Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 15, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.118/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 15, 2004

3. Cuvântul domnului Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, la încheierea şedinţei solemne  

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pentru încheierea sesiunii noastre solemne, dau cuvântul domnului Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Onorată asistenţă,

Sesiunea noastră solemnă se apropie de sfârşit. Asta nu înseamnă că încheiem manifestările de astăzi.

Permiteţi-mi, în primul rând, să adresez mulţumiri personalităţilor care au prezentat alocuţiuni şi să exprim sincere felicitări personalităţilor care au primit medalia jubiliară.

Onorată asistenţă,

În iulie 1864, s-a constituit, deci, Corpul Ponderator, Senatul, apariţia acestei instituţii marcând, totodată, adoptarea sistemului bicameral în România. La împlinirea celor 14 decenii care au trecut de atunci, ne regăsim solidari în misiunea noastră bine formulată de primii noştri senatori preocupaţi de garanţii ce pot asigura ţării liniştea şi stabilitatea, de a menţine echilibrul între puterile statului, precum şi de a apăra, pentru a întări pactul fundamental şi libertăţile noastre publice. Trebuie să recunoaştem că această misiune este valabilă şi astăzi.

De asemenea, recunoaştem că, în toate perioadele istorice, Parlamentul României s-a arătat a fi un campion al reformelor. Două pachete cu aceste reforme privind domeniul constituţional şi cel agrar au fost, cum se exprima Nicolae Iorga la Iaşi, în timpul primului război mondial, "picătura de apă pusă pe buzele rănitului de pe câmpul de luptă, înainte de a i se da îngrijirile cele mari, la care are dreptul, parlamentarii având datoria", spune marele învăţat, "de a-l îmbărbăta cu aceste reforme, până ce, biruitor, el va veni însuşi să ne judece pe noi, iar pe dânsul să se înalţe".

Tranziţia începută în România în decembrie 1989 este, şi ea, un câmp de luptă şi cere o sumedenie de reforme, al căror temei legislativ îl construiesc corpurile legiuitoare de acum. Dar secvenţele consistente de istorie trecută şi prezentă privind instituţia Senatului le vom cunoaşte participând la următorul moment al reuniunii noastre: vom merge, imediat după încheierea discursului meu, la inaugurarea noii săli a Senatului, sperăm noi, un edificiu care să reprezinte cu adevărat un simbol şi să însemne o perfecţionare, în continuare, a eficienţei activităţii noastre în parcursul vremurilor care vin.

De asemenea, după această inaugurare, în foaierul acestei săli, vom trece la următorul moment, care înseamnă lansarea a două cărţi, două cărţi care vor face parte din cele 11, acesta este totalul, şi care vor reprezenta colecţia Senatului României. Deci vom lansa astăzi "Istoria Senatului României" în cei 140 de ani şi un prim volum intitulat "Discursuri parlamentare".

Vom încheia cu recepţia pe care o oferă cele două Camere ale Parlamentului.

Permiteţi-mi să declar închisă şedinţa noastră solemnă, prima parte a acestei aniversări şi ne revedem, în două - trei minute, pentru inaugurarea noii săli a Senatului.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor pentru participare! (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

O informare scurtă pentru dumneavoastră: în conformitate cu prevederile art.17 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au fost depuse la secretarii generali ai celor două Camere, în vederea exercitării de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, un număr de 15 legi, ale căror titluri vor fi afişate la locurile stabilite.

Vă mulţumesc.

 

Şedinţa s-a încheiat la 17,45.