Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2002

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale (amânarea votului final).
 
see bill no. 401/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Punctul 3, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu închisoare contravenţională.

Domnul ministru Ivanov are cuvântul să prezinte din partea iniţiatorului acest proiect de lege.

Domnul Alexe Costache Ivanov (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Închisoarea contravenţională, ca sancţiune contravenţională a fost introdusă în legislaţia noastră prin Decretul nr. 328/1996 privind sancţiunea unor contravenţii la regulile de călătorie cu trenul.

Apărută la început cu caracter de excepţie, pe parcursul anilor, mai multe reglementări la nivelul legii au prevăzut sancţionarea unor fapte cu închisoarea contravenţională, deşi Legea-cadru nr. 32/1968 nu a preluat această sancţiune în sistemul sancţiunilor contravenţionale.

De aceea, pentru găsirea unor alternative ale sancţiunilor privative de libertate de scurtă durată, în intenţia de a-l feri pe contravenient de mediul penitenciar a fost adoptată Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, atât închisoarea contravenţională, cât şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii au fost prevăzute ca sancţiuni contravenţionale principale.

Ţinând seama de o serie de disfuncţionalităţi semnalate în literatura de specialitate şi în practica instanţelor judecătoreşti, în legătură cu aplicarea şi executarea acestor sancţiuni, a fost necesar să fie întocmită această ordonanţă prin care s-a dispus ca reglementarea aplicării sancţiunii închisorii contravenţionale sau, după caz, a prestării unei activităţi în folosul comunităţii, exercitarea căilor de atac, precum şi locurile şi modalităţile de executare să se facă prin lege specială.

În acest sens, Guvernul a adoptat această ordonanţă care, în principal, conţine o serie de reglementări care sunt de natură să regleze într-un mod fericit, spunem noi, disfuncţionalităţile care au fost semnalate, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară.

Astfel, se stabileşte durata sancţiunilor care prin închisoare contravenţională este de la o lună la şase luni, iar pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii de la 50 la 300 de ore. În cazul în care contravenientul este minor sau a împlinit vârsta de 16 ani, durata se reduce la jumătate.

Se instituie regula, potrivit căreia, cele două sancţiuni nu pot fi stabilite decât prin lege şi numai alternativ cu sancţiunea amenzii.

Sancţiunile nu pot fi aplicate decât contravenienţilor persoane fizice şi numai de instanţa de judecată.

Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată numai cu acordul contravenientului.

Se reglementează procedura aplicării sancţiunilor, căilor de atac, împotriva hotărârilor în care au fost aplicate, precum şi punerea în executare a acestora, condiţiile de executare şi prescripţia executării.

Pentru a se pune capăt practicii neunitare a instanţelor judecătoreşti, care în baza art. 17 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială a ordinii publice şi a liniştii publice, practică care, aşa cum am arătat, era neuniformă, s-a propus ca în situaţia în care agentul constatator sau, după caz, instanţa de judecată a apreciat amenda ca îndestulătoare în raport cu fapta comisă, aceasta să nu mai poată fi transformată ulterior în închisoare contravenţională, în aceste situaţii încasarea amenzii urmând să se facă prin executare silită, potrivit dispoziţiilor privind executarea creanţelor bugetare.

A fost prevăzută posibilitatea pentru contravenient de a face plângere împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţilor desfăşurate în folosul comunităţii, în condiţiile în care se realizează, precum şi în care se execută supravegherea şi se stabileşte procedura de soluţionare a plângerii.

S-a prevăzut aborgarea Legii nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, precum şi unele dispoziţii din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice.

Faţă de cele arătate, a fost elaborat proiectul de lege alăturat, prin care vă rugăm să aprobaţi Ordonanţa Guvernului privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul profesor Neagu, preşedintele comisiei. Vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia noastră a fost sesizată în fond cu acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2000 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale.

S-a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.

De asemenea, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil acest proiect de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege, cu o anumită recomandare.

După dezbatere s-a hotărât în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, cu unanimitate de voturi, ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unor activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele respinse, astfel cum rezultă din anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să participe la dezbateri generale? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Márton Arpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Salutăm apariţia acestei ordonanţe, credem că este binevenită, tocmai din cauzele care au fost enumerate de către iniţiator. Am ridicat, este adevărat, nu ca amendamente concrete, textuale, nişte probleme de fond în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale legate de această ordonanţă, pe care le supun atenţiei dumneavoastră şi în primul rând iniţiatorului. Poate la Senat se va găsi o soluţie pentru rezolvarea acestora.

Pentru că, astfel cum această ordonanţă este formulată, există posibilitatea ca în anumite cazuri contravenţiile să fie pedepsite mai aspru decât infracţiunile.

În cazul infracţiunilor care se pedepsesc cu închisoarea, mai multe infracţiuni se contopesc. Deci, nu se adaugă, se primeşte un număr de zile, luni sau ani de închisoare mai puţine decât dacă ele s-ar adăuga.

Dacă este vorba, însă, de o contravenţie care este o faptă, zic eu, nu atât de gravă ca infracţiunea şi se constată din acelaşi proces-verbal, pedepsele, chiar cele cu închisoare, se adaugă.

Deci, este o prevedere mai gravă decât cea din Codul penal.

Pe de altă parte, există în art. 9 o problemă legată de minoritate. În cazul când contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi financiare pentru plata acestuia, se pune în discuţie posibilitatea aplicării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Ca atare, cea mai blândă pedeapsă pentru un minor, în această situaţie de contravenţie, este punerea în discuţie a unei activităţi în folosul comunităţii. Or, ştim că în Codul penal există posibilităţi mult mai blânde faţă de un minor care a comis o faptă penală, o infracţiune, decât faţă de minorul care a comis o contravenţie.

Şi cea de-a treia problemă care nu reiese din acest text, dacă şi în cazul contravenientului minor se va aplica aceeaşi măsură, în cazul închisorii contravenţionale, adică să fie deţinute în locuri separate de adulţi.

Sper că la Senat aceste probleme de esenţă, care nu necesită doar anumite amendamente, ci o gândire de fond, să se rezolve.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină, iniţiatorul sau vreun coleg deputat? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul ordonanţei dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolul 1, 2 şi 3. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolul 4 şi 5. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Capitolul II, art. 6, 7 şi 8. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 9, 10 şi 11. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 12, 13. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Capitolul III, art. 14 şi 15. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 16 şi 17. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 18 şi 19. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 20 şi 21. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolele 22, 23 şi 24. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Capitolul III, art. 25, 26 şi 27. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolul 28. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Am parcurs, stimaţi colegi, pe texte proiectul de lege şi Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002. O vom supune votului final marţi.