Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

2. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă):
  2.38 Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată "Lupta pentru ciolan";

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică intitulată "Lupta pentru ciolan".

După certurile permanente ale partidelor din Alianţa D.A., în care se invocau diferenţe de viziune în ceea ce priveşte administrarea problemelor ţării, adevăratele motive au ieşit în cele din urmă la iveală. Acestea nu sunt altele decât lupta pentru ciola, şi dorinţa fiecărui partid din Alianţă de a pune mâna pe cât mai mult din acest ciolan şi a nu împărţi nimic cu partenerul de guvernare.

Ceea ce a edificat pe toată lumea despre această stare a lucrurilor a fost faptul că, după ce a obţinut Ministerul Economiei şi Comerţului, Partidul Democrat a renunţat la el ca la o măsea stricată atunci când a aflat că premierul, prevăzător, a trecut Oficiul pentru Privatizare din subordinea ministerului în subordinea AVAS, condus de un om fidel lui şi care iubeşte Partidul Democrat şi pe preşedintele Băsescu ca dracul tămâia.

Miza cea mare a acestor lupte crâncene între cele două partide este Oficiul pentru Privatizare, din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, care deţine 135 de societăţi ce trebuie privatizate în perioada următoare; deci stupul cu miere din care să se înfrupte clientela politică.

Partidul Democrat, care îşi exprimă de câte ori are ocazia preocuparea pentru soarta românilor, a renunţat cu foarte mare uşurinţă la acest minister din fruntea căruia putea să facă foarte multe lucruri bune pentru toţi românii, încercând să rezolve problema facturilor la încălzire. Însă, încă o dată, cei din P.D. doar vorbesc, dar de făcut nu fac nimic. Fie că nu pot, fie că nu vor sau pur şi simplu au alte interese, care nu coincid cu cele ale populaţiei.

În acest sens, trebuie menţionat faptul că vicepreşedintele P.D., deputatul Ioan Oltean, a făcut presiuni pe lângă fostul ministru al economiei şi comerţului, Codruţ Şereş, ca unele firme ale "băieţilor deştepţi" să cumpere energie ieftină de la stat şi să o vândă scump, prejudiciind astfel interesele populaţiei, împovărând-o şi mai mult.

Astfel, în declaraţiile publice, liderii Partidului Democrat îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia din domeniul energetic şi cer rezolvarea ei, astfel încât populaţia să nu mai fie afectată atât de grav, dar prin faptele lor, liderii democraţi nu fac altceva decât să pună umărul la degradarea nivelului de trai al populaţiei.