|
Domnul Gheorghe David: Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiată de 201 deputaţi şi senatori, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu bile asupra moţiunii de cenzură iniţiată de 201 deputaţi şi senatori ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, au constatat următoarele: Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 470. Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 411. Numărul total de voturi exprimate - 193. Numărul de voturi anulate - 2. Numărul total de voturi valabil exprimate, 191, din care, voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură - 190. Voturi contra moţiunii de cenzură - 1. Potrivit prevederilor art.113 alin.(1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă minimum 236 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că din totalul de 470 de parlamentari au fost prezenţi 411, din care 190 au votat pentru moţiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea cerută de Constituţie. Vă mulţumesc.
|