Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 28, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.20/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 28, 2007 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 28, 2007
![]() |
4. | Dezbateri asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. | ![]() |
||
|
|
Vă mulţumesc. Stimate colege şi stimaţi colegi, Birourile permanente, în unanimitate, vă propun ca timpul alocat pentru luările de cuvânt să fie repartizat astfel: câte 10 minute, maxim, pentru fiecare grup politic - Senat-Camera Deputaţilor -, 5 minute pentru grupul minorităţilor şi 5 minute pentru parlamentarii fără apartenenţă la un grup parlamentar, din Senat şi Camera Deputaţilor. Supun votului dumneavoastră această propunere, repet, în unanimitate dată de către birourile permanente reunite. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? O abţinere. Stimaţi colegi, Am aici lista cu înscrierile la cuvânt. Şi o să vă dau cuvântul în această ordine. Vreau să reţineţi încă o dată că nu dezbatem problema de fond în ceea ce priveşte propunerea de suspendare a Preşedintelui. Este o consultare a dumneavoastră sub aspectul existenţei de elemente suficiente pentru a trimite propunerea de suspendare către Curtea Constituţională, sau, bineînţeles, este necesară constituirea unei comisii de anchetă, pentru a continua analiza şi pentru a elabora un raport. Indiferent de formă, în ultimă instanţă, propunerea de suspendare va ajunge la Curtea Constituţională, care va trebui să dea avizul consultativ. Cu această precizare, intrăm în luările de cuvânt. Permiteţi-mi să dau cuvântul primului înscris, domnul deputat Sergiu Andon, din partea Grupurilor Partidului Conservator. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor preşedinţi, Distinse Camere ale Parlamentului României, Acum, - mai exact, şi acum -, astăzi, 28 februarie, domnul preşedinte Traian Băsescu comite o încălcare a Constituţiei. Domnia sa participă nepoftit la şedinţa Guvernului, fără ca pe ordinea de zi să se afle problemele care să-i permită prezenţa, neinvitat de primul-ministru. Norma constituţională care condiţionează participarea la şedinţele Guvernului de cererea primului-ministru nu este o normă protocolară, ci o interdicţie clară, prevăzută de Legea fundamentală a statului. Aşa se asigură separaţia puterilor, independenţa executivă a Guvernului, prestigiul şi demnitatea primului-ministru şi a miniştrilor. Doar atunci când se ivesc probleme capitale, de interes naţional, şi numai în trei domenii - politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice -, Preşedintele României poate veni la şedinţa Guvernului, din proprie iniţiativă. Deocamdată, nu a apărut o asemenea situaţie. Nu este o încălcare nouă. După cum se arată în propunerea de suspendare, Cap.II pct.6, Preşedintele României a transformat încălcarea art.87alin.(1) din Constituţie, într-un obicei. De ce o face? Ştim cu toţii: ca să-l discrediteze pe primul-ministru. Astăzi, însă, încălcarea prezintă o gravitate aparte. Nu putem crede că domnul preşedinte Traian Băsescu, oricât ar vrea să pară indiferent faţă de dezbaterea noastră, nu a citit documentul prin care i se cere suspendarea, măcar din curiozitate. Şi, citindu-l, nu se poate să nu fi reţinut reproşul ce i se aduce în Cap.II pct.6, dar nu se sinchiseşte. De ce oare nu se sinchiseşte preşedintele României de perspectiva suspendării şi recidivează într-una din încălcările grave ale Constituţiei exact în timp ce îi este imputată? Pentru că i-a intrat în cap că prosteşte mulţimea, că, oricât de evidente ar fi păcatele sale, iese la popor, îşi pune masca de cavaler al dreptăţii, trânteşte câteva minciuni, dă vina pe alţii, arată cu degetul spre cei pe care a avut grijă să-i ponegrească şi îşi vede, mai departe, de preocupările sale absconse. În opinia Partidului Conservator, pentru ca poporul să înţeleagă, acum, adevărurile hâde din spatele maimuţărerilor preşedintelui, este bine să explicăm şi din alte unghiuri de vedere pertinentele acuzaţii aduse prin propunerea de suspendare. Mai mult, argumentele pot fi completate şi, pentru acest motiv, anunţ încă din acest moment că Grupurile parlamentare ale Partidului Conservator solicită instituirea unei comisii de anchetă. Astfel: 1) Îl acuzăm pe preşedintele Traian Băsescu de dezbinare naţională. El încalcă sistematic art. 4 alin. (1) al Constituţiei, care stipulează că: "Statul are ca fundament unitatea poporului român." Întreaga politică, întregul său stil de exercitare a înaltului mandat se bazează pe regula "dezbină şi stăpâneşte". Romanii, care au lansat dictonul "divide et impera", îl aplicau în politica lor faţă de popoarele imperiului şi faţă de vecinii lor. În propria cetate, ca în orice societate umană, tendinţa logică este spre unitate. În România actuală, a devenit un spectacol naţional, jalnic, ca şeful ştatului să iasă una-două la rampă şi să mai lanseze un motiv sau altul de dezbinare. Drogul este puternic, pentru că se adresează disperării oamenilor după dreptate şi corectitudine. Cei care l-au ales pe Traian Băsescu au sperat şi mai speră că el va îndrepta relele şi nedreptăţile. Un preşedinte de bună credinţă şi-ar îndeplini menirea cu bună-credinţă şi tact, cu mintea înţeleptului şi cu sabia dreptăţii, când este nevoie, ferm, dar nu prefăcut, transparent, dar nu demagog, dinamic, dar nu zăpăcit. În condiţiile constituţionale ale României, condiţii ce reprezintă cuceriri stropite cu sânge, un asemenea rol presupune profunzime, chibzuinţă, obiectivitate. Nu se poate pune problema pactizării cu răul, cu ticăloşiile, dar se sfătuieşte cu cineva, conlucrează cu cineva domnul Traian Băsescu? Politica de dezbinare a unităţii poporului român este dusă până la subminarea coloanelor de susţinere a societăţii: şcoala, biserica, legea, justiţia. Respectul faţă de învăţământ a fost distrus de preşedinte, oferindu-se ca exemplu de elev declasat; biserica a pus-o la încercare cu spectru detaşamentelor de fantome încartiruite la CSAT; cu aforisme de genul "Legile sunt făcute pentru infractori.", îndeamnă direct la concluzia încălcării sau ignorării lor; afirmând că justiţia, în bloc, este coruptă, distruge aproape iremediabil încrederea în justiţie. În loc nu pune nimic, dezbină ca să stăpânească. 2) Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, pentru politica sa de învrăjbire. El încalcă sistematic teza finală din art. 4 alin. (1) al Constituţiei, care stipulează că: "Statul are ca fundament solidaritatea cetăţenilor săi." Domnul Traian Băsescu seamănă vrajbă pretutindeni: în ţară, la hotare şi pe unde umblă prin lume. În ţară, îmbină adesea vrajba cu ranchiuna. În poziţia celei mai înalte funcţii din stat, aceste defecte sunt inadmisibile. Primul exemplu de victimă a ranchiunei sale este primul-ministru. "Solidaritatea naţională" a domnului Băsescu s-a manifestat şi în legătură cu euro-observatorii români, pe care i-a etichetat public şi, conform obiceiului său, in corpore, la sediul Parlamentului European. Ieşirea sa a atras mai multe replici, între care a domnului Adrian Cioroianu: "Cred că Băsescu a fost luat, pe puţin, de val." Această zicere, curajul domnului Cioroianu este în curs de decontare şi azi, preşedintele României tratând candidatura acestuia la postul de ministru al afacerilor externe ca pe o afacere personală. Un alt caz este al domnului Teodor Atanasiu. N-am să insist, vă amintiţi cât de penibil a fost pretextul judiciar care i s-a înscenat şi cu această ocazie şi armata a avut parte de tratamentul de solidaritate. Disimulându-şi abil politica de învrăjbire, preşedintele României, Traian Băsescu, a aruncat, uneori, sămânţa vrajbei în străinătate, ca să încolţească în ţară. Un asemenea exemplu, cu grave consecinţe încă în derulare, îl constituie aşa-numitul "Plan pentru Cosovo", prezentat de domnul Traian Băsescu la Paris, în noiembrie 2005. Ideile voluntariste şi semidocte ale planului au aprovizionat copios moara uniunii civice maghiare şi rezultatele se văd acum, prin campania de aşa-zise referendumuri pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care, domnul Traian Băsescu nu mai are argumente şi poziţia de obiectivitate necesară ca să ia atitudine. 3) Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, de uzurparea politicii externe a statului, cu consecinţe primejdioase pentru pace, pentru suveranitatea naţională şi integritatea teritorială. El încalcă sistematic art. 91 din Constituţie, care limitează atribuţiile preşedintelui în domeniul politicii externe, art. 102 alin. (1), care încredinţează Guvernului realizarea politicii externe, creând riscuri maxime sub aspectul art. 1, 2 şi 3, care consacră şi definesc atributele statului. Fără nicio competenţă constituţională, dar cu rezonanţa pe care i-o asigură poziţia de primă voce a Statului, domnul Traian Băsescu a lansat, sistematic, proiecte fantasmagorice pe seama politicii externe a Republicii Moldova. Fiecare tentativă a sa de a ajuta statul vecin să treacă strada fără să i se ceară, a iritat până la paroxism Chişinăul, neaducând României, din partea Europei, decât priviri uimite sau pline de reproş. Escaladând cu încăpăţânare practica violului diplomatic, domnul Băsescu a pus România în faţa primejdiei grozave a unor noi manipulări secesioniste în treimea răsăriteană a teritoriului naţional. |
|
|
Domnule deputat, v-aş ruga să încheiaţi, a expirat timpul. |
|
|
Domnule preşedinte, O să fiu doar enunţiativ, o să depun documentul la Secretariatul Camerei. |
|
|
Vreau să reţineţi că dezbaterea pe fond o vom face după ce obţinem avizul Curţii. |
|
|
Eu m-am înscris susţinând întreaga argumentaţie pe timpul afectat Grupurilor parlamentare conservatoare. |
|
|
De acord. Vă rog să finalizaţi. |
|
|
Şi le epuizez şi nu mai luăm cuvântul. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Grupurile sunt de acord. Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, de politică războinică. El ignoră frecvent art. 65 alin. (2) lit. d) al Constituţiei, care stipulează că: "Declararea stării de război revine Parlamentului." Chiar dacă pornirile belicoase ale domnului Băsescu sunt ridicole, în materie de război şi pace, un şef de stat nu are dreptul să se joace cu vorbele. Dacă afirmaţia deja citată că "România este în stare de beligeranţă cu Irakul" poate fi pusă pe seama inculturii, oferta făcută din nou în străinătate, fără consultarea Parlamentului, de a trimite trupe în Liban, este o încălcare evidentă a Constituţiei. În aceeaşi ordine de idei se poate înscrie şi exemplul dat în raport, privind Axa Washington - Londra, care a înveninat, pentru un timp, relaţiile cu ţările europene, în special cu Franţa. Obsedat continuu de război a oblăduit recent gafa ambasadorului nostru de la Roma, acceptând ca acesta să se amestece în deciziile Italiei privind menţinerea trupelor în Irak. Clarificarea acestui episod reprezintă şi el unul dintre argumentele punctuale, pe lângă celelalte argumente de ordin mai general, că trebuie să constituim o comisie parlamentară... |
|
|
Domnule deputat, vreau să înţelegeţi, vă rog eu, continuăm la cealaltă dezbatere. Deci aţi depăşit cu mult timpul. Vă rog foarte mult să încheiat. Mai luaţi cuvântul şi la... |
|
|
În această ordine de idei şi cu argumentele date şi cele pe care le vom mai expune când ne daţi cuvântul, solicităm, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (4) din Constituţia României, să propuneţi plenului celor două Camere constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să colecteze celelalte argumente, să le clarifice pe cele încă insuficient elucidate, să lărgească argumentarea motivelor expuse în propunere, astfel încât documentul înaintat Curţii Constituţionale să fie convingător pentru întregul popor român, pentru cât mai mulţi oameni care vor fi chemaţi la vot. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc pentru înţelegere. Din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, dau cuvântul domnului senator Mircea Geoană. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voiam doar să verific dacă dezbaterea Parlamentului este televizată şi, dacă este televizată, poate reuşim asigurarea unei linii telefonice, poate domnul preşedinte doreşte să intervină în direct la dezbaterea noastră. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat.) Pe un ton mai serios, pentru că este o dezbatere serioasă, despre o temă serioasă, vreau să vă spun că sunt profund dezamăgit de dispreţul pe care preşedinte l-a arătat, încă o dată, instituţiei Parlamentului României. Şi în 1994, când opoziţia de atunci, inclusiv domnul deputat Traian Băsescu - în acea perioadă, a iniţiat o procedură de suspendare împotriva preşedintelui României din acel moment, domnul Ion Iliescu, nici domnul Iliescu nu a venit în Parlament. Este o chestiune optativă, este o chestiune opţională din partea preşedintelui României. Dar preşedintele de atunci a transmis un material fundamentat Parlamentului, în care a răspuns acuzaţiilor care i-au fost adresate, conform Constituţiei, de opoziţia din acel moment. Scrisorica pe care a trimis-o domnul Băsescu Parlamentului arată, încă o dată, dispreţul şi aroganţa pe care preşedintele le acordă instituţiei fundamentale a democraţiei româneşti. Este inacceptabil ca, în textul acestei scrisori, preşedintele să admită dreptul Parlamentului de a iniţia această procedură de suspendare. Merge pe o linie greşită şi, din păcate, amplifică, în loc să detensioneze relaţia cu Parlamentul. Prin fiecare gest, prin fiecare declaraţie, preşedintele acutizează această criză, care este o criză provocată de domnia sa. Ca iniţiatori ai procedurii de suspendare, Partidul Social Democrat alături de colegii de la RPM tratăm această lansare a dezbaterii despre suspendarea preşedintelui cu maximă seriozitate şi responsabilitate. Ştim că nu este o temă uşoară, ştim că este o temă care va fi dezbătută pro şi contra în ţară şi în străinătate, dar dezbaterea pe care o lansăm astăzi este despre apărarea Constituţiei şi a fundamentului republicii pe care am clădit-o. Imperfectă cum este, perfectibilă cum este, este o Constituţie şi o republică pe care avem cu toţii obligaţia să o respectăm, iar primul om care are obligaţia să o respecte este însuşi preşedintele României. Este un preşedinte care ar trebui să considere Constituţia ca o a doua Biblie şi nu ca un impediment în planul său de acaparare a puterii absolute în România. Este o dezbatere care marchează un moment de răscruce al democraţiei noastre. Parlamentul şi, după aceea, poporul român vor trebui să decidă pe ce cale dorim să mergem. Dorim pe o cale a unei democraţii de tip european, unde instituţiile statului democratic se respectă şi se controlează reciproc sau dorim să mergem pe un model despotic, de inspiraţie orientală, de puteri absolute, în care un lider providenţial decide în nume propriu pentru noi toţi? Aceasta este întrebarea fundamentală şi aceasta este, de fapt, miza demersului pe care noi îl lansăm în dezbatere azi, în Parlament, şi mâine, la nivelul opiniei publice româneşti. Iar decizia Parlamentului, care va veni după ce vom vedea care sunt paşii procedurali obligatorii conform Constituţiei, va avea nu numai o valoare politică sau juridică, ci va avea şi o valoare de precedent şi o valoare de precept moral pentru politica românească. Un avertisment pe care Parlamentul şi poporul român îl vor da acestui preşedinte va fi un avertisment şi pentru alţi preşedinţi în viitor, care vor mai fi tentaţi să încalce şi calce în picioare legea fundamentală, legea de căpătâi a acestei naţiuni, legea pe care avem cu toţii obligaţia să o respectăm ca întâie obligaţie democratică şi cetăţenească. Respectarea Constituţiei nu este opţională, domnule preşedinte Traian Băsescu: este o obligaţie fundamentală, este prima obligaţie pe care o aveţi. Când vă treziţi dimineaţa, primul gând este respectarea Constituţiei şi de abia după aceea restul agendei politice pe care o aveţi. Şi să fim bine înţeleşi, atunci când Constituţia nu convine unui preşedinte, nu schimbăm Constituţia după preşedinte, ci preşedintele trebuie schimbat conform Constituţiei, iar acest lucru elementar trebuie să-l înţeleagă şi Traian Băsescu. În al doilea rând, dragi colegi, este şi o dezbatere despre începutul unei reforme necesare a sistemului politic românesc. Mâine ne vom reîntâlni, în acelaşi format, pentru a dezbate propunerea preşedintelui pentru referendumul pe vot uninominal. Este un pas bun, dar insuficient pentru o transformare profundă a sistemului politic românesc. Noi va trebui să arătăm opiniei publice şi dezbaterea de azi ne arată că aceste încălcări ale Constituţiei, făcute în mod repetat şi insistent, demonstrează un singur lucru: pentru preşedintele Băsescu, regulile statului de drept nu au nicio valoare. Dacă pentru politicianul Traian Băsescu ne-am fi putut gândi şi am fi putut accepta că poate să provoace crize, pentru că asta este până la urmă o parte a repertoriului politic, preşedintelui Băsescu nu avem voie să-i acceptăm această practică. Preşedintele Traian Băsescu nu are voie, sub nicio formă, să se manifeste în afara cadrului constituţional. Preşedintele Băsescu trebuie să fie arbitru şi mediator conform Constituţiei. Această Constituţie, aşa cum este ea, a fost respectată şi de foştii preşedinţi ai României de după ´89, şi de domnul Iliescu şi de domnul Constantinescu. Nimeni nu spune că avem nevoie de acelaşi profil de preşedinte. Evident, fiecare preşedinte vine cu propria sa personalitate, vine cu propriul său stil, vine cu propriul său temperament. Poate să fie un preşedinte, cum este cazul domnului Băsescu, care să fie un om mai energic, mai cu aplomb, mai cu talent, dar asta nu-i permite, sub nicio formă, nerespectarea Constituţiei. Personalitatea fiecărui preşedinte trebuie să se manifeste în interiorul şi nu dincolo de Constituţie. De aceea trebuie spus extrem de clar şi răspicat pentru cei care încearcă să complice dezbaterea noastră, că nu este nevoie să comiţi o faptă foarte gravă pentru a încălca Constituţia. Nu trebuie să omori pe cineva ca să fii considerat că ai încălcat Constituţia. Orice încălcare a Constituţiei este o faptă gravă şi acest lucru trebuie să-l facem să fie înţeles inclusiv de către preşedintele Băsescu. Încă doi ani de zile de conflict reprezintă un preţ prea mare pentru democraţia, economia şi prestigiul României. Gesturile pe care le-a făcut în mod constant, din prima zi de mandat, sunt gesturi iresponsabile ale celui care ar trebui să gestioneze cu înţelepciune şi echidistanţă interesele României. Traian Băsescu a fost ales ca preşedinte al României şi nu ca despot al acestei ţări şi, cu atât mai mult, nu este cel care are cheia adevărului absolut şi nu este apostolul schimbării în bine a naţiunii române. De aceea, deşi pentru moment, Curtea Constituţională a decis că pentru demiterea preşedintelui este nevoie de un prag de peste 9 milioane de români care ar trebui să voteze în favoarea suspendării, preşedintele trebuie să primească din partea Parlamentului României un semnal clar de avertizare. Instituţia suspendării preşedintelui în acest context devine şi mai importantă şi este ultima redută pe care democraţia noastră o mai are în faţa tentaţiilor autoritariste şi populiste ale preşedintelui Băsescu. Suntem convinşi că şi judecătorii Curţii Constituţionale, la adăpost de interferenţa şi presiunea politică a mai marilor zile, vor înţelege că sunt gardienii acestei Constituţii şi avem toată încrederea că judecata lor va fi una obiectivă pe cele 27, plus alte câteva capete de acuzare, pe care colegii de la Partidul Conservator le-au pronunţat acum câteva minute. De aceea, propunerea pe care Partidul Conservator a formulat-o, de înfiinţare a unei comisii de anchetă, inclusiv pentru faptele şi gesturile pe care le-a făcut preşedintele Băsescu după ce am încheiat redactarea documentului pe care PSD-ul şi cu PRM-ul l-au înaintat către Parlament şi după aceea Curţii Constituţionale, devine, în acest moment, o necesitate şi grupul nostru parlamentar o va susţine. În ultimul rând, pentru că vom avea ocazia, într-un alt plen reunit, să dezbatem pe fond aceste acuze, vreau să vă spun un singur lucru: ce ar trebui să recomande un doctor în ale democraţiei şi ale Constituţiei preşedintelui Traian Băsescu? Pentru cel care are în sânge microbul scandalului, o perioadă de carantină politică nu poate să-i facă decât bine pentru a scoate acest virus permanent de scandal şi criză politică pe care-l introduce în sistemul nostru? Pentru cel care are beţia puterii, ce faci? Îl tragi pe dreapta şi îi iei permisul de conducere măcar pentru o lună, poate învaţă ceva din acea experienţă, ca să nu mai aibă beţia puterii când, eventual, se reîntoarce la Guvern. Iar pentru cel care se crede Mesia, un apostol al democratizării şi reformei sistemului politic românesc sau, şi mai grav, un om de neînlocuit, va avea o şansă pe perioada suspendării să redevină un cetăţean obişnuit al acestei ţări. Poate că aerul rarefiat de la Cotroceni îţi creează probleme de vertij şi de ameţeală politică. A redeveni un simplu cetăţean credem că este o lecţie bună şi un avertisment democratic şi pedagogic pentru domnul Traian Băsescu. În final, pentru că ştim că opinia publică este preocupată de această criză politică care se prelungeşte, să spunem extrem de clar că adevărata criză este în interiorul puterii executive a statului român şi să spunem în final, poate în ceasul al 23-lea spre al 24-lea, domnul Traian Băsescu va înţelege că nu este prea târziu să redevină un preşedinte care să respecte litera şi spiritul Constituţiei. Nu ştiu dacă va înţelege mesajul nostru. Bănuiesc că pe stilul pe care şi l-a însuşit şi care crede că este câştigător va continua să întreţină această atmosferă de scandal şi de tensiune. Spunea un important autor din vestul democratic: " Un politician este un personaj care face valuri şi apoi te face să crezi că el este singurul care poate salva nava." Dacă aceasta este poate valabil pentru un politician, pentru un preşedinte de ţară, obligaţia fundamentală este de a nu face valuri atât de mari, încât nava să se scufunde. Şi această dezbatere în Parlamentul României este o dezbatere necesară şi sănătoasă pentru democraţia ţării noastre. Avem obligaţia democratică şi constituţională să lansăm această procedură şi sunt convins că toţi cei care iubesc democraţia şi iubesc modul european de a face politică vor înţelege că nu avem nimic de a face şi nimic împotriva persoanei Traian Băsescu şi cu cel care ocupă poziţia de preşedinte al României. |
|
|
V-aş ruga să încheiaţi. |
|
|
Vă mulţumesc şi sunt încrezător că şi astăzi şi în zilele următoare vom avea, în Parlament şi în opinia publică, o dezbatere sănătoasă despre fundamentele democraţiei şi Constituţiei republicii noastre. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat şi ale Partidului România Mare.) |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dau cuvântul din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnului deputat Crin Antonescu. |
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Domnule preşedinte, Distinşi colegi, O să-şi pună bascul marinăresc şi va scormoni masele largi de la Maramureş până-n Dobrogea şi atunci să vedeţi dumneavoastră, domnilor, spectacol! "Eu cred că, după ce-l vor suspenda pe cetăţeanul Traian, vor avea dificultăţi să organizeze chiar şi mici întruniri în săli obscure." Este un citat. Este un citat din domnul Daniel Vighi, intelectual, liberal, democrat, semnatar, cred, al Proclamaţiei de Timişoara din 1990, scris acum câteva zile în Cotidianul, organ de luptă împotriva oligarhiei, gros finanţat de către unul dintre aşa-zişii oligarhi. Mi-am permis să folosesc drept moto la scurta mea intervenţie acest citat, pentru că mi se pare foarte sugestiv şi de luat în seamă. Mai discutăm? Mai are rost să existăm? Sau în Alianţa sfântă a poporului din Maramureş până-n Dobrogea, şi nu înţeleg de ce nu a spus din Andaluzia până-n Irak, şi preşedinte României, instituţia Parlamentului, instituţia partidelor politice sunt în plus, sunt nocive şi sunt duşmănoase. Eu cred că mai are rost să mai discutăm, chiar dacă vorbim despre marele absent, despre jucătorul care astăzi nu joacă sau despre jucătorul care aşa nu joacă. Trebuie să spun de la început că eu şi colegii mei nu suntem convinşi că se încadrează la mult citatul articol care vorbeşte despre fapte grave de încălcare a Constituţiei. Îl cunoaştem bine, cu toţii, cu toate calităţile sale şi cu toate lucrurile discutabile pe omul politic Traian Băsescu. Sunt multe nepotriviri, sunt multe inconsecvenţe, sunt multe întâmplări. Este o gravă încălcare a vreunei Constituţii faptul că avem un preşedinte popular european astăzi, măcar de suflet, care a fost candidat socialist? Cred că nu. Este vreo problemă că, în martie 2006, nu cunoştea nimic decât că, în timpul comunismului, "nu prea era alimente" şi atunci, împreună cu colegii mai aduceau şi vindeau? Iar în decembrie 2007, acelaşi an, acelaşi mileniu, acelaşi secol, aceeaşi viaţă, condamna, lucru care mie mi-a plăcut, dar erau vorbele altora, atât de ferm comunismul? Este asta o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu. E un om care ne-a spus, a doua zi după ce Theodor Stolojan s-a retras - într-un moment emoţionant - dintr-o cursă electorală, că nu este adevărat, nu era bolnav, ci era şantajat. Nu ne-a spus până astăzi cine l-a şantajat şi cu ce. Este asta o încălcare a Constituţiei? Ne-a spus tuturor românilor că s-au fraudat nişte alegeri? Ne-a spus cine. Dar nu ne-a spus până azi cine a răspuns, cum s-a făcut, să nu se mai întâmple. Este o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu. Ne-a spus mai nou că cei care am format Guvernul şi o majoritate parlamentară, a spus despre noi: "oamenii aceştia au pierdut alegerile, dar am vrut eu să le câştige". E o încălcare a Constituţiei? Mă tem că da. Numai că aici e un fenomen pe care juriştii ştiu să-l catalogheze, e un soi de delir, de infracţionalitate, e o faptă pe care n-ai comis-o, dar o recunoşti. E o formă de paranoia infracţională. (Aplauze) Dar nu e condamnată de Constituţie. E o încălcare a Constituţiei să califici "lichele" preşedintele Camerei, preşedintele celui mai important partid de Opoziţie, senatori, deputaţi... Nu e o încălcare a Constituţiei, dar e grav. E o încălcare a Constituţiei să suspenzi un ministru, cum a fost cazul ministrului apărării, şi, după aceea, în momentul în care organismul acreditat prin Constituţie, prin toate legile se pronunţă şi spune că omul nu are niciun fel de problemă, să refuzi, conform prevederilor legale şi constituţionale, să-l numeşti în funcţie? Mă tem că da, oricum e foarte grav. E o încălcare a Constituţiei să te gândeşti de 10 zile dacă un ministru de externe, propus conform Constituţiei şi legilor funcţionale ale Guvernului, are sau nu suficientă experienţă, are sau nu suficientă experienţă cât Elena Udrea, atunci când a fost pusă în fruntea Cancelariei prezidenţiale? Mă tem că nu. Dar, dacă se gândeşte domnul preşedinte 6 luni, un an, ce facem cu Constituţia? Cred că toate aceste probleme duc într-o situaţie delicată, pentru că nu sunt, în opinia noastră, în mod clar, fapte grave de încălcare a Constituţiei, dar nu sunt nici conforme cu ceea ce, într-un stat de drept, noi, liberalii, şi cred că nu numai noi, credem că trebuie să fie preşedintele. Este evident pentru oricine. analiştii care reînvie în România genul "odei", ne vorbesc despre piciorul mare al domnului Băsescu şi pantoful mic al Constituţiei, despre "trupul vânjos", la figurat, al marelui bărbat şi "cămaşa îngustă" a unei Constituţii meschine, făcută de oligarhi şi pentru oligarhi, dar înainte de a o schimba domnul Băsescu încearcă elasticitatea acestei Constituţii şi încearcă la o limită, pe care noi nu putem, în principiu cel puţin, s-o acceptăm. Domnul Băsescu mai vrea mereu câte ceva, ştiţi bine. ca primar al Bucureştiului, a vrut şi Consiliul general şi i s-a dat. Ca primar al Bucureştiului cu Consiliu general le-a spus bucureştenilor şi ne-am spus cu toţii, domnule, daţi-i şi România, ca să poată face ceva pentru o Românie cu Bucureşti cu tot şi i s-a dat. Domnul Băsescu, a cărui singurătate, figurată, politică, e deplânsă de pepiniera de ambasadori de la acelaşi cotidian şi de la altele, oligarhi sau de stat, nu e chiar aşa de singur. Domnul preşedinte Traian Băsescu are, are prin conducerea numită direct sau indirect de domnia-sa, serviciile speciale, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, Serviciul Special de Informaţii al Ministerului de Interne, alte transmisiuni, eu nu prea le ştiu, dar mă ştiu ele pe mine... (Amuzament.) Are Parchetul General, are Departamentul Naţional Anticorupţie, are ministrul justiţiei, are ministrul de interne, a avut şi se desparte greu de ministrul de externe, are ministrul apărării, are şi va mai pune ambasadori, are Televiziunea Publică. Astea le are de la stat. Trecem în privat. Are Revista "22", are Grupul de Dialog Social, are intelectuali, aceia... pe care-i ştim, care... să mă ierte, ca într-un banc cu Radio "Erevan", n-au scris un apel acum 20 de ani, când trebuia să-l scrie, ci peste 20 de ani şi nu împotriva unui preşedinte, ci pentru un preşedinte! (Aplauze) Domnului preşedinte Băsescu îi mai trebuie ceva sau, mai bine zis, îl încurcă se pare ceva. Îl încurcă Parlamentul, aşa cum e el. Nu înţeleg de ce. Pentru că numirile care au trecut prin Parlament, propuse de preşedinte la serviciile de mai sus, instituţiile de mai sus au trecut. Toate iniţiativele legislative asumate de miniştrii respectivi, de guvern, în ansamblu, au trecut. N-a existat nici un proiect de lege pe care să ni-l ceară preşedintele ţării şi o majoritate din Parlament, cel puţin, să nu-l dea. Ce defect are acest Parlament? Are. Nu-i ca Marea Adunare Naţională, nu-i ca Partidul Democrat! (Aplauze) Parlamentul acesta, domnule preşedinte Băsescu, Parlamentul acesta şi cel următor, cu noi sau fără noi, fără niciunul dintre noi, nu va mai fi niciodată Marea Adunare Naţională şi nu va deveni niciodată Partidul Democrat. (Aplauze) Ce vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu de-l strânge "cămaşa" Constituţiei? Vrea să lupte împotriva corupţiei. E foarte bine. Să recunoaştem toţi că întreaga clasă politică românească e datoare la acest capitol. Să recunoaştem toţi că în România de astăzi există încă reţele de corupţie, că există oameni care, sub scutul banului, al influenţei politice, uneori până la nivel foarte înalt, în toate guvernele, sub toate legislaturile, se sustrag legii, nu sunt egali în faţa legii cu ceilalţi cetăţeni. Şi cât timp acest lucru se va întâmpla, orice demagog va putea specula aspiraţia corectă, iluzia atât de necesară nouă, tuturor că în România poate fi altfel. Atâta vreme cât acest lucru se va întâmpla, nu vom putea vorbi niciodată, cu adevărat, despre democraţie reală. Dar, domnul preşedinte Băsescu, din toate aceste lucruri nu vede decât vreo doi oameni care cel mult sunt inculpaţi şi cu care are dânsul probleme. Vorbeşte despre oligarhi şi, sigur, corul domnilor ungureni, vorbesc de Traian, se alătură despre oligarhie. Domnilor, există oameni puternici în România. Influenţi. Care au influenţă asupra politicienilor, care au influenţă asupra unor oameni din Guvern, acesta sau altele, dar a spune că România este condusă de oligarhii, este, după părerea mea, aproape o crimă de imagine împotriva acestei ţări care a intrat de curând în Europa. Numai oligofrenii, că e aceeaşi rădăcină, nu ştiu exact ce înseamnă oligarhie. A spune despre România care, cu toate aceste necazuri, a avut mereu, totuşi, din 90 încoace, un parlament, în consecinţă, guverne alese de electoratul său, aşa cum a fost ea şi aşa cum am fost noi, că e condusă de oligarhii şi de mafii, este un deserviciu enorm, maxim pe care îl poate face României oricare dintre oamenii puşi să reprezinte, în frunte cu preşedintele. În orice caz, dintre oligarhi, ca să-l citez pe domnul Băsescu, nu-l deranjează decât cei care au televiziuni. Şi nici aceia toţi. o eventuală oligarhie corupţia nu se combate, distinşii mei colegi. Domnule preşedinte al României, doamnă Săftoiu, nu se combate cu hei rupuri prezidenţiale şi din casă în casă de către domnul preşedinte Băsescu şi de către doamna Alina Mungiu Pippidi, cinstit fie-le numele şi opera în folosul comunităţii! (Rumoare, ilaritate în sală.) Corupţia vine din cetăţenia noastră firavă şi cine persistă în a vorbi de popor şi nu de cetăţean, de popor ca abstracţiune şi nu de comunitate, nu contribuie la întărirea, la înzdrăvenirea cetăţeniei noastre. Suntem cu toţii restanţi la acest capitol. Atâta vreme cât în România nu va exista cu adevărat egalitate de şanse, de pildă, la un concurs, pentru un tânăr din lumea lui Dumnezeu şi ştim că nu prea există, suntem cu toţii responsabili. Dar, asta se rezolvă cu răbdare, se rezolvă cu o instituţie a Parlamentului, cu noi sau fără noi, puternică şi respectată, se rezolvă cu instanţe independente, puternice şi respectate şi se rezolvă cu întărirea statului de drept, care înseamnă, între altele, şi separaţia puterii în stat, nu cu oameni providenţiali. |
|
|
V-aş ruga să încheiaţi, domnule deputat. |
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Cu foarte mare plăcere, închei şi cu acest subiect. Domnul Traian Băsescu, preşedintele României, întreţine iluzii periculoase şi mai ales, ceea ce e greu de iertat, exploatează aspiraţii cinstite ale unor oameni cinstiţi. Domnia sa vrea să se întoarcă la popor. Noi vrem să ajungem la cetăţean. Când, concluzionând, nu putem spune că a fi demagog, populist, cinic, mincinos înseamnă o faptă gravă de încălcare a Constituţiei, suntem tentaţi să spunem că nu avem elemente de suspendare. Când luăm în calcul toate aceste riscuri şi când luăm, dacă vreţi, în calcul, ce-a făcut de fiecare dată omul providenţial cu ce i s-a dat şi ne ducem pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi ne ferim de supravieţuitorii campaniei contra maidanezilor şi mai vedem şi unele chioşcuri care au rămas şi vedem şi ce reformă a clasei politice vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu... E necesară, ce modele ne propune? Ne propune nişte oameni, aş da nume cu plăcere, dar îmi e să nu-mi scape vreunul, că sunt mulţi. Ne propune un model de tânăr politician care vorbeşte iute şi care din sloganul "să trăiţi bine" a reţinut doar "da, să trăiţi". (Aplauze. Amuzament.) Când toate aceste lucruri se întâmplă, nu putem să spunem că da, nu sunt elemente de suspendare şi nu avem niciun fel de problemă. Noi, Grupurile parlamentare liberale, dorim să-l ajutăm pe domnul preşedinte Traian Băsescu să-şi încheie acest ultim mandat. Să şi-l încheie la termen. E şi ultimul. Să şi-l încheie la termen. Numai că nu putem face asta cu preţul sacrificării Constituţiei şi regimului constituţional al preşedintelui, cum nu poţi combate corupţia cu preţul libertăţilor, ci prin întărirea libertăţilor şi întru împlinirea libertăţilor, nu poţi menţine stabilitatea de dragul stabilităţii, sacrificând Constituţia. Avem speranţa încă în legătură cu faptul că e posibil ca preşedintele să-şi încheie mandatul la termen, cu respectarea literei şi spiritului Constituţiei. Vom vota o comisie care să discute toate aceste lucruri, în primul rând, din respect pentru Parlament şi, dacă vreţi, în compensaţie, cu lipsa de respect pe care preşedintele ne-a arătat-o şi azi, ca de atâtea ori. Închei spunând că nu vrem un preşedinte decorativ, dar vrem un preşedinte echilibrat, moderat şi moderator în exerciţiul puterii şi autorităţii sale. Nu vrem un preşedinte stins, şters, dar vrem un preşedinte fie şi viu şi strălucitor, care să înveţe să vorbească şi despre cetăţean şi nu doar despre popor, care să facă băi de realitate, nu numai băi de mulţime. În fine, nu vrem deloc, dar deloc un preşedinte nepăsător. Ne-ar plăcea şi un preşedinte pasional. Churchill şi De Gaulle au fost pasionali, dar au fost pasionali, în primul rând, în apărarea unor valori. Churchill a demisionat pierzând alegeri, după ce a scris cea mai glorioasă pagină, probabil, din istoria Angliei. De Gaulle a demisionat după ce îşi crease o Constituţie, cea mai puternică prezidenţialitate din Europa. nu-i cerem domnului Băsescu demnitatea şi măreţia lui Churchill şi De Gaulle, deoarece "iarna nu-i ca vara". (Râsete. Aplauze) Dar îi cerem, stimaţii mei colegi, stimate domnule preşedinte al României, stimaţi prieteni, nenumăraţi prieteni ai preşedintelui, să aibă atâta respect pentru sistemul constituţional şi democratic, cât a ajuns să aibă o bună parte a electoratului României. Pentru că e o Românie, doamnelor şi domnilor, pentru care şi gâlceava noastră cu preşedintele şi gâlceava preşedintelui cu "tuturor" e distracţia de seară, dacă e. Acei oameni privesc deja înainte... |
|
|
Vă rog să încheiaţi, domnule deputat. |
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Şi s-a ajuns aici numai şi numai pentru că, în ciuda atâtor oprelişti, ceva din democraţie şi ceva din capitalism au pătruns în aceşti 17 ani în România. (Aplauze îndelungate.) Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Să mergem mai departe. Vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, domnului deputat Cristian Rădulescu. V-aş ruga să păstrăm linişte. Vă rog foarte mult. |
|
|
Da. Istoria şi Constituţia sunt două ştiinţe grele. La un politician începător e de acceptat să facă confuzii, când e vorba de Norvegia. La un politician de 17 ani în democraţie să se refere la un preşedinte al Regatului Unit al Marii Britanii, e mai dificil de acceptat. Intrând în subiect, nu mi-a mai fost dat până acum să văd atâtea referiri la Constituţie, după ce, în săptămânile trecute, ne-am jucat cu Constituţia şi am sucit-o în ce fel am vrut noi, ca legile să ne iasă, aşa cum trebuie pentru o anumită persoană. Acum două săptămâni s-a defectat votul electronic, aici în sală, ca o majoritate ad-hoc să poată vota modificarea Legii referendumului, în aşa fel încât numitul Traian Băsescu, preşedintele României, să poată fi demis cu un număr cât mai mic de voturi şi să nu mai poată el organiza referendumuri când vrea, în calitatea lui de preşedinte. Peste o săptămână, exact în acelaşi moment şi pe aceeaşi temă, s-a întâmplat acelaşi lucru. S-a defectat din nou votul electronic. Pe aceeaşi temă. Ca să poată trece aceeaşi modificare. Şi, atunci, deoarece cineva spunea că avem "scenarită", am spus, da, este posibil, niciodată în viaţă să nu subestimezi rolul prostiei şi al întâmplării. Poate o fi fost o întâmplare. În orice caz, nu pe noi ne-a sancţionat Curtea Constituţională săptămâna trecută, invalidând ceea ce dumneavoastră, majoritatea ad-hoc de care pomeneam, aţi votat în legătură cu preşedintele, numitul Traian Băsescu, nu oricare preşedinte, că pentru Traian Băsescu s-a făcut acea modificare. Şi deoarece nu a mers într-un loc, aţi introdus-o, contrar normelor şi Constituţiei de care vorbiţi, în a doua modificare la Legea referendumului, pe care am atacat-o din nou şi Curtea Constituţională se va pronunţa exact în acelaşi fel, că dumneavoastră nu aţi făcut bine. În condiţiile acestea, când dumneavoastră vorbiţi atât de Constituţie, pe care săptămânile trecute aţi siluit-o atâta, nici nu mă miră că în momentul de faţă faceţi referire la obligativitatea preşedintelui de a fi venit în Parlament şi-l criticaţi că n-a venit, când este foarte clar că textul constituţional dă posibilitatea preşedintelui să vină sau să nu vină, posibilitate pe care dânsul o foloseşte cum vrea. Şi a folosit-o, trimiţându-ne un răspuns la acţiunea de suspendare pe care aţi iniţiat-o. În aceste condiţii în care nici Constituţia nu este respectată, ce să mă mai mir că hotărârea unanimă a birourilor reunite de ieri, în care am stabilit procedura pentru astăzi şi am decis toţi să nu intrăm în fond, fiindcă nu este momentul, ci să ne referim la procedură şi la înfiinţarea unei comisii de anchetă asupra preşedintelui sau neînfiinţarea ei, această decizie unanimă de ieri nu este respectată. Nu mă refer la faptul că, ca de obicei, se depăşesc cu graţie timpii şi se bat cu graţie câmpii, nu mă refer la faptul că niciunul dintre vorbitorii care au fost înaintea mea nu s-au referit la ceea ce trebuia să se refere, la înfiinţarea Comisiei de anchetă. Câtă vreme Constituţia este încălcată în ultimele săptămâni, câtă vreme s-a dat drumul la braconaj la urs şi câtă vreme în loc de relaţii instituţionale între Preşedinţie şi Parlament, este vorba de un conflict visceral al unora din nişte partide împotriva numitului Traian Băsescu. Reîntorcându-mă şi ca să nu cad şi eu în păcatele antevorbitorilor, eram la înfiinţarea unei posibile Comisii de anchetă pentru investigarea aşa-ziselor fapte anticonstituţionale ale preşedintelui. Nu socotim oportună înfiinţarea unei astfel de comisii şi, dacă totuşi prin votul majorităţii dumneavoastră, ea va fi înfiinţată, vom ataca imediat la Curtea Constituţională temeiul legal al înfiinţării unei asemenea comisii. Temeiul nu este în Constituţie. Constituţia se referă foarte clar la relaţiile între instituţiile statului. Mai ales la relaţiile conflictuale între instituţiile statului. Când este vorba de relaţia dintre Parlament şi Guvern, de exemplu, la moţiunea de cenzură, lucrurile sunt foarte stricte acolo. Când este vorba de suspendarea preşedintelui, când este vorba de dizolvarea Parlamentului, deci relaţiile dintre preşedinte şi Parlament, lucrurile sunt scrise foarte clar acolo. Prevederile din Regulament, la care faceţi dumneavoastră trimitere, sunt din 1992. Între timp au trecut 15 ani, între timp Constituţia a fost revizuită şi nu prevede procedură de comisie de anchetă pentru preşedinte. Prevede cu cât se poate iniţia demersul de suspendare, cu cât trebuie să fie votul final, că trebuie un vot consultativ de la Curtea Constituţională şi că preşedintele poate veni sau nu în Parlament. Suficiente date. Dacă voia comisie de anchetă, scria acolo, în 2003, textul este rămas din 1992 şi nu pe el ne putem întemeia ca să înfiinţăm o comisie de anchetă împotriva preşedintelui. De altfel, pe fond, socotesc că este şi inutil să înfiinţăm o astfel de comisie, atâta vreme cât "faptele" pomenite în cererea respectivă, la care a trudit să citească o oră şi jumătate domnul Corlăţean, la care a trudit s-o facă în fruntea unui colectiv vreo 3 săptămâni, maestrul Iorgovan, faptele respective trebuie să fie foarte grave şi lămuritoare, că dacă n-ar fi grave, demersul respectiv n-ar putea să fie iniţiat. Aşa scrie Constituţia. Demersul de suspendare se iniţiază atunci când există fapte grave. Deci, ori una ori alta. Unii colegi simt nevoia să fie lămuriţi, să mai afle nişte lucruri. Nu sunt destule cele trecute acolo, în cele 25 de pagini? atunci înseamnă că dânşii contestă valabilitatea demersului respectiv şi îl aruncă în derizoriu. Colegii de la P.S.D., mai înţelepţi, au făcut ieri declaraţia că ei nu mai consideră necesar să se lămurească în plus şi că faptele sunt îndeajuns de grave. Ori una, ori alta. Oricum, neconstituţional. Nu ne bazăm pe un text al Constituţiei care să prevadă o astfel de comisie şi de asta mă refer la ea. Atrag atenţia că această comisie pe care, poate, unii doresc s-o înfiinţeze este un pas în plus într-o direcţie proastă, într-o aventură păguboasă şi riscantă a instituţiei Parlamentului împotriva nu a instituţiei preşedintelui, ci împotriva lui Traian Băsescu. Aici nu e o relaţie instituţională, între instituţia preşedintelui şi instituţia Parlamentului. Este o relaţie personală şi visceralizată, chiar, a unor partide şi mai ales a unora din nişte partide împotriva lui Traian Băsescu. Iar la această chestiune nu va pierde nici instituţia preşedintelui, bine situată în cota de simpatie a electoratului şi nici Traian Băsescu, numitul Traian Băsescu, cum aproape că l-aţi fi adus dumneavoastră în faţa celor care ne ascultă în momentul de faţă. Va pierde, ca de obicei, din păcate, în ultima vreme, clasa politică şi Parlamentul, consecutiv. Cât de jos se poate cădea. Suntem deja pe ultimul loc în cota de simpatie a populaţiei. Se poate cădea oricât de jos. Atunci când este vorba ca electoratul să-şi piardă încrederea în tine, şi cei care sunt mai vechi, ştiu asta, se poate cădea oricât de jos. De asta spun că este un demers aventurier şi păgubos, ceea ce facem noi în momentul de faţă. Fiindcă lumea ne priveşte şi-şi dă seama că aici nu este vorba de o luptă de principii, cu săbii lucitoare. Pe frontispiciul nostru în aceste zile nu scrie "fiat justitia pereat mundus", "să se facă justiţie chiar cu preţul de a pieri lumea". Traducerea corectă ar fi mai curând să piară Băsescu, chiar cu preţul încălcării Constituţiei. Asta faceţi dumneavoastră în momentul de faţă. Nu este un joc cavaleresc cu reguli principiale, cel pe care îl purtaţi dumneavoastră în momentul de faţă, o luptă cavalerească. Spun încă o dată, este braconaj la urs, asta se întâmplă. Nu suntem de acord nici pe formă şi nici pe fond cu demersul de constituire a unei comisii de anchetă, ci pe ansamblu nici cu tot acest demers de suspendare a preşedintelui. Nu intrăm pe fond, fondul va fi cel pe care îl vom discuta într-o şedinţă ulterioară. Şi, încă o dată, regret că s-a folosit aşa de mult, s-a invocat aşa de mult Constituţia, după ce în săptămânile trecute am siluit în toate felurile posibil Constituţia, numai ca să ne iasă nouă o lege cu care să-l pedepsim pe Traian Băsescu. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. (Aplauze) |
|
|
Da. Vă mulţumesc. Aţi consumat 9 minute din cele 10 minute pe care le aveaţi. Mai aveţi la dispoziţie un minut. Dau cuvântul domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Bolcaş Augustin Lucian. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Vă cer scuze de la început că voi introduce o notă de dramatism în dezbaterile noastre. Este important să ştim în ce moment ne situăm şi când ne asumăm această mare responsabilitate de a pune în dezbatere suspendarea preşedintelui României. Este un moment în care România, în loc să-şi strângă toate eforturile pentru un proces nu de aderare, ci de reală integrare în Uniunea Europeană, este sfâşiată de lupte interne. Este un moment în care România, în loc să îşi strângă toate forţele pentru a-şi apăra fiinţa naţională, este sfâşiată de tendinţe contradictorii care zdruncină, practic, temeiurile democraţiei. Am traversat o criză politică prin fricţiunile ce au existat şi mai există între partidele ce ar trebui să alcătuiască o alianţă, din păcate, guvernamentală. Am traversat o criză instituţională care s-a adâncit prin conflictul nu între cele două palate, ci între instituţia Preşedinţiei şi instituţia Guvernului României. Iar acum am ajuns la culmea acestei crize, pentru că suntem în plină criză constituţională, declanşată prin conflictul deschis, şi nu totdeauna decent, dintre Palatul Cotroceni, dintre instituţia preşedinţiei şi Parlamentul României. S-a încercat aici să se reducă această criză la un raport personal, în sintagma Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Mircea Geoană sau Corneliu Vadim Tudor. Dar numele acestea nu acţionează ca persoane particulare. Traian Băsescu reprezintă sau ar trebui să reprezinte instituţia prezidenţială, iar noi toţi care suntem aici, fiecare dintre noi, nu suntem Ionescu şi Popescu, suntem Parlamentul României. Şi trebuie să ne afirmăm demnitatea noastră de organ suprem reprezentativ. Aş vrea să-i transmit domnului preşedinte Traian Băsescu, aflat în plin proces parlamentar de suspendare, că domnia sa, nici ca persoană şi nici ca instituţie, nu va putea niciodată să jignească Parlamentul României, deşi încearcă s-o facă. Este un act de mare responsabilitate ce facem noi. Este un act de mare responsabilitate prin gravitatea aproape absolută a măsurii ce urmează s-o luăm. Este un act de mare responsabilitate faţă de ţară şi daţi-mi voie eu să folosesc acest cuvânt, faţă de poporul alcătuit din toţi cetăţenii săi. Este un act de mare responsabilitate faţă de noi înşine şi de demnitatea noastră de instituţie fundamentală a democraţiei. Pentru că trebuie să înţelegem, atacurile la adresa unui Parlament ales democratic din partea oricui ar veni şi cu atât mai mult din partea şefului statului, însemnează atacuri la democraţie, însemnează totalitarism, şi asta noi n-avem voie să îngăduim. Asta este esenţa acţiunii la care am pornit. Vreau să vă spun că Partidul România Mare are autoritatea de a contribui la acest demers. Comportarea noastră şi democratică şi constituţională de la primele întâlniri cu domnul preşedinte Traian Băsescu în sediul instituţiei Preşedinţiei, atunci când domnia sa mai ştia că există partide parlamentare în Parlamentul României şi le invita de voie, de nevoie, la Cotroceni, a fost de a încuraja şi a solicita repetarea acestor întâlniri, solicitare la care nu s-a mai răspuns. Avem autoritatea morală a celor care la asemenea întâlniri oficiale, dar şi la întâlnirile între şeful partidului nostru, domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor, şi domnul preşedinte Traian Băsescu, cu diverse ocazii, recepţii sau alte convorbiri, am solicitat ca să se bazeze pe Parlamentul României în construcţia democratică a ţării şi nu am primit nici un răspuns. Dimpotrivă, ascensiunea acestui Arturo Ui a continuat şi noi suntem cei care trebuie să spunem: o putem opri. Fără nici o îndoială, considerăm că actul de sesizare la a cărui alcătuire ne mândrim că am contribuit alături de colegii de la P.S.D., este suficient pentru a demonstra o motivaţie a suspendării. Este suficient prin el însuşi pentru că, aşa cum supremaţia nu suportă grade de comparaţie, s-a mai spus astăzi, nici încălcarea Constituţiei nu suportă grade de comparaţie. Orice fel de încălcarea Constituţiei este gravă. Aici nu există jumătăţi de măsuri, nu există mai puţin sau mai mult. Este foarte grav şi atâta tot. Este adevărat că, astăzi, colegii parlamentari de la Partidul Conservator au venit cu această propunere de constituire a unei comisii de anchetă, propunere care se încadrează în procedurile constituţionale pe care le detaliază Regulamentele noastre. Domniile lor au păstrat o anume rezervă, din diverse oportunităţi, cu privire la constituirea materialului la care am lucrat. La această dată au venit şi s-au exprimat categoric pentru adoptarea acestui material şi recunosc că au adus foarte multe argumente care trebuie luate în vedere. Nu se ştirbeşte nimic din valoarea acestui material dacă şi aceste argumente sunt luate în consideraţie. Dimpotrivă, materialul trebuie să fie de fapt ceea ce proclamă Parlamentul României că reprezintă încălcări ale Constituţiei şi e bine să fie enumerate toate. Nu am considerat iniţial că ar mai fi nevoie de o comisie de anchetă. Nu din considerente de oportunitate, nici din considerente de calendar politic, ci numai pentru că am considerat materialul întocmit exhaustiv. S-a dovedit că nu este. Şi venim în faţa dumneavoastră cu corectitudinea de a spune că ne pronunţăm faţă de motivaţia invocată şi noi pentru constituirea acestei comisii care a fost bine propusă şi a fost bine justificată. La ora actuală, trebuie să ne unim forţele toţi cei care iubesc democraţia, toţi cei care gândesc democratic, care ştiu să trăiască democratic, toţi cei care se opun totalitarismului, indiferent de ambalajul pe care îl suportă şi independent de rangul social sau constituţional la care au ajuns. Supremaţia Parlamentului României este supremaţia Constituţiei. Noi nu avem altă soluţie de a trăi într-o democraţie. De aceea, vom vota pentru constituirea comisiei de anchetă şi cu verticalitatea care caracterizează partidul nostru, în continuare vom stărui pentru finalizarea procedurilor de suspendare şi de demitere din funcţie. Vreau să vă spun că acest act, ca act de avertisment este bine venit, dar el trebuie să ajungă la finalitatea sa. Aşa cum un protest elegant faţă de o mârlănie prin prezenţa papioanelor colegilor liberali este bine venit şi decent făcut, dar nu este suficient, aşa nu este suficient a nu finaliza aceste proceduri de demitere. Vă mulţumesc pentru atenţia noastră şi vă asigur cu sinceritate de respectul pe care-l purtăm propriei noastre instituţii. (Aplauze) |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Invit la microfon pe domnul senator György Frunda din partea Grupurilor parlamentare UDMR. Aţi renunţat? Mulţumesc foarte mult Din partea grupurilor de independenţi, Senat, Camera Deputaţilor, dau cuvântul domnului senator Flutur Gheorghe. Aveţi la dispoziţie cinci minute. (Rumoare în sală) |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, La două luni de la momentul în care am devenit membri ai Uniunii Europene, avem un spaţiu politic grav avariat. Fractura dintre clasa politică şi societate este evidentă. Integrarea în Uniunea Europeană a debutat cu stângul, agenda reală a populaţiei a fost exilată la marginea vieţii politice, iar soluţiile de dezvoltare a României nu se văd şi nici nu se dezbat. În loc de o dezbatere pasionată despre ce fel de Românie dorim, avem o dezbatere sterilă şi tensionată despre cât de jos putem să mergem. Asta înseamnă practic acţiunea de suspendare a preşedintelui României, în fapt, o moţiune de cenzură la adresa acestuia. Ceea ce i se impută de fapt preşedintelui sunt opinii şi atitudini politice. Însă, exprimarea opiniilor politice nu este, din fericire, un lucru anticonstituţional în România. Prin urmare, propunerea de suspendare este inconsistentă, iniţiatorii ei nereuşind să producă nici măcar o singură probă convingătoare de încălcare gravă a Constituţiei de către preşedintele României. Motivaţiile P.S.D. pentru declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui României se află în altă parte, stimaţi colegi. În primul rând, în ochii iniţiatorilor suspendării şi a complicilor acestora, preşedintele Băsescu are vina fundamentală de a fi condamnat comunismul în Parlamentul României. Reacţia primă şi violentă a avut loc chiar atunci. Reacţia secundă, mai elaborată, dar la fel de dură, vine astăzi. În al doilea rând, Traian Băsescu este în momentul de faţă exponentul politic al dreptei româneşti. Atacul P.S.D. nu s-a dat şi nu se va da la alte vârfuri ale puterii executive şi legislative din România din cauză că semnificaţia lor pentru dreapta politică este redusă. Atacul se dă şi se va da la preşedintele Traian Băsescu, iar acest atac este ideologic şi bazat pe resentimente faţă de persoana preşedintelui. În al treilea rând, liderii P.S.D. trebuie să se legitimeze în faţa propriilor militanţi nemulţumiţi de slaba performanţă politică a conducerii partidului. Prin urmare, asistăm la un joc perfect gratuit: suspendarea preşedintelui ca mod de aflare în treabă a conducerii P.S.D. Tentativa de suspendare a preşedintelui Băsescu se înscrie însă într-o serie care a început cu tergiversarea Legii Agenţiei de Integritate, a continuat cu moţiunea anti Macovei, cu respingerea Ordonanţei DIICOT, cu ceea ce vedem astăzi şi cu ceea ce vom vedea în viitor. E clar că avem o majoritate antireformă în Parlament, o majoritate care a ordonat o execuţie politică în Senatul României, cu scopul de a timora promotorii reformei din justiţie. Politica fricii nu e surprinzătoare la această majoritate expertă în mineriade şi în mineriade politice. Există partide care nu se pot adapta unei democraţii avansate, unui sistem în care instituţiile statului funcţionează fără teleghidare. P.S.D., partidul stagnării noastre naţionale, se simte ameninţat de schimbările din mediul politic şi social. Prin urmare, ameninţă şi el. Şi în loc să facă legi, să ducă bătălii pentru 22 de milioane de oameni, face legi şi duce bătălii împotriva unui singur om. Doamnelor şi domnilor, În ciuda tuturor argumentelor contrare, logice şi de bun simţ, se poate ajunge până acolo încât Parlamentul să voteze pentru suspendarea Preşedintelui României. Cu toate acestea, chiar dacă se va crea o majoritate parlamentară împotriva lui Traian Băsescu, există o majoritate naţională, mult mai puternică, favorabilă lui Traian Băsescu. Dacă va fi cazul, această majoritate va repune lucrurile în albia firească şi va face ea pedagogie politică cu cei care au uitat de normalitate. În încheiere, vreau să vă spun că parlamentarii Partidului Liberal Democrat vor vota categoric împotriva înfiinţării comisiei de anchetă şi împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu şi pentru restituirea normalităţii în politică şi pentru întoarcerea la agenda europeană a României. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Stimaţi colegi, Am încheiat dezbaterile pe procedura de consultare a Parlamentului cu privire la suficienţa elementelor din cererea de suspendare. În cursul dezbaterilor, s-au ridicat propuneri legate de constituirea unei comisii comune de anchetă. |


