Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2024
![]() |
2. | Informare privind excluderea domnului deputat Ringo Dămureanu din Grupul parlamentar AUR şi activarea sa ca deputat neafiliat. | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
De asemenea, vă prezint şi următoarele informări scrise: - Grupul parlamentar AUR ne aduce la cunoştinţă că domnul deputat Ringo Dămureanu a fost exclus din acest grup parlamentar şi devine deputat neafiliat; |
| ................................................ | |
| ................................................ | |
|
|
Domnul Coleşa, intervenţie pe procedură. Vă rog. |
|
|
Un anunţ, pe procedură, domnule preşedinte. Vă anunţ, pe această cale, că, în temeiul art. 15 alin. (3) lit. g), domnul deputat Ringo Dămureanu a fost exclus din Grupul AUR al Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. (Membrii Grupului parlamentar AUR părăsesc sala de şedinţă.) |
|
|
Vă mulţumesc. Tot pe procedură mai aveţi intervenţii? |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Da, eu! |
|
|
|
Da, vă rog. Domnul Liviu Moşteanu, liderul Grupului USR. |
|
|
Să fii Simion şi să spui că au fost scoşi oameni de pe listele de vot înseamnă culmea ipocriziei. Tocmai asta s-a întâmplat de curând cu decizia CCR, care îi netezeşte drumul lui Simion către turul II, încercarea lui Marcel Ciolacu să-şi asigure cel mai facil candidat în bătălia pentru preşedinţia României. Şi tocmai el să spună asta arată cât de mare este ipocrizia. Am văzut acum. Trebuia să explice domnul Simion ce se întâmplă cu banii pe care îi cere pentru a pune oameni pe listele parlamentare. Am văzut 12 deputaţi AUR ieşind pe uşă. Ori 60.000 de euro, da?! Domnul Ringo Dămureanu poate să spună mai multe. Aia este problema lui Simion! Cele mai multe contestaţii au fost făcute din interiorul partidului, de la foşti colegi cărora le-au cerut bani să-i pună pe liste. Şi el vrea să fie preşedintele României! Şi mai vreau să zic un lucru, tot legat de asta, şi legat de Moldova, pentru că ne-am uitat cu toţii ce s-a întâmplat la alegerile de ieri. George Simion este singurul politician român care are interdicţie de a intra în Republica Moldova. I-a fost prelungită interdicţia pentru încă 4 ani. Un fost ministru al apărării spune despre el că a fost racolat de serviciile secrete ruse. Nu l-am văzut spunând nimic despre Moldova, îndemnând populaţia Moldovei să voteze la referendum. Eu, în numele Grupului USR, şi în numele forţelor democratice pro-europene, din România, le mulţumesc moldovenilor care şi-au ales calea, să se uite către vest, să se uite către prosperitate. O felicit pe Maia Sandu, care, cu o mână de oameni, s-a bătut cu Putin şi i-a administrat o înfrângere, la vot, corectă, lui Putin, Rusiei şi milioanelor, şi zecilor de milioane de dolari şi de euro pe care i-au băgat în a cumpăra voturile. (Aplauze.) Asta este calea, asta trebuie să facem cu toţii, să ne uităm către vest; de acolo vine progresul. De la est, de la Putin, vine stagnare, vine autoritarism. Şi pentru asta trebuie să ne batem. Forţele pro-europene trebuie să fie întotdeauna unite, când trebuie să ne batem, toţi europenii, cu Putin. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. |
| ................................................ | |
| ................................................ | |
|
|
Tot pe procedură, domnul deputat Dămureanu Ringo. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mi-aş permite ca, prin acest microfon, să mă adresez miilor de doljeni care mi-au dat votul, începând din 2016 încoace, motiv pentru care patriotul, care astăzi lipseşte din această sală, m-a invitat alături de cauză. Ştiţi foarte bine, cunoaşteţi onestitatea mea, munca mea, faptul că în cei patru ani am fost, probabil, cel mai activ parlamentar din Oltenia, însă ceea ce s-a petrecut în ultimele 10 zile consider că ar trebui s-o spun aici, în plenul Parlamentului României. Am asistat la o şedinţă a Biroului Naţional de Conducere, în care s-au luat telefoanele. Nu mi se pare normal să se condiţioneze depunerea candidaturii de oferirea de sume de bani, cu atât mai mult la oamenii care şi-au făcut treaba, aşa cum aţi văzut şi cazul colegului Lilian Scripnic, şi suntem mai mulţi. Pe marea majoritate ne-a umilit acest om, prin modul mişelesc în care s-a comportat. Nu mi se pare normal ca şeful de partid să spună că dacă nu ai bani şi n-ai de unde să te împrumuţi, n-ai valoare socială, şi dacă totuşi ai nevoie, îţi spune el unde să te împrumuţi. Probabil, de la ce cămătari. Nu mi se pare normal ca discuţiile să se facă noaptea, ca hoţii, şi să se stabilească listele, fără nicio consultare. Nu mi se pare normal ca în judeţe să fie trimişi oameni care n-au călcat în viaţa lor pe acolo, n-au nicio legătură cu acele judeţe, doar pentru că acel lider spune că mi-e prieten. Ştiţi că prietenul la nevoie se cunoaşte. Iată, ceea ce am dezvăluit public, faptul că s-au cerut 60.000 de euro pentru candidaturi, pentru locurile eligibile. S-a văzut foarte clar cum, zilele trecute, însuşi contabilul partidului şi-a dat demisia, cunoscând foarte bine... |
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|
|
|
... ceea ce s-a petrecut acolo, amenzile drastice, suferite de această organizaţie, de la AEP. Pe scurt vreau să vă spun. Nu mi se pare normal ca persoanele care candidează la Parlament să doneze sume pentru cel care candidează la Preşedinţie, să se plimbe cu elicopterul mai ceva ca Ceauşescu. De aceea, în plenul Parlamentului, cer demisia din funcţia de preşedinte al Partidului AUR a acestui impostor politic, George Simion. (Aplauze.) Voci de la PSD: Ura! |
|
|
Vă mulţumesc. Tot pe procedură, domnul deputat Coarnă Dumitru. |
|
|
Tot pe procedură. Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu am activat patru luni în acest partid şi am înţeles rapid că acest partid este condus de golani, infractori, funcţionează pe principiul grupului infracţional organizat. Se cer bani, infracţiuni săvârşite la vedere, delapidare, fals, uz de fals, evaziune fiscală. Toate materialele pe care le-au achiziţionat şi decontat prin AEP sunt materiale cumpărate de oameni şi fiscalizate prin infracţiune. La Călăraşi, de exemplu, cotizaţia pe care eu am virat-o prin bancă, ei au înregistrat-o ca fiind donaţie. Au înregistrat-o ca fiind donaţie. Acest Simion este un golan care a vândut interesele românilor la tarabă. Acum primeşte ceea ce a semănat. Atenţie mare la ce se întâmplă! Am arestat în viaţa mea zeci, sute, mii de infractori, dar caracter infect ca al acestui Simion nu am văzut în viaţa mea. Şi, credeţi-mă, staţi de vorbă cu un poliţist... de 40 de ani în această zonă de responsabilitate, omul care a lucrat direct cu infractorii. În viaţa mea nu am putut să văd un caracter atât de infect şi un om care merge direct la infracţiune, iar Parchetul General nu vede. Mulţumesc mult, domnule preşedinte. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. Am finalizat intervenţiile pe procedură şi revin cu întrebarea, către liderii de grup, dacă sunt intervenţii asupra ordinii de zi. Dacă nu, o să fac eu o menţiune. Propunerea legislativă privind aprobarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului; Pl-x 510/2024, aflată pe poziţia 7, o s-o dezbatem mâine. Va fi mâine primul proiect dezbătut pe ordinea de zi. Dacă nu aveţi intervenţii, atunci, intrăm în ordinea de zi. Începem dezbaterea iniţiativelor legislative. |


