Dan-Cristian Popescu
Dan-Cristian Popescu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2015

2. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  2.44 Dan-Cristian Popescu - declaraţie politică referitoare la Biblioteca Naţională a României;

Domnul Dan-Cristian Popescu:

Am vorbit în ultimele săptămâni despre soarta culturii din România, cu referire mai ales la o instituţie culturală fundamentală - cea a Bibliotecii Naţionale a României. Din păcate, efectul lor imediat a fost egal cu zero. Iar întrebările legitime puse ministrului şi Ministerului Culturii cu privire la această situaţie, nu au primit încă răspuns.

Ministerul a preferat, în loc să organizeze un concurs transparent şi legal pentru managementul Bibliotecii Naţionale, să prelungească pentru a treia oară interimatul unei doamne remarcate doar prin gafele sale. Dar poate că Domnia Sa este mai utilă ministerului, care tinde să ia în stăpânire tot sediul Bibliotecii Naţionale.

Importanţa Bibliotecii Naţionale pentru cultura română depăşeşte cu mult importanţa carierelor efemere ale unor politicieni. Aşa cum spuneam şi în altă declaraţie politică, Biblioteca Naţională a României nu împarte cu Banca Naţională doar un acronim (BNR), ci şi o misiune asemănătoare. Biblioteca Naţională a României este păstrătoarea tezaurului scris al culturii române.

Cu toate acestea, spre deosebire de Banca Naţională, Biblioteca Naţională este supusă continuu schimbărilor şi presiunilor politice. Schimbările dese ale miniştrilor culturii, diversele opţiuni intelectuale, ideologice sau personale ale acestora, afectează bunul management al Bibliotecii Naţionale.

Mai mult chiar, Biblioteca Naţională este supusă unei presiuni continue şi într-un război continuu pentru păstrarea a ceea ce i-a mai rămas din sediul său.

Remarcăm toţi faptul că mutarea Institutului Cultural Român în subordinea Senatului României a fost un gest util pentru buna funcţionare a institutului. Cred că aceasta este soluţia şi pentru Biblioteca Naţională a României: Parlamentul României să o preia sub coordonarea sa.

Doar aşa Biblioteca Naţională a României ar putea avea parte de stabilitate, nu ar mai vedea în Ministerul Culturii un chiriaş care ar vrea să scoată din casă - cum, din păcate, se întâmplă de prea mulţi ani -, controlul politic ar fi mult mai transparent decât în situaţia de acum.

Cât despre Ministerul Culturii, se pare că se adeveresc şi acum cuvintele nemuritorului Caragiale, adresate unui ministru al Culturii din vremea sa: "Domnule ministru, ştii dumneata care ar fi cel mai mare bine ce l-ai putea face instituţiilor de artă la noi, dacă în adevăr ai bunăvoinţă pentru dezvoltarea lor? Să nu te mai amesteci deloc. Să le laşi în pace a se dezvolta pe sine."