Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 1, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.21/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 1, 2007

3. Dezbaterea şi respingerea proiectului de Hotărâre privind punctul de vedere al Parlamentului referitor la iniţierea de către Preşedintele României a unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului, începând cu următoarele alegeri.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor colegi, revenim la proiectul de hotărâre prin care se avizează solicitarea Preşedintelui de organizare a unui referendum.

În baza deciziei Birourilor permanente reunite, secretariatele generale au elaborat un proiect de hotărâre, care, evident, cuprinde două variante, pe care le vom supune votului dumneavoastră.

Potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, vom supune votului, mai întâi, propunerea de avizare favorabilă a acestui proiect.

De asemenea, dat fiind faptul că a existat la începutul şedinţei o propunere de solicitare a unor consultări cu Preşedintele României, această propunere poate face obiectul unei declaraţii a Parlamentului şi, după supunerea votului a acestei hotărâri, voi pune în discuţia dumneavoastră procedura pe tema acelei declaraţii.

 

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Am mai propus...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Fără îndoială. Vă citesc întâi proiectul de hotărâre, după care, primul lucru pe care îl voi supune la vot va fi propunerea înaintată de Grupurile PRM, de returnare, dacă înţeleg corect, a scrisorii domnului Preşedinte şi, practic, de refuz al solicitării pe criterii procedurale.

Proiectul de Hotărâre este:

"Hotărâre privind punctul de vedere al Parlamentului referitor la iniţierea de către Preşedintele României a unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului începând cu următoarele alegeri."

Formulările sunt, evident, cele din solicitarea Preşedintelui.

"În temeiul prevederilor art.90 din Constituţia României, republicată, şi ale art.11 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere scrisoarea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, privind iniţierea unui referendum pe probleme de interes naţional, precum şi dezbaterile din şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de 1 martie 2007, Parlamentul României adoptă prezenta Hotărâre:

Articol unic. Parlamentul României avizează favorabil iniţierea de către Preşedintele României a unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului începând cu următoarele alegeri.

Această Hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 1 martie 2007, cu respectarea prevederilor art.76 alin.1 din Constituţia României, republicată."

Evident, procedura pe care am căzut de acord a fost ca, după ce vom supune votului dumneavoastră propunerea de procedură ridicată de Grupurile PRM, să supunem mai întâi această propunere de avizare favorabilă, iar dacă această propunere nu întruneşte numărul necesar, de 235 de voturi, să trecem la propunerea alternativă, de avizare nefavorabilă.

Pentru început, însă, supun votului dumneavoastră propunerea procedurală ridicată de Grupurile PRM, de a returna scrisoarea şi de a refuza exprimarea unui punct de vedere al Parlamentului pe această chestiune.

Am înţeles corect propunerea dumneavoastră? Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru această propunere?

Vă rog să număraţi. Rog secretarii de şedinţă să numere voturile.

43 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 128 de voturi împotrivă.

Abţineri? 135 de abţineri.

Propunerea nu a fost adoptată.

O propunere de procedură, domnul deputat Ghişe.

Înţeleg că tot pe procedură, domnul deputat Andon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Procedural, vă solicit următoarea chestiune. Am formulat, la începutul şedinţei, o propunere. Dacă propunerea pe care am formulat-o va fi adoptată, atunci, pe cale de consecinţă, propunerea de hotărâre formulată de către Birourile permanente devine inutilă.

Insist pentru propunerea pe care am făcut-o, din următorul motiv. Este posibil ca înaintarea în procedura de organizare a referendumului pentru vot uninominal să se finalizeze printr-un act naţional dovedit ineficient. S-a spus aici, în multe luări de cuvânt, că există posibilitatea ca referendumul, dacă nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, să se dovedească a fi inutil, ceea ce înseamnă pierdere de bani şi timp. Şi atunci, propunerea mea este ca ceea ce v-am formulat iniţial, într-un text, să fie supus la vot înainte de votul pentru adoptarea hotărârii.

Dacă-mi daţi voie, este vorba de o singură propoziţie şi pot să v-o prezint. Şi anume: "Parlamentul solicită Preşedintelui României, conform art.80 alin.2 din Constituţie, să medieze, în scopul realizării acordului politic, pentru stabilirea sistemului de vot uninominal pentru alegerile parlamentare şi locale."

Dacă o astfel de mediere se va realiza şi se va finaliza printr-un acord politic, atunci, referendumul, cu toate consecinţele şi efectele lui, poate deveni inutil. Şi atunci, de aceea, propunerea mea este ca, înainte de a vota asupra hotărârii Parlamentului, să supuneţi la vot propunerea pe care v-am formulat-o.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, pe propunerea dumneavoastră va fi o discuţie de procedură, dacă ea poate fi introdusă în dezbaterea plenului fără a fi discutată la Birourile permanente, deci nu voi putea să o pun în discuţie decât după ce discutăm această chestiune a hotărârii.

Domnul deputat Andon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea procedurală, pe care Grupurile parlamentare ale Partidului Conservator o formulează, are strânsă legătură cu votul de abţinere la propunerea anterior votată, aşa încât vă rog să-mi permiteţi ca într-o propoziţie să explic şi de ce ne-am abţinut de la vot.

Ne-am abţinut de la vot deoarece ne aflăm într-o dilemă creată din afara Parlamentului şi în care credem că se află mulţi dintre colegii noştri. Şi anume, pe de o parte, dorim reformarea sistemului electoral, dar, pe de altă parte, încă nutrim foarte serioase rezerve, blând spus rezerve, faţă de rezolvarea acestei chestiuni prin referendum. Cu toţii ştim, şi societatea civilă accentuează, că e încă un exerciţiu de demagogie propunerea prin referendum.

Pe de altă parte, am ascultat în această aulă, luări de cuvânt extrem de pertinente, şi aş putea să dau exemple, dar nu vreau să jignesc pe nimeni, fiecare cu consistenţa lui, inclusiv puncte de vedere împotriva soluţionării prin referendum şi inclusiv puncte de vedere care, cu seriozitate, arătau că întrebările venite dinspre omul politic ce iniţiază referendumul, ce propune referendumul, au întotdeauna ceva abscons în ele şi nu putem fi niciodată siguri, nici noi, nici electoratul, ce va vota şi ce se va înţelege.

Şi acum propunerea procedurală. Într-un fel se leagă şi de propunerea domnului deputat Ghişe. Credem că proiectul de hotărâre pe care ni l-aţi citit este mult prea sumar, că el nu extrage nimic din substanţa, nu aveam cum, nu este un reproş, nu avea cum să extragă din consistenţa dezbaterilor făcute şi, inclusiv, să cuprindă măcar schiţat nuanţe, mai bine definirea întrebării, şi chiar şi punctele de vedere contrare pot fi cumva sintetizate în acest proiect de hotărâre, încât pentru un vot cu adevărat responsabil şi în care să ne abţinem cât mai puţin, deşi dilema, repet, e greu de spulberat, propunerea procedurală a Grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator este de retrimitere la Birourile permanente pentru redactarea unui proiect de hotărâre care să sintetizeze toate punctele de vedere exprimate de către grupurile parlamentare în această dezbatere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doar ca o lămurire suplimentară, în şedinţa Birourilor permanente reunite s-a evaluat această posibilitate şi am considerat că divergenţele de opinii dintre grupurile parlamentare vor fi greu de sintetizat într-o expunere de motive a unei hotărâri şi, ca atare, am decis să anexăm Hotărârii Parlamentului stenograma dezbaterilor de astăzi, astfel încât întreaga paletă de puncte de vedere să fie inclusă, dar, fără îndoială că propunerea dumneavoastră, dacă se susţine, o voi susţine de îndată votului.

Înţeleg că mai avem o solicitare de intervenţie pe procedură, domnul deputat Nicolicea, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din stenogramele pe care le-aţi dat colegilor ca să le consulte, reiese foarte clar că am propus să existe o comisie care să facă această propunere de proiect de hotărâre şi că, cu unanimitate, reprezentanţii grupurilor parlamentare au ajuns la concluzia că nu este nevoie şi au redactat un text comun pe care îl avem astăzi.

Deci, probabil, colegul Ghişe nu a fost informat de poziţia pe care a avut-o Partidul Naţional Liberal în cadrul şedinţei cu liderii şi cu Birourile permanente.

În ceea ce priveşte, chiar propunerea dânsului, evident că ar trebui să fie supusă la vot, că aşa este regulamentar, dar propun respingerea pentru că întreaga responsabilitate pentru cele aproximativ 50 milioane de euro care se vor cheltui, dacă se vor cheltui inutil, va reveni celui care a iniţiat acest referendum, iar dacă se îngroapă acest subiect prin neprezentarea la vot a populaţiei, deci prin acest mod se va interpreta că nu doreşte votul uninominal, va reveni, într-adevăr, tot iniţiatorului.

Prin urmare, nu cred că se poate să solicităm şi Preşedintelui să medieze ceva între dânsul şi altă instituţie.

Deci, între conflictele dintre două autorităţi publice, nu poate să tranşeze decât Curtea Constituţională. Rolul de mediator nu poate fi impus de către altcineva, mie mi se pare că domnul Preşedinte, dacă doreşte să-şi exercite acest rol de mediator, este rolul pe care i-l conferă şi Constituţia şi trebuia să o facă fără a fi nevoie de o hotărâre a Parlamentului. Ar fi absurd ca printr-o Hotărâre a Parlamentului să cerem cuiva să-şi facă datoria. Pentru aceste motive, eu vă rog să respingem propunerea domnului Ghişe care evident că trebuie să fie supusă la vot, este o propunere, şi să votăm cu toţii proiectul de hotărâre pe care dumneavoastră l-aţi difuzat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înainte de a-i da cuvântul pe procedură domnului deputat Zgonea, o să-mi permit să sintetizez, că văd râsete în toată sala, probabil pe aceeaşi informaţie pe care am primit-o cu toţii, respectiv că una dintre agenţiile de ştiri a anunţat astăzi, la ora 14.41, 14.41, repet, că Parlamentul a respins propunerea preşedintelui de convocare a unui referendum pentru votul uninominal. E într-adevăr o glumă bună şi cred că o gustăm cu toţii.

V-am răpit, domnule Zgonea, intervenţia...E 1 Martie astăzi, şi nu 1 Aprilie, după cum mi se comunică.

Domnul deputat Zgonea, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu era intervenţia nici a noastră, nici a dumneavoastră, era a domnului Băsescu. De altfel, ziua de astăzi cred că era dinainte stabilită. Dacă vă întâlneaţi la 8.00, la 8.45 aveţi acest SMS, aşa îl aveţi la 14, cât aţi spus dumneavoastră, 14.41, şi o să-l aveţi mai departe, toată ziua. Orice am vota astăzi, s-ar părea că o parte din presă şi o parte din organizaţiile guvernamentale au stabilit ceea ce trebuie să votăm noi aici, nu contează, s-ar părea că România de astăzi este o Românie în care trebuie să avem un singur conducător, un singur om care să fie şi prim-ministru, cum spunea un coleg de-al nostru... (rumoare în sală, vociferări)...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Zgonea, vă rog frumos, nu e la chestiune...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu fiţi nervoşi, că sunteţi aleşi pe vot pe listă, deocamdată... Când o să fie votul uninominal...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu faceţi dialog cu sala şi să vă referiţi la procedură...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, mă uit la dânşii şi-i văd atât de încruntaţi de 1 Martie, cu atâtea femei frumoase lângă ei... Nu se poate! ... Fiţi calmi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Zgonea, vă rog frumos...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Vă rog frumos, conform Regulamentului, să-i rugaţi pe colegii din sală să nu vocifereze...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi, vă invit să nu întrerupeţi oratorul, domnule orator, vă invit să nu dialogaţi cu sala.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte,

Eu v-aş propune să găsim o soluţie în aşa fel încât astăzi să redactăm totuşi un proiect în aşa fel încât domnul Preşedinte să doarmă liniştit noaptea şi Partidul Democrat să poată să alerge prin ţară, să fie atât de democrat încât să ne spună despre ce este vorba. Probabil că dânşii, care sunt atât de luminaţi în ultimul timp, şi mă uit la feţele lor cât de frumoase sunt şi cât de bine vorbesc despre politică...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Zgonea, vă rog foarte mult...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

...Sunt colegii noştri, putem să vorbim astăzi, de 1 Martie ni se iartă orice...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Zgonea, vă invit pe procedură...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă urez o zi plăcută, domnilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumim.

Stimaţi colegi, fac un apel la dumneavoastră, în ciuda faptului că este 1 Martie şi ne pregătim să ne bucurăm cu toţii, să mai facem un efort de seriozitate şi să finalizăm aceste proceduri.

Am o nouă propunere de procedură, şi anume de retrimitere a acestui proiect la Birourile permanente, dacă această propunere se menţine, atunci o voi supune votului dumneavoastră. (gălăgie foarte mare în sală, vociferări, replici neinteligibile din sală)

Vă rog, domnul deputat Andon. Vă rog frumos, trebuie făcută de la microfon. Domnul deputat, e propunere pe procedură care se supune înainte de votul hotărârii.

Se menţine? Da.

Se menţine propunerea, supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere a acestui proiect la Birourile permanente.

Vă rog să votaţi cine este pentru.

Vă rog să număraţi.

68 de voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog.

133 de voturi împotrivă.

Abţineri?

112 abţineri.

Propunerea nu a fost aprobată.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, aşa cum a fost formulat de Birourile permanente.

Vă dau cuvântul pe procedură, domnul Bolcaş. Pe chestiunea procedurii de vot, bineînţeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, un asemenea proiect de hotărâre nu puteţi să-l puneţi la vot. El conţine aprobarea referendumului pentru votul uninominal. Or vot uninominal nu există. Parlamentul României nu-şi poate permite să folosească noţiuni juridice inexistente. Că alte instituţii le folosesc e treaba lor, dar noi nu putem să votăm un proiect de hotărâre care să conţină un cuvânt folcloric. Aici trebuie o precizie juridică.

(Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul senator Şerban Nicolae.

Video in format Flash/IOS

Domnul Şerban Nicolae:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi colegi, foarte scurtă chestiune. Pe procedură, aş vrea ca fie în textul hotărârii pe care o vom supune votului, fie în adresa de însoţire către domnul preşedinte, să menţionăm expres, ca să nu fie confuzii, că nu este o hotărâre pentru infractori.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul deputat Bolcaş, nu putem introduce în proiectul de hotărâre decât un răspuns la ceea ce ni se cere.

Sigur că în stenogramele pe care le vom anexa se vor regăsi toate punctele de vedere referitoare la noţiunea de vot uninominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, în aceste condiţii, pentru a nu ne altera calitatea noastră de organ legiuitor, răspunsul trebuie să conţină la vot uninominal ghilimele. Este citat din ce ni s-a cerut.

Vă propun să modificaţi textul, introducând ghilimele la expresia vot uninominal. (gălăgie în sală)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Duvăz, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Niculescu-Duvăz:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimate colege, care astăzi sunteţi sărbătorite,

Sunt perfect de acord cu colegul nostru, domnul Bolcaş. Nu putem să legiferăm un cuvânt care nu are nici un conţinut, nu are nici un efect, nici un conţinut juridic. O Hotărâre a Camerelor reunite ale Parlamentului României înseamnă de fapt o chestiune de efect de lege.

Deci, nu putem să introducem într-o lege o chestiune fără conţinut. Aşa că numai ghilimelele, dar poate şi adaosul, ceea ce dumneavoastră numiţi vot uninominal sau ceea ce preşedintele a denumit votul uninominal.

Din punctul nostru de vedere, corect ar fi fost să cerem public această lămurire, care nu este făcută. Şi din această cauză suntem susceptibili şi de manipulări, aşa cum vedeţi, în care deja se anunţă pe posturi de televiziune înainte ca noi să votăm ceea ce noi am votat, bineînţeles, incriminându-ne.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi, vă propun următoarea formulare care să fie cât se poate de explicită şi care să redea integral textul din solicitarea Preşedintelui României.

"Parlamentul României avizează favorabil iniţierea de către Preşedintele României şi la solicitarea acestuia a unui" - după care urmează textul din scrisoarea Preşedintelui României - "referendum naţional consultativ cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului, începând cu următoarele alegeri".

Sigur că fiind un citat din acea chestiune, întregul text se poate regăsi între ghilimele, ca citat din preşedinte.

(rumoare, discuţii, gălăgie în sală)

Domnul deputat Marcu, procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să fiţi atenţi că atunci când punem între ghilimele un text e ca şi cum l-am scrie cu majuscule. Adică vreau să-l scot în relief. Ori ceea ce dorim noi prin aceste ghilimele nu se poate întâlni în judecata oricui. Adică o chestie cu care nu suntem de acord. Ba, din contră, spunem, asta vreţi, asta facem. Dar noi vrem să reiasă de aici că nu există ceea ce vrea Domnia Sa. Nu să subliniem că aşa a vrut, aşa facem. Nu asta este intenţia noastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat, vă fac o mare rugăminte, totuşi, să nu purtăm chestiuni de procedură în interiorul grupului dumneavoastră. Propunerea de procedură ridicată de domnul Bolcaş mie mi s-a părut absolut pertinentă. Vreau să fie lucrurile cât se poate de explicite şi la cererea Preşedintelui României să le spunem explicit exact pe ceea ce Domnia Sa a cerut şi aşa e corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte, cred că nu aţi înţeles ce am zis.

Ne-aţi dat dumneavoastră pauză de consultări ca să cădem de acord pe grupuri ce trebuie să votăm?!

Poate trebuie să facem o astfel de pauză! Păi, astfel, de ce îmi atribuiţi mie o hotărâre a grupului nostru?! Eu am făcut hotărârea aceea, prima, în numele meu, toată lumea a fost de acord cu ea, dar unii nu au înţeles şi cineva de la PSD s-a găsit să le spună "ne abţinem" şi nu a trecut. După aceea toţi zic acelaşi lucru. Dar noi, acum, spunând ce ziceţi dumneavoastră, specificăm că este ceea ce doreşte Parlamentul, reliefând mai bine cererea preşedintelui. Între ghilimele înseamnă o reliefare suplimentară. Ca şi cum am scrie cu majuscule. Ori nu asta vrem noi. Îl legiferăm în acest fel. Legiferăm un termen care nu există.

Deci, votăm ceea ce nu există. Plus că votăm ceea ce nu ştim. Votaţi în orb? Aţi votat vreodată în orb? Votaţi acum în orb? Păi, e jenant!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat.

Pe procedură, doamna deputat Jipa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, aş vrea să vă ridic o problemă. Noi am uitat de unde am plecat. Cu ceva timp în urmă, domnul Preşedinte al României s-a prezentat în Parlament şi, în baza art.90 din Constituţie, pretinde că s-a consultat cu Parlamentul în problema referendumului. Eu vreau să vă spun că nu a avut loc nicio consultare cu Parlamentul, eventual s-a consultat cu Grupul PD din Parlament şi, mai mult decât atât, noi nu suntem cei care, acum, suntem în măsură să gândim ce a vrut dânsul să spună în scrisoarea pe care a trimis-o. Adică noi trebuie să ne imaginăm că dânsul a vrut să spună un lucru şi să-l completăm noi, îmi pare foarte rău, dânsul nu s-a consultat cu noi, s-a consultat cu societatea civilă, dacă vă amintiţi bine. Este o problemă. Iar cealaltă, ridicată de colegul meu, domnul deputat Bolcaş, stă la la fel de bine în picioare.

Având în vedere aceste două lucruri, eu zic că nu este bine ca noi să-i formulăm dânsului ceea ce am înţelege noi că a dorit dânsul să ne spună.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Stimaţi colegi, vă anunţ, înainte de a da cuvântul mai departe pe procedură, că nu voi permite reluarea dezbaterilor pe fond. Acestea s-au încheiat. În acest moment suntem la adoptarea Hotărârii Parlamentului. Putem să fim de acord să discutăm, eventual, pe procedura de adoptare.

V-am făcut o propunere care urmează cutumele Parlamentului, dacă ni se cere un lucru, ni se face o propunere, putem să fim de acord sau nu, exact cu ce ni s-a propus. Nu putem să fim de acord cu ceva ce nu ni s-a propus.

În aceste condiţii, vă rog să vă exprimaţi pe aceste chestiuni în luările dumneavoastră de cuvânt pe procedură. (Domnul deputat Bolcaş cere pauză de consultări).

Vă rog, dacă e propunere pentru pauză de consultări, aveţi precădere. (discuţii în sală)

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Eu am cerut pe procedură, înaintea dumneavoastră. Îmi cer scuze.

Stimaţi colegi, s-a creat o gravă confuzie. Nu ştim despre ce fel de vot uninominal vorbim. Confuzia este generală. Noi, Grupul Partidului România Mare, vă solicităm, domnule preşedinte, să ne acordaţi o pauză de consultări de 15 minute, cu liderii grupurilor parlamentare, să ne lămurim despre ce fel de vot uninominal, ce vreţi să votăm şi ce vreţi să respingem, de fapt.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă voi acorda, evident, o pauză de consultări. Ea va avea 5 minute, dar consultările nu se vor face pe fondul textului, întrucât am încheiat dezbaterile de fond şi pe procedura de adoptare a hotărârii.

Pauză de consultări 5 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Domnule preşedinte, ne vede o ţară întreagă, domnule!

Despre ce fel de vot uninominal vorbim aici? Haideţi să stabilim, odată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

V-am retras cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Nu se poate aşa ceva! Trebuie să ştim ce votăm.

Vă rog foarte mult să acceptaţi să ne consultăm liderii grupurilor parlamentare care este de fapt întrebarea preşedintelui. Vot uninominal. Care dintre ele. Sunt 15 feluri de vot uninominal în lume.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vreau să atrag atenţia secretariatului că e pauză. (În pauză nu funcţionează microfoanele).

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Rog liderii de grupuri să-şi invite colegii să revină în sală.

Stimaţi colegi, vă rog să vă invitaţi colegii în sală să nu fim în situaţia neplăcută de a face apelul nominal.

Îl rog pe domnul Ioan Munteanu să facă apelul nominal la Cameră, după aceea domnul secretar Constantin Gheorghe va face apelul nominal la Senat.

Rog liderii să-i invite pe colegi la apelul nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - prezent
- Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - europarlamentar
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - absent
- Andronescu Ecaterina - prezent
- Andreica Romică - prezent
- Antal Árpád-András - prezent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Cornelia - prezent
- Asztalos Ferenc - absent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Nicolae - prezent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - europarlamentar
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent
- Becşenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - absent
- Boagiu Anca-Daniela - Guvern
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - Guvern
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Boşneac Valentin Samuel - absent
- Brânză William Gabriel - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - prezent
- Buciu Angela - prezent
- Buciuţa Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - absent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - europarlamentar
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Câmpanu Liviu - absent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - absent
- Călin Ion - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - absent
- Cocrea Olguţa - prezent
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - prezent
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - prezent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - europarlamentar
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - europarlamentar
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - absent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - absent
- Drăguş Radu-Cătălin - prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - absent
- Dumitrescu Cristian Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - prezent
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - absent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - absent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - europarlamentar
- Găleteanu Monalisa - prezent
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - absent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Gonţea Ion - absent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig-Eduard Raul - membru
- Hoban Ioan - absent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - absent
- Iacob-Ridzi Monica-Maria - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Igaş Traian Constantin - absent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absent
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - prezent
- Kelemen Attila Béla Ladislau - europarlamentar
- Kelemen Hunor - absent
- Kerekes Károly - absent
- Király Andrei Gheorghe - absent
- Kónya-Hamar Sándor - europarlamentar
- Kovacs Attila - absent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - prezent
- Lari-Iorga Leonida - prezent
- Lificiu Petru - absent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - absent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - prezent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - absent
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - absent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian-Jean - europarlamentar
- Martin Eduard-Stelian - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Mătuşa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - absent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - absent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezent
- Meir Nati - prezent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - prezent
- Mihei Andrian-Sirojea - absent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - prezent
- Mitrea Manuela - absent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - absent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muscă Monica Octavia - prezent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
- Nassar Rodica - prezent
- Năstase Adrian - absent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezent
- Nica Dan - absent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Guvern
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile-Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistoran Dorin-Liviu - prezent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olărean Aurel - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Ovidenie Costel - absent
- Palăr Ionel - absent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pardău Dumitru - prezent
- Pascu Bogdan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - europarlamentar
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - prezent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - prezent
- Plumb Rovana - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - absent
- Popa Daniela - prezent
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre europarlamentar
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Ionica Constanţa - prezent
- Popescu Constantin Tăriceanu - Guvern
- Popp Cosmin Gabriel - prezent
- Preda Cezar Florin - prezent
- Preda Ion - prezent
- Pruteanu Vasile - prezent
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian Mircea - prezent
- Puscă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - absent
- Rus Ioan-Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezent
- Ruşanu Dan Radu - absent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Daciana Octavia - prezent
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - prezent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian-Emanuil - absent
- Seres Dénes - absent
- Severin Adrian - europarlamentar
- Silaghi Ovidiu Ioan - europarlamentar
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - absent
- Stativă Irinel Ioan - prezent
- Stănescu Cristian - prezent
- Stănescu Mircea - prezent
- Stănişoară Mihai - absent
- Stoica Ion - prezent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştireanu Octavian - prezent
- Ştiucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tămagă Constantin - prezent
- Tănăsescu Mihai-Nicolae - absent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George-Alin - prezent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - prezent
- Toma Horia-Victor - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezent
- Ţundrea Ioan - absent
- Uioreanu Horea Dorin - absent
- Ujeniuc Dragoş - absent
- Ungureanu Petre - prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - absent
- Vainer Aurel - absent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezent
- Vasilescu Lia-Olguţa - prezent
- Vălean Adina Ioana - europarlamentar
- Văsioiu Horia - prezent
- Vâlcov Şandru Marcela Lavinia - absent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - ?
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - prezent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zegrean Augustin - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule secretar,

Rugămintea este să luaţi loc în scaunul dumneavoastră şi să faceţi acolo completările.

O să-l invit pe domnul secretar Constantin Gheorghe să facă apelul la Senat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Domnilor colegi,

Permiteţi-mi să fac prezenţa şi pentru domnii senatori.

- Antonie Ştefan Mihail - absent
- Apostol Neculai - concediu medical
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - delegaţie
- Athanasiu Alexandru - europarlamentar
- Basgan Ion - Învoire
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeş Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - prezent
- Cioroianu Adrian Mihai - europarlamentar
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - europarlamentar
- Creţu Ovidiu Teodor - absent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - europarlamentar
- Duca Viorel Senior - prezent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabo Andras Levente - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - prezent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - prezent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - delegaţie
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - absent
- Iorga Nicolae - delegaţie
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - prezent
- Lupoi Mihail - absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - Guvern
- Meleşcanu Teodor Viorel - absent
- Mereuţă Mircea - absent
- Mihăescu Eugen - europarlamentar
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar
- Moraru Ion - prezent
- Morţun Alexandru Ioan - europarlamentar
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - prezent
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - prezent
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - prezent
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - învoire
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - absent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Şerban-Cezar - absent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Karoly Ferenc - europarlamentar
- Şerbănescu Verginia - prezent
- Şerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar
- Şereş Ioan Codruţ - prezent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - absent
- Tomoiagă Liliana - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţicău Silvia Adriana - prezent
- Ţîrle Radu - prezent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - prezent
- Vasilescu Gavrilă - absent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaş Verginia - prezent
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - prezent
- Vosganian Varujan - Guvern
- Vraciu Jan - absent

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi,

Vă invit să luaţi loc în bănci, invit pe lideri să-şi poftească colegii în sală pentru a putea da votul.

Imediat centralizăm şi prezenţa şi o voi anunţa deîndată.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În sală sunt prezenţi un număr de 329 parlamentari care au răspuns apelului nominal, suntem în cvorum.

Am să vă citesc textul hotărârii.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Vă rog să-mi daţi cuvântul, pe procedură, domnule preşedinte!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă dau cuvântul imediat după ce citesc textul hotărârii, aşa cum a fost elaborat în urma consultărilor liderilor de grupuri.

Parlamentul României adoptă - prezenta Hotărâre - articol unic.

Parlamentul României avizează favorabil solicitarea preşedintelui României referitoare la organizarea unui, urmează ghilimele şi citat din textul scrisorii primite: "referendum naţional consultativ cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului, începând cu următoarele alegeri", încheiem citatul şi finalizăm articolul unic.

Evident, nu vor mai fi dezbateri pe acest text, întrucât este agreat de liderii de grupuri pe o chestiune de procedură.

Domnul Bolcaş, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

O lămurire într-o singură frază pentru că multe discuţii purtate aici au avut obiecte diferite.

Se supune la vot problema necesităţii unui referendum, deci a unei cheltuiri de bani şi mobilizări de forţe şi nu problema unui vot uninominal, aşa zis uninominal, dacă este necesar sau dacă nu este necesar votul uninominal, ideea este, votăm dacă este necesar sau nu, un referendum, nu dacă suntem pentru sau împotriva votului uninominal.

Ne asumăm răspunderea pentru necesitatea unui referendum.

Vă mulţumesc. Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Cred că această chestiune este clară tuturor colegilor noştri, dar vă mulţumesc pentru precizări.

 

Domnul Marton Arpad (din sală):

Pe procedură, vă rog să-mi daţi cuvântul, domnule preşedinte!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Marton Arpad, pe procedura adoptării proiectului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Árpád-Francisc Márton:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dacă-mi aduc eu bine aminte, poate că nu am înţeles exact cum era în Biroul permanent, dar dacă-mi aduc eu aminte, atunci, în funcţie de ce se discută aici, se va supune votului un text, ori eu, în afara unui grup parlamentar şi a câtorva independenţi, nu am auzit un orator care să fi spus că este nevoie de acest referendum. În cel mai bun caz a spus că este de acord cu votul uninominal, dar nu crede că este nevoie de un referendum pentru că ştie că se va vota.

Ca atare, procedura este următoarea: prima dată trebuie să se supună votului, avizează negativ necesitatea... şi aşa mai departe sau s-a făcut o propunere din partea Partidului Naţional Liberal - vedeţi - care, din nou, trebuie supusă votului, astfel nu s-ar înţelege.

Vedeţi, ziariştii care stau aici văd ce facem noi şi înţeleg de două ori altceva decât s-a întâmplat în sală, deşi, cică, ei ar trebui să fie experţi, ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă aici. Vă daţi seama ce va înţelege poporul din ce am decis noi. Va vota "nu" sau va vota "da" sau nu se va duce la vot, în funcţie de ce îi va spune partidul pe care-l preferă.

Încă o dată, de la acest microfon s-a militat pentru un aviz negativ de către majoritatea partidelor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Potrivit procedurii agreate de Biroul permanent şi supuse aprobării dumneavoastră la începutul acestei şedinţe, voi supune mai întâi votului plenului această hotărâre, prin care se avizează favorabil.

Evident, dacă această hotărâre nu va întruni 235 voturi, voi supune votului dumneavoastră o hotărâre cu un text identic, dar cu modificarea evidentă "avizează nefavorabil".

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, aşa cum a fost formulat.

Mai întâi, dacă există obiecţii, observaţii, comentarii în ceea ce priveşte titlul? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul.

Cine este pentru ? Vă rog să număraţi. 257 voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog ?

 

Domnul Frunda Gyorgy (din sală):

Contest votul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

După finalizarea procedurii de vot, liderul de grup sigur că va putea să se exprime.

Voturi împotrivă ? Vă rog să număraţi. 36 de voturi împotrivă.

Abţineri ? Vă rog să număraţi şi abţinerile. 4.

Titlul a fost adoptat.

Se contestă votul din partea Grupurilor parlamentare UDMR ?

Luaţi cuvântul, domnul senator, dacă doriţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Frunda Gyorgy:

Vă mulţumesc că-mi acordaţi cuvântul, domnule preşedinte. Stimată doamnă şi domni senatori şi deputaţi, de sus, din rândul doi, unde stau senatorii UDMR, pe o numărătoare aproximativă, rezultă că nu au fost mai mult de 200 de voturi şi îmi asum răspunderea pentru...

Solicit, deci, repetarea numărării voturilor pentru. Cred că nu s-a întrunit majoritatea şi cer renumărarea. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, din însumarea celor trei numere, rezultă chiar un număr de 27 parlamentari, care sunt prezenţi, nu şi-au exprimat votul. De aceea, în aceste condiţii, cred că, totuşi, rezultatul votului este cel corect.

 

Domnul Octavian-Mircea Purceld (din sală):

Şi eu doresc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Pe rezultatul votului ?

Domnul deputat Purceld.

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Domnule preşedinte, iată că suntem alături de UDMR. (Aplauze.)

Şi noi contestăm votul. Mulţumesc.

Şi din partea noastră, am urmărit cu atenţie, nu am găsit 200 de voturi. Este imposibil să fie o diferenţă atât de mare, 200 - 250.

Vă rugăm să repetaţi votul şi să numărăm cu atenţie dacă se poate.

 

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Dar să fie şi cineva de la noi în prezidiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi, voi supune votului dumneavoastră propunerea de reluare a procedurii de vot. Vă anunţ, însă, că, dacă se reia procedura de vot, voi cere vot prin apel nominal, ca să nu fim ridicoli.

Solicitaţi vot prin apel nominal, domnule lider ? Nu, nu solicită.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte, votul prin apel nominal se va impune la sfârşitul votului, când votăm întreaga hotărâre, nu pe articole, că solicită prea mult timp.

Deci, la finalul votului, vom cere, când se va vota hotărârea, apel nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Cu acordul dumneavoastră, atunci, voi supune hotărârea votului prin apel nominal.

În ce priveşte articolul unic, supun votului dumneavoastră articolul unic.

Cine este pentru ? 241 voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 41 voturi împotrivă.

Abţineri ? 11 abţineri.

S-a adoptat articolul unic.

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre.

Înţeleg că s-a solicitat vot prin apel nominal. Există obiecţii la această procedură de vot ?

Pe procedura de vot.

Domnul deputat Marcu Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte, înţeleg ca unii să nu fi votat şi să fi votat ulterior. Deci numărul care s-a afişat prima dată să fie mai mic decât cel care a revenit ulterior, dar este invers.

Înseamnă că este o mare eroare voită la numărarea voturilor. Au fost 14 voturi numărate mai mult prima dată, faţă de a doua oară şi pun pariu că, dacă mai număraţi o dată, mai scad 14.

Eu aş zice că dumneavoastră, domnule preşedinte, fără să număraţi voturile, vă faceţi părtaş, din bune intenţii, la o fraudă, în această sală, în această zi. Ca atare, noi contestăm complet votul.

Este imposibil să fie mai puţin a doua oară faţă de prima dată. Invers da.

Asta este la latitudinea dumneavoastră să judecaţi. Vreţi să treacă neapărat o aberaţie, faceţi-o să treacă, dar nu prin fraudă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tocmai din acest motiv, voi propune chiar eu însumi desfăşurarea procedurii de vot prin apel nominal, pentru a nu exista nici un fel de dubii că această hotărâre a fost adoptată sau nu într-un mod legal. Nu doresc să existe nici un fel de contestaţie în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestei hotărâri.

Din sală: Începem cu Senatul ?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, da, bineînţeles, începem cu Senatul.

Îl rog pe domnul secretar Constantin Gheorghe să facă apelul.

Stimaţi colegi, voi citi, bineînţeles, dispoziţiile referitoare la procedura de vot.

Votarea prin apel nominal, conform art.35 din Regulamentul şedinţelor comune, se face în modul următor: preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor "pentru" sau "contra". Unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor şi senatorilor. Fiecare deputat şi senator răspunde "pentru" sau "contra".

Obiectul votării, stimaţi colegi, îl reprezintă proiectul de hotărâre privind acordarea unui aviz favorabil intenţiei Preşedintelui de a organiza un referendum.

Tema este cea cunoscută.

Vă rog, stimaţi colegi, să vă exprimaţi exclusiv prin "pentru" sau "contra". Nu există posibilitatea de abţinere.

(Domnul senator Funar solicită cuvântul.)

Fără îndoială, domnule Funar, o să aveţi cuvântul.

Rog doamnele şi domnii senatori şi deputaţi să stea în bănci în timpul procedurii de vot, astfel încât secretarii să poată observa cu uşurinţă persoana care se exprimă.

Domnul senator Funar, exclusiv pe procedura de vot prin apel nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, pentru a nu fi contestat şi votul nominal, propun ca secretarii care citesc tabelul să repete ceea ce spun colegii din sală, să se confirme, aici, să se înregistreze dacă este "pentru" sau "contra", pentru că, altfel, ajungem din nou la complicaţii. (Proteste, comentarii.)

Nu este nici o problemă. Domnul secretar spune "pentru" sau "contra", după ce a recepţionat votul din sală. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator, nu este prevăzut în Regulament o asemenea prevedere. Dacă cineva are vreun dubiu referitor la integritatea secretarilor de şedinţă, îl rog să se ridice, dar îşi asumă şi responsabilitatea pentru o asemenea afirmaţie.

Deci, domnule secretar, vă rog să urmaţi procedura.

O să-i rog pe stimaţii colegi parlamentari să se exprime suficient de vocal pentru a fi auziţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Domnule preşedinte, cu îngăduinţa dumneavoastră, am primit două solicitări ca două persoane să voteze în altă ordine, dat fiind faptul că...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog !

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Doamna Verginia Vedinaş - contra.

Domnul Voiculescu Dan - pentru.

Vă mulţumesc.

- Antonie Ştefan Mihail - absent
- Apostol Neculai - absent
- Arcaş Viorel - pentru
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - absent
- Basgan Ion - învoire
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeş Marin - pentru
- Cazacu Cornelia - pentru
- Câmpeanu Radu-Anton - absent
- Cârlan Dan - pentru
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - pentru
- Ciornei Silvia - pentru
- Cioroianu Adrian Mihai - absent
- Cismaru Ivan - pentru
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - pentru
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - absent
- Creţu Ovidiu Teodor - absent
- Cucuian Cristian - pentru
- Cutaş George Sabin - pentru
- Daea Petre - pentru
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - pentru
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - contra
- Dinescu Valentin - absent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel Senior - pentru
- Dumitrescu Ion Mihai - pentru
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - contra
- Dumitru Constantin - pentru
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabo Andras Levente - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - pentru
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - contra
- Funar Gheorghe - contra
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - pentru
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - pentru
- Haşotti Puiu - pentru
- Ilaşcu Ilie - absent
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - pentru
- Ion Vasile - absent
- Iorga Nicolae - delegaţie
- Iorgovan Antonie - contra

 

Domnul Antonie Iorgovan:

Vă rog să-mi daţi posibilitatea să explic votul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Da, domnule Iorgovan - contra - am menţionat.

- Ioţcu Petru Nicolae - pentru
- Ivănescu Paula Maria - pentru
- Jurcan Dorel - pentru
- Loghin Irina - contra
- Lupoi Mihail - absent
- Mardare Radu Cătălin - pentru
- Marinescu Marius - pentru
- Markó Bela - absent
- Meleşcanu Teodor Viorel - absent
- Mereuţă Mircea - absent
- Mihăescu Eugen - europarlamentar
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar
- Moraru Ion - pentru
- Morţun Alexandru Ioan - europarlamentar
- Neagoe Otilian - pentru
- Neagu Nicolae - pentru
- Nemeth Csaba - contra
- Nicolae Şerban - pentru
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - absent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - pentru
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Paul - contra
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - pentru
- Pete Ştefan - contra
- Petre Maria - pentru
- Petrescu Ilie - contra
- Popa Aron Ioan - pentru
- Popa Dan Gabriel - pentru
- Popa Nicolae-Vlad - pentru
- Popescu Dan Mircea - pentru
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - învoire
- Prodan Tiberiu Aurelian - contra
- Puskas Valentin Zoltan - contra
- Rădoi Ion - pentru
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - pentru
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - pentru
- Sârbu Ilie - pentru
- Silistru Doina - pentru
- Simionescu Aurel Gabriel - pentru
- Sogor Csaba - contra
- Solcanu Ion - absent
- Stan Petru - contra
- Stănoiu Mihaela Rodica - absent
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Şerban-Cezar - pentru
- Stroe Radu - absent
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - pentru
- Şerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar
- Şereş Ioan Codruţ - pentru
- Ştefan Viorel - pentru
- Şter Sever - pentru
- Talpeş Ioan - pentru
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - pentru
- Terinte Radu - pentru
- Theodorescu Emil Răzvan - absent
- Tîlvăr Angel - pentru
- Toma Ion - absent
- Tomoiaga Liliana Lucia - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - pentru
- Ţicău Silvia Adriana - pentru
- Ţîrle Radu - pentru
- Ungheanu Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - pentru
- Vasilescu Gavrilă - absent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - absent
- Verestóy Attila - absent
- Vosganian Varujan - Guvern
- Vraciu Jan - pentru

Am încheiat lista, domnule preşedinte. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

O să-i rog pe senatorii care au lipsit la primul apel, să vină la domnul senator pentru a-şi înregistra prezenţa. Pe doamna senator Nicolai o văd deja în sală. (Discuţii, proteste.)

Atunci, mai strigaţi o dată lista.

Mai strigă o dată lista şi, după aceea, explicarea votului, la sfârşit, domnule senator, după ce se face tot apelul.

Din sală: Şi deputaţii, şi după aceea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Domnule preşedinte, conform procedurii, mai strig o dată lista. Cei care au venit şi nu şi-au exprimat votul sunt rugaţi să răspundă pentru sau contra.

- Antonie Ştefan Mihail
- Apostol Neculai
- Ardelean Aurel
- Arion Viorel
- Athanasiu Alexandru
- Basgan Ion
- Berceanu Radu Mircea
- Blaga Vasile
- Câmpeanu Radu-Anton
- Chelaru Ioan
- Cioroianu Adrian Mihai
- Copos Gheorghe
- Cozmâncă Octav
- Creţu Corina
- Creţu Ovidiu Teodor
- David Cristian
- Diaconescu Cristian
- Dinescu Valentin
- Dîncu Vasile
- Eckstein Kovacs Peter
- Fekete Szabo Andras Levente
- Filipescu Teodor
- Flutur Gheorghe
- Găucan Constantin
- Georgescu Radu Cristian
- Ilaşcu Ilie
- Iliescu Ion
- Ion Vasile
- Iorga Nicolae
- Lupoi Mihail
- Markó Bela
- Meleşcanu Teodor Viorel
- Mereuţă Mircea
- Mihăescu Eugen
- Mihăilescu Petru Şerban
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia
- Morţun Alexandru Ioan
- Nicolai Norica - pentru
- Novolan Traian
- Onaca Dorel Constantin - pentru
- Oprescu Sorin Mircea
- Pascu Corneliu
- Păunescu Adrian
- Popescu Ionel
- Popescu Irinel
- Popescu Mihail
- Rădoi Ovidiu
- Roibu Aristide
- Solcanu Ion
- Stănoiu Mihaela Rodica
- Stoica Ilie
- Stroe Radu
- Szabó Karoly Ferenc
- Şerbu Gheorghe Vergil
- Tănăsescu Claudiu
- Theodorescu Emil Răzvan
- Toma Ion
- Tomoiaga Liliana Lucia
- Tudor Corneliu Vadim
- Ungheanu Mihai
- Vasilescu Gavrilă
- Văcăroiu Nicolae
- Vărgău Ion
- Verestóy Attila
- Vosganian Varujan

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

Explicaţia votului, după ce se anunţă rezultatul votului, domnule senator. Nu cunoaştem rezultatul votului. Procedura aşa este.

Domnul deputat Munteanu, vă rog !

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - pentru
- Adomniţei Cristian Mihai - pentru

Am rugămintea la colegii care fac evidenţa, pentru că strigăm de două ori catalogul, la urmă, să ne spună dacă am greşit prima dată. Vă garantez că nu am greşit.

- Albu Gheorghe - pentru
- Almăjanu Marin - absent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - pentru
- Amet Aledin - pentru
- Andea Petru - pentru
- Andon Sergiu - absent
- Andreica Romică - pentru
- Andronescu Ecaterina - pentru
- Antal Arpád-András - contra
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - pentru
- Apostolache Mihai Cristian - pentru
- Ardelean Lia - pentru
- Asztalos Ferenc - absent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - contra
- Bara Nicolae - pentru
- Barbu Gheorghe - Guvern
- Bardan Cornel Ştefan - pentru
- Bădălău Niculae - pentru
- Băeşu George - pentru
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent

Păi dacă nu răspunde, domnule, eu ce pot să-i fac. Şi data trecută, a stat aşa şi nu a venit la prezenţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule secretar, vă rog să nu dialogaţi cu sala.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- absent.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori - vă întrerup o secundă, domnule secretar - vă atrag atenţia, stimaţi colegi parlamentari, că potrivit Regulamentului Camerelor reunite, aveţi obligaţia de a vă ridica în picioare atunci când vă exprimaţi votul.

Asta îl va ajuta şi pe colegul secretar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- Becşenescu Dumitru - pentru
- Bejinariu Eugen - absent
- Bentu Dumitru - pentru
- Bivolaru Ioan - pentru
- Bîrsan Iulian-Gabriel - pentru
- Boagiu Anca-Daniela - Guvern
- Bobeanu Răzvan-Petrică - pentru
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Lucian Augustin - contra
- Bonis Istvan - contra
- Borbély László - Guvern
- Boureanu Cristian Alexandru - pentru
- Boşneag Samuiel - pentru
- Brânză William Gabriel - pentru
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - pentru
- Buciu Angela - contra
- Buciuţa Ştefan - pentru
- Buda Daniel - pentru
- Buda Ioan - absent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - pentru
- Buruiană Aprodu Daniela - europarlamentar
- Buşoi Cristian Silviu - absent
- Buzatu Dan Horaţiu - pentru
- Buzea Cristian Valeriu - contra
- Calimente Mihăiţă - pentru
- Câmpanu Liviu - pentru
- Canacheu Costică - pentru
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Gheorghe-Romeo Leonard - absent
- Călian Petru - absent
- Călin Ion - pentru
- Chiper Gheorghe - pentru
- Chiş Filonaş - pentru
- Cindrea Ioan - pentru
- Ciocâlteu Alexandru - pentru
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciopraga Mircea - pentru
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - absent
- Cocrea Olguţa - pentru
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Anca - pentru
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - pentru
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - europarlamentar
- Crăciunescu Grigore - pentru
- Creţu Gabriela - europarlamentar
- Cutean Vasile Emilian - pentru
- Dan Iosif - absent
- Diaconescu Marin - contra
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - pentru
- Dobre Traian - pentru
- Dorneanu Valer - pentru
- Dragomir Dumitru - contra
- Dragomir Gheorghe - pentru
- Drăguş Radu-Cătălin - pentru
- Dreţcanu Doina Micşunica - absent
- Dumitrescu Cristian Sorin - pentru
- Dumitrescu Liana - pentru
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - contra
- Dumitriu Mihai - pentru
- Dumitru Ion - absent
- Duşa Mircea - pentru
- Duţu Stelian - pentru
- Erdei-Dolóczki István - contra
- Eserghep Gelil - absent
- Faina Constantin - pentru
- Fârşirotu Vladimir Mircea - contra
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - pentru
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - absent
- Furo Iuliu Ioan - contra
- Gabor Gheorghe - pentru
- Ganţ Ovidiu Victor - europarlamentar
- Găleteanu Monalisa - pentru
- Georgescu Filip - pentru
- Gerea Andrei Dominic - pentru
- Gheorghe Valeriu - pentru
- Gheorghiof Titu Nicolae - pentru
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe Ioan - contra
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ştefan - pentru
- Godja Petru - pentru
- Gonţea Ion - absent
- Grigore Dan - pentru
- Grosaru Mircea - pentru
- Gubandru Aurel - pentru
- Guşă Cozmin Horea - contra
- Gvozdenovici Slavomir - contra
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Helvig-Eduard Raul - europarlamentar
- Hoban Ioan - absent
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - pentru
- Iacob-Ridzi Monica-Maria - pentru
- Iancu Iulian - pentru
- Ibram Iusein - contra
- Ifrim Mircea - absent
- Igaş Traian Constantin - absent
- Ignat Miron - absent
- Iliescu Valentin Adrian - pentru
- Ionescu Daniel - pentru
- Iordache Florin - pentru
- Iordache Graţiela Denisa - absent
- Iriza Marius - contra
- Iustian Mircea Teodor - pentru
- Jipa Florina Ruxandra - contra
- Kelemen Hunor - europarlamentar
- Kerekes Károly - absent
- Király Andrei Gheorghe - absent
- Kónya-Hamar Sándor - europarlamentar
- Kovacs Attila - absent
- Lakatos Petru - absent
- Lambrino Radu - pentru
- Lari-Iorga Leonida - pentru
- Lificiu Petru - pentru
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - pentru
- Luchian Ion - absent
- Macaleţi Costică - pentru
- Magheru Paul - absent
- Man Mircea - pentru
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - absent
- Manta Pantelimon - pentru
- Marian Mihai - pentru
- Marin Constantin - pentru
- Marinescu Marian-Jean - europarlamentar
- Martin Eduard-Stelian - pentru
- Márton Árpád-Francisc - contra
- Máté András-Levente - contra
- Matei Cătălin Lucian - pentru
- Mazăre Alexandru - pentru
- Mătuşa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - pentru
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - pentru
- Mănescu Rareş Şerban - absent
- Mărculeţ-Petrescu Anca - absent
- Meir Nati - pentru
- Merce Ilie - contra
- Merka Adrian-Miroslav - pentru
- Micula Cătălin - pentru
- Mihalache Sorin Dan - europarlamentar
- Mihei Andrian-Sirojea - absent
- Mircea Costache - contra
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - pentru
- Miroşeanu Liviu Alexandru - pentru
- Mitrea Manuela - absent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - pentru
- Mînzină Ioan - absent
- Mocanu Alexandru - pentru
- Mocanu Vasile - pentru
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - pentru
- Mocioalcă Ion - pentru
- Mohora Tudor - absent
- Moisoiu Adrian - contra
- Moldovan Emil Radu - pentru
- Momanu Corneliu - pentru
- Motreanu Dan Ştefan - Guvern
- Movilă Petru - pentru
- Munteanu Ioan - pentru
- Muscă Monica Octavia - pentru
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
- Nassar Rodica - pentru
- Năstase Adrian - absent
- Nechita Aurel - pentru
- Nedelcu Gabriela - pentru
- Nica Dan - absent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Guvern
- Nicolicea Eugen - pentru
- Nicula Vasile-Cosmin - pentru
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - contra
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - pentru
- Niţulescu Teodor - pentru
- Nosa Iuliu - pentru
- Oancea Viorel - absent
- Olărean Aurel - pentru
- Oltean Ioan - pentru
- Olteanu Bogdan - pentru
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - absent
- Palăr Ionel - absent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pardău Dumitru - pentru
- Pascu Bogdan - pentru
- Paşcu Ioan Mircea - europarlamentar
- Pavelescu Aurelian - pentru
- Paveliu Marian Sorin - pentru
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - pentru
- Plumb Rovana - pentru
- Podgoreanu Radu - europarlamentar
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - absent
- Popa Daniela - pentru
- Popa Nicolae - pentru
- Popeangă Petre - europarlamentar
- Popescu Florin Aurelian - pentru
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Ionica Constanţa - pentru
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Guvern
- Popp Cosmin Gabriel - pentru
- Preda Cezar Florin - pentru
- Preda Ion - pentru
- Pruteanu Vasile - pentru
- Puchianu Ioan Dumitru - pentru
- Pupeză Viorel - pentru
- Purceld Octavian Mircea - contra
- Puşcaş Vasile - europarlamentar
- Puşcă Mircea Valer - pentru
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - pentru
- Raicu Romeo Marius - pentru
- Rădulescu Cristian - pentru
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - absent
- Rus Ioan-Aurel - contra
- Rusu Mihaela Adriana - pentru
- Ruşanu Dan Radu - absent
- Sanda Victor - pentru
- Sandu-Capră Mihai - pentru
- Sandu Gabriel - absent
- Sasu Ion - pentru
- Săniuţă Marian Florian - pentru
- Săpunaru Nini - pentru
- Sârb Gheorghe - pentru
- Sârbu Daciana - pentru
- Sârbu Marian - absent
- Sârbu Mugurel Liviu - pentru
- Scutaru Adrian George - pentru
- Semcu Adrian-Emanuil - absent
- Seres Dénes - absent
- Severin Adrian - europarlamentar
- Silaghi Ovidiu Ioan - europarlamentar
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - contra
- Soporan Vasile Filip - absent
- Stan Ioan - pentru
- Stan Ion - contra
- Stanciu Anghel - absent
- Stativă Irinel Ioan - pentru
- Stănescu Cristian - europarlamentar
- Stănescu Mircea - pentru
- Stănişoară Mihai - pentru
- Stoica Ion - pentru
- Străchinaru Petre - pentru
- Strungă Emil - absent
- Szekely Levente Csaba - contra
- Ştirbeţ Cornel - pentru
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - pentru
- Tabără Valeriu - pentru
- Tamás Sándor - contra
- Tămagă Constantin - pentru
- Tănăsescu Mihai-Nicolae - absent
- Tărniceru Petru - absent
- Teodorescu George-Alin - pentru
- Timar Liviu - pentru
- Timiş Ioan - pentru
- Todoran Pavel - pentru
- Toma Florentina Marilena - pentru
- Toma Horia-Victor - pentru
- Tóro Tiberiu - contra
- Tudor Constantin - absent
- Tudor Marcu - contra
- Tudose Mihai - pentru
- Turcan Raluca - pentru
- Ţundrea Ioan - absent
- Uioreanu Horea Dorin - absent
- Ujeniuc Dragoş - absent
- Ungureanu Petre - pentru
- Ungureanu Valeriu Alexandru - pentru
- Ursărescu Dorinel - absent
- Vainer Aurel - absent
- Varga Attila - absent
- Vasile Aurelia - pentru
- Vasilescu Lia-Olguţa - contra
- Vălean Adina Ioana - pentru
- Văsioiu Horia - pentru
- Vâlcov Şandru Marcela Lavinia - absent
- Vlase Petru Gabriel - pentru
- Vlădoiu Aurel - pentru
- Voicu Cătălin - absent
- Voicu Mihai Alexandru - Guvern
- Voinea Florea - absent
- Zaharia Claudius Mihail - pentru
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - contra
- Zegrean Augustin - pentru
- Zgonea Valeriu Ştefan - pentru (discuţii în sală)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Trebuie să mai citiţi o dată, domnule secretar Munteanu! Absenţii îi mai citiţi o dată şi verificăm dacă mai sunt parlamentari care n-au fost strigaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte, nu a venit niciunul să-mi spună...

A venit doamna deputat Leonida Lari, cum votaţi? Pentru. (discuţii şi vociferări în sală)

Deci, Lari Leonida, pentru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Am înţeles că mai sunt senatori în sală, dar nu şi-au anunţat prezenţa şi nici opţiunea de vot. Vă rog.

- David Cristian - pentru
- Flutur Gheorghe - pentru

Mai sunt senatori?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai sunt deputaţi sau senatori prezenţi, al căror nume nu a fost strigat? Nu. Mulţumesc.

Îl invit, mai întâi, pe domnul senator Antonie Iorgovan...

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Procedură, domnule preşedinte! Eu vreau pe procedură, nu pe explicat votul.

Vă rog să nu mai puneţi... Vă fac o propunere. Haideţi să continuăm numerotarea şi luni, după prânz, sau marţi dimineaţa. E mai bine. Păi, altfel, nu ne mai oprim niciodată. Opriţi odată, pentru că aşa este logic, aşa este corect şi aşa am făcut în permanenţă, n-o ţinem până diseară, până ce se mai trezeşte cineva să vină şi, în afară de asta, nu solicit eu mereu, hai mai veniţi, hai mai votaţi, hai mai strigaţi o dată.

Domnule preşedinte, nu-i corect. Este corect s-a strigat, cine a avut intenţia să vină la vot, a venit, cine a fentat votul, l-a fentat dintr-o anumită consideraţie şi, dacă o lungim noi aşa, la infinit, nu suntem egali cu noi înşine, nu suntem corecţi cu noi înşine şi suntem în afara Regulamentului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator Antonie Iorgovan, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte, onorat Parlament al României!

Înainte de toate, aş vrea să spun că, atunci când un parlamentar solicită să-şi exprime votul, i se dă cuvântul, indiferent de ce scrie în Regulament. Mulţumesc că mi se oferă, totuşi, ocazia să vorbesc în faţa unei săli cu prezenţa care este, dar, în orice caz, să se consemneze.

Domnule preşedinte, onoraţi colegi parlamentari!

Din antichitate este impus următorul principiu: "Important nu este să cunoşti litera unei legi, important este să-i cunoşti spiritul şi forţa acesteia!".

Am votat împotrivă pentru că, din spiritul Constituţiei, cele trei categorii de referendumuri au o logică. În momentul în care s-a declanşat - nu scrie expres, dar rezultă din interpretarea logico-sistematică a Constituţiei - procedura referendumului pentru demiterea preşedintelui, acelei persoane i s-a pus o ştampilă, ea a intrat în procedura de tragere la răspundere şi, în momentul în care s-a declanşat procedura de tragere la răspundere politică, instituţia referendumului, prevăzută de art.90, care este la îndemâna preşedintelui, pe perioada procedurii de tragere la răspundere devine inoperantă. În orice caz, vreau să spun că este aberant textul din Legea nr.3/2000 cu privire la organizarea referendumului, după care preşedintele este cel care îşi stabileşte data. Nu aşa ceva a dorit legiuitorul constituant şi decretele preşedintelui nu pot avea caracter normativ.

Este motivul pentru care, domnule preşedinte, am votat, de asemenea, contra şi vreau să spun că voi iniţia o propunere legislativă, poate se alătură şi alţii, să se modifice legea, nu aşa cum am dori unii şi alţii, pe un articol sau altul, ci în mod structural, o altă gândire, raportându-ne la dispoziţiile Constituţiei.

Prin urmare, domnule preşedinte, procedura la care a recurs domnul preşedinte Traian Băsescu, din punct de vedere constituţional este neavenită, iar din punct de vedere politic este o diversiune.

Pe de altă parte, rog să se reţină că nu poate fi organizat referendumul pe o chestiune de ordin legislativ. Art.90 nu vizează o dublare a Parlamentului, pentru că acest referendum este egal cu zero, în ipoteza în care Parlamentul nu modifică legea. Dacă am fi dorit organizarea unui referendum legislativ, am fi spus-o, aşa cum am spus în cazul revizuirii Constituţiei.

Sunt motivele majore care l-au determinat pe profesorul Antonie Iorgovan să fie împotriva acestei modalităţi. Nu sunt împotriva votului uninominal, deşi rămâne de discutat în care variantă, pentru că sunt vreo 4-5 care se practică în lume.

Mulţumesc respectuos! (discuţii în sală)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să vă explicaţi votul, domnule deputat Marcu Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să explic votul negativ pe care l-am dat noi la scrisoarea prin care domnul preşedinte ne roagă - cu o rugăminte consultativă, de fapt - cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului. Am votat negativ, deoarece nu respectă Constituţia, nu respectă procedurile legale această scrisoare. Noi nu am votat, de fapt, acum, nici dumneavoastră, nici noi, pentru sau împotriva unui referendum, ci am votat pentru această scrisoare. Or, această scrisoare este ilegală, încalcă Constituţia, deoarece se spune clar şi explicit că referendumul trebuie să aibă o denumire, o temă clară, explicită, uşor de înţeles pentru oricine. Or, dacă această denumire nu este aşa, scrisoarea este ilegală. Am mai spus asta, se pare că nu aţi înţeles şi, din dorinţa de a cădea bine în ochii electoratului, am votat o ilegalitate. Nu am votat pentru referendum, ci pentru această scrisoare, care nu este explicită, nu este clară, este voit făcută ambiguă, ca să iasă. Noi am înţeles jocul preşedintelui. Dumneavoastră v-aţi prefăcut că îl înţelegeţi, ca să daţi bine la imaginea electoratului. Noi nu ţinem atât de mult la imaginea electoratului, cât ţinem la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării. Or, dacă pe mine mă obligă cineva să votez ceva ilegal, eu nu votez. Altădată dacă va veni, în condiţii legale, o asemenea solicitare în Parlament, atunci vom analiza dacă votăm sau nu pentru sau împotriva referendumului. Acum, nu am votat pentru referendum, ci pentru o scrisoare ilegală.

L-am ruga pe domnul preşedinte să intre în legalitate, a căzut la vot, dar eu îl mai rog încă o dată acum, măcar... dar nu, că nu mai poate, că el acum nu mai poate explicita prin referendum altceva decât atât: uninominal, că, dacă nu, decade prin votul nostru.

Nu cred că v-aţi gândit la toate aceste aspecte, de aceea cei mai mulţi aţi votat în necunoştinţă de cauză, dar nu vă fac eu proces de intenţie.

Eu am spus că am votat împotriva acestei scrisori, nu a votului uninominal.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

La explicarea votului, vorbeşte o singură persoană din partea fiecărui grup parlamentar.

Din partea Grupurilor parlamentare PRM... Păi, nu aveţi cuvântul pe procedură, suntem la explicarea votului, după care o să anunţ rezultatul votului, dar înţeleg că toţi colegii doresc, totuşi, să explicăm, mai întâi, votul... (discuţii şi vociferări în sală)

Mai mulţi colegi au dorit, în mod special, să-şi explice votul, înainte de a şti rezultatul.

Rezultatul votului este următorul: 233 de voturi în favoarea solicitării preşedintelui. Întrucât majoritatea necesară este 234 de voturi, propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Dată fiind prezenţa din sală, din acest moment, în mod evident, nu voi propune o altă variantă la vot, ci voi retrimite Birourilor permanente propunerea de hotărâre, iar Birourile permanente vor înainta plenului Camerelor reunite o nouă propunere de hotărâre a Parlamentului.

Tot la explicarea votului, domnul senator Constantin Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Gheorghe:

Domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi,

Ţin să fac o scurtă precizare în legătură cu votul Grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator din Senat şi Camera Deputaţilor.

Partidul Conservator este convins că este nevoie de o reformă a clasei politice. Partidul Conservator a depus şi o iniţiativă legislativă, de doi ani, referitoare la un anume sistem de vot uninominal. Însă, nici acum, Partidul Conservator nu este de acord cu cheltuirea unor fonduri care ar fi mult mai utile în alte domenii, care ar acoperi o mică parte, cei drept, din agenda cetăţeanului român, ca să fie folosite pentru referendum. Încă o dată, susţinem o formă de scrutin uninominal, dar considerăm că referendumul este o cheltuială de timp, de bani, de energie, care nu va avea un efect asupra electoratului român.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Valentin Iliescu, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valentin Iliescu:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor colegi, puţini câţi aţi rămas!

Sunt profund dezamăgit. Primele trei democraţii ale Europei, Marea Britanie, Franţa şi Germania, folosesc votul uninominal. Având în vedere rezultatul de astăzi, pentru că şi absenţa de la vot este tot o formă de a obstrucţiona introducerea votului uninominal, consider că demersul preşedintelui României este unul foarte corect şi foarte normal, care va fi susţinut, într-o măsură şi mai mare, de populaţia României.

Partidul Democrat, prin cei care au fost prezenţi, a susţinut şi va susţine în continuare demersul preşedintelui de introducere a votului uninominal.

(discuţii şi vociferări în sală)

(în continuare lucrările sunt conduse de domnul senator Alexandru Pereş - vicepreşedinte al Senatului)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Da, domnul senator Şerban Nicolae, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Şerban Nicolae:

Domnule preşedinte,

Numeroşi deputaţi şi senatori prezenţi,

Vreau să fac o precizare: suntem într-o situaţie de conflict între norma constituţională şi norma legală. Atrag atenţia celor care, în ultima vreme s-au îndeletnicit cu contestarea la Curtea Constituţională a Legii referendumului, că n-au sesizat un lucru foarte important, şi anume, că în Legea referendumului se spune că avizul consultativ al Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

În Constituţie avem un articol care spune că adoptarea moţiunilor şi hotărârilor (necazul nostru, astăzi) se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi din fiecare Cameră.

În aceste condiţii, eu vă propun să transmitem această chestiune la Birourile permanente reunite, care să sesizeze Comisiile juridice pentru exprimarea unui punct de vedere şi soluţionarea acestui conflict între o normă aflată în vigoare, dar care, în mod evident, nu coincide sau nu corespunde cu norma constituţională.

În aceste condiţii, nu putem să dăm un răspuns şefului statului, la solicitarea pe care ne-a făcut-o şi urmează să ne pronunţăm în cunoştinţă de cauză. Asta este situaţia. Din punctul meu de vedere nu putem tranşa, nici măcar prin vot, o problemă de constituţionalitate. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Mulţumesc, domnule senator. Domnul senator Funar. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare au votat împotriva acestui proiect de hotărâre. Este vorba de un referendum inutil, de o cheltuială inutilă pentru poporul român. Nu aceasta este urgenţa, şi nu aceasta este nevoia prioritară a românilor, acum, în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti. Le lipseşte, aşa crede Preşedintele României, Traian Băsescu, că le lipseşte românilor un referendum inutil. Mai ales că, în ipoteza în care nu se prezintă mai mult de jumătate plus unu dintre numărul românilor cu drept de vot, există riscul ca să se blocheze pentru o bună perioadă de timp, de-acum încolo, pentru mulţi ani, votul uninominal în România pentru alegerea Parlamentului României.

Acestea sunt câteva dintre considerentele pentru care Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare au contribuit decisiv la căderea acestei iniţiative a preşedintelui României.

Îl aşteptăm, poate, data viitoare, domnul Preşedinte Traian Băsescu nu mai sfidează Parlamentul şi vine în Parlament să ne explice ce vrea şi, mai ales, de ce după ce s-a pus rău şi cu partidele politice pe care nu la mai invită la nici un fel de consultări, după ce s-a pus rău şi cu Guvernul, s-a pus rău şi cu Parlamentul, de ce vrea să se pună rău şi cu românii în preajma Sfinelor Sărbători de Paşti. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Doamna deputat Raluca Turcan, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc.

Vă rog şi pe această cale, domnule preşedinte de şedinţă şi, de asemenea, pe domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, să pună la dispoziţie lista prezenţei la votul privind Hotărârea Parlamentului pe referendumul pentru votul uninominal, pentru ca aceasta este o listă publică şi cred că eu, în calitate de deputat, am dreptul la această listă de prezenţă, pentru că dumneavoastră aţi afirmat că doar domnul preşedinte Bogdan Olteanu dispune ce se întâmplă cu această listă.

E un vot public şi de aceea vă rugăm să o puneţi la dispoziţie şi, în acelaşi timp, vă menţionez că deputaţii şi senatorii Partidului Liberal Democrat au votat pentru Hotărârea Parlamentului privind organizarea referendumului pe votul uninominal, pentru că toţi considerăm că e singura şansă pentru ca acest Parlament, instituţia aceasta, să nu mai fie în permanenţă discreditată şi decredibilizată.

Să ne asumăm responsabilitatea directă în faţa cetăţenilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Marton Arpad, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marton Arpad:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor, care mai sunteţi în sală,

S-a dat un vot cu o prezenţă de cvorum legal. Rezultatul votului a fost că nu s-a întrunit votul minim necesar pentru această hotărâre. Am venit la acest microfon, pentru că s-a invocat necesitatea de a se solicita punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări la un conflict între o prevedere legală în vigoare şi Constituţie.

În primul rând, trebuie să spun: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări n-are are această calitate. Singura autoritate care are această calitate este Curtea Constituţională. Or, acea Curte Constituţională a decis deja. În aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, în care se spune că este neconstituţional modul în care am propus demiterea preşedintelui, tot acolo este precizat şi pentru hotărâri luate pentru referendum, acel număr minim, deci, majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Este precizat: de ce este autoritatea de lucru judecată pe aceste domenii de hotărâri legate de aplicarea Constituţiei se aplică votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. N-are cum să decidă Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări altfel peste acea decizie.

Ca atare, cred că singura soluţie justă este cea propusă de domnul preşedinte Bogdan Olteanu. Dacă doriţi să trimiteţi la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări ceva, atunci trimiteţi-i să facă ei un text, poate care va reuşi să treacă sau să elaboreze încă o dată Biroul permanent.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Am reţinut propunerea dumneavoastră, inclusiv solicitarea doamnei deputat Raluca Turcan. Ne vom conforma şi vom înainta în copie prezenţa, inclusiv votul pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună de astăzi, 1 martie 2007.

Vă mulţumesc, celor care sunteţi în sală. Vă doresc un week-end plăcut.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,40.