Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.7/2002
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2002
![]() |
3. | Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permenent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite. | ![]() |
||
| ................................................ |
|
După pauză, lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Borbély László, secretari. |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă reluaţi locurile în sală, să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi sunt prezenţi 296, potrivit înregistrărilor care s-au făcut, absenţi fiind 48, din care 20 participă la alte acţiuni parlamentare. Vă rog să-mi permiteţi, întâi, să prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor care urmează să fie avizate de comisiile permanente. 1.Proiectul de Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.136/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001. În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import a unor echipamente pentru protecţia mediului, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001. În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2001 pentru modificarea alin.2 al art.4 din Legea nr.35/1999 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SNCFR) pentru finanţarea Proiectului de modernizare a căilor ferate, semnat la Luxemburg şi la Bucureşti la 30 iunie 1998, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001. În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2002 privind finanţarea restanţelor aferente aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de minimum 1 milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 29 ianuarie 2002. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 14 februarie 2001. În conformitate cu prevederile art.197 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5. Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentului la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20 decembrie 1990, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 50/155 din 21 decembrie 1995, primit de la Administraţia prezidenţială. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; pentru avize Comisia pentru politică externă; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2002 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă pentru anul 2002, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.59/1997 cu privire la finanţarea, în sistem descentralizat, în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru aviz Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă a cordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare pentru măsura "Reabilitarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate în Oradea, România", semnat la Bruxelles la 20 august 2001 şi la Bucureşti la 10 octombrie 2001, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 11. Proiectul de Lege privind Ordonanţei Guvernului nr.10/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare pentru măsura "Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi a reţelei de canalizare din municipiul Cluj-Napoca, România", semnat la Bruxelles la 31 mai 2001 şi la Bucureşti la 10 octombrie 2001, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2002 privind funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind buna gospodărire a localităţilor urbane şi rurale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor şi taxelor locale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 20. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2002 privind echivalarea studiilor absolvite în instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului de Interne cu studiile din instituţiile civile de învăţământ şi a stagiului efectuat în funcţii militare în Ministerul de Interne cu stagiul specific funcţiilor civile, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 23. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 24. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.31/2002 privind serviciile poştale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 25. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 27. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2002 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 februarie 2002. 29. Proiectul de Lege privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua libertăţii României, adoptat de Senat în şedinţa din 20 decembrie 2001. Cu acest proiect de lege, se propune a fi sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 11 martie 2002. 30. Proiectul de Lege privind taxa pe valoarea adăugată, adoptată de Senat în şedinţa 29 ianuarie 2002. Cu acest proiect de lege, au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 22 februarie 2002. |


