|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Am venit la microfon, în numele Grupului parlamentar al PNL, pentru a aduce un ultim omagiu fostului nostru coleg, senator Cătălin Toma, un om deosebit, un om tânăr, în putere, care s-a stins din viaţă zilele trecute. Mulţi dintre noi l-am cunoscut în legislatura trecută şi cred eu că nu există om, dintre cei care l-au cunoscut, care să aibă o opinie nefavorabilă acestuia. Dimpotrivă, toţi i-au apreciat caracterul şi, de asemenea, dăruirea pe care o avea de fiecare dată când se implica într-o acţiune. De aceea, potrivit codului nostru de conduită, vă propun să păstrăm un moment de reculegere pentru fostul nostru coleg. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc.
|