|
Domnul Adrian Moisoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am mai multe, chiar cinci sau şase, nici eu nu ştiu exact, pentru că una dintre ele se divide. O primă interpelare este adresată domnului Cristian David, ministrul internelor şi reformei administrative, şi se referă la modul în care, în clipa de faţă Primăria Târgu Mureş a înţeles, prin serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, să modifice numele unei străzi, atât timp cât este o problemă în discuţie, foarte importantă, şi care dă naştere la tensiuni locale, adică dacă strada respectivă poartă numele de Călăraşi sau poartă numele de str. Kossuth. În acest sens, hotărârea Consiliului Local, de schimbare a denumirii străzii, a fost atacată la Tribunal, unde oameni deştepţi, cei de la Tribunal, având în vedere că este o discuţie foarte importantă, de natură istorică, dacă Kossuth a fost sau nu a fost un criminal, pentru că datorită modului în care a dispus la momentul respectiv, anul 1848, a generat Revoluţia, şi ca urmare 40.000 de români au murit; s-au distrus atunci sute de case, sute de biserici, şi acestea din dispoziţia sa. Ca urmare, tribunalul a hotărât rejudecarea acestui proces. Atâta timp cât o hotărâre este în clipa de faţă în discuţie, retrimisă la instanţă, este mai mult decât clar că nu poate să fie o sentinţă definitivă şi, în consecinţă, nu are ce să caute să se facă modificări privind denumirea şi eliberarea actelor celor care locuiesc pe strada respectivă. Deci, îl rog pe domnul ministru să se revină la legalitate şi să se oprească acest demers, până când va exista o hotărâre definitivă, dacă va exista o hotărâre definitivă în acest sens, iar cei care se fac vinovaţi, aceştia să fie şi traşi la răspundere. O a doua interpelare se adresează aceluiaşi domn ministru, Cristian David, de la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi se referă la faptul că este vorba de Consiliul Local din Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş, unde există de luni de zile un consilier care a plecat şi lucrează undeva în străinătate, deci este normal că nu a participat în ultimele luni la cel puţin trei şedinţe consecutive ale Consiliului Local. Deşi filiala Mureş a Partidului România Mare a semnalat acest lucru încă la data de 23 martie, Consiliul Local n-a binevoit să răspundă. Şi, ca urmare, acesta figurează în continuare consilier local, fără ca să se poată începe demersurile pentru constatarea vacantării postului de consilier local şi, respectiv, pentru ocuparea acestuia de cel care urmează imediat pe listă. Cred că domnul ministru poate să se interpună şi, prin intermediul pârghiilor pe care le are la dispoziţie, să rezolve un asemenea abuz. O a treia interpelare se adresează tot domnului "..
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Am glumit. Interpelarea mea se adresează miniştrilor Cristian David şi Varujan Vosganian, adică, ministrului internelor şi reformei administrative, cât şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, şi se referă la faptul că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, în ziarul local "Adevărul Harghitei" din 15 mai prezintă situaţia de ocupare a unor posturi, adică, e vorba de 12 posturi: 7 de referent, 4 de inspector şi 1 de casier trezorier, unde se impune condiţia specifică de a cunoaşte limba maghiară. Iertaţi-mă, dar un asemenea anunţ deja intră în sfera discriminării. Pentru că, prin "discriminare", conform Ordonanţei nr. 137/2000 se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, limbă, religie, categorie socială, convingere, sex, orientare sexuală ş.a.m.d. care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, politic, economic, social şi cultural sau în alte domenii ale vieţii publice". Deci, să mă iertaţi, dar este o problemă deosebit de importantă, pentru că în România, conform Constituţiei şi articolului său 13, limba oficială este limba română. Deci, cineva care nu cunoaşte limba română, iată că poate să se adreseze în limba maternă, iar cineva care nu cunoaşte o limbă zonală, nu poate să ocupe un loc în acest stat. Puterea limbii oficiale este atacată printr-o asemenea discriminare! Pe de altă parte, se ştie faptul că pregătirea impusă de statul român pentru ocuparea posturilor de funcţionar public pe teritoriul statului este cea dată de curricula educaţională specifică posturilor scoase la concurs, care stabileşte acolo clar că este vorba de cunoaşterea limbii române. Ei, în momentul acesta, înseamnă că, deoarece limba maghiară nu este trecută în această curriculă şi având o circulaţie restrânsă, nu poate nici într-un caz să-l împiedice pe un cetăţean să ocupe un loc în aparatul de stat. Sunt multe de discutat sub acest aspect şi cred că este cazul ca, din acest punct de vedere, să se facă odată ordine în ţară. Ei, aceeaşi interpelare, domnule preşedinte de şedinţă, o facem şi către domnul domnul Astalosz Csabo Ferenc, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru că, de fapt, dânşii trebuie să intervină în mod decisiv, alături de miniştri de resort pe care i-am amintit în interpelarea precedentă şi, în felul acesta, să se facă ordine în România, unde limba română trebuie într-adevăr să fie stăpână. Iar, dacă un cetăţean nu cunoaşte limba, are la dispoziţie să se adreseze prin intermediul unui traducător specializat, care poate fi angajat prin plata cu ora, deci la lucrări ocazionale. În sfârşit, o ultimă interpelare se adresează domnului academician Dan Berindei, preşedintele Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, şi se referă la modul în care mai exact a refuzat sau a motivat că este respins proiectul de stemă a comunei Nadeş din judeţul Mureş. Şi ceea ce îl deranjează pe domnul academician mie mi se pare ceva de prost gust, acesta este cuvântul, pentru că nu-mi închipuiam că tricolorul românesc, o combinaţie de culori care să fie în apropiere de tricolorul românesc sau faptul că pe această stemă este desenată o cană dacică, făcând referire la ocupaţia tradiţională a locuitorilor din zonă, mai ales că este şi o zonă viticolă, ar putea să deranjeze pe cineva. Cred că este cazul ca, cu toată consideraţia pe care i-o port domnului academician Dan Berindei, să fie atent la ceea ce i se pune în faţă de către alţii, care îi redactează poate răspunsurile şi profitând de o neatenţie, altă explicaţie nu am. Vă mulţumesc.
|