Gabriel Sandu
Gabriel Sandu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

2. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă):
  2.31 Gabriel Sandu - consideraţii pe tema organizării referendumului privind autonomia autointitulatului Ţinut Secuiesc;

 

Domnul Gabriel Sandu:

Stimaţi colegi,

După cum bine ştiţi, sâmbătă, 10 februarie 2007, a fost organizat în trei judeţe: Covasna, Harghita şi Mureş, un referendum privind autonomia autointitulatului Ţinut Secuiesc.

Deşi respect dreptul etniilor naţionale de a-şi păstra individualitatea culturală şi de a-şi expune şi susţine opiniile, consider că acţiunile de tipul acestui referendum sunt neconstituţionale şi ilegale. Scopul acestor acţiuni este de a declara autonomie pe criterii etnice, autoproclamatul Ţinut Secuiesc reprezentând un pericol la adresa integrităţii teritoriale a ţării noastre, în condiţiile în care în Constituţie este prevăzut clar că România este "stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Odată cu fenomenul globalizării, se manifestă şi fenomenul complementar şi paradoxal al "proliferării etnopolitice", adică acutizarea politicilor etnice. Acest fenomen se manifestă şi în viaţa publică românească prin acţiunile de obţinere a autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Pe de altă parte, România face parte din Uniunea Europeană, iar în acest spaţiu, orice acţiune de acest tip nu este recunoscută şi este considerată profund ilegală.

Având în vedere cele menţionate mai sus, consider că autorităţile statului trebuie să ia măsuri pentru prevenirea unor probleme mult mai grave care se pot ivi prin neluarea de măsuri clare în acest moment.

În această perioadă, eforturile majorităţii românilor şi ale autorităţilor centrale şi locale sunt canalizare spre realizarea parametrilor stabiliţi pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar iniţiativele unor aripi radicale a maghiarilor din România, precum Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc, sunt total scoase din context şi nu fac decât să deturneze atenţia de la problemele cu adevărat importante.

Aceste acţiuni sunt cu atât mai mult ilegale şi neavenite, cu cât România este recunoscută pe plan european şi mondial ca un model de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale.

Consideră că nu trebuie confundate descentralizarea şi creşterea autonomiei locale cu crearea de enclave etnice şi ţinuturi autonome, pe alte criterii decât cele administrative.

De asemenea, consider că orice acţiune de tipul referendumului de sâmbătă trebuie stopată, iar autorităţile şi instituţiile statului trebuie să se implice activ pentru rezolvarea acestei probleme definitiv.