Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2023

2. Intervenţia domnului deputat Cătălin-Zamfir Manea cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la dezrobirea romilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, 20 februarie, este o zi importantă pentru minoritatea romă. Practic, se împlinesc 167 de ani de la dezrobirea romilor.

Minoritatea romă pe teritoriul României este atestată documentar încă din anul 1385, iar de atunci şi până în anul 1856, dată la care domnitorul Ţării Româneşti din acea perioadă, Barbu Dimitrie Ştirbei, a emis, practic, ultimul document juridic de dezrobire a romilor, în toată această perioadă, peste patru secole şi jumătate, romii s-au aflat în Ţările Române în stare de robie.

În anul 2011, Parlamentul României a adoptat o lege importantă pentru cultura şi identitatea noastră, respectiv Legea pentru comemorarea zilei de 20 februarie.

Ce aş vrea să ştiţi, distinşi colegi, pentru că timpul nu-mi permite, aş vrea doar să vă aduc la cunoştinţă, de pildă, că în Codul penal din Muntenia, din anul 1818, exista un articol care prevedea printre altele - "Toţi ţiganii sunt născuţi robi" şi "ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului".

Mai mult decât atât, apărea şi o expresie de tipul - "ţiganii sunt bunuri agricole însufleţite".

Asta a fost perioada grea şi foarte grea, de aproape o jumătate de mileniu, prin care romii au trecut.

După momentul 1856, romii au fost victime ale deportării în Transnistria, în timpul regimului antonescian.

Şi, la nivel european, este bine să reţinem că peste 500.000 de romi au fost victime ale politicii de exterminare a regimului nazist, în lagărele de exterminare de la Auschwitz - Birkenau.

În prezent, în opinia mea, consider că este nevoie de o nouă viziune în ceea ce priveşte minoritatea romă din România. Şi fac apel, pe această cale, către dumneavoastră, către Guvernul României şi către toate autorităţile administraţiei publice locale, să vină în sprijinul integrării acestei minorităţi.

Populaţia de etnie romă este o populaţie tânără, o populaţie aptă de muncă, care, dacă s-ar interveni asupra ei cu programe naţionale de calificări şi de dobândire de competenţe şi abilităţi practice, în opinia mea, ar putea rezolva problema majoră cu care se confruntă ţara noastră, respectiv forţa de muncă calificată.

Vă mulţumesc mult tuturor.

Şi, în numele minorităţii rome, închei prin a vă ruga să susţineţi proiectul de lege pe care l-am depus, privind înfiinţarea muzeului de istorie şi cultură a romilor.

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)