Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2003

23. Supunerea la votul final:  

 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Leonăchescu, vă rog să vă opriţi, că altminteri riscăm să înceapă să plece cei care au răspuns prezent. Suntem acum în cvorum. Cei care nu s-au auzit strigaţi, să poftească la tribună pentru a-şi anunţa prezenţa. Şi să ne permiteţi să începem derularea votului.

 
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor în România (adoptat).

La pct.1 din lista de vot final, raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor. Are caracter ordinar. Îl supun votului potrivit art.76 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 177 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Foarte mulţi nu votează.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare turistică SUPER-SCHI ÎN CARPAŢI (adoptat).

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare turistică SUPER-SCHI ÎN CARPAŢI.

Deci, n-au fost la prima nici voturi împotrivă, nici abţineri.

La pct.2 legea are caracter ordinar. O supun votului potrivit art.76 alin.2.

Cine este pentru? 187 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 34 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2003 privind subvenţionarea dobânzilor aferente acordate pentru construcţia de locuinţe prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (adoptat).

La pct.3, raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2003 privind subvenţionarea dobânzilor aferente acordate pentru construcţia de locuinţe prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Caracter ordinar. Îl supun votului potrivit art.76 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 198 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 3 abţineri.

Vă rog să votaţi nu în trepte, ci o dată.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale (adoptat).

4. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi votul. 179 voturi pentru.

Împotrivă? 16 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Stimaţi colegi,

Mulţi sunteţi în sală şi nu participaţi la vot.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.76/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei (adoptat).

5. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 202 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 9 abţineri.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător (adoptat).

6. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 191 voturi pentru.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Şi multe voturi neexprimate.

Raportul a fost aprobat cu 191 pentru, 1 contra, 3 abţineri.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.111/1999 privind reglementarea transferului unor echipamente specifice sectorului de drumuri, achiziţionate din împrumutul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, către societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome Administraţia Naţională a Drumurilor din România (adoptat).

7. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 111/1999 privind reglementarea transferului unor echipamente specifice sectorului de drumuri, achiziţionate din împrumutul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, către societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome Administraţia Naţională a Drumurilor din România.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 194 voturi pentru.

Împotrivă? 6.

Abţineri? 4 abţineri.

Raportul a fost aprobat cu 194 pentru, 6 împotrivă, 4 abţineri.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor (adoptat).

8. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 198 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat cu 198 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare referitor la Proiectul privind piaţa de electricitate, semnat la Bucureşti, la 15 iulie 2003 (adoptat).

9. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare referitor la Proiectul privind piaţa de electricitate, semnat la Bucureşti, la 15 iulie 2003.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 188 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri? 5 abţineri.

S-a adoptat proiectul cu 188 pentru, nici un vot contra, 5 abţineri.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti (adoptat).

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti. Lege organică.

Articolul 76 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 179 voturi pentru.

Împotrivă? 39.

Abţineri? 1 abţinere.

Proiectul a fost adoptat cu 179 pentru, 39 contra, 1 abţinere.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari (adoptată propunerea de respingere).

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari.

Se propune respingerea ordonanţei.

Cine este pentru soluţia de respingere? 176 voturi pentru.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a aprobat respingerea cu 176 pentru, 1 contra, nici o abţinere.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare (adoptat).

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 186 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (adoptat).

13. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 201 voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 201 pentru, 5 contra, 1 abţinere s-a adoptat proiectul.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2003 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica - S.A., filialele sale, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Sucursala ROMAG - TERMO şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (adoptat).

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2003 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A, filialele sale, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Sucursala ROMAG - TERMO şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 176 voturi pentru.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a adoptat proiectul cu 176 pentru, 4 împotrivă, 1 abţinere.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea continuării procedurii de negociere competitivă şi finalizare a încheierii contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, între Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti METROREX - S.A. şi Societatea Comercială ALSTOM Transport - S.A. (adoptat).

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea continuării procedurii de negociere competitivă şi finalizare a încheierii contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, între Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti METROREX - S.A. şi Societatea Comercială ALSTOM Transport - S.A.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 183 voturi pentru.

Împotrivă? 43 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Domnul Toader, din partea Grupului P.D. explică votul P.D.-ului.

 

Domnul Mircea Nicu Toader:

Am să motivez votul negativ din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat. Trebuie să vă intereseze, fiindcă această ordonanţă, practic, odată aprobat prin lege, legiferează o modalitate de privatizare dubioasă. Nu este vorba de o privatizare, este vorba de a oferi managementul unei societăţi unei filiale a unei societăţi franceze care are mari probleme financiare, management care practic nu face altceva decât preia conducerea unei filiale aparţinând METROREX, cu toate capacităţile rămânând în proprietatea METROREX, cu toate clădirile şi utilajele. Practic, nu face altceva decât preia conducerea, în condiţii de monopol. Sigur că o să ne întrebăm de ce a fost nevoie de asemenea ordonanţă, când putea foarte bine, dacă conducerea respectivă nu era capabilă să gestioneze o astfel de activitate, putea să angajeze un altfel de manager. Managerul acestei societăţi franceze nu este altcineva decât tot un român. Mai bine îl plăteam pe acesta decât să oferim un monopol privat unei firme franceze.

Cu această ocazie, cred că, totuşi, în comisie s-a reuşit să se limiteze; ordonanţa prevedea că materialul rulant întreg al căii ferate poate fi preluat de această societate. Din acest motiv, Partidul Democrat a votat împotrivă.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2003 privind reinvestirea dividendelor aferente anului 2002 la Societatea Comercială ANTIBIOTICE - S.A. Iaşi, în scopul retehnologizării acesteia (adoptat).

16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2003 privind reinvestirea dividendelor aferente anului 2002 la Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi, în scopul retehnologizării acesteia.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă rog să participaţi la vot, stimaţi colegi. 176 voturi pentru.

Împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri? 6 abţineri.

Cu 176 pentru, 12 contra, 6 abţineri s-a adoptat proiectul.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval (adoptat).

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc. 176 voturi pentru.

Împotrivă? 38 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat proiectul cu 176 voturi pentru, 38 contra, 2 abţineri.

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (adoptat).

18. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? 189 voturi pentru.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? 11 abţineri.

Cu 189 pentru, 2 voturi contra, 11 abţineri s-a adoptat proiectul.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2003 privind transferul pachetului de acţiuni al Societăţii Comerciale Clujana - S.A., Cluj-Napoca, din proprietatea privată a statului şi administrarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în proprietatea privată a judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean Cluj (adoptat).

19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2003 privind transferul pachetului de acţiuni al Societăţii Comerciale "Clujana" - S.A., Cluj-Napoca, din proprietatea privată a statului şi administrarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în proprietatea privată a judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

Articolul 76 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru?

Stimaţi colegi,

Nici cei din mijloc, nici cei din părţile laterale nu doriţi să votaţi. 183 voturi pentru.

Împotrivă? 38 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Adoptat proiectul cu 183 pentru, 38 contra, 1 abţinere.

Domnul Dan Brudaşcu doreşte să justifice votul P.R.M.-ului. Poftiţi.

 

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

În principiu, şi Partidul România Mare susţine necesitatea creării de noi locuri de muncă, dar nu susţinem ideea ca acest lucru să se facă cu încălcarea legilor în vigoare.

Am propus amendamente pe această temă la Proiectul Legii bugetului de stat, pentru că această redeschidere a Societăţii Comerciale "Clujana" să fie eficientă şi posibilă. S-a respins. Am solicitat, de asemenea, explicaţii primului ministru privind motivele pentru care se încalcă legea, care prevede în mod clar că o societate comercială care a fost închisă mai poate fi relansată activitatea numai după ce ea este scoasă la vânzare, după ce un investitor strategic face achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Consiliul judeţean Cluj s-a dovedit până acum a fi un manager deosebit de incompetent, dovadă celelalte situaţii întâmplate în acest sens.

Există foarte multe societăţi comerciale aflate în situaţia Societăţii Comerciale "Clujana". Oare până la urmă Guvernul le va reetatiza şi pe acestea? Nu credeţi că mergem împotriva curentului, de vreme ce se vorbeşte despre necesitatea privatizării societăţilor comerciale, noi să le dăm din nou în competenţa Consiliului judeţean, încălcând inclusiv prevederile Legii nr. 215, care nu stabileşte atribuţii pe linie de management economic pentru aceste instituţii?

Desigur că realitatea va reieşi foarte curând în evidenţă. Nu se doreşte decât o nouă inginerie financiară şi economică, întrucât mai sunt încă unele active care trebuie valorificate.

Aş vrea să vă spun că prin această operaţiune va spori cu peste 11 milioane datoria publică, întrucât aceasta este suma care este datorată AVAB-ului şi care n-a putut fi recuperată, datorită intervenţiei Executivului în materializarea competenţelor AVAB.

Ne pare rău că nu se doreşte o adevărată relansare economică, ci prin asemenea paleative care sunt departe de a rezolva problema spinoasă a locurilor de muncă.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

 
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Fruntişeni, prin reorganizarea comunei Griviţa, judeţul Vaslui (adoptat).

20. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Fruntişeni, prin reorganizarea comunei Griviţa, judeţul Vaslui. Lege organică, art. 76 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Împotrivă? 35 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Cu 181 voturi pentru, 35 împotrivă şi 4 abţineri s-a adoptat proiectul de lege.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Creditului Agricol pentru producţie nr.150/2003 (adoptat).

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Creditului Agricol pentru producţie nr. 150/2003. De asemenea, lege organică, art. 76 alin. 1 din Constituţie.

Cine este pentru? 201 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a adoptat propunerea cu 201 pentru, nici un vot contra, 1 abţinere.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

De la 22 până la 28, toate proiectele se propun a fi respinse, inclusiv 28, pentru acelaşi motiv care v-a fost explicat de către comisia de specialitate.

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Caracter organic.

Cine este pentru respingere? 181 voturi pentru.

Împotrivă? 15 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea cu 181 pentru, 15 împotrivă, nici o abţinere.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2003 pentru modificarea art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2003 pentru modificarea art. 10 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune respingerea.

Sunt aceleaşi motive, stimaţi colegi, ca la precedentul proiect de la 22.

Cine este pentru respingere? 181 voturi pentru.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? 6 abţineri.

Sunt foarte mulţi care n-au votat.

S-a respins proiectul cu 181 pentru, 1 contra şi 6 abţineri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2003 pentru modificarea art.10 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2003 pentru modificarea art. 10 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc. Tot 181 voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Respins cu 181 pentru, 4 abţineri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.44/2003 pentru completarea articolului 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2003 pentru completarea articolului 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune respingerea.

Cine este pentru respingere? 181, de asemenea, voturi pentru respingere.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 2 abţineri.

Respins proiectul cu 181 pentru, 2 abţineri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2003 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

26. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2003 pentru completarea articolului 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune, de asemenea, respingerea.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri? 3 abţineri.

S-a respins propunerea cu 181 voturi pentru, nici un vot contra, 3 abţineri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2003 pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

27. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2003 pentru completarea articolului 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 181 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a respins propunerea cu 181 pentru, nici un vot contra, 1 abţinere.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (adoptată propunerea de respingere).

28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Se propune respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc. 181 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Respins cu 181 pentru la această soluţie.

Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 31/16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale, republicată şi publicată în Monitorul Oficial nr. 33/9 ian. 1998 (adoptată propunerea de respingere).

29. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 31/16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale, republicată şi publicată în Monitorul Oficial nr. 33/9 ianuarie 1998. Caracter organic. Se propune respingerea.

Cine este pentru? 192 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a respins propunerea cu 192 pentru, nici un vot contra, 1 abţinere.

Propunerea legislativă privind regimul mormintelor, cimitirelor şi operelor comemorative de război şi înfiinţarea societăţii naţionale pentru cinstirea eroilor (adoptată propunerea de respingere).

30. Propunerea legislativă privind regimul mormintelor, cimitirelor şi operelor comemorative de război şi înfiinţarea societăţii naţionale pentru cinstirea eroilor. Se propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? 187 voturi pentru.

Împotrivă? 29 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

S-a respins propunerea cu 187 voturi pentru, 29 contra, 3 abţineri.

Propunerea legislativă pentru soluţionarea spaţiilor de locuit ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar (adoptată propunerea de respingere).

31. Propunerea legislativă pentru soluţionarea spaţiilor de locuit ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar. Se propune respingerea propunerii legislative.

Cine este pentru? 187 voturi pentru.

Împotrivă? 33 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a respins propunerea cu 187 voturi pentru, 33 împotrivă, 2 abţineri.

Propunerea legislativă pentru reorganizarea administrativ-teritorială a unor judeţe din centrul României (adoptată propunerea de respingere).

32. Propunerea legislativă pentru reorganizarea administrativ-teritorială a unor judeţe din centrul României. Caracter organic. Se propune respingerea propunerii legislative de către Comisia de administraţie publică.

Cine este pentru? 187 voturi pentru respingere.

Împotrivă? 33.

Abţineri?

S-a respins propunerea cu 187 pentru, 33 voturi împotriva respingerii şi nici o abţinere.

Domnul Dan Brudaşcu doreşte să explice votul Partidului România Mare.

 

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Nu este prima dată când o iniţiativă pornită de pe băncile opoziţiei are acest tratament. Mai grav este că partidul de guvernământ dovedeşte un comportament duplicitar. Pe de o parte, reprezentanţi marcanţi ai conducerii Executivului şi implicit ai partidului au declarat în repetate rânduri că pe teritoriul României a apărut o zonă unde instituţiile de drept ale statului român nu mai pot funcţiona. Amintesc în acest sens inclusiv declaraţiile ministrului de interne, care sunt convins că n-a vorbit fără să cunoască realitatea de acolo.

Respingerea acestui proiect legislativ este, de asemenea, un semnal cât se poate de clar: domnilor, n-aveţi decât, în continuare, cu şi mai mare elan să subminaţi integritatea statului naţional unitar român şi să începeţi să faceţi enclave, aşa cum sunt ţinuturile secuieşti, faţă de care autorităţile statului român n-au luat absolut nici o măsură concretă până în acest moment. (Aplauze din partea Partidului România Mare)

 
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215, Legea administraţiei publice locale (adoptată propunerea de respingere).

Domnul Valer Dorneanu:

Ultima propunere pe care v-o supun votului dumneavoastră este cea referitoare la modificarea Legii nr. 215, Legea administraţiei publice locale. De asemenea, comisia a propus respingerea acesteia.

Cine este pentru această soluţie? 186 voturi pentru.

Împotrivă? 32 voturi împotriva respingerii.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins propunerea cu 186 pentru, 32 voturi contra, nici o abţinere.

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că s-a depus o moţiune simplă de către colegii noştri de la Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat în legătură cu încălcarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Mă voi pronunţa cu privire la această moţiune simplă, inclusiv cu privire la eventuala dată de dezbatere a acesteia şi voi înştiinţa Camera Deputaţilor în timp util.

Următoarea şedinţă în plen este joi şi va fi o şedinţă comună solemnă dedicată aniversării a 85 de ani de la Marea Unire din 1918, la ora 9,30.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.