Parliamentary debates

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică intitulată "Podul peste Tisa şi graniţa cu Ucraina".

Încă din secolul al XVIII-lea, o punte peste Tisa lega localităţile Sighetul Marmaţiei şi Slatina (Solotvino), pe atunci ambele fiind localităţi româneşti. Puntea a fost înlocuită în 1880 cu un pod metalic care a fost distrus de bombardiere germane în al doilea război mondial.

După decembrie 1989, autorităţile maramureşene au venit cu propunerea reconstruirii podului. În toţi aceşti ani, P.N.L. Maramureş a militat pentru găsirea unor formule de finanţare. Astfel că, în 1999, Uniunea Europeană acordă o finanţare prin programul PHARE, argumentul cel mai bun fiind acela că între Sighet şi Solotvino nu există nici o legătură rutieră transfrontalieră, deşi localităţile sunt situate la aproximativ 500 de metri distanţă.

Construcţia podului a fost finalizată în 2001, bugetul proiectului fiind de 373.000 de euro, din care 298.000 - contribuţie UE prin fondurile Phare CREDO.

Sighetul devine, însă, şi punct vamal de importanţă majoră. Pentru finalizarea lucrărilor la punctul de trecere a frontierei şi a clădirilor aferente desfăşurării activităţii punctului vamal de la Sighet, Maramureşul a primit peste 30 de miliarde de lei vechi din partea Guvernului.

Podul, cu lungime de 227,5 metri şi o lăţime maximă de 3,8 metri, a fost inaugurat la mijlocul lunii ianuarie de preşedintele României, Traian Băsescu, şi de preşedintele Ucrainei, Victor Iuscenko. Podul permite circulaţia autovehiculelor cu o greutate de până la 3,5 tone şi asigură accesul la coridoarele rutiere internaţionale de transport IV şi V.

Reluarea traficului între Sighet şi Solotvino a fost de multă vreme aşteptată de cetăţenii celor două ţări. De altfel, mulţimea de oameni care s-a adunat pe cele două maluri ale Tisei a vorbit de la sine despre importanţa podului pentru ambele ţări, devenit acum o punte de trecere pentru Ucraina către UE.

Din păcate, autorităţile maramureşene au mari probleme cu întreţinerea perimetrelor de protecţie de la graniţa cu Ucraina. Deşi e vorba de frontiera externă a Uniunii Europene, nimeni nu e dispus să aloce bani pentru întreţinerea acestor zone.

Administraţiile locale susţin că nu au cum să facă rost de miliardele de lei necesare defrişărilor şi înlocuirii bornelor şi indicatoarelor de la graniţă. La această oră, fâşia de frontieră e acoperită pe porţiuni mari de tufişuri, numai bune pentru eventualii transfugi.

Dacă ne luăm după ce spune legislaţia internaţională, fâşia de frontieră trebuie să fie vizibilă din aer. Dar asta presupune curăţirea a absolut tot ce creşte pe o lăţime de 10 metri de la linia de graniţă, pe o lungime de peste 160 de kilometri. Ca să nu spunem că sunt necesare căi de acces, astfel încât controalele să se facă cât mai uşor. Aceste lucrări nu pot fi făcute din bugetele proprii, şi aşa sărace.

Primarii localităţilor de graniţă au sesizat cu aceste aspecte Prefectura Maramureş, Consiliul judeţean, partidele politice. De aceea mă adresez Guvernului României, întrucât se impune o Hotărâre de Guvern pentru alocarea acestor bani.