Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 2, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.34/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 2, 2021

3. Notă pentru exercitarea de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra legilor depuse la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform prevederilor art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.  

Domnul Ludovic Orban:

Bine.

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 2 martie 2021, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi, adoptate de ambele Camere ale Parlamentului:

1. Legea bugetului de stat pe anul 2021 (PL-x 109/2021, L35/2021) - procedură de drept comun;

2. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 (PL-x 110/2021, L36/2021) - procedură de drept comun.

Termenul pentru sesizare este de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun, de la data depunerii, astăzi, 2 martie 2021.

Invit pe liderii de grup ai formaţiunilor politice pentru o consultare.

PAUZĂ

Domnul Ludovic Orban:

Prin acordul liderilor, am decis ca punctul 3 care era pe ordinea de zi să îl dezbatem într-o şedinţă ulterioară.

Vă reamintesc că este vorba despre un proiect foarte important care necesită o majoritate calificată şi nu cred că ne putem expune riscului de a nu adopta proiectul.

Vom conveni reintroducerea pe ordinea de zi la o şedinţă ulterioară.

Ca atare, declar închisă şedinţa Camerelor reunite, maraton, de ieri şi astăzi. (Aplauze.)

Vă felicit pentru rezistenţă, pentru faptul că aţi fost mobilizaţi şi că am reuşit să oferim României un buget serios.

Vă doresc spor la treabă!

Şedinţa s-a încheiat la ora 20.03.