|
Domnul Laurenţiu Nistor: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă prezint raportul privind validarea unui mandat de deputat. Comisia de validare a luat cunoştinţă de faptul că a devenit vacant un loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului Vlase Petru Gabriel, ales la alegerile din 11 decembrie 2016, în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe lista Partidului Social Democrat. Potrivit art. 228 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, "Locul vacant va fi ocupat de către supleantul imediat următor pe lista partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale dacă, până la data validării mandatului, partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pentru care a candidat confirmă în scris că aparţine acesteia. Asupra legalităţii alegerii supleantului Comisia de validare va prezenta Camerei Deputaţilor un raport". Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatelor şi având în vedere lista supleanţilor comunicată Comisiei de validare de Biroul Electoral Central şi adresa Partidului Social Democrat, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat vacant şi propune validarea mandatului de deputat pentru următoarea persoană: - doamna Hărătău Elena, aleasă în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, candidat pe lista Partidului Social Democrat. Prezentul raport a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor validarea mandatului de deputat prevăzut în raport, precum şi adoptarea hotărârii anexate. Vă dau citire şi hotărârii, domnule preşedinte?
|