Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2001

20. Informare privind demisia domnului deputat Ioan Mihai Năstase, Circumscripţia electorală nr.13 Cluj, din Partidul România Mare şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare.  

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

În fine, vă rog să-mi daţi posibilitatea să dau cuvântul domnului deputat Ioan Mihai Năstase, de la PRM, care doreşte să facă o declaraţie.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să vă fac cunoscut că mi-am dat demisia din PRM şi-mi dau demisia din Grupul parlamentar al PRM-ului, urmând să activez în Parlament ca deputat, deocamdată, independent.

Această poziţie a mea este determinată de faptul că nu pot să subscriu unor acţiuni desfăşurate sub egida PRM-ului şi atât eu cât şi electoratul meu nu mai consimţim, nu mai suntem reprezentaţi de această formaţiune politică.

Ca urmare, această demisie a mea este la solicitarea electoratului meu şi a unor membri cu care eu am activat în PRM şi urmează ca, împreună cu ei, să luăm o decizie în aceste zile, să ne orientăm spre o altă formaţiune politică.

Deocamdată, voi acţiona ca deputat independent. Demisia este şi din Grupul parlamentar al PRM-ului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor în plen.

După-amiază urmează să vă desfăşuraţi activitatea în comisiile permanente.

Ne revedem în plen joi, potrivit programului care v-a fost anunţat.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,05.