Parliamentary debates

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Îl invit la tribuna Parlamentului României pe domnul Klaus- Werner Iohannis, preşedintele României.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul Klaus-Werner Iohannis (preşedintele României):

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Alteţă,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor membri ai Guvernului,

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor membri ai asociaţiilor de revoluţionari,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi români,

Se împlinesc astăzi 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989, 30 de ani de la momentul în care s-a vărsat sânge în numele libertăţii şi al democraţiei.

În acele zile, românii au strigat în stradă, cu toată puterea, "Jos comunismul!".

Sacrificiul românilor din acele momente, definitorii pentru devenirea ulterioară a României, ne-a adus libertatea şi a făcut posibilă existenţa noastră de astăzi ca cetăţeni ai unui stat democratic, în care demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile omului, dreptatea şi pluralismul sunt valori supreme.

Se cuvine, aşadar, să marcăm cu pietate şi recunoştinţă momentul fondator al democraţiei româneşti. Avem datoria, mai presus de toate, să onorăm jertfa supremă a eroilor şi martirilor care şi-au dat viaţa în decembrie 1989.

Cei 45 de ani de dictatură comunistă au rupt abrupt firul alianţei noastre fireşti cu familia europeană şi ne-au îndepărtat de la valorile şi principiile europene.

Această epocă neagră din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreţ faţă de lege, de îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de frică şi teroare, de lipsuri şi de foarte multe umilinţe.

Regimul comunist s-a instalat prin forţă, împotriva liberei voinţe a românilor, iar prăbuşirea acestuia a urmat acelaşi tipar: prin crime, abuzuri şi călcarea în picioare a legii.

Pe baza unor probe incontestabile, istoricii şi specialiştii în istorie recentă au concluzionat că regimul comunist a fost unul ilegitim şi criminal, iar românii au suferit consecinţele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituţională tradiţională a poporului român, a reprimat elitele, i-a persecutat şi aruncat în temniţe şi lagăre pe opozanţi, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenenţă etnică sau convingere religioasă.

În anii dictaturii, represiunea regimului împotriva propriului popor a atins cote paroxistice, iar fenomenul de exterminare socială a atins toate categoriile sociale. Comunismul a distrus patrimoniul istoric şi cultural, a introdus cenzura şi controlul informativ şi a generalizat teroarea poliţienească.

Doamnelor şi domnilor,

Revoluţia Română din Decembrie 1989 a pus capăt acestui lung şir de monstruozităţi, însă preţul plătit a fost unul imens - pentru ca un regim antiromânesc să dispară, peste 1.100 de vieţi omeneşti s-au pierdut, iar peste 3.000 de persoane au fost schilodite pentru totdeauna. În zilele sângeroase ale lui decembrie 1989, autorităţile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români, s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului.

Instituţiile represive ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu, au reprimat manifestanţii paşnici, i-au privat de libertate în mod ilegal, i-au torturat şi au profanat cadavre.

După 1990 au existat diferite iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori - nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989.

Jertfa şi sacrificiul românilor care au stat cu piepturile goale în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluţia.

Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română. Aflarea adevărului reprezintă o necesitate pentru victime şi urmaşii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun.

O democraţie veritabilă este construită pe bazele adevărului şi ale dreptăţii, iar această restanţă majoră a justiţiei române reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toţi multă vreme de acum încolo. Aşadar, Justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi!

Veţi fi de acord cu mine că o ţară construită pe sacrificiul eroilor şi al martirilor români, care a îmbrăţişat valorile statului de drept, o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, care a ales calea democraţiei liberale, nu poate fi indiferentă la crimele şi abuzurile comise de regimul comunist în decembrie 1989.

Onorată audienţă,

Comunismul a reprezentat chintesenţa răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din decembrie 1989. Toţi acei români care s-au ridicat la luptă, începând cu 16 decembrie ‘89, mai întâi în Timişoara şi apoi în celelalte oraşe din ţară, au avut credinţa că regimul care i-a aruncat în minciună, întuneric şi frică poate fi învins, iar democraţia poate fi cucerită într-un mod categoric.

Valorile pentru care ei au luptat sunt temelia societăţii noastre, în care oricine poate exprima opinii diferite referitoare la trecut, prezent ori viitor. Această libertate însă nu poate să ducă în derizoriu adevărul!

Niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate şi niciun român nu au dreptul să nege existenţa acestui eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României.

În calitate de preşedinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existenţa unei revoluţii anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate şi democraţie, în decembrie 1989.

Onorată audienţă,

Am vorbit până acum despre nevoia de adevăr. Apare însă imediat întrebarea fără de care nu ne putem clădi viitorul: ce facem cu acest adevăr? Pentru ca sacrificiul din decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă, este nevoie ca idealurile Revoluţiei Române să fie piatra de temelie a tuturor proiectelor noastre naţionale şi să inspire tânăra generaţie.

Democraţia câştigată în decembrie 1989 înseamnă respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înseamnă pluralism, separaţia puterilor în stat, protecţia minorităţilor naţionale şi, nu în ultimul rând, dreptul de a alege.

Românii au dovedit, atât prin forţa cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democraţiei şi justiţiei, cât şi prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic ataşaţi de valorile şi principiile democratice şi ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică şi ne definesc opţiunile.

Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o ţară cu o democraţie matură, consolidată, funcţională, puternic integrată în structurile euroatlantice şi europene, o ţară care respectă valorile europene, şi pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucţie.

Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara graniţelor, nu îşi uită eroii şi idealurile pentru care aceştia şi-au dat viaţa.

Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în aceşti 30 de ani.

Pe această fundaţie trainică şi printr-un efort colectiv se poate clădi o societate sănătoasă şi prosperă, în care politicienii să guverneze în interesul public şi să îşi pună toată priceperea în slujba cetăţenilor, parlamentarii să legifereze eficient, instituţiile să fie funcţionale, magistraţii să înfăptuiască justiţia şi să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, antreprenorii să respecte principiile economiei de piaţă, presa să fie liberă şi să îşi exercite rolul de câine de pază al democraţiei.

Aceasta este ţara în care românii vor să trăiască şi pe care vor s-o lase moştenire generaţiilor viitoare.

În cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului, România şi-a câştigat locul binemeritat în rândul naţiunilor democratice, a aderat la Uniunea Europeană, este membru NATO, iar cetăţenii au învăţat să îşi apere drepturile şi interesele, să sancţioneze rapid acţiunile care aduc atingere valorilor în care cred şi să participe activ la viaţa cetăţii. Cu toate acestea, dintre proiectele noastre naţionale, întemeiate pe idealurile Revoluţiei Române, sunt încă multe pe care le mai avem de dus la bun sfârşit.

Nu am însă nicio îndoială că vom reuşi să le realizăm cu succes pe toate, cu o singură condiţie esenţială: aceea de a fi uniţi!

Doar împreună putem reconstrui această ţară!

Doar împreună vom reaşeza valorile în societatea noastră!

În ultimii ani, tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii şi de călca în picioare principiile şi valorile europene au eşuat lamentabil.

Folosind un drept câştigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcţia pe care ţara noastră trebuie să o urmeze.

Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!

Doamnelor şi domnilor,

Dragi români,

Să păstrăm vie memoria eroilor şi martirilor Revoluţiei Române! Să le onorăm sacrificiul continuând să apărăm noi înşine democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale, statul de drept!

În acest fel, legătura trecutului cu prezentul va fi mereu una vie şi plină de semnificaţie!

Avem astăzi atât de multe resurse pe care să construim viitorul: o democraţie autentică, aspiraţia către libertate, care este parte din fibra noastră naţională, şi dorinţa uriaşă de a ne vedea ţara prosperă şi puternică.

Acestea sunt resursele noastre inestimabile, care ne dau puterea să rămânem pe traiectoria iniţiată odată cu prăbuşirea comunismului de eroii şi martirii noştri.

Să nu îi uităm niciodată înseamnă să apărăm şi să ducem mai departe idealurile lor!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Îl invit la tribună pe domnul Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului României.

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru al României,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul securităţii naţionale,

Stimaţi invitaţi, în special cei care reprezentaţi asociaţiile revoluţionare,

Acum trei decenii regimul comunist la nivel european s-a prăbuşit. Sfârşitul istoriei a fost amânat şi o nouă etapă, care oferea oportunităţi şi speranţă pentru toţi cetăţenii români şi cei europeni, a început. A fost o cotitură radicală pentru Europa Centrală şi de Est, care a construit o imagine total nouă şi diferită pentru întregul continent, prin schimbarea rapidă a arhitecturii politice şi instituţionale a societăţilor.

De aceea, ceremonia solemnă de astăzi simbolizează datoria noastră conştientă şi sinceră prin care aducem şi un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate şi care au pus, de fapt, piatra de temelie pentru dezvoltarea şi consolidarea democraţiei româneşti.

În România, spre deosebire de alte state din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă prăbuşirea regimului comunist s-a produs de o manieră bruscă şi violentă, construirea unui nou sistem politic deschis, ataşat valorilor occidentale a fost îmbrăţişat rapid de către toţi românii.

Cu toţii am fost uniţi de dorinţa de a rupe legătura cu trecutul şi de a vedea sfârşitul comunismului. Am preţuit, mai mult decât orice, ideea de libertate, de egalitate de şanse şi de prosperitate şi am dorit să construim o societate democratică cu o economie de piaţă liberă. Dacă la început această viziune purta în ea întreaga promisiune şi speranţă a cetăţenilor, acum reprezintă, de fapt, modul lor de gândire, de viaţă şi de acţiune.

La 30 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est şi cu precădere în România putem observa că impactul pe care democraţia l-a avut asupra societăţii noastre greu încercate se manifestă. Îmbrăţişarea valorilor democratice de către ţara noastră a venit în mod natural, chiar dacă presupunea provocări multiple, dificile şi, de cele mai multe ori, imprevizibile.

Tranziţia către democraţie a fost cu atât mai mult accelerată de dorinţa României de a se reconecta cu Europa. Pentru mentalul colectiv ideea de democraţie coincide cu identitatea europeană şi euroatlantică. De aceea, în ultimele trei decenii, toate eforturile noastre naţionale au fost direcţionate către aderarea la NATO în 2004, integrarea în Uniunea Europeană în 2007 şi exercitarea cu mare succes a primei Preşedinţii Române la Consiliul Uniunii Europene. Aceste obiective majore, pe care am reuşit să le îndeplinim, au dat noi valenţe procesului de democratizare, europenizare şi a practicii libertăţii, respectării dreptului omului, ca valori fundamentale care au stat la baza modernizării.

Această şedinţa solemnă, care ne reuneşte pe noi, toţi, astăzi, reprezintă şi un moment important în care trebuie să reflectăm împreună asupra stării de fapt a societăţii româneşti, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, şi încotro se îndreaptă ea. Dar este şi un moment de introspecţie, de evaluare a rolului şi obiectivelor noastre pe termen lung, un moment în care se simte nevoia unei colaborări îndeaproape între clasa politică, societatea civilă şi cetăţeni, pentru a gândi viitorul României.

Ceea ce am reuşit să construim în aceşti 30 de ani de la căderea regimului comunist se bazează pe adoptarea unor valori fundamentale evidente, deja naturalizate de societatea noastră, dar care trebuie revitalizate şi apărate în mod permanent. Cu toţii avem privilegiul libertăţii, dar în acelaşi timp avem şi responsabilitatea respectării valorilor democratice. Trebuie să privim cu mai multă responsabilitate rolul pe care noi, politicienii, îl avem în modernizarea arhitecturii instituţionale, precum şi cu mai multă înţelepciune lupta politică, astfel încât să fie respectate întru totul limitele legale şi constituţionale şi, nu în ultimul rând, să privim misiunea noastră cu încrederea că putem, împreună, propune o viziune pentru dezvoltarea unei societăţi româneşti mai puternice, mai aproape de cetăţeni şi cu un rol bine definit în structurile europene şi euroatlantice din care face parte.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)( Revine la prezidiu.)

Dau cuvântul preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu. Aveţi cuvântul.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu (de la tribună):

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Domnule viceguvernator al Băncii Naţionale a României,

Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul securităţii naţionale,

Stimaţi invitaţi,

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Pentru mulţi dintre noi poate părea o perioadă foarte lungă. Multe s-au schimbat de atunci şi puţini îşi amintesc de sentimentul acela de libertate care definea acele zile, de solidaritatea incredibilă a celor care au ieşit atunci în stradă, sau de visele lor. Viaţa şi-a urmat în mod inevitabil cursul, iar, odată cu schimbul de generaţii, amintirea acelor zile s-a estompat treptat şi a ajuns un eveniment în cartea de istorie.

Apărarea idealurilor Revoluţiei a devenit un concept extrem de abstract pentru mulţi dintre cei care nu au absolut nicio amintire din comunism sau din decembrie '89 - ca şi fiul meu. Sunt oameni care s-au născut în democraţie şi libertate şi care nu-şi pot imagina societatea în alt mod decât aşa.

Tocmai de aceea, avem datoria să le spunem că libertatea de a alege cum vrem să trăim şi cum să ne construim fiecare destinul îşi are originea în acele zile tulburi din ʹ89.

Nimic din ce trăim astăzi nu are fi fost posibil fără sacrificiile şi jertfa celor care au ieşit cu mâinile goale în faţa tancurilor şi gloanţelor, pentru a înlătura un regim abuziv şi totalitar.

Astăzi este ceva normal să poţi să te exprimi liber, să studiezi şi să munceşti peste hotare sau să-ţi deschizi o afacere, să poţi să nu mai vorbeşti în şoaptă în propria casă, cu lumina stinsă şi cu draperiile trase, în frig şi fără mâncare, şi să fii sigur că nimeni nu te va pedepsi şi nu vei sfârşi într-un beci pentru părerile tale.

Astăzi este ceva normal să fim europeni, să împărtăşim valorile democratice occidentale şi să fim parteneri cu drepturi depline în cele mai puternice structuri ale lumii civilizate - Uniunea Europeană şi NATO.

Aceasta este normalitatea în care ne-am obişnuit să trăim şi aşa este firesc să fie.

Dar vreau să nu uităm niciodată că libertatea de astăzi are în spate un preţ greu. Un preţ plătit cu sânge de tinerii de la Revoluţie. Idealurile acelor tineri trebuie să rămână şi astăzi vii - democraţie, libertate, dreptate.

Iar cel mai bun mod de a cinsti memoria eroilor din ʹ89 este să apărăm aceste valori ale noastre.

De aceea, îmi doresc să regăsim acea unitate şi solidaritate naţională pentru proiectele mari. Avem nevoie să transmitem în societate un mesaj pozitiv care să lase deoparte lucrurile care ne despart, să trecem peste orgolii şi lupte politice şi să ne dăm mâna pentru a ne îndeplini obiectivele noastre, ca naţiune.

Doamnelor şi domnilor,

Au trecut 30 de ani de la Revoluţie. Sunt conştient că unele lucruri puteau fi făcute mai bine în acest timp. La fel cum ştiu că este tentant să cauţi mereu responsabili, să împarţi vinovăţii, vă pui etichete şi să urăşti. Dar cred că acest lucru nu ne va ajuta foarte mult să progresăm.

Cred că cel mai important este să avem un proiect naţional, pornind de la toate lucrurile bune pe care le-am făcut în această perioadă. Generaţia ʹ89 ne-a dăruit o Românie liberă. Este responsabilitatea noastră să lăsăm moştenire generaţiilor viitoare o Românie mai bună, mai frumoasă şi mai prosperă.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Revine la prezidiu.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la tribună pe domnul Ludovic Orban, prim-ministrul Guvernului României.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnul Ludovic Orban (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis,

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Majestatea Voastră,

Preasfinţiile Voastre,

Distinşi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Stimaţi membri ai Parlamentului României,

Distinşi invitaţi,

Cu 30 de ani în urmă, românii au început să construiască o nouă istorie, pentru ei înşişi, pentru ţara noastră, printr-un act de curaj care a pus capăt unuia dintre cele mai tiranice şi mai corupte regimuri dictatoriale din lagărul comunist.

Mai întâi câteva zeci, apoi sute, apoi mii şi zeci de mii de oameni s-au ridicat pentru libertate şi pentru dreptate, la Timişoara, au stat în faţa armelor şi au crezut că forţa solidarităţii dintre ei va învinge ordinele puterii politice care îşi trata propriii cetăţeni drept inamici.

Armele însă nu au rămas tăcute, aşa cum în zilele care au urmat nu au rămas tăcute nici în restul României, în cele 18 oraşe-martir din întreaga ţară.

Dar gloanţele nu pot ucide speranţele, ideile, dorinţa de libertate, nu pot lupta împotriva conştiinţei unui întreg popor. Răspunsul pe care l-au dat românii a luat forma fluviilor umane care, în 21 decembrie, în 22 decembrie, s-au revărsat pe străzile oraşelor, în pieţe, în faţa instituţiilor, strigând cuvintele pe care regimul şi conducătorii regimului n-ar fi visat că le vor auzi vreodată: "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!".

Momentul pe care îl celebrăm astăzi este cel care defineşte România contemporană, punctul de plecare al tuturor împlinirilor noastre comune - o democraţie parlamentară, afirmarea pluralismului în toate aspectele vieţii publice, libertatea de expresie, economia de piaţă, un stat de drept, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană.

Pentru unele dintre acestea încă mai avem de luptat; chiar şi după 30 de ani, din păcate, am văzut cum forţe şi persoane iresponsabile sunt gata să le pună în pericol.

Responsabilitatea noastră faţă de memoria celor care au pus libertatea mai presus decât propria lor viaţă, faţă de memoria eroilor care au dat României şansa să renască, să se deschidă spre lume trebuie să depăşească orice interese individuale de grup sau de partid.

Eroii istoriei noastre contemporane, eroii Revoluţiei Române din 1989, ne-au aşezat pe calea unui proiect pentru ţară, aşa cum cei de la 1848 au deschis calea proiectului naţional care avea să se împlinească prin Marea Unire.

În decembrie 1989, poporul român şi-a recăpătat dreptul de a-şi hotărî viitorul şi s-a arătat demn de istoria sa. Nimeni nu poate, oricâte tentative au apărut în spaţiul public, să-i uzurpe acest rol de creator al propriului destin. Nimeni nu poate să şteargă din memoria noastră şi a lumii imaginea milioanelor de români de pe străzile României, euforia acelor zile, sentimentul de eliberare care părea să alunge şi foamea, şi frigul, şi pericolul gloanţelor care îi pândeau pe cei care deschideau un nou capitol în istoria ţării.

Au existat forţe politice, grupuri de interese care au încercat să folosească revolta populară în scopuri partizane şi care astăzi ar dori să facă uitate victimele şi eroii acelor zile. Măreţia şi tragismul acelei revolte a maselor de români împotriva dictaturii nu pot fi însă anulate de tentativele ulterioare de acaparare şi de deturnare a ceea ce s-a întâmplat în Revoluţie.

Ne vom pleca întotdeauna capul în faţa miilor de victime ale represiunii - morţi, răniţi, văduve, orfani -, al căror sacrificiu a readus democraţia în România. Dar expresia simbolică a recunoştinţei noastre nu este de ajuns. Sacrificiul lor cere şi dreptate. Cere să aflăm în sfârşit tot adevărul despre represiune, despre zilele tulburi în care şi după căderea regimului au continuat să moară oameni.

Istoricii ne vor da studii şi analize, vor scrie despre acele zile şi de oamenii lor, dar 1989 este prea aproape de noi pentru a lăsa adevărul, aflarea adevărului doar în mâna istoricilor.

Printre noi se află încă cei care au fost răniţi şi au suferit, cei care şi-au pierdut copiii, părinţii, rudele şi prietenii. Dreptatea pentru ei trebuie să vină de la instituţiile statului de drept; şi s-a lăsat deja mult prea mult timp aşteptată.

Ca prim-ministru, vreau să amintesc atât celor care au atribuţia constituţională de a cerceta faptele şi de a face dreptate, cât şi celor care cred că aceste fapte trebuie uitate - sănătatea unei comunităţi, a unei naţiuni, solidaritatea dintre membrii unei societăţi puternice se întemeiază pe încredere şi adevăr. Am fi ajuns mult mai departe, am fi fost mult mai uniţi, am fi împlinit încă şi mai multe aspiraţii şi am fi suferit mai puţin în anii tranziţiei dacă românii ar fi văzut adevărul mai repede şi ar fi văzut dreptatea triumfând atât pentru victimele regimului comunist, cât şi pentru cele ale represiunii din ultimele zile ale dictaturii ceauşiste.

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu 100 de ani, în toamna anului 1919, într-o Românie care începea o nouă epocă istorică, datorată sacrificiilor şi luptei generaţiei Marelui Război, o întrebare era pusă de către istoricul Vasile Pârvan, la deschiderea cursurilor universităţii din Cluj: "Care este datoria vieţii noastre?". Spunea el atunci că: "Popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor şi revoltaţilor". Un adevăr pe care decembrie 1989 îl confirmă fără posibilitate de tăgadă.

Care este, aşadar, datoria noastră, care s-a născut din sacrificiul de acum 30 de ani? La fel ca acum un secol, datoria este aceea de a deschide drumul pentru generaţiile viitoare. În zilele Revoluţiei au murit tineri care ar fi trebuit să fie generaţiile viitoare. La 18, la 20 de ani, abia ieşiţi din adolescenţă, aveau în faţă viitorul, iar pentru că au vrut să-l trăiască în libertate, acest viitor le-a fost răpit cu totul.

Cu gândul la ei trebuie să lucrăm pentru prosperitatea ţării, dar mai ales pentru apărarea democraţiei româneşti.

Vorbind despre tineri, să nu uităm că educaţia pe care le-o dăm trebuie nu doar să-i înzestreze cu instrumentele prin care îşi asigură viitorul, dar şi cu acelea care le permit să înţeleagă şi să respecte trecutul.

Memoria este pentru orice comunitate un pilon al identităţii şi coeziunii. Aşadar, avem datoria de a o păstra mereu vie şi de a o transmite generaţiilor tinere, ca pe un tezaur de valori şi de resurse spirituale.

În decembrie 1989, societatea românească trăia un Crăciun tragic, marcat de sacrificiul a mii de confraţi, însă, pentru prima oară după 45 de ani, Crăciunul era liber.

Darul libertăţii, al democraţiei, al voinţei de progres este cel pe care îl dorim României pentru totdeauna.

Fie ca sacrificiul din 1989 să fie ultimul de acest fel din istoria noastră!

Fie ca niciodată generaţiile viitoare să nu-l cunoască altfel decât din cărţile de istorie!

Și fie ca niciodată România să nu se mai despartă de destinul său democratic, de familia sa europeană, de dreptul fiecărui român la o viaţă liberă şi prosperă! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Onoraţi invitaţi,

Urmează acum alocuţiunile reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, limitate la 7 minute pentru fiecare grup.

Dau în primul rând cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul senator Simonis Alfred.

Vă rog, la tribuna centrală.

Voci din sală:

E deputat!

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Pardon, domnule deputat, scuzaţi-mă. Dar o să ajungeţi şi senator.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Încă nu-mi doresc.

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Distinşi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

"Jos comunismul!" - asta s-a spus acum 30 de ani. Asta s-a spus când s-a trimis la coşul de gunoi al istoriei un regim, cel mai crunt regim.

După 30 de ani, metehne ale acestui regim au continuat şi continuă sub multe forme în societate. Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înţeleg că democraţia înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunţate solemn. Democraţia înseamnă să respecţi regulile, să-ţi respecţi adversarii şi să nu faci din orice, motiv de război. Război al cărui unic scop este distrugerea adversarului.

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi trebuie să simţim la fel. Astăzi trebuie să mulţumim Timişoarei şi tuturor eroilor care au avut curajul să iasă în stradă şi să spună: "Jos comunismul!", "Vrem libertate!", "Deşteaptă-te, române!".

Fix acum 30 de ani, Timişoara a aprins scânteia Revoluţiei anticomuniste din 1989. Fix acum 30 de ani, Timişoara a ales să moară pentru libertate, fără să se predea. Fix acum 30 de ani, Timişoara a făcut pasul prin care urma să devină primul oraş liber al României. Fix acum 30 de ani, Timişoara deschidea o nouă pagină a istoriei României. Costul a fost suprem, cu sânge şi cu moarte.

Lepa Bărbat. Fiecare dintre noi ar trebui să ţină minte acest nume. Fiecare dintre noi ar trebui să aprindem o lumânare şi să invocăm acest nume în rugăciunile noastre, măcar astăzi. Lepa Bărbat a fost primul erou al Revoluţiei din Decembrie 1989, femeia împuşcată mortal pe străzile Timişoarei. Primul sacrificiu al libertăţii noastre.

Fără ea şi fără ceilalţi 106 eroi care au ajuns împrăştiaţi pe un câmp lângă Bucureşti sau îngropaţi la comun în Cimitirul Săracilor din Timişoara, fără sutele de răniţi, schilodiţi sau marcaţi pe viaţă, astăzi nu am fi fost aici.

Fără jertfa copiilor - Cristina Lungu, de 2 ani, Laura Negruţiu, de 9 ani, Gabriela Tako, de 10 ani, Luminiţa Boţoc, 14 ani, Claudiu Vărcuş, 15 ani, Constantin Iosub, 17 ani, Eugen Nagy, 17 ani, Maftei Silas, 17 ani - copiii noştri nu s-ar fi născut într-o nouă Românie şi, cu siguranţă, ar fi avut o viaţă mai tristă şi deloc liberă.

Gândiţi-vă, dragi colegi, că acum 30 de ani, la Timişoara, sute de oameni şi-au pierdut părinţii, copiii sau prietenii, în lupta pentru libertate. Dincolo de curaj, de nevoia schimbării, de revoltă, de forţă, de demnitate, bucuria libertăţii s-a născut din tragedie, din suferinţă, din sacrificiu şi din moarte, iar acest lucru nu trebuie uitat niciodată!

Timişoara a murit pe 16 decembrie ʹ89 şi a renăscut pe 21 decembrie, când, la sfârşitul zilei, a fost declarată oraş liber.

"Astăzi în Timişoara, mâine în toată ţara!" a însemnat începutul sfârşitului pentru cel mai urât, diabolic şi represiv dintre toate regimurile comuniste din Europa de Est.

România întreagă a simţit fiorul schimbării, iar Bucureştiul a preluat scânteia şi a transformat-o în ceea ce urma să ducă la căderea definitivă a dictaturii. Nu fără luptă, nu fără pierderi, nu fără victime şi nu fără moarte.

Să nu uităm niciodată cui îi datorăm schimbarea destinului nostru, ca naţiune!

De aceea, astăzi, le mulţumesc lor, eroilor din ʹ89, pentru sacrificiul suprem.

Depinde doar de noi să alungăm ultimele rămăşiţe ale vechilor mentalităţi. Depinde doar de noi să punem democraţia acolo unde îi este locul, nu doar în sloganuri, ci în acţiunile noastre de zi cu zi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu domnului deputat Simonis.

Și, în continuare, dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnului deputat Marilen Pirtea.

Vă rog, microfonul central.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Excelenţa Voastră, domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Domnule premier,

Doamnelor, domnilor miniştri,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Alteţă,

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Domnule viceguvernator al Băncii Naţionale,

Distinşi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul securităţii naţionale,

Distinşi membri ai Corpului Diplomatic şi invitaţi de marcă,

Dragi colegi parlamentari,

Onorată asistenţă,

Dragi români,

În tinereţea lor zburdalnică, Petre Țuţea şi Emil Cioran visau la o Românie cu populaţia Chinei şi destinul cultural al Franţei. La modul hiperbolic, cei doi gânditori fixau nişte repere şi jalonau un drum. Enormitatea viziunii şi îndrăzneala cugetului nu trebuie însă să ne sperie. În urmă cu doar 30 de ani, o întâlnire precum cea de astăzi era de neconceput.

Să nu uităm nicio clipă, atunci când ne plângem de nerealizările noastre, care este punctul nostru de plecare în actuala aventură istorică. Doar un miracol a făcut să nu rămânem pe vecie prizonierii dictaturii, ai imposturii şi minciunii.

Împotriva acelei stări s-au ridicat, la început, tinerii Timişoarei, apoi, bătrânii Timişoarei şi, la câteva zile după ei, întreaga ţară. Flacăra libertăţii care a cuprins România a pârjolit un trecut ajuns în faza putreziciunii morale, a sărăciei endemice şi a subdezvoltării programate cu cinism. Semnificaţia acelor zile din decembrie 1989 este multiplă şi vedem azi, profund pilduitoare. La Timişoara lumea nu a ieşit în stradă pentru o felie mai albă de pâine sau pentru o raţie mai mare de ulei. S-a ieşit pentru libertate, adică pentru o sublimă abstracţiune, dar în afara căreia nimic luminos şi sustenabil nu poate exista.

Începând cu 16 decembrie 1989, la Timişoara s-a destrămat cenuşiul unei lumi fără speranţă, imorale, dominată de minciună şi paralizată de incompetenţă şi primitivism politic.

Metaforic vorbind, Piaţa Operei, astăzi Piaţa Revoluţiei, a devenit în acele zile o agoră a efervescenţei civice, a regenerării morale şi un spaţiu magic în care demnitatea umană şi-a construit instantaneu adevăratul chip şi adevărata identitate. Timişorenii au dat atunci o lecţie unică de unitate, determinare şi inspiraţie a exprimării dezideratelor sintetizate în formulări memorabile.

Aşa cum există simboluri după care recunoaştem mari oraşe ale lumii, Timişoara are propria ei mare piramidă, propriul ei Pantheon, Colosseum, Arc de Triumf, Turn Eiffel şi Big Ben.

Da, Timişoara are balconul Operei, locul unde un gând a devenit şoaptă, apoi vorbă, strigăt, urlet şi apoi ecou - "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!".

Acest loc binecuvântat, punctul de naştere al noii Românii, ar trebui să figureze pe lista monumentelor protejate ale libertăţii, civismului şi demnităţii.

Reamintindu-ne aceste lucruri, conştientizăm că suntem moştenitorii şi acelei Românii, nu doar ai spaţiului mirific pe care ne place să-l descoperim în evocări sărbătoreşti.

Viaţa noastră de zi cu zi nu se desfăşoară într-un multiplex, în decoruri strălucitoare şi cu vedete de cinema seducătoare. Trăim într-un film documentar, cu bunele şi relele noastre, cu aspiraţiile şi neîmplinirile, cu cedările şi erorile noastre.

30 de ani de convulsii acut morale şi dureroase, la nivel social, ne-au arătat cât de adâncă a fost rana lumii noastre şi cât de nepotrivit, tratamentul.

A sosit vremea unei medicaţii cu efecte verificate, care să şteargă urmele dureroase ale experimentelor eşuate. E timpul responsabilităţii şi al efortului raţional.

Nădăjduiesc că vom putea în anii care vin să ne ridicăm la înălţimea tuturor acestor provocări.

Trăim în plin avânt extrateritorial. Identităţi hibride, viteza de apropiere a spaţiilor au condus la reconfigurarea destinelor lumii. Ne aflăm, mai mult fără decât cu voia noastră, în mijlocul "unui ev aprins", aşa cum spunea Nicolae Labiş. Mulţi români nu se mai află astăzi în graniţele ţării. Văd în acest proces istoric dureros mai degrabă o reacţie la anii când România a fost transformată de ideologia comunistă într-o vastă temniţă. Plecarea din ţară a românilor reprezintă schijele unui război cu noi înşine, pe care generaţia mea are obligaţia de a-l opri. Suntem datori faţă de cei care vin după noi cu un armistiţiu moral.

Să nu uităm, aşadar, că există şi o geografie a sufletului, o zonă în care ne aflăm mereu împreună. Mi-aş dori ca acest lucru să se simtă mai intens, nu doar atunci când ne întâlnim în circumscripţiile electorale ale minţii şi când cei de acasă şi cei din străinătate votăm pentru binele ţării.

România este o ţară mare, nu doar prin comparaţie, ci şi prin destinul ei, unul, adeseori, excepţional, chiar dacă subminat de periodice surpări ale încrederii în sine. Avem atuuri pe care le ignorăm cu prea multă uşurinţă. Și una dintre misiunile noastre, ale viitorului, e să le aducem la suprafaţă.

Suntem încă departe de binele pe care îl merităm. Dar consider că ne-am îndepărtat suficient de răul care ameninţa să ne aneantizeze.

În urmă cu 30 de ani am dovedit că imposibilul e posibil. Acum, misiunea noastră, poate paradoxal, este mai dificilă - să demonstrăm că posibilul este posibil. Că e posibil să fim europeni, nu doar la mod declarativ, ci prin acţiunea noastră directă; că e posibil să evităm greşelile trecutului, cele făcute cu voie sau fără de voie, aşa cum ne învaţă înţelepţii; şi că nu mai cedăm ispitelor, ifoselor, dar şi prostiei şi ticăloşiei unor autointitulaţi "salvatori ai neamului"; că este posibil să nu mai batjocorim democraţia şi libertatea, în numele unor idei şi a unor idoli de mucava, şi a unor ideologii ale societăţilor închise; că este posibil, în fine, să facem din normalitate noua formă prin care respirăm aerul acestei ţări.

Am rostit aceste cuvinte copleşit de emoţia datoriei pe care o avem faţă de cei care în decembrie 1989 s-au sacrificat pentru noi, împreună cu copiii noştri să trăim într-o lume în care firescul să nu mai fie perceput ca şi excepţie. Poate am dezamăgit adeseori. Poate, în mod naiv, am crezut că lucrurile se rezolvă de la sine. 30 de ani reprezintă vârsta deplinei maturităţi. Nu mai este loc de experimente sterile şi deturnări cinice ale realităţii. Am obosit să mai fim "învinşii propriilor noastre victorii", aşa cum spunea Panait Istrati. Singurul miraj pe care ne mai permitem să-l urmăm este cel al muncii încordate şi al proiectelor îndrăzneţe.

La mulţi ani, aşadar, noii Românii, una a educaţiei, a adevărului, a curajului şi a normalităţii!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu domnului deputat Marilen Pirtea.

Și dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar PRO Europa, domnul deputat Adrian Pau.

Vă rog, la microfonul central.

Domnul Radu-Adrian Pau:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului României,

Domnule prim-ministru al Guvernului României,

Stimaţi colegi parlamentari şi membri ai Guvernului României,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră Regală, Custode al Coroanei României,

Stimaţi invitaţi,

Dragi români,

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia Română, de la evenimentele care au schimbat pentru totdeauna istoria ţării noastre. 30 de ani de când întunericul a dispărut, ca urmare a curajului unor oameni care au plătit cu viaţa pentru ca noi să fim astăzi aici.

Luna decembrie a căpătat de 30 de ani un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor de iarnă, ci în cea a eliberării.

Decembrie 1989 ne-a adus darul libertăţii la care românii visau de zeci de ani; darurile credinţei regăsite, al speranţei renăscute, al încrederii într-un viitor mai bun. Iar preţul pentru toate acestea a fost mare - peste 1.000 de morţi şi alte mii de răniţi.

Românii, stimaţi colegi, nu au mai răbdat. Au ieşit în bătaia puştilor să-şi strige nemulţumirea şi neajunsurile, să clameze libertatea şi să răpună un sistem reprimant, violent, care a adus la tăcere zeci de ani.

Revoluţia din Decembrie 1989 înseamnă în primul rând Timişoara. Este locul din care a pornit scânteia, în care s-a strigat pentru prima dată: "Jos comunismul!" şi "Libertate!". Este primul oraş declarat liber de comunism.

De 30 de ani, în fiecare decembrie, Timişoara îmbracă haine de doliu şi îşi plânge eroii, oraşul vibrează în fiecare iarnă, iar pentru mulţi timişoreni amintirea acelor zile de luptă este încă vie.

Timişoara, doamnelor şi domnilor, a rescris istoria ţării şi a retrasat destinele noastre, ale tuturor, iar pentru aceste lucruri trebuie să fim recunoscători.

Dragi colegi,

De-a lungul celor 30 de ani de democraţie, societatea a progresat. România s-a schimbat radical la toate capitolele. Avem garanţia libertăţii de exprimare a liberului trafic, suntem beneficiarii unui model de viaţă european. Și, totuşi, nu este de ajuns, pentru că, în cele trei decenii de la Revoluţie, ţara noastră nu este acolo unde ar trebui să fie. Fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaştem acest lucru. Multe dintre dezideratele românilor care au luptat în decembrie 1989 sunt încă departe de a fi îndeplinite. Dar eu nu caut vinovaţi sau explicaţii, ci vin în faţa dumneavoastră cu speranţa că împreună vom găsi soluţii, pentru ca România să devină ţara pe care şi-o doreau cei care au pierit sub rafalele comuniste.

Avem obligaţia, dragi colegi, să nu uităm să facem toate eforturile pentru a îndeplini dorinţa unor oameni care şi-au sacrificat viaţa pentru o democraţie care ne-a oferit atât de multe!

Doamnelor şi domnilor,

Decembrie 1989 va rămâne în cărţile de istorie drept acel moment care a dat un nou sens României. Sunt 30 de ani, stimaţi colegi, de când ne ocupăm timpul cu războaie politice, cu atacuri şi răspunsuri la atacuri, cu denunţuri şi plângeri, uitând de multe ori care ne este rolul.

La 30 de ani de la momentul eliberării de sub comunism, cred că este momentul să revenim la bază, la oameni. Să nu uităm că ei ne-au trimis aici, iar serviciul public pe care îl îndeplinim trebuie să fie orientat către români, către nevoile lor zilnice. Când vom înţelege aceste lucruri, vom fi şi noi, aşa cum spunea un prim-ministru timişorean, de partea bună a istoriei!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu domnului deputat Adrian Pau.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România, domnul deputat Dan Barna. Aveţi cuvântul, microfonul central.

Domnul Ilie Dan Barna:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Majestatea Voastră,

Sfinţiile Voastre,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

Pe 21 decembrie 1989, la Cluj, printre românii aflaţi în stradă se afla şi Călin Nemeş, unul dintre mulţii eroi care, în doar câteva zile, a reuşit să recupereze întreaga demnitate a unui popor, unul dintre cei mulţi care au înţeles atunci, în '89, că o ţară nu se poate construi de oameni care stau deoparte. Călin a avut atunci curajul să-i privească în ochi pe cei care au venit să înăbuşe Revoluţia în sânge.

Ca el au fost, în acele zile, zeci de mii de oameni - întâi în Timişoara, apoi în Bucureşti, apoi în Sibiu, în Cluj, în Iaşi şi în foarte multe alte oraşe ale ţării. Fără curajul lor niciunul dintre noi nu am fi fost aici, acum, într-un Parlament al unei ţări libere. Fără setea lor de libertate niciunul dintre noi n-am fi avut şansa să ne împlinim destinul. Noi, astăzi, nu am fi existat aici!

Cine au fost aceşti oameni? Au fost români simpli din toate categoriile - muncitori, ingineri, profesori, studenţi -, de toate vârstele, dar cei mai mulţi au fost tineri.

În decembrie '89 România s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă şi criminală care ne-a scos pentru o bucată de timp din istoria Europei. Am reuşit atunci să aruncăm la gunoi acea dictatură şi să ne recuperăm demnitatea, pentru că în cele mai negre momente românii au dovedit că au demnitate şi au mândria să vorbească. Și atunci când au decis să vorbească, i-a auzit o lume întreagă.

Timp de 45 de ani regimul comunist a încercat să inventeze un om după chipul şi asemănarea lui. Nu a reuşit! Nu aici, nu în România! Ceea ce au reuşit, însă, a fost să confişte şi să risipească exact potenţialul de dezvoltare al acestei ţări. Au reuşit, cum spuneam, să ne scoată din istoria Europei, iar în acel decembrie românii au reuşit să-şi ceară dreptul de a redeveni o ţară civilizată.

În decembrie '89, românii au cerut, de fapt, libertate şi bunăstare. Sunt 30 de ani de atunci şi, dacă e să privim înapoi, vedem că idealurile celor care au ieşit în ţară în acel moment sunt îndeplinite doar pe jumătate. Da, avem libertate, dar ce facem noi cu această libertate, de 30 de ani?! Reuşim oare să o administrăm aşa cum se cuvine? Le oferim oare cetăţenilor noştri viaţa pe care o merită? Sunt sistemele noastre publice de sănătate, de educaţie sau de siguranţă în aşa fel construite încât cetăţenii să se bucure de roadele libertăţii? Știm foarte bine că nu! Știm foarte bine că nu şi acel "Aşa-i la noi!" este încă, după 30 de ani, un laitmotiv al cotidianului nostru.

Câtă vreme e aşa şi câtă vreme nu vom reuşi să transformăm libertatea şi în bunăstare, în demnitate şi în competenţă reală şi civilizaţie, Revoluţia Română este acum, după 30 de ani, tot o revoluţie neterminată.

Doamnelor şi domnilor,

Am început acest discurs cu un omagiu la adresa celor care şi-au pierdut viaţa în acele zile şi vreau acum să transmit recunoştinţa mea şi familiilor, şi prietenilor victimelor de atunci, pentru că ei continuă să poarte în suflet suferinţa şi durerea acelor momente şi o să spun că au în continuare tot dreptul să ne facă reproşuri, au în continuare tot dreptul să ne pună întrebări, au tot dreptul să ceară imperativ răspunsuri.

Suntem împreună, de 30 ani, martori ai incapacităţii statului român, de fapt a complicităţii sale cu criminalii din '89.

De abia astăzi, la 30 de ani de la Revoluţie, dosarul acela a ajuns în instanţă, un dosar care trebuia să înceapă şi să ajungă în instanţă în '90, începe abia în 2019. Un proces care trebuia să ne ajute pe noi, ca societate, să putem face distincţia între victime şi călăi, un proces care trebuia să scoată din viaţa publică impostorii, profitorii şi ucigaşii de vise şi suflete, începe dureros de târziu pentru noi, ca ţară. Și poate pentru că nu îşi cunoaşte încă trecutul, România repetă în prezent, în atât de multe feluri.

Câtă vreme dosarele privind Revoluţia din '89 nu sunt finalizate prin hotărâri definitive, statul român, din care facem toţi parte, este doar pe jumătate legitim, iar Revoluţia rămâne o revoluţie neterminată.

Ca partid format din oameni care n-au nicio legătură cu comunismul, cu autoritarismul sau cu dispreţul cetăţenilor, Uniunea Salvaţi România va milita întotdeauna pentru statul de drept şi pentru o economie de piaţă în care iniţiativa şi meritocraţia sunt recunoscute.

În 1989 aveam 14 ani. Eram în Sibiu şi priveam curios cum soldaţi tineri, cu doar câţiva ani mai mari decât mine, descărcau încărcătoare în podurile şi ferestrele vecinilor, în căutarea naivă a unor terorişti imaginari. Și, prin ochii mei de copil, în acel moment speram că evenimentele de atunci vor schimba România, astfel încât să pot să ajung şi eu să văd piramidele din Egipt - era visul meu de copil. Și mulţi dintre colegii mei - şi sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră aveaţi la momentul acela visuri de acest fel şi vă imaginaţi cum se vor întâmpla lucrurile!

S-a născut o nouă clasă politică, pentru că, şi acum, la 30 de ani, sunt oameni care cred în visurile lor şi sunt oameni care cred că nu mai pot să stea deoparte, sunt oameni care vor valori occidentale, sunt oameni care-şi doresc o infrastructură decentă, sunt oameni care vor spitale curate, sunt oameni care vor respect în funcţia publică şi sunt oameni care vor lucrurile acestea aici, la noi, în România, pentru că noi chiar credem că se poate întâmpla asta aici, în România, şi putem să facem lucrul acesta. Este, de fapt, misiunea generaţiei noastre, dar pe care nu vom putea s-o îndeplinim dacă continuăm să plecăm din ţară, precum în vremuri de război. Și le suntem datori părinţilor noştri, suntem datori victimelor de la Revoluţie, le suntem datori celor care vor veni după noi şi, de fapt, în cea mai mare măsură ne suntem datori nouă înşine, să nu ne oprim şi să continuăm să facem acest lucru. Suntem datori să încheiem Revoluţia care a început în '89!

Pe 21 decembrie 1989, Călin Nemeş i-a privit în ochi pe cei care veniseră să înăbuşe Revoluţia în sânge şi le-a zis: "Trageţi, am o singură inimă!".

România pe care oamenii cinstiţi şi-o doresc este o ţară în al cărui piept va bate întotdeauna inima lui Călin Nemeş. Să nu uităm asta niciodată!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului deputat Barna.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul senator Novác Csaba-Zoltán.

Vă rog, microfonul central.

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi colegi,

În fiecare an, decembrie este pentru noi toţi o lună încărcată de emoţii puternice. Este 16 decembrie, ziua în care, în urmă cu 30 de ani, la Timişoara, la parohia preotului reformat Tökés László, se aprindea prima scânteie care, peste câteva zile, aprindea flacăra revoluţiei, flacăra schimbării.

Acum trei decenii, un val de revoluţii a cuprins întreaga Europă Centrală şi de Est. Anul 1989 a marcat căderea regimurilor comuniste în ţările lagărului socialist. România a fost singura ţară din Europa Centrală şi de Est unde trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi liderii dictatori ai vechiului regim au fost înlăturaţi prin forţă, cu vărsare de sânge. Acum 30 de ani, locuitorii României, indiferent de naţionalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. Revoluţia din Decembrie '89 n-a fost doar victoria asupra comunismului, a fost primul moment din istoria noastră comună, în care societatea românească şi minorităţile autohtone au realizat o unitate pentru un scop comun, obţinerea libertăţii.

În 1989, românii şi maghiarii au luptat împreună împotriva regimului comunist. La Timişoara, la Cluj-Napoca, la Târgu Mureş sau la Braşov au stat unul lângă celălalt, formând un zid comun în faţa gloanţelor sistemului oprimator.

1989 a fost momentul în care împreună am pus bazele unei societăţi libere şi democratice.

Doamnelor şi domnilor,

Știm cu toţii că n-a fost uşor să ajungem până aici. În deceniile comunismului, mai ales în epoca de aur, societatea românească s-a confruntat cu cea mai cruntă sărăcie şi izolare, cetăţenii au fost privaţi de multiple drepturi fundamentale. Pe lângă toate acestea, comunitatea maghiară din România a fost şi victima unui proces dur şi fără precedent de deznaţionalizare, de asimilare. Instituţiile culturale şi de învăţământ în limba maghiară au fost în mare parte desfiinţate, iar folosirea limbii materne a fost limitată în mod drastic.

Planul de deznaţionalizare al regimului Ceauşescu nu a dat însă roade, la fel cum a eşuat şi politica regimului de a induce ura în mod definitiv între români şi maghiari.

Revoluţia din decembrie '89 a fost dovada maturităţii societăţii româneşti care a refuzat totalitarismul şi politica unui regim intolerant.

Decembrie '89 este şi rămâne pentru noi toţi simbolul dorinţei de libertate şi a respectului reciproc.

Pentru noi, însă, decembrie '89 acest moment istoric nu a însemnat ruperea definitivă de moştenirea comunistă.

După câteva luni de la Revoluţie, au reapărut naţionalismul şi populismul politic, au urmat evenimentele regretabile de la Târgu Mureş, mineriadele şi încercările constante ale unor cercuri obscure de a reinstaura vechiul regim.

Pornind de la situaţia de la Universitatea de Medicină şi de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş, putem afirma că fenomenul discriminării şi al nerespectării drepturilor cetăţeneşti nu au dispărut în totalitate.

După 30 de ani de la Revoluţie, cele mai mari pericole în această parte a continentului rămân naţionalismul, populismul, demagogia, scepticismul faţă de valorile democratice şi europene. Slăbirea Europei ar fi o tragedie nu doar pentru ea însăşi, ci pentru întreaga lume. O Europă divizată, mai slabă şi mai puţin influentă ar însemna o situaţie internaţională mai instabilă care ar putea genera alte pericole. Mai mult, înstrăinarea de propriile valori şi pierderea unităţii ar putea însemna nu numai sfârşitul Europei, aşa cum o ştim, un asemenea colaps ar putea prevesti o nouă eră întunecată.

Datoria noastră este să păstrăm vii ideile Revoluţiei, orientarea proeuropeană în societatea românească şi să oprim orice proces de restaurare, să împiedicăm orice abatere de la drumul cel bun al democraţiei şi al bunei convieţuiri interetnice. Suntem datori cu acest lucru faţă de cetăţenii acestei ţări şi faţă de eroii care şi-au dat viaţa pentru libertate, în decembrie 1989.

Vă asigur că în toate aceste demersuri comunitatea maghiară din România este şi va fi în continuare un partener corect şi de încredere!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu, domnule senator Novák.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului ALDE, domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu. Microfonul central, vă rog.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Domnule prim-ministru,

Domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Înalte feţe bisericeşti,

Stimaţi membri ai Corpului Diplomatic,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Fără îndoială că luna decembrie are o semnificaţie aparte pentru poporul român.

Azi, când veneam spre Parlament, nu-mi venea să cred că au trecut totuşi 30 de ani din decembrie '89, 30 de ani împliniţi chiar astăzi, de la momentul izbucnirii Revoluţiei de la Timişoara. 10.957 de zile, aproape un miliard de clipe. Cât de repede trece timpul!

Parcă ieri urmăream cu bucurie şi înfrigurare elicopterul decolând pentru ultima dată de pe Comitetul Central şi o mare de oameni revărsându-se pe străzile din Bucureşti şi apoi pe străzile marilor oraşe din toată ţara. Ironia sorţii, dictatorul se prăbuşea înălţându-se!

Mulţi dintre noi suntem parte a unei generaţii asuprite de un regim criminal, dar care a avut şansa şi tăria să se scuture de jugul de pe umeri şi să îşi regăsească libertatea.

Am scris o pagină importantă de istorie şi avem datoria să o povestim şi celor mai tineri. Sunt semeni de-ai noştri care, născuţi în acea vreme, au ajuns azi la vârsta maturităţii şi multora le vine greu să creadă că au fost epoci în care părinţii şi bunicii lor stăteau cu orele la coadă pentru o pâine şi un pumn de medicamente, îngheţau în casele lor sau ascultau radiouri străine pe ascuns, de groaza securităţii. De la noi trebuie să afle prin ce a trecut acest popor şi să înveţe să preţuiască şi să-şi apere libertatea şi să nu lase, Doamne fereşte!, să se întoarcă roata istoriei la vremurile de tristă amintire.

Revoluţia din Decembrie '89 face parte dintre acele evenimente în care atât de mulţi datorăm atât de mult atâtor de puţini; întâi celor de la Timişoara, apoi celor din Bucureşti, şi apoi din alte câteva mari oraşe ale ţării.

Celor care au fost pe străzile oraşelor martir, dar mai ales celor care au plătit cu viaţa curajul lor de a lupta pentru liberate, le datorăm un raport asupra ceea ce am făcut cu moştenirea lor, în cele trei decenii.

Avem datoria să le spunem ce am reuşit, să admitem unde am eşuat şi mai ales să le spunem ce planuri avem, pentru ca România să devină ţara pentru care ei s-au sacrificat.

Doamnelor şi domnilor,

Nu fac parte din rândul celor dezamăgiţi, care spun că România nu s-a schimbat aproape deloc după 1989. Nu fac parte din rândul celor care refuză să vadă progresele de necontestat pe care le-am făcut în aceşti 30 de ani. Fac parte dintre cei care sunt conştienţi că aproape 50 de ani de cruntă dictatură, probabil cea mai dură din tot lagărul estic, au lăsat urme extrem de adânci şi urmările lor nu pot fi şterse peste noapte. Fac parte din rândul celor care ştiu că România, la 30 de ani de democraţie, încă nu se poate compara cu ţări care au avut sute de ani de democraţie şi economie liberă de piaţă.

Este frumos să spunem că vrem o ţară ca afară, dar haideţi să recunoaştem că nici afară nu s-a construit peste noapte. Haideţi să punem mână de la mână şi să ne construim ţara în care vrem să trăim! Nu accept ca speranţa de acum trei decenii să fie transformată în dezamăgire. Nu acum, când ne-am câştigat dreptul să circulăm liber oriunde în lume! Nu acum, când avem o ţară care a revenit acolo unde îi era locul, în lumea liberă, printre statele Europei Unite! Nu acum, când avem o Românie care deţine cele mai serioase garanţii de securitate pe care un stat le poate avea! Nu acum, când economia de piaţă a dat posibilitatea sutelor de mii de români să-şi ia viaţa în propriile mâini, devenind antreprenori curajoşi care duc ţara înainte!

Le-am rezolvat pe toate? În mod clar, nu! Am făcut greşeli, sigur, şi probabil vom mai face, pentru că aşa e viaţa! Dar haideţi să încercăm să nu mai facem greşeli, să nu le mai repetăm, cel puţin, pe cele pe care le-am mai făcut!

Am eşuat în a ţine nomenclatura comunistă departe de conducerea statului şi, mai grav, am eşuat în a ţine fosta securitate departe de pârghiile puterii. Aşa am ajuns în situaţia de a avea un informator al securităţii în funcţia de preşedinte al României, nu mai puţin de 10 ani.

Cel mai grav este că eşuăm în fiecare zi în a ţine naţiunea unită, în a ne opri de crearea de falii şi prăpăstii între români. La fel de grav este că eşuăm în viaţa de fiecare zi în a păstra libertatea de opinie departe de orice constrângeri materiale sau presiuni politice. Suntem pe cale să sacrificăm libertăţile şi drepturile românilor, pentru a justifica abuzurile în justiţie făcute în numele luptei împotriva corupţiei.

Dragi români,

Evenimentele din decembrie '89 şi reuşita lor ne-au trezit speranţa pentru un viitor mai bun, construit pe umerii libertăţii pe care o dobândisem.

Fiţi convinşi că nu a pălit dorinţa de a onora memoria celor care s-au sacrificat şi am continuat ce aţi început voi: să ne asigurăm că România devine o ţară pe de-a-ntregul liberă, unde drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu sunt doar un paragraf în Constituţie şi unde Constituţia însăşi este literă supremă de lege, respectată cu sfinţenie; că România Europeană rămâne o naţiune demnă; că România va fi o mamă bună şi dreaptă pentru toţi fiii şi fiicele ei; că bogăţia ţării ajunge în mod egal la toţi cetăţenii ei; că românii trebuie să fie respectaţi peste tot în lume, indiferent unde hotărăsc să trăiască, să muncească sau să studieze; că nu ne vom mai întoarce la o dictatură, chiar dacă este ea de catifea; că vom păstra o presă liberă şi că nu ne vom amaneta sau vinde dreptul la opinie.

Intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO nu trebuie să ne lase fără un nou proiect politic major.

La 100 de ani de la Marea Unire, nevoia de unitate este mai mare ca oricând! Să lăsăm deoparte diviziunile, să clădim şi să nu dărâmăm!

Spunea marele Isaac Newton: "Se construiesc prea puţine poduri şi prea multe ziduri!".

Știu că a venit vremea, în amintirea celor care s-au sacrificat în decembrie '89, să dărâmăm zidurile dintre noi şi să le înlocuim cu punţi.

Haideţi să ne arătăm cât mai vrednici de sacrificiul eroilor noştri!

La mulţi ani, România Liberă! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului senator Popescu-Tăriceanu.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al PMP, domnul deputat Petru Movilă. Aveţi cuvântul, microfonul central.

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru al României,

Majestatea Voastră,

Domnilor miniştri,

Domnilor preşedinţi ai asociaţiilor de revoluţionari,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

Dragi români,

Revoluţia Română este glorificată de 30 de ani ca un moment fundamental de cotitură în istoria naţională.

Ca români adevăraţi, ca oameni politici responsabili, la 30 de ani de la Revoluţia Română avem datoria şi obligaţia morală faţă de istorie, faţă de copiii şi urmaşii noştri şi faţă de noi înşine să aflăm adevărul a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

Sângele celor peste 1.000 de morţi şi al celor peste 3.000 de răniţi din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, şi din restul ţării ne obligă să încercăm să înţelegem şi să fim cinstiţi cu noi înşine. Părinţii, copiii, rudele şi prietenii încă îi mai plâng pe cei care au plecat prea devreme dintre noi.

Fără a submina rolul Timişoarei, în faţa căreia mă plec cu respect, cred că trebuie să recunoaştem şi rolul oficial al Iaşiului. Pe 14 decembrie 1989, la Iaşi, tentativa de revoltă populară înăbuşită de Miliţie şi Securitate, a fost poate o altă scânteie a Revoluţiei Române.

Doamnelor şi domnilor,

În astfel de momente, cel mai rău lucru este suprasimplificarea. Să tratăm un moment istoric complex în alb şi negru. Realitatea obiectivă ne spune că Revoluţia Română este deopotrivă o sursă a binelui existent în societatea românească, dar şi o sursă a răului care ne-a ţinut mult timp pe loc. Revoluţia Română ne-a oferit punctul de pornire pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ne-a oferit şansa dezvoltării, orientării către o lume civilizată bazată pe valori morale, sociale, politice şi economice solide.

Revoluţia Română este şi o sursă a răului în societatea românească, pentru că a permis eşalonului II al Partidului Comunist, condus de Ion Iliescu, să preia conducerea politică, să forţeze un simulacru de alegeri, să-şi consolideze pârghiile de putere, să folosească forţa uriaşă a propagandei media a anilor ’90 şi să construiască statui de ipsos pentru personaje care aveau mâinile pătate cu sânge.

Aşa am fost ţinuţi timp de 15 ani pe loc de un regim izvorât din ceea ce ei înşişi şi-au dorit a fi o lovitură de stat.

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţinea zilele trecute că trebuie să ne oprim din tentativa de a mai căuta vinovaţii pentru Revoluţie. Ceea ce nu înţelege fostul preşedinte, fostul şef al statului, ţine de faptul că nimeni nu mai caută vinovaţi, ci doar căutăm să restabilim adevărul, pentru a şti pe ce bază s-a clădit societatea românească postcomunistă.

Nu este vorba nici despre închisoare şi nici despre un joc politic. Este vorba despre nevoia românilor şi a României de a afla, cu ce am fost noi mai blestemaţi decât cehii şi slovacii care au avut parte de o "revoluţie de catifea", fără victime, în timp ce sângele tinerilor români a trebuit să spele străzile oraşelor din România?

Dosarul Revoluţiei, din păcate, s-a transformat într-o placă turnantă pentru societatea românească. De prea mult timp aşteptăm un rezultat al justiţiei şi asta arată neputinţa noastră instituţională de a descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989.

Această speţă juridică nu este deloc singura în care statul român şi-a dovedit slăbiciunea. Dosarul Mineriadelor sau Dosarul Colectiv aşteaptă încă răspunsuri. Justiţia din România, în care s-au pompat resurse şi pentru care ne-am luptat să o ţinem dreaptă, are obligaţia să facă lumină şi în Dosarul Revoluţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un gest absolut necesar pentru istoria României, condamnând regimul comunist drept regim criminal. Acela a fost un moment de cotitură în care nu am mai fost obligaţi să ne uităm atât de mult în urma noastră, pentru a şti cu adevărat cine suntem. Dar vedem acum necesitatea lămuririi a ceea ce s-a întâmplat după căderea regimului comunist şi motivele pentru care Cehoslovacia a putut să-l aibă în fruntea sa pe dizidentul anticomunist Václav Havel, iar noi, românii, am fost hărăziţi cu Ion Iliescu, parte a regimului comunist criminal.

Singura variantă în care această fractură de gândire poate fi atenuată ţine de faptul că, de fapt, într-o mare măsură, Revoluţia Română a fost şi o lovitură de stat în care eşalonul 2 din Partidul Comunist a preluat comanda.

După cum vedeţi, în ciuda a tot ceea ce ştim, în ciuda mărturiilor şi analizelor politico-istorice, Revoluţia naşte în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri.

Maxima celebră a lui Nicolae Iorga - "Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul este condamnat să-l repete" - trebuie să ne călăuzească în încercarea de a afla de unde venim şi încotro mergem.

Doamnelor şi domnilor,

Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i ierte pe eroii şi martirii Revoluţiei Române!

Iar noi, ca parlamentari, să facem pentru români şi ţară ceea ce am jurat pe Biblie şi Constituţie că vom face, atunci când am ajuns în această instituţie, să fim în slujba românilor şi a României!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc şi eu domnului deputat Movilă.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Microfonul central, vă rog.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Alteţa Voastră Regală, Custode al Coroanei României,

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor ambasadori,

Înalţi reprezentanţi ai cultelor,

Onoraţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Sărbătorim astăzi 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989, un eveniment extraordinar din istoria naţiunii române.

Aceasta a pus capăt unui regim criminal, naţional-comunismul, care ne-a distrus ţara de-a lungul a 45 de ani. În timpul acestui regim odios, au fost omorâţi mii de oameni, zeci de mii au trecut prin închisori, fiind torturaţi, alţii au fost deportaţi, goniţi din ţară, eliminaţi din viaţa publică, li s-au distrus carierele, iar întreaga naţiune a fost înfometată şi ţinută în frig şi în întuneric.

Prin voinţa şi efortul tuturor cetăţenilor României, indiferent de apartenenţa lor socială, etnică sau religioasă, Revoluţia Română declanşată la Timişoara şi desăvârşită la Bucureşti a învins şi a deschis calea spre democraţie.

În consecinţă, astăzi avem motive de sărbătoare şi de bucurie. Totodată însă avem motive de durere, de tristeţe, de a-i plânge pe cei căzuţi în timpul Revoluţiei.

Dacă în celelalte state est-europene regimurile comuniste au căzut în urma unor manifestaţii paşnice, la noi au fost ucişi peste 1.100 de concetăţeni, iar alţii au fost răniţi sau întemniţaţi.

Astăzi îi comemorăm pe eroi şi ne exprimăm respectul şi recunoştinţa pentru sacrificiul lor. Fără ei, astăzi, nu ne-am fi aflat aici şi nu am fi avut o democraţie în România. Tocmai de aceea, societatea românească le datorează totul. Dar, din păcate, nu a răspuns unei întrebări fundamentale - cine i-a ucis pe aceşti eroi?

Toate cuvintele frumoase nu valorează nimic, dacă nu suntem capabili să spunem părinţilor, fraţilor, soţilor, copiilor eroilor cine sunt vinovaţii. Este o mare ruşine pentru justiţia din ţara noastră că nu a reuşit să stabilească cum s-au petrecut faptele, nu a stabilit vinovăţiile şi nu i-a pedepsit pe criminali.

Îmi exprim speranţa că totuşi se va achita de aceste responsabilităţi măcar acum, în ceasul al 12-lea.

Nouă, beneficiarilor unei societăţi libere şi democratice, ne revine obligaţia de a duce mai departe îndeplinirea dezideratelor Revoluţiei - o viaţă cât mai bună şi prosperă pentru toţi cetăţenii României, dusă în pace şi cu împlinirea aspiraţiilor fiecăruia; asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, democraţiei şi statului de drept; continuarea integrării în Uniunea Europeană şi o prezenţă cât mai importantă în NATO.

Noi, membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, ne considerăm responsabili pentru îndeplinirea acestora şi suntem solidari cu toţi cei care doresc desăvârşirea obiectivelor Revoluţiei Române. Împlinirii acestor idealuri îi vom dedica întotdeauna eforturile noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc foarte mult pentru intervenţie, domnului deputat Ganţ.