Miron Ignat
Miron Ignat

Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2006

2. Intervenţii ale deputaţilor:
  2.32 Miron Ignat - informare privind organizarea olimpiadelor naţionale de limba rusă;

Domnul Miron Ignat:

În perioada 17 - 22 aprilie au avut loc olimpiadele naţionale de Limbă rusă. În această perioadă, la Timişoara s-a desfăşurat faza naţională de limbă rusă maternă, iar la Iaşi, cea de limbă rusă modernă.

La această olimpiadă de o deosebită importanţă pentru Comunitatea Ruşilor lipoveni din România, pe care o reprezint în Parlamentul României, au participat elevi talentaţi din toate colţurile ţării, nu numai copii etnici ruşi lipoveni, dar şi cei aparţinând altor etnii şi populaţiei majoritare, care împărtăşesc o pasiune comună, aceea pentru limba şi cultura rusă.

Rusia a dat lumii valori incontestabile în domeniul muzicii, literaturii, ale căror opere sunt în inima şi în sufletul tuturor iubitorilor de cultură şi artă. Cine n-a auzit de Dostoievski, Tolstoi, Puşkin, sau de Ceaikovski ori Rahmaninov? Cine n-a trăit şi citit cu emoţie şi deosebită plăcere celebrele romane şi poezii ale scriitorilor şi poeţilor ruşi?

Acest eveniment, care a avut loc la finele lunii aprilie, este o reconfirmare a valorii nemuritoare a culturii ruse. Ne bucură cu atât mai mult cu cât dragostea şi aprecierea pentru limba, literatura şi cultura rusă sunt transmise celor tineri, prin devotamentul profesorilor de limbă rusă, care insuflă elevilor pasiunea pentru frumos, pentru aprecierea valorii şi pentru plasarea capodoperelor oamenilor de cultură ruşi la binemeritatul loc de frunte în literatura mondială.

Participanţii la această olimpiadă sunt cei care au adus pe culmile cele mai înalte pasiunea lor, prin abnegaţie, sârguinţă şi sacrificii imense.

Suntem mândri de aceşti copii, pe care trebuie să-i încurajăm şi să-i sprijinim prin toate mijloacele posibile, căci prin ei, valorile adevărate ale culturii vor fi transmise mai departe. Să nu-i uităm şi pe cei care sunt în permanenţă alături de ei, îi îndrumă, îi educă şi îi susţin în pasiunea şi devotamentul lor.

Să nu uităm că sarcina transmiterii către generaţiile viitoare a adevăratelor valori stă în mâinile acestor copii valoroşi. Prin ei, capodoperele culturale se vor păstra, dragostea pentru frumos va dăinui şi nu vom da uitării ceea ce geniile mondiale ne-au lăsat nouă.

Este datoria noastră să-i sprijinim, să le oferim tot sprijinul material şi financiar de care au nevoie, să-i susţinem în efortul lor şi să le lăudăm meritele şi rezultatele obţinute, nu de puţine ori cu multe sacrificii şi imense greutăţi.

Deşi în prezent se simte un temporar curent spre vest, totuşi este lăudabilă importanţa care se acordă limbii ruse din partea Ministerului Educaţiei. Apreciem eforturile acestei instituţii şi solicităm ca această tradiţie a olimpiadelor să continue şi pe viitor. Mulţumim pe această cale şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene Timişoara şi Iaşi pentru implicarea şi sprijinul acordat desfăşurării acestei olimpiade, precum şi membrilor comisiilor şi cadrelor didactice ce i-au pregătit pe aceşti copii.

Copiii care au ocupat locuri fruntaşe la aceste olimpiade vor participa la Olimpiada Internaţională de Limbă Rusă, ce se va desfăşura în Federaţia Rusă, şi sperăm că şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, copiii noştri se vor întoarce cu multe medalii.

Trăim o interminabilă perioadă de tranziţie, unde uneori adevăratele valori nu sunt respectate, unde uneori se manifestă o altă orientare, nu tocmai obiectivă. Dar va sosi timpul când lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor normal, iar culturii ruse i se va acorda aceeaşi atenţie pe care o acordă acum statele din Europa Centrală, Asia şi chiar din îndepărtata Americă, unde guvernele acordă facilităţi celor ce studiază limba rusă.

Noi nu vrem facilităţi, dorim să se respecte drepturile omului în studierea limbii materne, iar Ministerul Educaţiei din România să acorde şi pe viitor sprijin în acest sens.