Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.102/2025
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2025
![]() |
2. | Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. | ![]() |
||
|
După pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 145. Reamintesc, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi, miercuri, 3 septembrie 2025; programul de lucru pentru perioada 2 - 6 septembrie 2025; lista rapoartelor depuse în perioada 30 iunie 2025 - 3 septembrie 2025 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Reamintesc că, potrivit programului de lucru, până la ora 11.00 dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. Votul final, prezenţă fizică şi online, este programat la ora 11.30. La încheiere, au loc şedinţele Biroului permanent şi Comitetului liderilor. Stimate colege şi stimaţi colegi, Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu sunt. Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi, Intrăm în ordinea de zi. Începem dezbaterea iniţiativelor legislative. (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ionel Goidescu.) Colegul nostru, domnul deputat Goidescu, de la Partidul SOS România, doreşte să facă un anunţ pe procedură. |


