Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021
![]() |
3. | Aprobarea suplimentării ordinii de zi. | ![]() |
||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Am să vă rog să acceptaţi introducerea pe ordinea de zi a PL-x 226/2021, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Are termen de adoptare tacită astăzi. Prin urmare, ar trebui să o dezbatem şi să dăm votul pentru a nu ajunge în situaţia de a adopta tacit o lege. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. Pe punctul 7 al ordinii de zi o vom introduce. Înţeleg că aveţi şi acordul liderilor de grup, deci nu mai este necesar să supunem votului introducerea acestui proiect de lege pe ordinea de zi. Nu mai sunt alte intervenţii cu privire la ordinea de zi. Aşadar, începem dezbaterea iniţiativelor legislative. |


