai mare sumă de bani pentru subvenţiile din agricultură. Sunt exemple bune, care arată că ţara noastră se integrează bine în această Uniune şi poate contribui la prosperitatea cetăţenilor europeni.

Să rămânem uniţi şi să atenuăm diviziunile economice şi sociale dintre statele membre. Trebuie să atenuăm cât mai curând clivajul dintre zona euro şi noneuro!

Poate că nu e întâmplător că Brexit-ul s-a manifestat în afara zonei euro, adică acolo unde au fost mai puţine raporturi legate de viitorul Uniunii.

Trebuie să lucrăm împreună, să participăm împreună la deciziile majore. Să reducem treptat diferenţele dintre nord şi sud, dintre est şi vest, dintre zona euro şi zona noneuro!

De aceea, cred că este important ca această dezbatere să se realizeze aici, în statele membre, să ne privim faţă în faţă, reprezentanţi ai cetăţenilor europeni şi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Să discutăm problemele noastre, să înţelegem dificultăţile propriilor opţiuni, să aflăm oportunităţi neidentificate până acum.

Închei prin a vă asigura, domnule preşedinte, că veţi avea în Parlamentul României un partener de nădejde pentru consolidarea unei Uniuni Europene puternice şi unite, pentru că aceasta este dorinţa împărtăşită de cea mai mare parte a cetăţenilor români, reprezentaţi în cadrul acestei instituţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Revine la prezidiu.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Stimaţi colegi,

Potrivit celor convenite în şedinţa Birourilor permanente reunite, cu participarea liderilor tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în această şedinţă vor avea intervenţii reprezentanţi ai grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, având alocate câte patru minute.

Domnul Liviu Dragnea a vorbit şi în calitate de reprezentant al Grupului PSD, după cum şi eu am vorbit în calitate de reprezentant al Grupului ALDE, aşa încât rămân celelalte patru partide parlamentare, plus Grupul minorităţilor, să se exprime.

La cuvânt are rândul acum doamna Raluca Turcan, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,

Stimaţi invitaţi,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Dragi colegi senatori şi deputaţi,

Salut prezenţa preşedintelui Comisiei Europene în Parlamentul României la această dezbatere privind viitorul Europei.

Această dezbatere vine într-un moment foarte bun, un moment de bilanţ, după zece ani de apartenenţă a României la Uniunea Europeană, zece ani în care Uniunea însăşi a cunoscut provocări majore.

Era necesară o extindere a dialogului pe temele fundamentale de care depinde evoluţia Uniunii în următorii ani, mai ales în contextul dificil actual, atât de aglomerat de provocările cu care ne confruntăm: migraţie, securitate, Brexit-ul, Piaţa Comună.

Nu mai puţin îngrijorătoare este criza evidentă de încredere în Proiectul European a unei părţi a cetăţenilor Uniunii, dar şi ascensiunea discursului populist şi a proiectelor politice izolaţioniste.

Alegerea preşedintelui Macron, în Franţa, ne dă motive de speranţă şi încredere că populismul va fi domolit. Este nevoie de un leadership puternic şi nevulnerabil, la nivelul liderilor Uniunii Europene.

Aşadar, se împlinesc 10 ani de când România este membru al Uniunii Europene. Acest deceniu a fost benefic pentru dezvoltarea României şi modernizarea unor importante domenii ale societăţii.

Pentru România, Uniunea Europeană a fost o adevărată forţă a binelui, o familie, un ghid, un factor de presiune pozitivă pentru a ridica standardele în domeniile inclusiv în ceea ce priveşte viaţa publică. După cum, la fel, prezenţa României a fost benefică pentru Comunitatea Europeană. România şi-a marcat locul prin responsabilitate, predictibilitate şi un ataşament total faţă de Uniunea Europeană. Sunt 10 ani în care România a făcut eforturi de aliniere la politicile comune, de transpunere a directivelor europene în legislaţia naţională şi de absorbţie a fondurilor de coeziune puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

În aceşti 10 ani, România a demonstrat, fără doar şi poate, că este un partener de încredere al Uniunii Europene, aproape religios proeuropean, cu un angajament ferm de asumare totală a integrării.

Stimate domnule preşedinte Juncker şi dragi colegi,

Aceleaşi principii generoase şi vizionare trebuie să guverneze şi viitoarea reformă a proiectului european. Unitatea şi coeziunea trebuie să fie în centrul reformei, atât de necesară, a construcţiei europene.

Eforturile fiecărui membru al blocului comunitar trebuie să fie îndreptate şi către unitate, şi către coeziune. În lipsa acestor valori, spiritul Uniunii Europene este alterat, iar viitoarea construcţie, oricât de reformată tehnic, riscă să devină vulnerabilă.

România nu poate susţine o abordare a cercurilor concentrice sau a unei Europe a vitezelor multiple. Riscurile implicate de această abordare politică sunt evidente: diviziune, falii de dezvoltare economică pe ambele axe.

Considerăm că toate aceste principii şi valori trebuie să reprezinte punctul central al acestor dezbateri. Şi vă asigurăm, domnule preşedinte al Comisiei Europene, de toată colaborarea noastră în atingerea obiectivelor comune, consolidarea proiectului european în beneficiul tuturor statelor membre şi al cetăţenilor europeni.

Nu în ultimul rând, domnule preşedinte Juncker, trebuie să fim conştienţi că aşteptările cetăţenilor europeni au crescut. Populismul şi demagogia prind mai ales acolo unde cetăţenii se transformă, prin ignorarea lor de către liderii politici, într-o mulţime tăcută.

În toată Europa există aşteptări majore în ceea ce priveşte creşterea standardelor de eficienţă şi transparenţă a funcţiei publice.

În România, principalul clivaj este între cei care sprijină combaterea corupţiei şi cei care se opun din răsputeri să existe progrese în acest domeniu.

Aşteptarea cetăţenilor români este aceeaşi cu a tuturor cetăţenilor europeni: integritate, transparenţă şi eficienţă în viaţa publică. Aceste principii stau la temelia încrederii dintre cetăţeni şi clasa politică, în Uniunea Europeană şi în România. Ele sunt parte integrantă a proiectului european, dorit de toţi cetăţenii români. Pe sute de mii dintre ei i-aţi văzut în stradă, apărându-şi drepturile de cetăţeni europeni. Aceştia inspiră România, dau glas poporului român, ca parte integrantă a proiectului european, un proiect solid şi unit.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Nicuşor Dan, din partea USR.

Şi vă rog să vă încadraţi în cele 4 minute alocate.

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Stimate domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Permiteţi-mi să salut prezenţa dumneavoastră la Bucureşti, în numele Partidului Uniunea Salvaţi România.

Ne bucurăm că aţi dorit să vă adresaţi Parlamentului României, printr-un discurs pe o temă - "Viitorul Europei" - care ne preocupă în cel mai înalt grad, în calitate de cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii.

La 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, putem să facem un bilanţ al progreselor pe care România le-a înregistrat, graţie acestei apartenenţe.

Dacă însă aderarea României la Uniune nu a adus toate beneficiile pe care cetăţenii le-au aşteptat, asta se datorează în mare măsură partidelor care au guvernat în ultimii 10 ani. Ele trebuie să-şi asume, printre altele, paşii ezitanţi în lupta împotriva corupţiei, incapacitatea de a accesa la maximum fondurile europene, inexistenţa unui calendar pentru aderarea la Zona euro şi lipsa unui profil european mai activ pentru România.

Pe de altă parte însă, există un puternic ataşament al cetăţenilor români la valorile europene. Şi l-am văzut la începutul acestui an, într-un context pe care cred că-l cunoaşteţi foarte bine, când, în mod spontan, sute de mii de cetăţeni şi-au manifestat apartenenţa la spaţiul de valori european. Săptămâni în şir au demonstrat în stradă pentru valorile statului de drept, ale democraţiei, solicitând respectarea unui principiu care spune că nimeni nu este mai presus de lege.

Steagul României şi cel al Uniunii Europene, create de cetăţenii români, în acele zile şi nopţi, au făcut breaking news în întreaga lume şi au transmis un exemplu de civism european, într-o Europă ameninţată de euroscepticism, de populism şi de naţionalism.

Uniunea Salvaţi România este un partid născut din societatea civilă, partid format din oameni care n-au mai făcut politică şi care au intrat în politică pentru a rezolva problemele acute ale societăţii, pe care vechile partide nu au avut voinţa să le rezolve.

Uniunea Salvaţi România susţine o integrare cât mai puternică a României în construcţia europeană.

Vă asigur că veţi găsi, în permanenţă, în Uniunea Salvaţi România, un partener solid şi predictibil, un partid care nu va folosi niciodată dublul limbaj când vorbeşte despre valorile europene.

Rezultatele recente ale alegerilor din Olanda şi Franţa ne arată că există o aşteptare uriaşă pentru reformarea clasei politice în toate ţările europene.

Credem că încrederea cetăţenilor poate fi redobândită şi poate fi menţinută prin mesaje credibile şi acţiuni concrete ale unei noi generaţii de politicieni care doresc să lucreze în slujba binelui public, fără imunităţi care să-i situeze mai presus de domnia legii.

În actualul moment - istoric pentru construcţia europeană -, România are potenţialul şi vocaţia de a fi un element de stabilitate şi de echilibru într-o Europă încă mai integrată, mai unită şi mai coezivă.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează la cuvânt domnul senator Traian Băsescu, din partea PMP.

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte Jean-Claude Juncker,

Domnule preşedinte al Camerei,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Este un moment important şi cred că toţi avem câte ceva de povestit, chiar şi Adrian Năstase, care nu va lua cuvântul, din câte ştiu protocolul - care este cel care, cu Guvernul lui, a încheiat negocierile de aderare. (Aplauze.)

Eu (Aplauze.)... Eu sunt... (Aplauze.) Staţi, că n-am terminat, s-ar putea să... (Aplauze.) să nu mai aplaudaţi, îndată...

Este aici Jean-Claude Juncker, cel care a semnat, în numele Uniunii Europene, Tratatul de aderare, pe 25 aprilie 2005, la Luxembourg. (Aplauze.)

Este aici premierul care a semnat Tratatul de aderare, Călin Popescu-Tăriceanu... (Aplauze.)... tot la 25 aprilie 2005, la Luxembourg.

Şi, cu voia dumneavoastră, şi preşedintele care a semnat... (Aplauze.)... la 25 aprilie, Tratatul de aderare.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem toţi în viaţă, după 12 ani.

Aş mai puncta câteva elemente care au însemnat momente importante la care am avut şansa să particip, reprezentând România.

Îmi aduc aminte de momentul 25 martie 2007, la Berlin, când se celebrau 50 de ani de la înfiinţarea Uniunii Europene şi când, printr-o Declaraţie, se prefigura practic modificarea, revizuirea tratatelor constitutive.

Îmi aduc aminte cu plăcere de efortul extraordinar care a urmat Declaraţiei de la Berlin, din 2007, pe tot parcursul anului, în toate Consiliile Europene, când, articol cu articol, a fost revizuit Tratatul fondator Schengen-Roma şi s-a ajuns la forma pe care, în luna decembrie 2007, o semnam alături de Jean-Claude Juncker şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai statelor membre. Semnam ceea ce astăzi se numeşte Tratatul de la Lisabona.

Am avut onoarea să fiu parte şi a negocierilor, articol cu articol, ale noului Tratat, dar şi al acestor momente care, cu certitudine, prefigurează şi viitorul. De ce? Pentru că anul acesta s-a semnat o Declaraţie, pe care şi preşedintele nostru a semnat-o - Declaraţia de la Roma -, în care s-a stabilit că pot exista şi evoluţii paralele, cu intensităţi şi viteze diferite, ceea ce eu consider că este foarte corect, pentru că vor fi catalizatorul evoluţiei Uniunii Europene, şi accesul la grupuri care vor avea opţiuni diferite va rămâne deschis.

Convingerea mea este că Declaraţia de la Roma va genera o nouă revizuire a Tratatului. A tratatului care acum se numeşte Tratatul de la Lisabona.

Dragi colegi,

Spre deosebire de antevorbitorii mei, eu sunt un optimist - legat de evoluţiile Uniunii Europene. Şi convingerea mea este că depinde de noi unde vrem să fim în interiorul Uniunii Europene.

Nu voi ezita să susţin că Uniunea Europeană este, în primul rând, o realitate care vorbeşte de la sine despre puterea solidarităţii şi despre pace. Dacă pe continentul european s-a găsit o formulă garantată a păcii, şi, pe urmă, a prosperităţii, aceasta este Uniunea Europeană. Şi avem obligaţia ca, prin toate acţiunile noastre, nu să o punem sub semnul întrebării, nu să spunem staţi şi voi la nivelul meu, ci avem obligaţia să intrăm într-o competiţie în a contribui la performanţa Uniunii Europene.

Sigur, am un disagreement cu Jean-Claude Juncker, disagreement care era încă din vremea celor 10 ani de mandat pe care i-am avut în Consiliul European. Dacă Jean-Claude nu este un promotor al Statelor Unite ale Europei, eu sunt unul dintre politicienii care susţin că, la orizont, obiectivul major trebuie să fie crearea Statelor Unite ale Europei. Este, în opinia mea, soluţia viitorului pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.

Dar până să ajungem la Statele Unite ale Europei - despre care, sunt convins, nu ne va vorbi următoarea revizuire a Tratatului, ci poate peste încă vreo 10 ani vom avea curaj să vorbim apăsat despre acest obiectiv -, marea problemă a Uniunii Europene este integrarea. Integrarea statelor cât mai mult posibil. De ce? Fac o afirmaţie care poate o să vă surprindă. Procesele de globalizare fac imposibil ca vreunul din statele Uniunii Europene să reziste singur competiţiei globalizării. În mod egal, şi Germania şi România ar fi incapabile să facă faţă globalizării, dacă nu continuăm accelerat procesele de integrare.

Şi mai afirm un lucru care mi se pare extrem de important. Problema este că nimeni nu poate controla procesele de globalizare.

A doua problemă este unde vrem să fim pe parcursul acestui proces ireversibil şi necontrolabil de către guverne? Vrem să fim pe puntea de comandă, parte a deciziilor? Sau vrem să fim cei care se apără de efectele globalizării?

Iar eu susţin că o integrare puternică a statelor Uniunii Europene dă şanse Uniunii Europene să fie parte a deciziilor în procesul de globalizare, şi nu să fie o entitate care suportă efectele globalizării. Avem obligaţia, pentru cetăţenii europeni, să accelerăm integrarea statelor în Uniunea Europeană, ca soluţie de a nu-i pune să suporte, fiecare în parte, efectele unei globalizări căreia nu ne putem opune.

Deci, pentru cetăţenii noştri, obligaţia este integrare - integrare, integrare în Uniunea Europeană. A ne plânge că alţii o iau înainte nu este soluţia.

Şi vreau să ştiţi că, în opinia mea, sunt câteva elemente care ţin de noi.

O să vi-l spun pe primul şi cel mai important. Am văzut alerta în presă, ia, uite, clubul celor din Zona euro se izolează! Dar cine ne opreşte, dragi colegi, să fim în eurozonă? Cine ne opreşte? De 3 ani, România îndeplineşte toate criteriile de intrare în Zona euro, criteriile de la Maastricht. De ce nu intrăm? Pentru că, tăcut, sunt câţiva lideri care vor încă să rămână în afara Zonei euro? Pentru că, tăcut, vrem să avem dominaţie pe cursul de schimb? Nu! România îndeplineşte criteriile şi mai ales are o economie care nu va fi zdrobită de Zona euro.

Vă dau un exemplu. Vedeţi, probabil, tot mai mulţi, la televizoare, sunt chemaţi foşti activişti ai vechiului regim, să ne spună cum era cu IMGB-ul, cum era cu CUG-urile, cum era cu alte "bijuterii" care exportau planificat în ţările Pactului de la Varşovia, în CAER. Dar acea mare economie pe care o laudă tot soiul de activişti vechi la televizoare, în fiecare seară, era o economie care exporta 10 miliarde de dolari - exporturile României în 1989 -, 10 miliarde de dolari.

Sigur, a fost un efort uriaş să schimbăm structura economiei, dar anul trecut România a exportat 53 de miliarde de euro. Şi dacă veniţi cu argumentul devalorizării, vă spun aşa. În regulă, dublăm cifra exporturilor din 1989: 20 de miliarde de dolari. Astăzi, România exportă 53 de miliarde de euro. Înainte, exportam fără concurenţă, în statele CAER. Azi, exportăm pe cea mai competitivă piaţă: piaţa Uniunii Europene, unde trebuie calitate, performanţă, preţ convenabil.

Deci, dragii mei, dacă vrem în club, avem obligaţia să ne respectăm obligaţiile din Tratatul de aderare. Acea obligaţie este să trecem la euro.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

A trecut de trei ori timpul, scuzaţi-mă...

Domnul Traian Băsescu:

Da, dar am spus lucruri mai interesante decât dumneavoastră. (Aplauze.)

Este în regulă.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Acestea, cu CAER-ul şi IMGB-ul, mai ales...

Domnul Traian Băsescu:

Este în regulă. Mai daţi-mi un minut, ca să fac închiderea...

Deci cred că integrarea este cuvântul de ordine, şi nu să privim ia, uite, se formează Grupul euro! Să intrăm în euro! Este apelul meu, astăzi, la moment aniversar.

Şi mai sunt câteva lucruri. Spaţiul Schengen. Păi, ne faceţi că am uitat. Şi am un martor aici. România trebuia să înceapă procesul de intrare în Schengen, în octombrie 2012. Nu vreau să vă amintesc de ce s-a suspendat. Dar am luat-o de la capăt. Trebuie să dovedim că suntem stat de drept, pentru că tehnic îndeplinim toate condiţiile. Şi eu cred că inclusiv anul acesta se poate discuta de intrare cu frontierele aeriene, undeva în octombrie, la schimbarea fusului orar. (Aplauze.)

Nu văd de ce ezităm să implementăm agenda Uniunii Europene 2020. Este unul din instrumentele care împing ţările la convergenţă.

Altfel spus, dragii mei, cu Uniunea Europeană, dacă vrem să fim la un loc cu toţi ceilalţi, trebuie să fim cinstiţi şi să ne facem propriile obligaţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează la cuvânt domnul Kelemen Hunor, din partea Grupului UDMR.

Domnul Kelemen Hunor:

Stimate domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi deputaţi şi senatori,

Pregătindu-mă pentru această zi am vrut să văd mai întâi ce prevedeau documentele noastre, nu acum 10 ani, în momentul aderării la Uniunea Europeană, ci acum mai bine de 27 de ani, imediat după căderea comunismului. Şi vorbesc de documentele Uniunii Democrate Maghiare din România.

În prima Declaraţie de program, din 13 ianuarie 1990, am găsit şi primul deziderat ferm, care se referă la democratizarea ţării şi aderarea sa la structurile euro-atlantice.

Convingerea noastră nu s-a schimbat. Viitorul României trebuie proiectat în continuare într-o uniune cât mai puternică. Istoria ne-a demonstrat: dinspre Est niciodată n-a venit nici libertate, nici prosperitate, nici securitate. Şi totuşi a existat o singură excepţie: Securitatea comunistă. Şi ne-a marcat foarte, foarte adânc.

După 10 ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, trebuie să ne punem câteva întrebări şi trebuie să avem şi răspunsurile.

Prima. Ce s-a întâmplat cu aşteptările cetăţenilor noştri? În ce măsură suntem responsabili pentru eventualele dezamăgiri?

Cei care au avut aşteptări realiste nu au avut prea multe motive de dezamăgire. Responsabili pentru eventualele dezamăgiri, în mare parte, suntem noi înşine. Dar trebuie să spunem fără nicio reţinere şi faptul că există o doză de frustrare, din cauza aplicării dublei măsuri, cu care am fost trataţi nu o singură dată.

Însă dacă facem o comparaţie, cum arăta România înainte de aderare şi cum arată la 10 ani după, diferenţa este atât de mare, încât nici nu merită să intrăm în detalii.

A doua întrebare. Ce credem despre viitorul Uniunii, ce aşteptări avem şi cu ce putem contribui noi înşine la procesul de transformare, la reformele care nu pot fi amânate?

Răspunsul meu este fără echivoc. Avem nevoie de mai multă Europă. Avem nevoie de o Europă profund reformată. O Europă mult mai aproape de cetăţenii săi. În contextul competiţiei globale, doar o Uniune mai puternică poate ieşi învingătoare şi poate asigura pacea, stabilitatea, prosperitatea şi libertatea cetăţenilor săi.

Singure şi pe termen lung, nici cele mai puternice state din continent nu ar putea reuşi. Nu există alternativă. Ori vom reuşi împreună, cu toate eforturile şi compromisurile necesare, ori renunţăm la cel mai de succes proiect politic continental. Însă în acest caz vom avea de pierdut. Iremediabil.

O Uniune cu mai multe viteze, pe termen lung - şi nu mă refer la diferite niveluri de dezvoltare - ar fi un proces catastrofal. Ar produce frustrări majore, ar împinge pe unii în căutarea altor soluţii şi ar însemna tensiuni şi conflicte.

Mai devreme sau mai târziu, trebuie pusă în discuţie problema suveranităţii, în cel mai serios mod, regândirea împărţirii puterii şi stabilirea unui nou echilibru între statele membre şi Bruxelles, între instituţiile europene şi cele naţionale.

Din păcate, timpul nu îmi permite să intru în detalii.

Domnule preşedinte Juncker,

Stimaţi colegi,

Ca reprezentant al minorităţii maghiare din România, împreună cu Hans Heinrich Hansen, din Danemarca, Luis Durnwalder, din Italia, Karl-Heinz Lambertz, din Belgia, Anke Spoorendonk, din Germania, Valentin Inzko din Austria şi Jannewietske de Vries din Regatul de Jos sunt semnatarul Iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack.

Mă bucur că instituţia condusă de Excelenţa Voastră ne-a invitat la dialog şi a înregistrat această iniţiativă pe 3 aprilie, deschizând calea pentru a putea strânge un milion de semnături din cel puţin 6-7 state membre.

Printre valorile fundamentale ale Europei se află şi diversitatea etnică, cea religioasă şi lingvistică. Noi credem că aceste valori trebuie consolidate. Vorbim despre aproape 60 de milioane de cetăţeni care nu vor să fie asimilaţi, dar vor să trăiască şi să-şi clădească valorile pe pământul lor natal. Reforma Uniunii Europene trebuie să fie una curajoasă, deschisă inclusiv în această direcţie - dialog, responsabilitate, respect şi solidaritate. Aşa vom putea găsi cele mai bune soluţii, inclusiv prin legiferarea la nivel de Uniune.

Ştiu că nu va fi uşor, dar sunt convins că vrem să câştigăm cu toţii şi nimeni nu doreşte să piardă.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Mulţumesc.

Şi îl invit acum pe domnul deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului minorităţilor.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi îmi cer scuze pentru vocea pe care o am acum, se mai întâmplă.

Domnule preşedinte al Comisiei,

Domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Stimaţi colegi,

Uniunea Europeană este o construcţie politică naturală, pentru că este o construcţie politică realizată în jurul unui ADN cultural comun. Şi lucrul acesta este un lucru important, de neînlăturat şi de netransformat prin mutaţii.

Este o construcţie naturală, realizată după un moment foarte urât, un război care a divizat Europa în două: într-o Europă beneficiară a Planului Marshall şi o Europă beneficiară a Planului Stalin, care aparent a încercat să inducă mutaţii în acest ADN comun, dar n-a reuşit.

Ar fi foarte greşit ca aceste mutaţii să le realizăm acum noi, crezând că vitezele pot fi diferite, că există diferenţe foarte mari între locuri, pentru că nu este aşa.

Din păcate, am ratat un moment important - cel al Constituţiei Europene. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai încercăm încă o dată. Asta nu înseamnă că o construcţie asemănătoare cu a unui stat federal nu trebuie încercată şi ea, la rândul ei. Pentru că în asemenea construcţii, felul în care se dezvoltă fiecare parte este mult mai firesc, mult mai legat de diversitatea pe care o aduce în construcţia generală şi mult mai benefic.

Vine o perioadă în care întreaga lume va trece prin transformări majore. Ele se întâmplă oricum. Vin din felul în care a progresat tehnologia, vin din felul în care se schimbă societatea. Vine o perioadă în care mutaţii mari se petrec la nivelul modului în care se produc bunurile şi al modului în care sunt livrate serviciile, şi asta poate să însemne foarte mult şomaj sau poate să însemne o oportunitate extraordinară.

Cred că ne concentrăm foarte mult pe lucruri care ţin mai degrabă de trecut, decât pe cele care ar trebui să ţină de viitor. De cât de integraţi ar trebui să fim, de cum ar trebui să regândim învăţământul, cercetarea, în aşa fel încât să contăm în lumea aceasta, în care intrăm acum, de felul în care ar trebui să gândim zonele în care ne putem specializa, dominând domeniile respective, în lumea în care intrăm acum.

Spun lucrul acesta amintindu-mi de un lucru care a fost trecut cu vederea anul trecut, când o zonă tehnologică majoră, care domina Europa, a fost vândută către o altă zonă mare, importantă a lumii, care de acum se va dezvolta mai repede în direcţia aceea, iar noi mai puţin.

Cred că acestea sunt lucrurile la care trebuie să ne gândim cu seriozitate - cum să facem o construcţie politică în care să ne putem dezvolta rapid, în care să putem conta ca zone în anumite domenii, ca zone de dezvoltare globală, rapidă.

Este, într-adevăr, un lucru greu de făcut, în condiţiile în care vedem în foarte multe ţări tentaţia anilor 1930; vedem în foarte multe ţări idei populiste pe care le credeam dispărute în totalitate, apărând cu putere şi înregistrând procente serioase. Dar asta nu înseamnă că simpla constatare a lor poate să le rezolve. Rezolvarea lor înseamnă dezvoltare. Şi dezvoltarea în afara unei construcţii unitare, raţionale, cu un proiect limpede, care să transforme Europa într-una dintre zonele dominante economic şi tehnologic ale lumii în care trăim este, de fapt, răspunsul cel mai firesc pe care îl putem da acestor tendinţe care o pot trage din nou înapoi, în perioada acelor ani care au sfârşit prin a o despărţi într-o Europă beneficiară a două planuri.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc şi eu.

Stimaţi colegi,

Noi avem o datorie de onoare faţă de domnul preşedinte Jean-Claude Juncker. Îl rog pe fostul prim-ministru, Victor Ponta, să o exprime în câteva cuvinte. (Aplauze.)

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, o să vorbesc cumva în numele premierilor care ar fi trebuit să vorbească, şi nu pot.

Astăzi, în Parlament, au fost două momente istorice.

În primul rând, s-a adresat României domnul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, un adevărat prieten al României, şi-i mulţumesc pentru asta. (Aplauze.)

Al doilea moment istoric a fost acela în care domnul Băsescu a recunoscut rolul lui Adrian Năstase, în integrarea noastră în Uniunea Europeană. (Aplauze.)

Eu zic să le remarcăm pe ambele. (Aplauze.)

Şi, în acest scop, vreau să mai restabilesc un adevăr. În 2014, România a obţinut cel mai important portofoliu în cadrul Comisiei Europene, portofoliul dezvoltării regionale, pentru doamna comisar Corina Creţu, căreia îi mulţumesc pentru tot ce a făcut. (Aplauze.)

Şi chiar dacă se supără domnul preşedinte Băsescu, acest portofoliu l-am obţinut datorită domnului Jean-Claude Juncker. Şi-i mulţumesc pentru asta.

Je vous remerci beaucoup, Monsieur le Président. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În încheiere vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Juncker pentru prezenţa, astăzi, în Parlamentul României, să-l asigur că dacă a întârziat la întâlnirea cu domnul preşedinte Iohannis, să-i transmită că din cauza noastră, nu datorită, din cauza noastră a întârziat. O să se supere pe noi, dar vă asigur că o să-i treacă.

Vă mulţumesc foarte mult.