Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.12/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2013
![]() |
34. | Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului. | |||
![]() | |||||
|
După pauză |
|||||
|
Lucrările au fost conduse în continuare de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Bună ziua! Declar deschisă şedinţa consacrată astăzi prezentării interpelărilor. Avem 13 colegi care şi-au anunţat intenţia de a depune interpelările. Dacă unul din cei 13 este dornic să o susţină de la tribuna Camerei Deputaţilor, o să-l rog să o facă. |
||||
|
|
|
Doamna Maria Andreea Paul a depus două interpelări în scris. Am să vă rog, una, două, doamna Andreea Paul, două sunt trecute la mine. O să vă rog, foarte pe scurt, o interpelare s-o prezentaţi pe scurt, pe cealaltă o depuneţi în scris. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Am depus 3 interpelări, şi am să optez pentru a mă raporta la cea adresată premierului României, pe care am denumit-o: "Mai multă transparenţă a cheltuielilor publice, mai puţină corupţie, un spor de creştere economică". Domnule prim-ministru, vă semnalez o stare de fapt deosebit de gravă la nivelul tuturor ministerelor, şi anume: lipsa transparenţei asupra cheltuielilor publice, transparenţă la care obligă legea. Această încălcare a legii sper că va rezona cu pregătirea dumneavoastră juridică şi, ca fost procuror şi actual prim-ministru, veţi proceda la reintrarea rapidă în legalitate a ministerelor ce fac parte din guvernul pe care îl conduceţi. Am verificat site-urile ministerelor pentru a strânge informaţii, pentru a întemeia mai multe amendamente constructive la recentul Proiect de Lege a bugetului. Datele publice care trebuiau, potrivit legii, să fie accesibile pe site-urile ministerelor, nu se aflau postate la marea majoritate a lor. Această stare de fapt, de ilegalitate, trebuie să fiţi de acord că nu poate continua. Vă rog să constataţi, fără a interpreta acest lucru ca partizanat politic, că majoritatea datelor postate se opresc la perioada martie - aprilie 2012, perioadă ce coincide cu preluarea guvernării de către dumneavoastră. Acest aspect este incriminatoriu şi este necesară mult mai mult decât buna-credinţă pentru a-l considera o coincidenţă. De aceea, sper că veţi da curs nu doar interpelării pe care v-o adresez, ci veţi proceda la asigurarea respectării legii de către colaboratorii dumneavoastră. Exemplific cu următoarele: la Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Culturii, Mediului şi Schimbărilor Climatice, Transporturilor şi Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nu există date actualizate ale veniturilor salariale nete, din martie sau aprilie 2012. În acelaşi timp, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Justiţiei, ultimele date disponibile sunt din aprilie 2010. Mai grav, la Ministerul Apărării Naţionale, al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Economiei şi Educaţiei Naţionale nu există deloc date despre veniturile salariale. În ceea ce priveşte achiziţiile publice, nu există date actualizate sau acestea sunt foarte greu de găsit la majoritatea ministerelor. Excepţie face doar Ministerul Afacerilor Europene şi cel al Afacerilor Interne. Lipsesc detaliile pentru plăţile efectuate la zi, în cazul Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Apărării Naţionale, Mediului şi Schimbărilor Climatice, Sănătăţii, Transporturilor, iar la celelalte ministere datele nu sunt actualizate la zi. Obiectivele de investiţii pentru anii 2012 şi 2013 lipsesc cu desăvârşire de pe site-urile instituţiilor publice menţionate mai sus. Guvernele Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu au transparentizat investiţiile publice realizate în perioada 2009 - 2011 şi pe cele aflate în derulare, punându-le la dispoziţia cetăţenilor pe site-ul Guvernului. Demersul, din păcate, nu a mai fost continuat. Totodată, la începutul anului 2012 a fost aprobată strategia naţională anticorupţie 2012 - 2015, cu măsuri concrete pentru transparentizarea cheltuielilor publice. Lipsa de transparenţă a cheltuielilor publice permite propagarea corupţiei, stimularea risipei şi alocarea ineficientă a fondurilor. Transparenţa este o cale sigură de eficientizare a administraţiei publice. Beneficiile economice totale, directe şi indirecte ale transparentizării informaţiilor publice şi ale utilizării acestora la nivelul întregii economii ar putea genera o creştere economică de până la 1%, conform unui studiu recent al OECD. Concluzionând, infrastructura sistemului informatic naţional aţi primit-o prin portalul e-guvernare, şi obligaţia de transparenţă a cheltuielilor publice este o obligaţie legală, nerespectată de către membrii Cabinetului dumneavoastră. Alăturat interpelării am anexat situaţia pe ministere a încălcării dispoziţiilor legale privind transparenţa cheltuielilor publice. De aceea, vă adresez următoarele întrebări: 1. Veţi sesiza faptele arătate prin prezenta instituţiilor competente să cerceteze şi să sancţioneze încălcarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, de asemenea, cu completările ulterioare? Dacă da, când? Dacă nu, de ce? 2. Când a avut loc ultima evaluarea semestrială, conform măsurilor 1.2.2 până la 1.2.5 aferente obiectivului specific 1.2 creşterea transparenţei instituţionale, prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise "open data", puse la dispoziţie de către autorităţile publice din cadrul planului naţional de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale anticorupţie pentru perioada 2012 - 2015. Care sunt concluziile acestei evaluări semestriale la care sunteţi obligat să purcedeţi? 3. Având în vedere că, în acest moment, unul din angajamentele României în ceea ce priveşte combaterea corupţiei este crearea portalului e-guvernare, precizaţi, vă rog, care sunt termenele de publicare on-line a cheltuielilor publice pe acest portal şi dacă aceste termene au fost respectate în ultimele 6 luni? 4. Intenţionaţi să reintraţi în legalitate şi, dacă da, ce măsuri intenţionaţi să dispuneţi faţă de încălcările semnalate ale legii şi datele limită pe care le consideraţi pentru remedierea opacităţii din sistemul public şi pentru transparentizarea cheltuielilor publice. Vă rog, domnule prim-ministru, să-mi transmiteţi răspunsul dumneavoastră în scris. Mulţumesc, domnule preşedinte. Am să depun 3 amendamente. Scuzaţi, 3 interpelări. |
||||
|
|
Am rectificat şi eu. Precizez, stimaţi colegi, că durata maximă de prezentare a unei interpelări este de 3 minute. Vă rog foarte mult să reţineţi acest lucru. |
||||
|
|
|
Doamna deputat Ana Birchall a depus o interpelare în scris. Doamna deputat Camelia-Margareta Bogdănici, aveţi 3 interpelări. Doamnă deputat, o să vă rog să prezentaţi una pe scurt. Celelalte le depuneţi în scris. Microfonul vă aparţine, vă rog. |
|
||
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Bună ziua, domnule preşedinte. Dragi colegi, Din cele trei interpelări, o voi prezenta pe cea care sper să vină în sprijinul medicilor rezidenţi, referitoare la modificarea alin. (2) al art.33 din Ordinul nr.870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizare şi efectuare a gărzilor în unităţile publice din sistemul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare. Prin prevederile art.33 alin. (2) din acest ordin, potrivit căruia medicii rezidenţi pot fi incluşi în linia de gardă numai în situaţia în care în spital sunt organizate două linii de gardă în aceeaşi specialitate, se blochează, practic, accesul rezidenţilor la efectuarea gărzilor în linia întâi pentru specialităţile care au doar o linie de gardă - de exemplu: oftalmologie, ORL, diabet, chirurgie vasculară -, sau în spitalele judeţene neuniversitare, municipale, orăşeneşti, unde există aprobarea numai pentru o singură linie de gardă de specialitate. Conform Ordinului Guvernului nr.18/2009, cu modificările şi completările ulterioare, art.221 alin. (4), şi curriculei de pregătire propuse de universităţile de medicină şi avizate de Colegiul Medicilor din România, medicii rezidenţi din anii terminali vor fi incluşi în linia întâi de gardă, efectuată în specialitatea în care au fost confirmaţi, în afara programului de lucru, cu respectarea limitelor de competenţă prevăzute la alin. (2), sub supravegherea unui medic specialist sau primar care efectuează gardă la domiciliu şi care a fost desemnat în acest sens de către medicul şef de secţie. Dar acest ordin, art.382 alin. (2), nu permite spitalelor includerea unei linii de gardă la domiciliu, dacă există o linie de gardă continuă. Dacă se va aproba acest lucru, vom motiva medicii rezidenţi, vom efectua practica de specialitate şi acolo unde nu există linie de gardă sau există o singură linie, se vor scădea cheltuielile spitalelor pentru plata gărzilor şi se vor acoperi gărzile din spitalele judeţene, municipale şi orăşeneşti. Menţionez faptul că în demersul de a vă solicita rezolvarea acestei situaţii sunt susţinută de Colegiul Medicilor din România şi de universităţile de medicină şi farmacie din ţară. Am adresat această interpelare domnului ministru al Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu. (Aplauze.) Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Mulţumim pentru susţinerea distinsei noastră colege. |
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, continuăm prezentarea interpelărilor. Domnul Dénes Seres a depus o interpelare în scris; domnul deputat George Ionescu a depus două interpelări în scris; domnul deputat Cătălin Teodorescu a depus o interpelare în scris. Doamnă deputat Liliana Mincă, aveţi două interpelări. Doriţi să le susţineţi? Una, pe scurt, vă rog foarte mult. Celelalte le depuneţi în scris, doamnă deputat. Aveţi cuvântul, vă rog. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De fapt, este o sală goală. Am rămas blocată, vă spun sincer. Este primul meu mandat. Am crezut, domnule preşedinte, că o să rămână colegii noştri pentru interpelări şi întrebări, întrucât sunt extrem de importante. Întrebarea mea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. Obiectul interpelării este legat de Consiliul Europei, care a adoptat la data de 7 aprilie 2011 Convenţia privind prevenirea şi lupta împotriva violenţei asupra femeilor şi a violenţei domestice, care creează un cadru juridic complet pentru prevenirea violenţei şi protecţia victimelor acesteia. Până în prezent, Convenţia a fost semnată de 24 de state, România nefiind încă semnatară. De aceea, având în vedere amploarea fenomenului violenţei asupra femeilor, solicit doamnei ministru să-mi răspundă la următoarea întrebare: Ce măsuri trebuie să ia România în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor, pentru a se putea alinia cerinţelor impuse de Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi lupta împotriva violenţei asupra femeilor şi violenţei domestice? Ce modificări trebuie să aducă cadrului legislativ şi celui instituţional în vederea pregătirii semnării Convenţiei de către România? Solicit răspunsul în scris, dar şi oral. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat, pentru acurateţea prezentării. Vă rog să apreciaţi că aveţi susţinători înfocaţi în această sală. Înseamnă că interpelarea dumneavoastră a fost extrem de interesantă. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Marian Neacşu a depus 2 interpelări în scris; domnul deputat Sorin Stragea a depus în scris o interpelare; domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane a depus în scris o interpelare. Domnule deputat Petru Movilă, aveţi două interpelări. Domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane, iertaţi-mă, nu am observat. Vă rog să poftiţi. Îl invit pe domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane să-şi prezinte pe scurt interpelarea. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorată asistenţă, sau mai bine zis onorată foarte puţină asistenţă, am o interpelare către doamna ministru Rovana Plumb şi către doamna ministru delegat Lucia-Ana Varga. Este bazată pe o experienţă personală, pentru că, într-adevăr, am văzut ceea ce se întâmplă în domeniul acesta, şi anume obiectul interpelării îl reprezintă un nu categoric microhidrocentralelor care distrug ecosistemul românesc. Am fost personal pe râul Valea Doftanei, şi acolo sunt trei asemenea microhidrocentrale care au distrus în totalitate albia acestui râu şi debitul natural. Pe lângă dezastrul ecologic care a rămas acolo în urma acestor construcţii, nu cred că există motivarea şi avantajul construcţiei bazate pe un motiv care să presupună crearea de energie verde, astfel încât întreg acest areal a fost distrus, şi populaţia de peşti şi de animale, de asemenea. Am să dau citire interpelării: Când spui România, spui păduri, ape, munţi, deltă, peisaje de vis şi zone de invidiat. Fără a transforma acest document într-un act poetic, nu poţi spune că eşti român fără să ai în conştiinţă şi în suflet atâtea scrieri care au avut drept temă frumuseţea acestei ţări. Din păcate, de la an la an, mai pierdem câte ceva din aceste bogăţii şi devenim mai săraci. Acest patrimoniu pe care îl deţinem se distruge din cauza faptului că producerea de energie verde se transformă în afaceri, existând un mult prea mare interes pentru câştig şi un complet dezinteres, nenumărate abuzuri şi neglijenţe în dauna ecosistemului. România deţine 4.011 râuri şi deja sunt luni bune de când cetăţeni, asociaţii şi reprezentanţi ai media trag semnale de alarmă în privinţa pericolului de distrugere a 3.400 dintre ele, unele aflându-se în zone protejate. Munţii Carpaţi au devenit teren de investiţii. În numele energiei verzi, se amenajează microhidrocentrale care, paradoxal, conform sesizărilor de până acum, unele publice, altele primite de la simpli cetăţeni din diferite zone afectate, distrug ecosistemul. Doamnă ministru, având în vedere aceste aspecte, vă rog să-mi comunicaţi următoarele: 1. Care este numărul total al microhidrocentralelor construite în România, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012? 2. Care sunt zonele din România în care au fost construite aceste microhidrocentrale în această perioadă 2009 - 2012? 3. Care sunt firmele sau mai bine zis investitorii care au construit microhidrocentrale în România, în perioada 2009 - 2012? 4. Care este numărul total al microhidrocentralelor construite în zonele protejate ale României în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012, şi cum se justifică acest fapt? 5. Care este în momentul de faţă strategia pe care intenţionaţi să o aplicaţi în vederea verificării construcţiilor de microhidrocentrale? 6. Care este în acest moment situaţia detaliată a fiecărui ecosistem, în care s-au construit microhidrocentrale? 7. Având în vedere consideraţiile Comisiei Europene în privinţa faptului că regimul subvenţiilor naţionale în sectorul energiilor regenerabile a creat un dezechilibru în detrimentul competitivităţii energiilor termice clasice şi intenţia de a reglementa şi armoniza subvenţiile naţionale pentru energia verde şi a defini un Regulament European al subvenţiilor până în 2020, care sunt propunerile dumneavoastră în acest sens, în privinţa României? 8. Care este strategia de protejare a ecosistemelor din România? 9. Bineînţeles, punctul cel mai important, stimată doamnă ministru, cer pe această cale înfiinţarea în cadrul Ministerului Mediului şi al Schimbărilor Climatice a unei comisii de urgenţă formată din specialişti ai ministerului, care să aibă drept scop verificarea şi monitorizarea tuturor construcţiilor şi funcţionării de microhidrocentrale în România, cât şi raportarea, sesizarea şi stoparea oricărei construcţii de acest gen, care încalcă prevederile legale şi pune în pericol ecosistemul. Vă rog să-mi comunicaţi punctul dumneavoastră de vedere în această privinţă. Solicit răspuns în scris. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Petru Movilă are pregătite două interpelări. O să vă rog, una, pe scurt, domnule Movilă. Să faceţi o sinteză a uneia dintre ele, vă rog. |
|
||
|
|
Interpelare adresată ministrului sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu. Obiectul interpelării: Descentralizarea sistemului sanitar. Stimate domnule ministru, După numeroase încercări de schimbare a unui sistem sanitar care a purtat mult timp amprenta unei puternice centralizări şi după o serie de eforturi continue pentru îmbunătăţirea condiţiilor oferite în spitale, ultimele declaraţii pe care le-aţi avut în calitate de ministru al sănătăţii arată că România tinde să se întoarcă înapoi în era comunistă. Sistemul sanitar, aşa cum a fost moştenit, arată foarte clar că majoritatea furnizorilor de servicii de sănătate sunt, în continuare, insuficient organizaţi, pregătiţi ori evaluaţi şi, în general, nu răspund nevoilor stării de sănătate a populaţiei, iar dotările acestora sunt la limită. Descentralizarea a avut ca scop eliminarea tuturor acestor probleme, prin dispariţia inechităţilor din sistem, în primul rând în ceea ce priveşte alocarea resurselor financiare, dorind să se asigure sprijin tuturor unităţilor administrative. De aceea, trecerea spitalelor în administrarea autorităţilor publice locale a însemnat, în primul rând, asigurarea sumelor necesare pentru cheltuielile de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere şi modernizarea unităţilor sanitare publice, dotarea cu echipamente medicale, dar şi avizarea structurilor organizatorice ale unităţilor sanitare publice cu personalitate juridică, inclusiv propuneri de reorganizare a unor unităţi sanitare publice. De asemenea, decizia descentralizării a venit ca urmare a faptului că nevoile comunităţilor privind sănătatea puteau fi mai bine reflectate în cadrul alocărilor financiare pentru serviciile de sănătate, mai ales în condiţiile în care autorităţile publice locale sunt mai aproape de populaţie şi pentru că, mai mult decât oricare altă instituţie, acestea pot juca un rol de coordonare şi de facilitare a activităţii, din varii domenii de activitate, în scopul furnizării unor servicii mai eficiente şi mai adecvate. Faţă de cele prezentate, în condiţiile în care aţi anunţat o recentralizare a sistemului sanitar, vă rog să ne precizaţi următoarele: în ce constau procedurile legale de transferare a spitalelor de la autorităţile locale la Ministerul Sănătăţii, care este scopul acestor transferuri şi dacă aveţi o strategie concretă cu privire la organizarea, funcţionarea şi finanţarea spitalelor publice din România. Solicit răspuns scris şi oral. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, să sperăm că veţi primi răspunsul şi scris, şi oral. |
||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Radu Costin Vasilică. Domnule deputat, aveţi două interpelări. Vă rog să prezentaţi foarte pe scurt una de la microfonul Camerei. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, De fapt, e aceeaşi situaţie prezentată în două interpelări, una adresată ministrului de interne, domnul Radu Stroe şi una doamnei ministru delegat, Lucia-Ana Varga, pentru ape, păduri şi pescuit. Interpelările mele se referă la o situaţie punctuală, legată de tăieri masive de pădure la ras, în anumite localităţi din nordul judeţului Argeş şi mă refer la Sălătrucu, Şuici şi Cepari, în unităţile parcelare şi parcelele pe care le-am menţionat în cuprinsul interpelării. Şi solicitarea mea pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor este legată de o verificare a Inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare, pentru modul în care ocolul silvic privat din judeţul Vâlcea a făcut marcările pentru acele suprafeţe de pădure. Iar către Ministerul de Interne, solicitarea este de a analiza legalitatea tăierilor de pădure şi de a verifica modul în care masa lemnoasă a fost transportată şi valorificată, respectând condiţiile legii şi mă refer aici în primul rând la prevederile art. 108 din Codul Silvic din România. Aştept răspuns scris şi oral din partea celor două ministere. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Mai avem un nume înscris aici pe lista noastră. Domnul deputat Cristian-Constantin Roman. Domnule Roman, câte interpelări aveţi? Una sănătoasă. Vă rog să o prezentaţi, în sinteză, de la microfonul Camerei Deputaţilor. Aveţi cuvântul, domnule coleg. |
|
||
|
|
Domnul Cristian-Constantin Roman: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Cu permisiunea dumneavoastră am să-i adresez interpelarea doamnei ministru Rovana Plumb. Obiectul este: "Solicitare privind dispunerea de verificări şi măsuri necesare pentru evitarea pierderii finanţării Proiectului «Extindere şi modernizare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, epurare a apelor uzate din judeţul Botoşani». Stimată doamnă ministru, Prin prezenta interpelare doresc să vă aduc în atenţie o situaţie care poate duce la blocarea finanţării prin programul operaţional sectorial mediu a Proiectului "Extindere şi modernizare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, epurare a apelor uzate din judeţul Botoşani". Proiectul, cu o valoarea eligibilă de 404.180.007 lei face obiectul contractului de finanţare nr. 122.204 din 23 august 2011, semnat în baza Deciziei de aprobare nr. 5.894 din 12 august 2011 a Comisiei Europene şi a Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 2.093 cu S.C. Nova Apa Serv S.A. Botoşani şi avizat de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Aqua Botoşani. Având în vedere termenii şi condiţiile prevăzute în contractul pentru derularea proiectului, cât şi obligaţiile beneficiarului de transmitere la organismul intermediar a rapoartelor specifice, publicate, de altfel, pe site-ul POS Mediu la data de 18 decembrie 2012, autoritatea de management POS Mediu atrage atenţia că există risc crescut de întârziere în implementarea şi finalizarea acestuia, motivat de o serie întreagă de suspiciuni, de nereguli, respectiv: 1. nerespectarea principiului de segregare a funcţiilor în ceea ce priveşte componenţa echipelor care sunt implicate, respectiv persoanele care întocmesc documentaţii de atribuire a lucrărilor nu trebuie să fie implicate în evaluarea ofertelor; 2. nerespectarea principiului "patru ochi", prevăzut în Regulamentul Comisiei Europene, la Anexa 4, Secţiunea a IV-a, alin. (4); 3. nerespectarea cadrului instituţional, prin neincluderea în contractul de delegare iniţial a unităţilor administrativ teritoriale cuprinse în cererea de finanţare; vorbim de comunele Frumuşica, Tudora şi Vorona. Acestea au fost cuprinse în Actul adiţional nr. 2, care nici până la această dată nu a fost aprobat de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Aqua Botoşani; 4. includerea în cererea de finanţare a localităţii Vorona pentru finanţarea realizării sistemului de canalizare, în situaţia în care acesta nu deţine un sistem de alimentare cu apă funcţional; 5. nerespectarea structurii de personal prevăzute în documentaţia pe baza căreia s-a alocat licenţa de operare nr. 1.113 din 21 august 2010, aprobată prin Ordinele preşedintelui ANRSC nr. 459/2010, modificat prin Ordinul 549/2011; 6. nerespectarea legislaţiei în domeniul serviciilor comunitare, respectiv Legea nr. 51/2006 şi 241/2006, însemnând imixtiunea autorităţii locale, respectiv a Consiliului Judeţean Botoşani, în managementul societăţii. Ţinând cont de aspectele semnalate, vă rog să dispuneţi verificările şi măsurile necesare, astfel încât judeţul Botoşani să nu fie privat, din cauza incompetenţei unor persoane, de fonduri consistente şi foarte necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare. Solicit răspuns verbal şi scris. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumim şi noi. Sper să fie într-un ceas bun. E în regulă, aţi depus-o în scris, e foarte bine. Stimaţi colegi, Am epuizat lista celor interesaţi a interpela Guvernul în exerciţiu. Vă doresc o seară bună, ne revedem mâine în plenul Camerei Deputaţilor la ora 8,30, la şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Să ne vedem cu bine, Doamne ajută! |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,35. |
||||
![]() |





