Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.69/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2006
![]() |
2. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
||
![]() |
2.3 | Petru Călian - declaraţie politică cu titlul "Ziua Internaţională a Tineretului; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi are drept titlu "Ziua internaţională a Tineretului". Conform calendarului sănătăţii, astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului, o zi pe care ar trebui să o sărbătorim cu toţii, dat fiind faptul că tineretul este cel care poartă semnul dezvoltării noastre viitoare ca naţiune în cadrul Uniunii Europene şi nu numai. Dar, în special, această zi ar trebui sărbătorită de tineri. Doar că nu mulţi tineri au motive să sărbătorească o astfel de zi. Deşi există multe pături defavorizate în România, nimeni nu a recunoscut niciodată deschis că tineretul este o astfel de categorie, fapt care i-a determinat pe mulţi să emigreze în căutarea unor condiţii mai bune şi a unei recunoaşteri a meritelor lor. Astfel, ne mândrim cu tineri români care muncesc pentru companii de prestigiu din străinătate, cum ar fi Microsoft sau care predau în universităţi europene şi americane, ori ne întrebăm ce i-o fi determinat pe unii tineri cu studii superioare să meargă la cules de căpşuni în Spania. Răspunsul la toate aceste uimiri şi întrebări ale noastre relativ la tineri îl are programul naţional de sprijinire a tinerilor români. Mai bine zis, lipsa acestui program. Puţine sunt companiile româneşti care au îndrăzneala sau chibzuinţa de a oferi posturi de răspundere unor tineri aparent neexperimentaţi, iar faptul că alte corporaţii internaţionale sau multinaţionale au acest curaj, dovedindu-se ulterior că au fost inspiraţi în alegerea lor, nu constituie, din păcate, un exemplu demn de urmat. De asemenea, puţine sunt organizaţiile de partid, care să încurajeze realmente şi constant accesul tinerilor la poziţii de conducere de unde să aibă posibilitatea ca, prin mentalitatea înnoitoare, să aducă schimbări de substanţă în viaţa politică românească. Partidul Conservator este una dintre aceste puţine formaţiuni care şi-a asumat dorinţa de schimbare prin sprijinirea şi promovarea tineretului. Din păcate, în România, a fi tânăr reprezintă pentru cei mai mulţi un dezavantaj. Salariile de încadrare sunt mici, insuficiente pentru a-şi întemeia o familie fără grija zilei de mâine, recunoaşterea meritelor vine după eforturi îndelungi şi ani de muncă în posturi prost plătite, de multe ori la salariul minim pe economie, asta în cazul optim în care există o astfel de recunoaştere, posibilităţile de afirmare sunt reduse, iar guvernul nu aplică nici o măsură concretă pentru stoparea emigrării tineretului român. Când spun măsură concretă de stopare a emigrării, nu mă refer, doamne-fereşte, la vreo interzicere a plecării în străinătate. Mă refer la un program viabil şi eficient de promovare a tinerelor valori din orice domeniu de activitate şi de recompensare prin avansare şi salarizare corespunzătoare a tinerilor. Mă refer la posibilităţi create pentru ca aceşti tineri să nu fie nevoiţi să plece peste hotare pentru a-şi putea asigura un trai sau pentru a se putea dezvolta în plan personal şi al carierei. Mă refer la a le oferi posibilităţi de a-şi cumpăra un apartament în rate acceptabile şi de a forma o familie. Una dintre aceste soluţii pe care le-ar putea pune Guvernul la dispoziţia tinerilor, ar fi posibilitatea de cumpărare a apartamentelor ANL după o anumită perioadă, trecerea acestora din proprietate publică în proprietate privată. La bugetul de stat s-ar întoarce astfel o parte din banii investiţi în construirea apartamentelor ANL, bani cu care s-ar putea finanţa alte construcţii de acelaşi gen. Aşa cum în alte state ale Uniunii un astfel de program este viabil, nu văd de ce nu ar putea deveni funcţional şi în România. Stimaţi colegi, soluţii ar fi, trebuie doar să ne mobilizăm pentru a le identifica şi aplica, fără a exista temerea de "Ofensiva tinerilor!" Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. |



