Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 14, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 14, 2006

4. Prezentarea rapoartelor de activitate, a rapoartelor de audit asupra execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2004 şi 2005 ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 4 de pe ordinea de zi. Raportul de activitate. Raportul de audit asupra execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli şi Raportul privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2004 ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

La punctul 5 de pe ordinea de zi. Raportul de activitate. Raportul privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi Raportul de audit asupra execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2005 ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Vă propunem ca prezentarea acestora şi dezbaterile să se desfăşoare împreună, urmând ca votul asupra rapoartelor să se exprime separat. Există obiecţii sau observaţii la această propunere de procedură? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Propunerea a fost aprobată.

Are cuvântul doamna Gabriela Anghelache, preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pentru o sintetică prezentare a rapoartelor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gabriela Anghelache - preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare:

Mulţumesc, domnule preşedinte!

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să-mi permiteţi ca, foarte succint, să prezint principalele repere ale activităţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în anii 2004 şi 2005. Cer permisiunea dumneavoastră de a face această prezentare, împreună, pentru cei doi ani şi nu în mod distinct, pentru că, în fond, activitatea şi problemele sunt aceleaşi. Anul 2004 a fost anul în care piaţa de capital a înregistrat cele mai favorabile rezultate, concretizate în principalii indicatori ai pieţei, dar şi în activitatea de reglementare şi supraveghere. Anul 2004 a fost anul în care a fost adoptată Legea pieţei de capital, Legea nr.297/2004 care implementează directivele Uniunii Europene în domeniu, iar finalizarea acestei legi şi faptul că ea a intrat în vigoare la 1 iulie 2004, a reprezentat un punct important în încheierea negocierilor pe Capitolul III, "Libera circulaţie a serviciilor". De asemenea, în ceea ce priveşte reglementarea activităţii pe piaţa de capital, intrarea în vigoare a acestei legi a generat elaborarea unui cadru normativ foarte amplu, prin care să se detalieze prevederile acquis-ului comunitar, fapt pentru care, tot în anul 2004 au fost elaborate 6 regulamente în aplicarea acestei legi, iar în anul 2005 aceste regulamente au fost revizuite după o anumită perioadă de timp de la intrarea lor în vigoare, având în vedere caracteristicile pieţei noastre. Totodată, în anul 2005, activitatea de reglementare a continuat cu elaborarea altor regulamente şi instrucţiuni care vizează aspecte foarte importante, cum ar fi: supravegherea, reglementarea conflictelor pe piaţă, activitatea de autorizare a noilor intermediari ş.a.m.d. Al doilea domeniu important este supravegherea pieţei, supraveghere care se realizează pe două paliere, şi anume: prin intermediul raportărilor şi prin intermediul supravegherii electronice în timp real. Activitatea de supraveghere constituie elementul primordial pentru conducerea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, mai ales pentru a preveni anumite fenomene negative care pot avea impact asupra celorlalte segmente ale pieţei financiare sau asupra economiei, în ansamblul ei. Prin alertele pe care sistemul electronic de supraveghere le furnizează, se pot adopta măsuri şi se pot declanşa investigaţii, controale, în baza cărora să se aplice sancţiuni şi, de asemenea, să se poată adopta o serie de alte reglementări care să îmbunătăţească în viitor activitatea. Controlul, investigarea reprezintă, de asemenea, un punct forte în activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare prin aceea că se încearcă depistarea oricăror fenomene care ar putea genera şi ar putea avea un impact nefavorabil şi, de asemenea, eliminarea, pe cât posibil, a unor fapte care sunt, undeva, la limita interpretării reglementărilor legale. Referitor la autorizarea entităţilor supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare s-a urmărit aplicarea tuturor cerinţelor prevăzute în noile reglementări, pentru ca autorizarea agenţilor persoane fizice şi a persoanelor juridice să fie în conformitate cu ceea ce se numeşte paşaport european, astfel încât aceştia să poată presta servicii de investiţii financiare şi în alte ţări, după momentul aderării. Un alt segment important al activităţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare se referă la relaţiile internaţionale şi, în primul rând, la cele care decurg din cerinţele privind integrarea în Uniunea Europeană. Aici menţionez participarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în cadrul grupurilor de lucru şi la nivelul Comisiei Europene, Divizia piaţă internă. De asemenea, de la 1 ianuarie 2005, suntem observatori la Comitetul Reglementatorilor de Valori Mobiliare din Uniunea Europeană. Acest comitet formulează recomandări Comisiei Europene, cu privire la modificarea directivelor sau la introducerea unor noi directive pe piaţa internă a Uniunii Europene. Referitor la implementarea unor noi directive şi modificarea celor existente, fac precizarea că lucrul acesta, la nivel european, se întâmplă deja, şi noi avem obligaţia ca până în luna ianuarie 2007, să identificăm posibilităţile de modificare a Legii pieţei de capital, pentru a introduce prevederile Directivei privind pieţele de instrumente financiare. Raportul pe anul 2005 are şi o a doua parte care este foarte cuprinzătoare şi care vizează rezultatele entităţilor din piaţa de capital, respectiv, Bursa de Valori Bucureşti, Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri-Sibiu, Bursa Electronică - Rasdaq, fondurile de investiţii, instituţiile de credit, care au calitate de depozitar şi, de asemenea, rezultatele obţinute în ceea ce priveşte activităţile operative pe piaţă, desfăşurate de către agenţii pentru servicii de investiţii financiare. Fac menţiunea că anul 2005 a fost anul în care rezultatele pe piaţa noastră au fost cele mai bune de la crearea pieţei până în prezent. Aceste rezultate s-au materializat şi sunt evidenţiate prin indicii bursieri care au avut, din anul 2002 până în prezent, un trend ascendent, permanent, cu maxime istorice în anul 2005. Volumul tranzacţiilor, valoarea capitalizării bursiere şi toţi ceilalţi indicatori au marcat stabilitatea şi evoluţia pieţei de capital în anul 2005. Sigur că în raport sunt prezentate şi obiectivele pentru anul 2006. Piaţa este o piaţă dinamică. Este, în acelaşi timp, o piaţă volatilă, o piaţă care poate să creeze disfuncţii, la un moment dat, care pot fi generate fie de riscul sistemic, fie de alte elemente de risc intern, fie chiar de riscurile care se produc pe piaţa internaţională. Pieţele de capital, este bine ştiut, că sunt într-o interdependenţă şi şocuri care se produc pe alte pieţe sunt resimţite şi pe piaţa noastră. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare are în vedere pentru acest an elemente importante, cum sunt: crearea acestui nou cadru instituţional prin înfiinţarea depozitarului central a pieţelor reglementate, a sistemelor alternative de tranzacţionare, lucru care trebuie să se întâmple până la data aderării.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna preşedinte, la concluzie, dacă se poate!

Video in format Flash/IOS

Doamna Gabriela Anghelache:

Nu am spus nimic despre buget.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Concluzionaţi, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Doamna Gabriela Anghelache:

Da. Două cuvinte despre bugetul de venituri şi cheltuieli. În cei doi ani pe care i-am raportat, indicatorii de venituri s-au înregistrat cu excedent, iar la indicatorii de cheltuieli am înregistrat economii. Avem un excedent la nivelul anului 2005 pe care îl gestionăm foarte atent, deoarece avem un mare obiectiv, şi anume, acela de a rezolva definitiv problema sediului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Deci, prin folosirea acelui excedent şi a resurselor pe care le vom avea anul acesta, eventual pentru începerea construcţiei unui sediu al Autorităţii Pieţei de Capital. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte.

Din partea comisiilor, domnul preşedinte Mihai Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să încep cu raportul celor două comisii, vizavi de activitatea anului 2004, după care am să prezint şi pe cea a anului 2005. Comisiile permanente ale celor două Camere au analizat, comparativ cu anii precedenţi, progresele realizate în domeniul pieţei valorilor mobiliare. Acest raport cuprinde o analiză a Bursei de Valori Bucureşti, pe parcursul anului 2004 înregistrându-se plusuri faţă de anul precedent. De asemenea, creşterile substanţiale înregistrate de Bursa Electronică Rasdaq, despre activitatea Bursei Monetar-Financiare de Mărfuri-Sibiu, care a tranzacţionat în anul 2004 peste 64 de mii de contracte "futures", cu o valoare de aproximativ 807 miliarde lei vechi. Totodată, analiza raportului se referă şi la Casa Română de Compensaţie, la organismele de plasament colectiv şi la fondurile deschise de investiţii. Un punct distinct al raportului este legat de societăţile de investiţii financiare, de SIF-uri, care în anul 2004, acţiunile celor 5 societăţi de investiţii financiare au fost intens tranzacţionate pe bursa de valori şi au avut randamente mari, peste inflaţie, aproximativ 9,3%. Totodată, comisiile permanente ale celor două Camere apreciază că în raport s-au prezentat eforturile din anul 2004, ale Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, în ceea ce priveşte reglementarea, fiind publicate mai multe acte normative în concordanţă cu acquis-urile comunitare, vizavi de acest segment de activitate. Totodată, în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere, putem să menţionăm că ea este îmbunătăţită şi continuă acest trend de îmbunătăţire pentru perioada anului 2004, şi am să fac referire şi la anul 2005, având în vedere că piaţa creşte şi, sigur, elementele de creştere calitativă sunt vizibile. În ceea ce priveşte execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2004, aşa cum a prezentat şi doamna preşedinte Anghelache, vedem o creştere de venituri faţă de prevederile anuale, de 17% în plus, cu o încadrare în cheltuielile care au fost prevăzute, chiar cu o diminuare, vizavi de aceste prevederi. În concluzie, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, putem să spunem că cele două comisii au constatat, în urma analizei raportului de activitate, dar şi a raportului anual de audit financiar şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, că în anul 2004, activitatea CNVM-ului s-a desfăşurat conform legii. Dacă-mi permiteţi, am să trec rapid şi activitatea anului 2005. Ea se referă exact la aceleaşi componente. Aş vrea să fac doar câteva specificaţii legate de faptul că activitatea de reglementare a continuat şi în anul 2005. Fac o precizare vizavi de acest lucru, că eforturile legate de reglementare sunt foarte importante pentru ca piaţa de capital, într-adevăr, să fie aliniată din acest punct de vedere, la cerinţele Uniunii Europene. Comisiile permanente ale celor două Camere subliniază necesitatea colaborării, în continuare, cu operatorii pieţei de capital în ceea ce priveşte elaborarea normelor şi, sigur, în discuţiile avute, credem că întărirea dialogului între CNVM şi piaţa de capital, societăţile din piaţă este absolut necesar, în aşa fel încât regulamentele şi legislaţia secundară pe care această instituţie o elaborează să fie în concordanţă cu cerinţele pieţei de capital. Aş vrea să concluzionez că şi anul 2005 a adus un plus de calitate în ceea ce priveşte CNVM-ul. Există, cred eu, o disponibilitate din partea conducerii acestei instituţii, de îmbunătăţire a activităţii şi, cred eu, că în perioada următoare, această instituţie împreună cu jucătorii din piaţa de capital vor duce la o creştere calitativă a acestui segment foarte important de activitate. De aceea, vă propunem, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, aprobarea celor două rapoarte privind Comisia Naţională de Valori Mobiliare, pentru anul 2004 şi 2005. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc. La dezbateri generale s-a înscris doamna deputat Graţiela Iordache.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Iordache:

Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnilor preşedinţi!

Stimaţi colegi, am ţinut să iau cuvântul vizavi de raportul de activitate prezentat de Comisia Naţională de Valori Mobiliare, având în vedere că am fost singurul membru al comisiilor reunite din Cameră şi Senat, care a votat împotriva raportului de activitate al acestei instituţii pe anul 2004 şi anul 2005. Consider că este necesar, stimaţi colegi, să transformăm această, să spunem, activitate de aprobare a unor rapoarte de activitate, dintr-o simplă formalitate, într-un control parlamentar efectiv. Categoric au fost eforturi, eforturi constante din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi în anul 2004, şi în anul 2005. Din păcate, aceste eforturi au fost viciate, şi poate că unul dintre principalele motive pentru care există aceste vicii în funcţionarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare îl reprezintă modul de organizare a echipei de conducere a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Faptul că există o răspundere colectivă, şi nu răspunderi şi responsabilităţi individuale, determină şi lipsa de implicare a tuturor membrilor în activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Fac această referire pentru a se înţelege foarte clar că reproşurile pe care le aduc se referă la un colectiv de conducere, şi nu la o persoană. Votul meu împotriva activităţii desfăşurată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în anul 2004 şi în anul 2005 se bazează, în principal, pe lipsa de rezultate în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital, pe supravegherea ineficientă a emitenţilor, pe faptul că activitatea de reglementare, deşi multă şi stufoasă, a fost deseori haotică, cu dese reveniri, cu revenire şi cu schimbarea schimbării. De ce? Pentru că, de fapt, a lipsit un dialog cu piaţa! Iar dacă a fost, acesta a fost doar un dialog mimat, fără ca opiniile pieţei şi reprezentanţilor pieţei să fie luate în considerare. Rezultatul, evoluţia negativă a pieţei de capital! Cel mai recent exemplu îl reprezintă delistarea sau dispunerea de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare privind delistările de pe piaţa de capital. Rezultatul se vede acum, astăzi, în modul în care piaţa de capital evoluează. Un al patrulea motiv care stă la baza deciziei mele de a vota împotriva raportului de activitate îl reprezintă lipsa unei viziuni coerente asupra pieţei de capital şi a unei preocupări, într-adevăr, constante şi permanente pentru dezvoltarea acestei pieţe. Nu am întâlnit şi nu am observat diligenţe făcute pentru atragere de noi emitenţi în această piaţă, pentru diversificare de instrumente, pentru un efort colectiv al CNVM-ului, împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai pieţei, în vederea construirii, cu adevărat, a unei pieţe puternice. Rezultatul îl vedem tot astăzi, în ceea ce se întâmplă în piaţa de capital. Aş mai avea reproşuri legate de profesionalismul angajaţilor CNVM-ului şi consider oportună şi necesară, de fapt necesar, un audit al acestui personal, un audit extern, nu o evaluare profesională făcută de către persoanele din interiorul instituţiei. Închei prin a spune, încă o dată, apreciez eforturile pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare le-a făcut pe parcursul a celor doi ani luaţi în discuţie de noi, astăzi, dar constat, cu regret, că rezultatele au fost slabe şi că se concretizează într-o dezvoltare haotică şi o involuţie a pieţei de capital. Având în vedere aceste aspecte, am votat şi voi continua să votez împotriva aprobării raportului de activitate a acestei instituţii pe anii 2004, 2005, pentru că eu consider că noi, Parlamentul României, trebuie să controlăm aceste instituţii, şi nu să transformăm această activitate într-o simplă formalitate. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat! Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. În acest caz, trecem la dezbaterea şi adoptarea celor două rapoarte.

Dacă la raportul comun al comisiilor asupra raportului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pe anul 2004, există obiecţii, observaţii? Nu există.

Supun aprobării dumneavoastră acest raport.

Număraţi, vă rog frumos!

Cu 14 voturi împotrivă şi fără nici o abţinere, s-a aprobat raportul pe 2004.

În ce priveşte raportul pe anul 2005, raportul comun al comisiilor, bineînţeles! Dacă există obiecţii, observaţii? Nu există.

Supun aprobării dumneavoastră acest raport.

Vă rog să număraţi!

Cu 10 voturi împotrivă şi 2 abţineri, s-a aprobat raportul pe anul 2005.