Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 4, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.103/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 4, 2025

3. Prezentarea moţiunii de cenzură intitulate "Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru România", iniţiată de 126 de deputaţi şi senatori (3 MC/2025; asupra PL-x 243/2025).

 

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimate colege şi stimaţi colegi,

La primul punct al ordinii de zi a şedinţei de astăzi avem prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 126 de deputaţi şi senatori - 3 MC/2025, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii - PL-x 243/2025, în şedinţă comună, în data de 1 septembrie 2025.

Drept urmare, dau cuvântul, pentru prezentarea moţiunii, reprezentantului Grupului AUR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

"Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru România"

Un sistem de sănătate solid se fundamentează pe trei piloni: accesul echitabil al pacienţilor la servicii medicale, stabilitatea şi predictibilitatea veniturilor pentru furnizorii de servicii şi respectarea independenţei profesionale a medicilor.

"Pachetul 2" al Guvernului Bolojan este prezentat ca o reformă necesară pentru eficientizarea sistemului, dar analiza conţinutului său arată că avem de-a face cu măsuri de austeritate, mascate printr-un discurs axat pe "grija pentru pacient" şi "respectul pentru medici". În realitate, aceste prevederi reduc accesul pacienţilor la servicii esenţiale, creează instabilitate financiară pentru cabinetele de medicină de familie, împovărează spitalele şi limitează autonomia profesională a medicilor.

Acest tip de intervenţie nu constituie o reformă, ci o ajustare bugetară mascată, abruptă şi nedreaptă, care compromite stabilitatea sistemului şi agravează problemele structurale deja existente.

Măsurile generale pe care le contestăm şi impactul asupra pacienţilor

Limitarea accesului la investigaţii

Bolile cronice, în special cele oncologice, cardiovasculare, neurologice, necesită monitorizare repetată prin diverse investigaţii specifice. Conform ghidurilor clinice internaţionale, evaluarea periodică este indispensabilă pentru prevenirea complicaţiilor şi ajustarea tratamentului. Limitarea decontării la o singură investigaţie de înaltă performanţă pe an contrazice aceste standarde.

Consecinţa directă este că pacienţii nu vor mai beneficia de supravegherea medicală necesară, vor fi diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii şi vor avea şanse reduse la un tratament eficient. Din perspectiva costurilor publice, această măsură nu produce economii reale, ci dimpotrivă, determină cheltuieli suplimentare, prin spitalizări frecvente şi/sau tardive şi tratamente complexe.

Introducerea de dezechilibre între furnizori şi creşterea listelor de aşteptare

În numeroase judeţe, peste jumătate din serviciile de laborator şi imagistică sunt furnizate de operatori privaţi. Prin acordarea unui "coeficient pozitiv" exclusiv pentru unităţile publice, Pachetul 2 introduce o discriminare evidentă între furnizori.

Această măsură reduce capacitatea totală de efectuare a investigaţiilor şi generează creşterea timpilor de aşteptare. Într-un sistem deja marcat de inegalităţi teritoriale, accentuarea diferenţelor dintre public şi privat contravine principiului echităţii în sănătate.

Riscul retragerii medicamentelor generice

Taxa clawback, menţinută la niveluri ridicate şi chiar majorată, afectează disproporţionat producătorii de medicamente generice. Aceste produse au preţuri reduse şi marje comerciale foarte mici. În condiţiile unei fiscalităţi suplimentare, ele devin nerentabile pentru importatori, care, în consecinţă, se vor feri să le mai introducă pe piaţa românească.

Industria farmaceutică a semnalat deja retrageri succesive de medicamente ieftine de pe piaţă. Aceasta înseamnă că pacienţii cu venituri mici, în special pensionarii şi bolnavii cronici, vor rămâne fără tratamente accesibile. Sistemul de sănătate va fi forţat să compenseze cu variante mai scumpe, ceea ce contrazice obiectivul declarat al economisirii resurselor.

Măsuri care vor împovăra medicina de familie

Medicina de familie este coloana vertebrală a oricărui sistem sanitar modern, iar declarativ, prin actualele măsuri propuse de Ministerul Sănătăţii, va primi responsabilităţi suplimentare tocmai în acest context.

Modificarea raportului capitaţie/servicii

Dacă noua formulă de finanţare, cu 20% capitaţie şi 80% servicii, este introdusă fără creşterea valorii punctului pe serviciu şi fără majorarea plafonului maxim de servicii decontate zilnic, cabinetele nu vor avea posibilitatea de a compensa reducerea veniturilor prin raportarea volumului real de muncă, care, în cazul listelor mari de pacienţi, cum sunt cele din rural şi urbanul mic, în realitate este mult mai mare decât o arată statistica CNAS.

Organizaţiile profesionale au estimat o scădere de până la 20% a veniturilor cabinetelor de medicină de familie, în condiţiile noilor reglementări propuse de Ministerul Sănătăţii. Aceasta echivalează, în multe cazuri, cu imposibilitatea de a acoperiri cheltuielile de funcţionare - chirii, utilităţi, personal auxiliar -, ceea ce va duce la închiderea multor cabinete.

Consecinţe asupra accesului populaţiei

În numeroase localităţi, în special din mediul rural, cabinetul medicului de familie este singura formă de acces la servicii medicale. Reducerea veniturilor şi închiderea acestor unităţi înseamnă pierderea completă a accesului la îngrijiri primare pentru mii de persoane.

Intensificarea exodului profesional

România se confruntă deja cu un deficit acut de resursă umană medicală. Politicile introduse prin Pachetul 2 vor agrava acest fenomen. Medici de familie cu experienţă se vor retrage din contractele cu CNAS sau vor alege să profeseze în străinătate, iar tinerii vor evita în continuare această specialitate. Consecinţa va fi reducerea capacităţii sistemului de a asigura prevenţia şi monitorizarea pacienţilor cronici, cu efecte directe asupra stării generale de sănătate a populaţiei.

Măsurile care vizează medicii specialişti şi spitalele

Obligaţii suplimentare

Obligarea medicilor din spitale de a dedica zilnic cel puţin o oră activităţii în ambulatoriu nu are fundament practic. În absenţa resurselor suplimentare, această prevedere nu face decât să fragmenteze programul şi să reducă timpul disponibil pentru alte activităţi medicale. Efectul nu este creşterea capacităţii sistemului, ci scăderea eficienţei şi accentuarea birocraţiei.

Reinternarea în termen de 48 de ore

Prevederea potrivit căreia spitalele private trebuie să suporte costurile cazurilor reinternate în spitalele publice în termen de 48 de ore de la externarea din unitatea privată ridică probleme de aplicabilitate, în condiţiile lipsei criteriilor obiective pentru stabilirea responsabilităţii. În practică, această regulă poate genera litigii şi va descuraja spitalele private să preia cazurile complexe, diminuând opţiunile de tratament ale pacienţilor şi încărcând suplimentar spitalele publice.

Subfinanţarea ambulatoriului

Deşi ambulatoriul este indicat drept soluţie pentru degrevarea spitalelor, resursele alocate sunt insuficiente. Punctul pe serviciu a rămas la valoarea de 5 lei, fără aplicarea creşterii la 6,5 lei şi cu o amânare a majorării la 8 lei până în 2026 sau 2027. În aceste condiţii, ambulatoriul nu va putea prelua volumul suplimentar de pacienţi şi nu va putea asigura o calitate corespunzătoare a serviciilor.

Limitarea independenţei profesionale a medicilor

Independenţa deciziei clinice este esenţială pentru calitatea actului medical. Introducerea art. 381 alin. (4), care obligă medicii să prescrie medicaţie doar din lista medicamentelor compensate, reprezintă o încălcare directă a art. 381 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Această prevedere transformă actul medical într-un exerciţiu de conformare administrativă şi bugetară, nu într-o decizie fundamentată pe necesităţile clinice ale pacientului. Colegiul Medicilor din România a semnalat clar că această reglementare afectează autonomia profesională şi subminează relaţia de încredere dintre medic şi pacient.

Independenţa profesională nu este un privilegiu al medicilor, ci o garanţie pentru pacient că tratamentul de care beneficiază este ales exclusiv în funcţie de criterii medicale.

De ce trebuie respins acest proiect de lege?

Sunt şapte puncte esenţiale care fac acest proiect de lege incompatibil cu statutul de ţară cu indice ridicat de dezvoltare umană şi care, în contextul în care România este "campioană europeană" la decese din cauze tratabile şi/sau prevenibile vor agrava starea generală de sănătate a populaţiei:

Eliminarea limitării la o singură investigaţie de înaltă performanţă pe an pentru pacienţii cronici.

Abrogarea art. 381 alin. (4), care încalcă independenţa profesională a medicilor.

Etapizarea corectă a trecerii la 20% capitaţie şi 80% servicii, prin creşterea imediată a valorii punctului pe serviciu şi a numărului de servicii decontate.

Majorarea imediată a valorii punctului pe serviciu în ambulatoriu la un nivel realist.

Politică diferenţiată de clawback, care să protejeze medicamentele generice esenţiale.

Eliminarea prevederilor privind reinternarea în 48 de ore, în forma actuală.

Renunţarea la obligaţiile suplimentare pentru medicii specialişti, care nu adaugă valoare reală sistemului.

Concluzie

Componenta de politici din Pachetul 2 pe sănătate nu reprezintă o reformă, ci un set de măsuri restrictive, orientate exclusiv spre reducerea imediată a cheltuielilor, mascate sub sloganuri despre "eficientizare" şi "grija pentru pacient". Consecinţele sale sunt clare şi previzibile: pacienţii pierd acces la investigaţii şi medicamente, medicina de familie este destabilizată financiar, ambulatoriul rămâne subfinanţat, iar independenţa medicilor este limitată prin lege. Este austeritatea îmbrăcată în mantaua reformei - o strategie veche cât politica însăşi.

Guvernul Bolojan demonstrează astfel că poate să împace "capra şi varza": să promită reforma sănătăţii, în timp ce o sabotează sistematic, să vorbească despre respectul pentru medici, în timp ce le reduce veniturile, să declare grija pentru pacient, în timp ce le limitează accesul la tratament. Este o performanţă politică remarcabilă - să reuşeşti să faci exact opusul a ceea ce declari, cu convingerea celui care crede că salvează lumea.

Aceste politici nu aduc echilibru sistemului, ci îl fragilizează pe cel aflat deja sub presiune, transformându-l dintr-un sistem de sănătate într-un exerciţiu de supravieţuire. România are nevoie de o reformă reală, construită pe dialog cu organizaţiile profesionale, pe sprijinirea medicinei primare şi a ambulatoriului, pe protejarea pacienţilor vulnerabili şi pe consolidarea statutului profesional al medicului - nu pe improvizaţiile contabile ale unei guvernări care confundă reforma cu reducerea.

Prin urmare, apelăm la toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să trateze această moţiune de cenzură ca pe un act de salvare a sistemului medical românesc, dar şi ca pe un act de însănătoşire a societăţii. Un vot pozitiv înseamnă căderea unui guvern slab, care confundă guvernarea cu experimentele pe pielea bolnavilor.

Sănătatea naţiunii nu poate fi lăsată ostatică incompetenţei guvernamentale! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Birourile permanente ale celor două Camere au stabilit ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să aibă loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de duminică, 7 septembrie 2025, ora 13.00, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune.