Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.131/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2007

23. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului:  

   

(După pauză lucrările s-au reluat la ora 18,10.)

 
Video in format Flash/IOS Petre Străchinaru

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, există domnul Dumitru Miron, secretar de stat, care doreşte să răspundă deputatului Petre Străchinaru cu privire la situaţia şcolilor din judeţul Covasna, ale căror imobile au fost retrocedate şi, ulterior, doamnei Anca Daniela Boagiu, cu privire la cabinetele de asistenţă psiho-pedagogică.

Aveţi cuvântul, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Miron (secretar de stat, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La interpelarea formulată de domnul deputat Petre Străchinaru, aş vrea să arăt că Ministerul Educaţiei face precizarea că înlocuirea imobilelor locaţii de învăţământ la toate nivelurile care s-au aflat în procesul de retrocedare, se află în preocuparea Guvernului României şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Anul şcolar a început şi toate şcolile îşi desfăşoară activitatea. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a iniţiat un proiect de hotărâre, a înaintat Guvernului un proiect de hotărâre de Guvern privind achiziţionarea imobilelor retrocedate, normele metodologice de calculare a costurilor şi mecanismele de stabilire a chiriei. Acest proiect de hotărâre se află în procedura de avizare.

În ce priveşte înlocuirea imobilelor retrocedate cu alte imobile noi, menţionăm că o problemă cu care ne-am confruntat a fost cea a punerii la dispoziţie de către consiliile locale a terenurilor aferente, unde să înceapă construcţiile de noi imobile şi această problemă, în momentul în care va fi soluţionată cu parteneriatul Ministerului Educaţiei, împreună cu autorităţile locale, va continua procesul de construire de noi unităţi de învăţământ preuniversitar - grădiniţe, şcoli, licee.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Dacă sunteţi mulţumit de răspuns, domnule Petre Străchinaru? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Străchinaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule secretar de stat,

Răspunsul nu mă mulţumeşte, pentru că, în judeţul Covasna, cele 65 de imobile ale instituţiilor de învăţământ preşcolar şi şcolar preuniversitar, care au fost retrocedate îşi aşteaptă nu numai răscumpărarea sau închirierea, ci şi amenajarea, sau mai bine zis şi-au aşteptat amenajarea, pentru începerea noului an şcolar.

Să ştiţi că multe dintre ele nu au putut să fie nici măcar, nu spun reabilitate, ci nici măcar curăţate. Pentru că, pe de o parte, ştiţi foarte bine că organele locale ale administraţiei locale nu pot să vină cu fonduri de reabilitare a unor imobile care nu le aparţin, iar, pe de altă parte, dumneavoastră, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nu aţi avansat aceşti bani care să poată contribui la buna funcţionare a acestor unităţi şcolare.

Pe de altă parte, sumele pe care le-au cerut proprietarii imobilelor retrocedate din judeţul Covasna au fost modice. Şi eu consider că, până la această oră, sau până la ora începerii anului şcolar, ele puteau fi avansate.

De altfel, ideea de a face, la nivelul ţării, o analiză a tuturor acestor imobile, mi se pare falimentară. Ea ar trebui analizată de la caz la caz, de la situaţie la situaţie, şi, eventual, pe judeţe. Vă sugerez să faceţi lucrul acesta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Pentru doamna Anca Daniela Boagiu, răspunsul vă rog să-l prezentaţi scris. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Din partea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, doamna ministru Lucia Moraru răspunde domnului Andrian Mihei - P.N.L. Nu este. Înseamnă că răspunsul va fi scris.

 
   

Domnul Andrian-Sirojea Mihei (din sală):

Sunt prezent, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Am înţeles, dar nu este reprezentantul ministrului şi va trebui să vă răspunsă în scris, ca să nu depăşească termenul.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian

Din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, doamna secretar de stat Denisa Pătraşcu are două răspunsuri de dat - domnului Emil Radu Moldovan, P.S.D., şi domnului Petru Călian.

Domnul Emil Radu Moldovan va primi în scris; domnul Petru Călian este aici, în sală, şi vă rugăm să-i răspundeţi direct.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa Pătraşcu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat,

Cunosc preocupările dumneavoastră privind problemele ce vizează domeniul violenţei în familie şi vă asigur de faptul că acestea sunt analizate cu atenţie în vederea soluţionării potrivit prevederilor legale. Aş dori să vă comunic că răspunsul dumneavoastră este amplu, are 14 pagini.

Cu permisiunea dumneavoastră, am să reduc şi am să fac un rezumat al acestui răspuns.

Aş dori să vă comunic că numărul de cazuri de abuz, în anul 2006, a fost de 2.554, iar în primul trimestru al anului 2007, au fost 3.450 de cazuri confirmate.

Aş dori să vă spun că instrumentele de monitorizare în baza cărora au fost colectate informaţiile au fost transmise direcţiilor generale de asistenţă socială, iar problematica abuzului şi a neglijării copiilor este o problemă reală şi constituie o preocupare importantă, în contextul eforturilor pentru respectarea drepturilor copilului.

Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ca lege-cadru, reglementează respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, iar pentru prevenirea situaţiilor de abuz şi neglijare a copilului, la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, există serviciile publice de asistenţă socială care sunt structuri aflate în subordinea consiliilor locale.

Aş dori să vă comunic şi care sunt perspectivele în acest domeniu, configurate în prezent prin proiectul strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului pentru perioada 2007-2013 şi planul operaţional aferent aflat în procedura de avizare.

În cadrul acestui proiect de act normativ, menţionăm în mod deosebit Cap.VII al planului operaţional, care este dedicat în exclusivitate problematicii referitoare la respectarea drepturilor copilului, la protecţie, la intervenţie multidisciplinară, interinstituţională, împotriva abuzului, neglijării şi exploatării.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Pentru restul răspunsului - material scris; am înţeles că este mai laborios.

Domnule deputat, dacă sunteţi mulţumit de răspuns?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Din timpul meu, domnule preşedinte, vă rog să acordaţi doamnei ministru secretar de stat un minut, să-mi răspundă la o întrebare suplimentară legată de acest subiect - dacă nu consideră necesară înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului? Mai multe detalii le discut în particular, dar vreau un punct de vedere, neapărat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa Pătraşcu:

Necesitatea acestei instituţii este în mod clar evidentă şi noi analizăm, în acest moment. Ştiu că este o iniţiativă legislativă a dumneavoastră şi, în momentul în care va ajunge acest act normativ în dezbatere în comisii, o să fim alături de dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Chiş Filonaş

Din partea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, domnul secretar de stat Marin Pătuleanu răspunde domnului deputat Chiş Filonaş despre situaţia unor cetăţeni aflaţi în imposibilitatea de a beneficia de prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Având în vedere că domnul deputat nu se află prezent, vă rog să-i transmiteţi răspunsul scris şi vă mulţumesc pentru prezenţă.

   

Domnul Marin Pătuleanu:

Este în sală domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, este. Vă rog să mă scuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marin Pătuleanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr.2970/2007, prin care semnalaţi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative situaţia în care se află un număr foarte mare de cetăţeni, foşti angajaţi ai unor firme a căror activitate a încetat, determinată de imposibilitatea obţinerii documentelor necesare în vederea stabilirii corecte a drepturilor ce li se cuvin pentru perioada lucrată la aceste societăţi, solicitând, totodată, luarea măsurilor ce se impun pentru remedierea acestei situaţii, vă comunicăm următoarele:

Stabilirea, în sarcina caselor judeţene de pensii, a atribuţiilor referitoare la preluarea, depozitarea şi gestionarea documentelor cu valoare practică existente la momentul desfiinţării în condiţiile legii a unui creator de documente-persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, a creat dificultăţi majore în activitatea caselor teritoriale de pensii, pentru că aceste structuri se confruntă cu lipsa spaţiilor de depozitare, a dotărilor corespunzătoare şi a personalului specializat.

Pe de altă parte, dificultăţile au rezultat şi datorită desfiinţării unui număr mare de creatori de documente-persoane juridice.

Pentru a se ameliora neajunsurile existente în acest domeniu, prin Ordonanţa de urgenţă nr.39/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.474/2006, s-a stabilit ca documentele în discuţie să fie preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.

S-a avut în vedere că, datorită experienţei profesionale şi competenţei în domeniul muncii de arhivă a personalului Arhivelor Naţionale, aceste probleme se vor rezolva într-o manieră mai eficientă, la nivelul acestei structuri.

Din păcate, constatăm că, în timp ce creatorii de documente-persoane juridice, au prelucrat şi arhivat documentele cu valoare practică, în baza cărora pot fi eliberate adeverinţe privind stagiul de cotizare, într-o manieră neprofesională, se creează la acest moment reale impedimente în identificarea acestora.

Pentru creşterea ritmului de soluţionare a cererilor cetăţenilor cu privire la identificarea documentelor care atestă stagiul de cotizare, a fost instituită, prin Ordonanţa nr.39/2006, regula potrivită căreia, la nivelul Arhivelor Naţionale şi al direcţiilor judeţene, urmează să se constituie structuri specializate, cu asigurarea, în condiţiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare.

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a întreprins o serie de demersuri vizând implementarea indicatorilor de personal şi financiari, precum şi a necesarului logistic în vederea aplicării cadrului legal menţionat, atât la nivelul aparatului central al Arhivelor Naţionale, cât şi în plan teritorial, pentru cele 42 de direcţii judeţene. O parte dintre resurse a fost obţinută, în anul curent, prin rectificare bugetară, celelalte urmând a fi alocate în perioada următorilor ani.

În condiţiile în care O.U.G. nr.39/2006 nu conţine prevederi tranzitorii pentru soluţionarea temporară a situaţiilor invocate în textul interpelării, apreciem că se impune respectarea cadrului legal prevăzut în art.16 din Legea nr.16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că "Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile individuale ale cetăţenilor, vor fi păstrate de către creatorii şi deţinătorii de documente", coroborat cu dispoziţiile art.21, potrivit căruia "Creatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora, sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant".

Se impune a fi remarcat faptul că Direcţia judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale a întreprins şi va întreprinde, potrivit legislaţiei în vigoare, demersurile necesare în vederea identificării soluţiilor de întregire a fondurilor arhivistice ale societăţilor şi instituţiilor de pe raza judeţului Sălaj, pentru situaţiile în care acestea sunt divizate şi se află în păstrarea altor creatori.

Doresc să vă informez, domnule preşedinte, că am purtat o discuţie, şi înainte de începerea şedinţei, cu domnul deputat şi i-am explicat pe larg care sunt condiţiile şi impedimentele care există la această dată în soluţionarea problemei, dar şi măsurile pe care ministerul le întreprinde, în continuare, în vederea soluţionării acestei probleme sociale deosebite.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Dau cuvântul domnului Chiş Filonaş, pentru a se declara mulţumit, sau nu, de răspuns.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filonaş Chiş:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Sigur, răspunsul dumneavoastră a fost destul de elaborat, însă eu vreau doar să solicit să înţeleagă ministerul că aplicarea acestei legi este imperativă, este de maximă urgenţă.

Practic, de un an şi jumătate, instituţiile statului abilitate nu au făcut nimic pe această linie. Sunt situaţii dramatice, oameni care nu-şi pot deschide, realmente, drepturile de pensie. Nu mai vorbesc de situaţiile acestea, când oamenii caută sporuri pentru întregirea unor drepturi.

Deci, cu alte cuvinte, se impune ca Arhivele Statului să respecte legea, iar dumneavoastră, ca minister coordonator, să vă implicaţi, pentru ca această lege să fie urgent aplicată. Sunt situaţii în care oamenii s-au constituit deja în diferite forme asociative şi dau instituţiile statului în judecată, pentru că nu aplică o lege.

De aceea, vă rog, domnule ministru, cu tot respectul, să transmiteţi factorilor de decizie. Este nevoie, cu alte cuvinte, de măsuri urgente pentru deblocarea acestei situaţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Andrian-Sirojea Mihei

Din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Istvan Toke, secretar de stat, răspunde domnului Andrian Mihei, cu privire la sistemele de irigaţii din Dobrogea.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Istvan Tőke:

Vă mulţumesc.

Pentru campania de irigaţii din anul 2007, administraţia a pregătit şi pus în funcţiune suprafaţa de 717 mii de hectare, din care în Dobrogea - 69,9 mii de hectare, din care o.i.f.-uri - 43,7 mii de hectare.

În cadrul proiectului de reabilitare şi reformă a sectorului de irigaţii, se elaborează un studiu privind analiza economică a sistemelor de irigaţii care urmează să fie finalizate.

Din datele preliminare, furnizate la 31 octombrie 2007, de specialiştii care elaborează acest studiu, rezultă următoarele: pentru Dobrogea, suprafaţa terenurilor cu amenajări de irigaţii este de 598 mii de hectare, din care 265 mii de hectare sunt viabile economic.

Suprafaţa terenurilor cu amenajări funcţionale este de 69,9 mii de hectare, iar pentru 195 mii de hectare, se vor aloca fondurile necesare pentru repunerea în funcţiune, aducerea la parametrii proiectaţi şi pentru modernizări.

Pentru anul 2007, în baza Legii nr.138/2004, s-a asigurat paza infrastructurii lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, inclusiv a celor de irigaţii, prin firme specializate de pază.

Pe termen scurt, strategia prevede menţinerea în funcţiune şi creşterea gradului de utilizare a suprafeţei pregătite şi puse în funcţiune prin executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, care au în vedere următoarele: întreţinerea curentă şi reparaţii la staţiile de bază, decolmatarea canalelor şi refacerea pereelor degradate, finanţarea de la bugetul de stat, în anul 2007, a lucrărilor de impermeabilizare a canalelor de aducţiune şi de reabilitare a staţiilor de pompare din cadrul obiectivelor de investiţii Valea Carasu, completări şi irigaţii pe raza Sinoe.

S-au elaborat studii de prefezabilitate pentru următoarele amenajări sau părţi de amenajări de irigaţii din domeniul public al statului: Carasu-Bărăganul, Carasu-Negru Vodă, Carasu-Moviliţa, Carasu-Biruinţa, Carasu-Mangalia Nord, SRP1 Galeşu-Terasa, Carasu-Isaccea şi Beibugeac-Sarinasuf.

Studiile de fezabilitate pentru obiectivele la care s-au aprobat studiile de prefezabilitate vor fi finanţate din bugetul anului 2008, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 138/2004 şi HG 1872/2005, M.A.R.D. prin ANIF încurajează şi stimulează constituirea de noi organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi-şi manifestă interesul şi preocuparea în consilierea tehnico-economică şi organizatorică a acestora.

În sucursala teritorială Dobrogea, până la această dată, sunt înregistrate în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare un număr de 54 de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, din care 50 O.U.A.I. cu suprafaţă de 72,6 hectare şi patru organizaţii de desecare-drenaj.

M.A.R.D., prin organismele sale la nivel de judeţe, colaborează cu autorităţile locale, cu staţiunile de cercetare ale ASAS şi unităţile de administrare ale ANIF.

Precizăm că, în vederea fundamentării strategiei naţionale pentru reducerea efectelor secetei, Guvernul a adoptat HG nr. 923/2007, prin care sunt prevăzute atribuţiile şi responsabilităţile instituţiilor publice centrale şi locale pentru reducerea efectelor secetei.

În acest scop, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, împreună cu instituţiile şi organizaţiile din judeţe au făcut propuneri concrete pentru elaborarea strategiei de reducere a efectelor secetei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Andrian Mihei, din partea Partidului Naţional Liberal pentru a se declara sau nu mulţumit de răspunsul primit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mulţumesc ministerului pentru răspuns. Aştept să-l primesc şi în scris.

Cu toţii ştim că Dobrogea, de mulţi ani, este supusă deşertificării şi trebuie să trecem la acţiuni concrete, să scurtăm aceste perioade de la studiile de fezabilitate şi până la execuţie. Cu toţii avem nevoie de o agricultură modernă şi să combatem efectele secetei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian

Din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, domnul secretar de stat Horia Ion Irimia răspunde domnului Petru Călian, din partea Partidului Conservator, cu privire la licitaţiile imobiliare aflate la limita legalităţii.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Horia Ion Irimia (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnule deputat Petru Călian,

Referitor la interpelarea dumneavoastră adresată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, pe care-l reprezint astăzi aici, vă comunicăm următoarele.

Vă aducem la cunoştinţă faptul că, în ceea ce priveşte cadrul legislativ referitor la închirierea locuinţelor, acesta nu are o reglementare clară, cu excepţia reglementărilor contractuale stipulate în Codul Civil. Prin urmare, proprietarii şi chiriaşii găsesc propria lor modalitate de a ajunge la o înţelegere.

Pentru a veni în sprijinul intereselor chiriaşilor, dar şi al proprietarilor şi, totodată, în vederea completării cadrului legislativ privind sectorul destinat închirierii, vă informăm că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a iniţiat, anul trecut, un proiect de lege pentru reglementarea raporturilor dintre proprietar şi chiriaş şi a răspunderilor ce le revin privind administrarea şi deţinerea fondului locativ, proiect care a fost publicat pe site-ul ministerului în vederea dezbaterilor publice.

Luând în considerare faptul că respectivul proiect a atras polemici aprinse din partea societăţii civile şi a mass-media, s-a decis retragerea acestuia, precum şi contractarea unui studiu care să ducă la propuneri privind adoptarea celor mai bune standarde şi practici europene în legislaţia specifică sectorului locativ.

În acest scop, s-au achiziţionat, prin licitaţie internaţională, serviciile unui consultant extern, studiul respectiv fiind în prezent aproape de faza finală. Odată cu studiul respectiv, consultantul are obligaţia să furnizeze o schiţă de concept şi o formă provizorie de lege; această formă va fi supusă dezbaterii publice împreună cu un proiect de lege a locuinţei.

Prin aceste legi se are în vedere introducerea unui regim liberal de control al chiriei, în contextul în care cele mai multe ţări din Europa de Vest operează cu astfel de regimuri de control al chiriei pentru segmente ale pieţei private.

În acelaşi timp, se urmăreşte adoptarea celor mai bune practici europene, care încearcă să armonizeze interesele atât ale chiriaşilor, cât şi pe cele ale proprietarilor.

În momentul de faţă, sunt ţări care au chiria reglementată prin lege; există ţări care nu au reglementări, ţări tot ale Uniunii Europene; sunt ţări care au avut reglementări şi au renunţat la acelea; cele care au, unele sunt reglementate la nivel naţional, ale statului naţional, altele lasă la nivel local sau regional sau la landuri - cum este în cazul Germaniei - aceste reglementări.

În urma studiului respectiv, pe care, domnule deputat, vi-l pot pune la dispoziţie (forma actuală, pentru că ea are mai multe faze), vom iniţia un proiect de lege pe această temă.

Vă asigurăm, domnule deputat, că ministerul nostru, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, acordă o atenţie deosebită tuturor partenerilor săi în vederea implementării cu succes a tuturor programelor şi proiectelor gestionate de acesta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Petru Călian, din partea Partidului Conservator, dacă este mulţumit sau nu de răspuns.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Domnul secretar de stat a sesizat corect scopul acestei interpelări, pentru că într-adevăr nu există o reglementare clară, o lege clară care să stabilească acest fenomen care se petrece la ora actuală în România, dar şi în alte state, evident.

Ce rugăminte am, să vă grăbiţi cu proiectul de lege, pentru că nu doresc să vă acuz pe dumneavoastră, cei din ministerul pe care-l reprezentaţi, de plagiat; pentru că, în urmă cu circa opt luni de zile, am iniţiat un proiect de lege prin care să se vândă locuinţele ANL chiriaşilor, exact aşa cum prevede varianta dumneavoastră de lege. Deci, după ce domnul Borbely mi-a respins proiectul de lege, ulterior i-a dat o faţă nouă, oarecum, mi l-a furat şi, prin ministerul dumneavoastră, l-a trimis Parlamentului sub forma unui nou proiect de lege.

Ca să nu vă acuz din nou de plagiat, vă recomand să vă grăbiţi cu acest proiect de lege, pentru că la rândul meu am un proiect în lucru şi vă dau dumneavoastră întâietate, de această dată, însă repet, grabă mai mare, pentru că piaţa din România aşteaptă o asemenea reglementare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Dacă aveţi completări, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Horia Ion Irimia:

Este în faza finală, vă pun la dispoziţie proiectul. Iar în ceea ce priveşte discuţia cu vânzarea locuinţelor ANL către tineri, forma promovată de noi ţinea seama şi de faptul că a fost o finanţare internaţională şi nu mai are rost să reluăm acum dezbaterea.

Vă asigur că şi după şedinţă putem să discutăm şi vă trimit pe e-mail documentaţia respectivă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Având în vedere că s-a epuizat lista vorbitorilor, declar şedinţa închisă.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,35.