Andrei Daniel Gheorghe
Andrei Daniel Gheorghe

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.175/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2018

23. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
  23.6 Andrei Daniel Gheorghe

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Gheorghe Andrei Daniel are trei interpelări.

Doriţi să prezentaţi una din ele, domnule coleg?

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

Are cuvântul colegul nostru, Andrei Daniel Gheorghe.

Aveţi două minute să prezentaţi succint una dintre ele, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte succint.

Din cele trei interpelări pe care le-am depus la mai multe ministere, voi prezenta o interpelare pe care am adresat-o Ministerului de Externe, prim-ministrului şi Ministerului Justiţiei.

Mai precis, obiectul interpelării îl reprezintă propunerea mea de refuzare a semnării Pactului ONU pentru migraţie, aşa-numitul Tratat de la Marrakesh.

Domnule ministru de externe,

După cum bine ştiţi, ONU a elaborat un pact mondial cu privire la migraţie, pact care nu are un caracter obligatoriu, fiind mai mult o strategie comună de a crea un climat benefic pentru cei peste 300 de milioane de migranţi şi refugiaţi globali, care să "avantajeze" şi ţările gazdă. Acesta vizează chestiuni precum modul în care pot fi protejate persoanele care migrează, cum pot fi integrate în noile ţări şi cum pot fi trimise înapoi în ţările de origine. Cu toate acestea, SUA şi numeroase ţări din Uniunea Europeană, precum Cehia, Bulgaria, Austria, Ungaria şi alte ţări au refuzat Pactul ONU.

De asemenea, spre exemplu Viena, îşi justifică decizia de refuz prin "importanţa apărării suveranităţii naţionale a Austriei", potrivit unui comunicat al Guvernului.

Mai mult de atât, Bulgaria, care se află pe una din principalele rute migratorii dinspre Orientul Mijlociu spre Europa de Vest, spune că ia măsuri pentru a opri migraţia ilegală şi pentru a proteja graniţele externe ale UE.

Domnule ministru,

Credeţi că România ar avea nevoie de imigranţi? Oare nu avem nevoie de românii noştri plecaţi în ţări străine pentru un trai mai bun, ca ei să se întoarcă acasă? Oare nu lor trebuie să le oferim un motiv în plus de a se întoarce acasă, şi anume, pacea?

Semnarea acestui pact nu ne garantează că nu vom avea parte de atacuri teroriste, de impunerea altor religii decât cele care îşi au rădăcini la noi în ţară şi de denaturarea neamului nostru românesc, prin ştergerea identităţii sale.

Vă mulţumesc.

Menţionez că solicit răspuns.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.