|
O altă informare, din partea liderului Grupului parlamentar SOS România, cu privire la excluderea din Grupul parlamentar a doamnelor deputat Plopeanu Rodica, Vârgă Mariana şi a domnului deputat Făget Mădălin-Laurenţiu, aceştia urmând să activeze ca deputaţi neafiliaţi. Doamnă Vârgă, pe procedură? Vă rog.
|
|
Domnul Tudor Ionescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, la mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul! În al doilea rând, la mulţi ani de Ziua Iei. Şi în al treilea rând, în replică la ce a spus mai devreme fosta noastră colegă, îi aduc aminte că Partidul SOS România este, potrivit art. 4 din Statut, un partid naţionalist şi patriotic. A fost, este şi aşa va rămâne. Şi îi mai aduc aminte colegei noastre - şi e valabil pentru toţi cei care au fost excluşi din partid, au fost dezafiliaţi, sau pentru cei care şi-au dat demisia -, nu aţi candidat uninominal. Nu aţi candidat independent, aţi candidat pe listele de candidaţi ai Partidului SOS România, iar cei peste 800.000 de votanţi ai Partidului SOS România au ştampilat, şi-au dat votul pe listă de candidaţi, unde au fost 10, 12, poate 40 de candidaţi, cum a fost în cazul Bucureştiului. Deci, din acest moment, dacă aveţi onoare, demnitate, verticalitate şi caracter, daţi-vă demisia din Parlamentul României şi lăsaţi locul următorilor de pe listă! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|