Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2013
Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2013
 |
23. |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 340/2010). (rămasă pentru votul final) |
 |
| |
|
| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
23. Următoarea iniţiativă este pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 340/2010). Iniţiatorul. Nu vrea. Domnule preşedinte, prezentaţi raportul. Scurt.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Guvernul nu susţine. Senatul a respins. Comisia pentru buget, finanţe şi Comisia juridică s-au pronunţat pentru propunerea legislativă care, în esenţă, îşi propune să se exprime asupra modalităţii de exprimare a preţurilor, respectiv în lei şi nu în valută. Membrii comisiei propun în unanimitate respingerea acesteia, pentru că, pe de o parte, se face o indicare incorectă şi în legislaţia noastră avem deja o precizare completă, precisă, corectă a preţului şi reprezintă un element de bază al protecţiei consumatorului, existând prevederi clare în acest sens în legislaţia românească, armonizată cu cea europeană.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Merge la votul final. Are raport de respingere.
|