Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.13/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2009

4. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 şi a Legii petrolului nr.238/2004 (retrimis comisiei).
 
see bill no. 853/2007

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 şi a Legii petrolului nr.238/2004.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Vă rog. O să vă rog să vă şi prezentaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelu Mărăcineanu (secretar de stat, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă numesc Mărăcineanu Gelu, sunt secretar de stat, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Ordonanţa de urgenţă nr.101/2007 aduce o serie de completări şi modificări esenţiale la Legea minelor nr.85/2003 şi la Legea petrolului nr.238/2004.

Este vorba în principal la modalitatea de calcul a redevenţelor miniere şi a taxelor la activitatea de exploatare minieră, prospecţiune şi explorare în sensul că, prin acest act normativ, acestea au fost majorate şi, de asemenea, la Legea petrolului se majorează redevenţa petrolieră pentru operaţiunile petroliere de transport şi tranzit al petrolului prin sistemul naţional de transport şi în terminalele care se află în proprietatea publică a statului român.

De asemenea, actul normativ aduce o serie de reglementări noi în ceea ce priveşte prelungirea licenţelor de exploatare şi completarea şi modificarea acordurilor petroliere.

Ţinând cont de aceste aspecte enumerate anterior şi coroborat cu faptul că, la momentul actual, Guvernul României pregăteşte un proiect de act normativ bazat pe o nouă filozofie de calcul a redevenţelor miniere şi petroliere, prin care se va asigura venituri suplimentare la bugetul de stat consolidat al statului, propunem retrimiterea actului normativ la Comisia de industrii şi servicii, în aşa fel încât cele două acte normative să poată fi analizate împreună.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, cu acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007.

Aş vrea să subliniez că, în Camera Deputaţilor, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a avizat negativ proiectul de lege. Membrii comisiei au dezbătut de-a lungul a patru şedinţe acest proiect, respectiv începând din februarie până în aprilie 2008, plenul în luna mai a decis să retrimită la comisie proiectul şi, în final, în data de 10 februarie 2009, scuzaţi, pentru deliciul colegilor noştri de la liberali, o să le dăm şi detalii de ce în 10 februarie. Membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să menţină punctul de vedere transmis cu raportul nr.23/388 din 15.04, respectiv, respingerea proiectului de lege.

Având în vedere propunerea făcută de Guvern, suntem de acord cu reluarea proiectului în analiza comisiei. Având în vedere că acum Guvernul este obligat să reia, într-o nouă filozofie, analiza privind introducerea unor noi redevenţe, în sensul, pe de o parte, schimbării filozofiei de stabilire a redevenţelor, dar şi a nivelului acestora, în sensul majorării colectărilor la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, cel care a făcut şi amendamentul de respingere a acestei ordonanţe în cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii este de acord cu retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, nu pentru a face modificări pe acesta, ci teoretic să vedem ce va rezulta în urma celor prezentate de preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, în ideea reaşezării filozofiei privind redevenţele şi toate celelalte enumerate în proiectul de lege.

Îmi aduc aminte că la momentul respectiv, cei care au reprezentat ministerul şi Guvernul în cadrul comisiei, afară de susţinerile sau justificările pe care le-au adus, că trebuie făcute majorări de 2000% şi 1000%, luând în analiză de fiecare dată marii operatori şi niciodată pe cei pe care noi îi considerăm gen imm-uri şi care şi ei fac parte din această industrie şi care, teoretic, la momentul respectiv, nu-şi găseau soluţie.

Deci, suntem de acord cu retrimiterea la comisie pentru a putea să discutăm şi a putea să armonizăm aceste lucruri.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Nicolăescu şi după care domnul Mircea-Nicu Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Suntem la dezbateri generale. Din punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, prin propunerea pe care a făcut-o Comisia pentru industrii şi servicii de respingere a ordonanţei, credem noi că, de fapt, se urmăreşte respingerea majorării redevenţelor plătite de companiile miniere statului român pentru minerit.

Din păcate, asistăm la un război al premierului Emil Boc şi al preşedintelui Comisiei pentru industrii şi servicii care au cerut respingerea ordonanţei, ceea ce înseamnă, şi toată lumea trebuie să ştie acest lucru, renunţarea la redevenţe, astfel încât companiile din domeniul minier să beneficieze de concesiuni, practic, pe gratis.

Aş aduce aminte că PD-ul şi PSD-ul au cerut respingerea ordonanţei şi în urmă cu un an de zile. Atât raportul de respingere al Comisiei pentru industrii şi servicii din februarie 2008, cât şi cel care ne-a fost propus astăzi invocă aceleaşi motive. Faptul că autorităţile din domeniu nu au argumentat majorarea redevenţelor. În urmă cu un an, nu se putea problema concesionărilor. Trebuie să ştim acest lucru foarte clar.

Ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul Tăriceanu a propus-o Parlamentului, practic, aşa cum am menţionat, reglementează majorări ale redevenţelor şi dau câteva exemple. Taxa pentru activitatea de prospecţiune se măreşte de la 2,5 lei/km2 la 250 lei/km2; taxa anuală pentru activitatea de exploatare se măreşte de la 10 lei/km2 la 1000 lei/km2; taxa anuală pentru activitatea de exploatare se majorează şi ea de 10 ori la 25 de mii de lei/km2 şi mai sunt multe asemenea exemple.

Dacă actuala majoritate nu este de acord cu regimul concesiunilor, poate să respingă aceste articole, dar nu toată ordonanţa de urgenţă. Vedeţi, după cum v-am dat exemple, că majorările sunt semnificative şi nu ne rămâne decât să punem o întrebare simplă: ce interese se ascund în spatele iniţiativei de respingere a ordonanţei care stipulează aceste majorări de redevenţă.

În acest an sunt estimate venituri de peste 600 de milioane de lei în bugetul pe care în această după-amiază îl vom discuta. Ce se va întâmpla cu banii care erau prevăzuţi în acest buget? De unde vom tăia, de la ce capitole de cheltuieli vom tăia banii? Când spunem toţi că bani sunt insuficienţi la un buget de austeritate în anul 2009. Dar, mai ales, sunt curios ce vor spune domnii Videanu şi Pogea? Ei sunt primii afectaţi, ca şi o serie de alţi finanţatori ai PD şi PSD.

Cu alte cuvinte, v-aş spune că ar trebui ca actuala guvernare să dea dovadă de responsabilitate şi să le spună oamenilor cinstit, corect şi drept în faţă că sunt dispuşi, pentru clientela lor politică, să ia din banii cetăţenilor.

În consecinţă, cred că actuala majoritate guvernamentală trebuie să-şi asume această responsabilitate. Şi, mai ales, cred că ar trebui de asemenea să spunem că resursele sunt epuizabile şi pentru că ele sunt epuizabile, trebuie să încasăm şi bani mulţi pentru aceste resurse.

Ca să vă dovedim că facem o opoziţie constructivă, suntem de acord cu retrimiterea raportului la comisie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mircea-Nicu Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte, am ascultat discursul politic, declaraţia politică a domnului Nicolăescu. După toate argumentele care, sigur, le-a prezentat în parte şi în comisie, n-am să reiau discuţiile din comisie, au fost dezbateri foarte aprinse în cursul acestui an şi nu din partea iniţiatorilor, ci din partea "beneficiarilor" acestor redevenţe şi au fost efecte foarte grave asupra acestora, au demonstrat chiar şi în piaţa cimentului şi în piaţa materialelor de construcţie o creştere foarte mare. Până la urmă, niciodată o redevenţă nu trebuie aplicată unui produs finit ci, practic, extracţiei propriu-zise, dar nu vreau să intru în amănunte. Vreau numai să-i răspund domnului Nicolăescu că ne interesează şi modul de redevenţă care se aplică pe petrol şi pe gaze şi, sigur că, în urma acestui scandal cu Sterling, ne întrebăm dacă nu cumva trebuie să adaptăm toate aceste redevenţe şi la ceea ce s-a întâmplat şi la ceea ce vom mai descoperi şi în legea gazelor, motiv pentru care cred că nu se pune problema banilor de la buget. Ordonanţa este aplicabilă încă, redevenţele vin încă la buget şi, prin rediscutare în cadrul comisiei, sigur că putem să găsim soluţii în aşa fel încât să nu fie afectat bugetul. Şi nu are nici o legătură numele de Pogea şi Videanu. Pogea este ministrul de finanţe, dacă-l leagă cumva despre activitatea anterioară, pot să-i spun că este inadmisibil să iei o redevenţă pentru o execuţie a unei marmore finisate pentru o extracţie de marmură. Deci, această lege în nici un caz, sau această ordonanţă, nu a fost respinsă pentru clientela politică, de altă clientelă este vorba, şi cred că o vom descoperi cât de curând în cadrul comisiei pe care primul ministru o desfăşoară în afacerea Sterling.

În consecinţă, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal este de acord cu retrimiterea la comisie şi dacă acolo se va constata că rămâne pe respingere, vom susţine respingerea, dacă nu, vom modifica şi o vom adapta noilor cerinţe.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea UDMR, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Mă numesc Antal István şi fac parte din această comisie din 1992. Aş dori să completez puţin cele exprimate de domnul preşedinte Iancu, ca să fie toţi colegii foarte bine informaţi vizavi de urgenţa de retrimitere a acestui proiect de lege la comisie. Săptămâna trecută a fost o urgenţă absolută ca să respingă comisia acest proiect de lege, fără să fi fost pe ordinea de zi a lucrărilor comisiei.

La rugămintea domnului preşedinte, bineînţeles, toţi colegii nou veniţi în comisie, fără să cunoască textul ordonanţei, au fost de acord să respingă şi să supunem aprobării plenului respingerea. Astăzi constatăm că nu mai e urgenţă absolută, că va trebui să mai medităm puţin, să vedem dacă nu cumva are şi unele articole bune această ordonanţă, având în vedere faptul despre care s-a făcut vorbire că redevenţele, într-adevăr, au fost mărite pentru a asigura un venit mai consistent la bugetul statului.

Eu vă anunţ că grupul nostru parlamentar este de acord cu retrimiterea pentru a ne da o şansă să încercăm să mai facem şi alte modificări, având în vedere faptul că această ordonanţă poate are şi o greşeală, că modifică două legi: Legea minelor şi Legea petrolului.

Domnule preşedinte al agenţiei, eu v-aş sugera ca să încercăm de data asta să mergem şi să fim corecţi până la capăt. Deci, să facem modificarea Legii minelor, având în vedere faptul că mai este la noi o modificare a Legii minelor vizavi de acel faimos articol 4. Nu ştiu dacă mai ţineţi minte, şi poate că actuala Coaliţie, într-adevăr, va fi de acord să modificăm şi art.4 şi să modificăm şi cele cu referire la redevenţe. Noi o să avem aici un amendament despre care se discută în această Cameră de peste 10 ani, şi anume ca să rămână ceva, dacă nu din redevenţă, din acele taxe de explorare şi exploatare şi la consiliile locale, pentru că acolo suferă oamenii cel mai mult din cauza distrugerilor cauzate nud e cei care exploatează, ci de cei care transportă materiale.

Am fi de acord la fel ca să se modifice şi Legea gazelor, având în vedere faptul că la momentul privatizării Distrigaz-Nord şi Distrigaz-Sud, peste 4000 de km de conductă de distribuţie au fost preluate de la proprietarii adevăraţi şi sunt administrate de aceste firme fără să dea măcar un leu pentru acele consilii locale care şi-au investit banii lor. Deci, ar fi trebuit să modificăm şi Legea petrolului, desigur, s-a făcut vorbire aici, foarte bine, la toate cele trei. Şi, atunci, cred eu că vom fi în măsură, mai cu seamă colegii noştri care au venit şi cunosc situaţia reală din teritoriu şi solicitările consiliilor locale, să facem o lege bună, în aşa fel să nu dublăm redevenţele în actuala legislaţie, pentru că n-ar fi de dorit, dar să facem ordine o dată pentru totdeauna în acest sector.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Solicită un drept la replică domnul Nicolăescu, după care dau cuvântul domnului Iulian Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Două constatări la atacul asupra mea pe care l-a făcut liderul grupului Partidului Democrat-Liberal, n-o să pronunţ numele domnului deputat, să nu se ofere această satisfacţie. Am rămas surprins de faptul că dânsul s-a deconspirat, în sensul în care ne spunea că, într-adevăr, domnii Pogea şi Videanu sunt interesaţi de marmură. Eu n-am zis nimic de marmură, dânsul a zis-o. Poate că aşa am aflat şi noi toţi despre ce este vorba.

Şi, al doilea lucru, tot dumnealui vorbea despre redevenţele la petrol şi gaze naturale. Din ce ştiu eu, acest lucru aparţine Partidului Social Democrat care a făcut o lege care nu ne dă voie să modificăm redevenţele până în 2014.

În consecinţă, constat o luptă între PSD şi PD-L. Vă doresc succes. (Aplauze).

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrie şi servicii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am crezut că, măcar în acest moment, colegii noştri vor accepta o dezbatere corectă, sinceră şi măcar acum să discutăm implicaţiile atât de mari pe care le are o astfel de ordonanţă, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere social. Din păcate, o astfel de abordare care aruncă în derizoriu de genul dispute între premier şi preşedintele comisiei, sau că vorbim despre marmura cuiva, nu ne dă speranţe că am putea să avem în sfârşit, în plenul Camerei Deputaţilor, o discuţie corectă pe un document atât de important. Sunt obligat şi cred că plenul este îndreptăţit să aibă o prezentare corectă asupra cestui proiect şi asupra modului în care s-au derulat evenimentele de la data la care acest proiect a ajuns în Parlament.

Stimaţi colegi,

În momentul în care Parlamentul a fost sesizat cu dezbaterea în procedură de urgenţă cu acest act normativ, noi, comisia de specialitate, în patru runde de dezbateri am solicitat şi am invitat la comisie miniştrii sau secretarii de stat din partea ministerelor direct vizate. De ce? Actul normativ, şi colegii noştri nu au făcut această referire, viza pe lângă modificarea redevenţelor şi modificarea pe fond a două articole de lege, atât din Legea minelor, cât şi din Legea petrolului, prin care se anula efectiv dreptul ca un act normativ de o importanţă capitală, cum este cel de concesionare a zăcămintelor de hidrocarburi din această ţară, era redus la simplul acord şi negociere între ANRM şi investitor. De fapt, aici a fost esenţa acestui proiect. Mascat sub motivaţia creşterii redevenţelor.

De ce am solicitat noi la vremea respectivă prezenţa miniştrilor? Pentru că în momentul în care spui şi modifici, abrogi legea pe care dumnealor o tot invocă... au abrogat-o, ca atare, nu mai are nicio importanţă ce spunea acea lege, pentru că oricum au abrogat articolul de lege şi spun dumnealor: "Modificarea, completarea acordurilor petroliere în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular". Atât. Aveam nevoie de o explicaţie. De ce se recurge la acest demers?

2. Era nevoie de o explicaţie privind nivelul redevenţelor. E adevărat, e nevoie în această ţară să modificăm nivelul redevenţelor şi nu cifra menţionată aici, 600 de milioane, în anul trecut, nivelul maxim va fi undeva la 350 de milioane. Deci, e important să ajungem la 600 de milioane. Dar, proiectul de lege nu schimba filozofia de stabilire a redevenţelor şi, în fond, ce s-a întâmplat în cursul anului trecut? Vă dau un singur exemplu. Dacă la o carieră de piatră se aplică la valoarea stabilită de cel care exploatează cariera, redevenţa evident, că atunci s-a plătit 40 de bani pe tonă, în loc să stabilim redevenţă la tona de piatră.

Ca atare, filozofia trebuia schimbată şi de aici şi colectări mult mai mari la bugetul de stat. Iată o invocare falsă în teza dumnealor. Dar, n-a venit nimeni. Dacă domnul Nicolăescu i-ar fi dat acel material domnului Vosganian, când a fost invitat la comisie şi n-a venit, poate că şi comisia ar fi avut posibilitatea, în consecinţă, să aibă o altă dezbatere pe seama acestui proiect. Nu a venit nici un ministru, nici un secretar de stat, indiferent ce demersuri am făcut. În martie, domnul Vosganian a fost audiat la comisie pe seama strategiei din domeniul energetic şi acea greşeală, aberaţie, legată de compania integrată. La vremea respectivă, întrebat de acest act normativ, domnia sa a spus că o să revină în 3 săptămâni cu detalii. N-a mai revenit niciodată.

Aceasta a fost motivaţia pentru care schimbându-se, în esenţă, două articole cheie din Legea minelor şi Legea petrolului, oferindu-i, iată, Agenţiei de Reglementare posibilitatea să negocieze cu investitorul, după cum doreşte, domeniu de importanţă vitală, iată, strategic pentru România, dumnealor, practic, n-au putut şi n-au ştiut să vină în faţa comisiei pentru justificări.

Ei, nu mai spun că, în consecinţă, n-am mai avut parte nici de strategie energetică, nici de explicaţie la compania integrată, au dat-o pe ultima sută de metri şi iată în ce situaţie suntem astăzi, că trebuie să reluăm inclusiv acest aspect, cu implicaţiile de rigoare din tot sistemul energetic. Iată de ce, este nevoie de această dezbatere serioasă, spunând următorul lucru: în fapt, acesta a fost şi demersul comisiei noastre când am pus întrebări agenţiei şi nu a fost o altă motivaţie şi nu dorim altceva decât, şi solicităm, într-adevăr, acum Guvernului să iasă cu o nouă ordonanţă, în care să se schimbe pe fond teza prin care se stabilesc redevenţele, în sensul majorării acestora şi colectării unor sume mult mai mari la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Vă supun aprobării dumneavoastră retrimiterea la comisie. O să vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Începe votul acum.

Video in format Flash/IOS

S-a încheiat votul: 188 de voturi în favoarea retransmiterii la comisie, 3 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

Termen, 2 săptămâni.

Vă mulţumesc.

Preşedintele comisiei solicită 3 săptămâni. Sunt obiecţii la această propunere? Dacă nu sunt obiecţii, vă mulţumesc.

Domnule preşedinte, aveţi 3 săptămâni pentru raport.